Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

Citeşte mai mult: Articole, Covid-19 Legal React, Dreptul sanatatii, Opinii, SELECTED, Universitaria

Cum s-a restricționat accesul în incinta bibliotecilor – Invocarea eronată a Hotărârii de Guvern nr. 1130/2021

1 noiembrie 2021 | Alina ZORZOANĂ
Alina Zorzoană

Alina Zorzoană

În contextul apariției HG nr. 1130/2021[1], ne-au atras atenția anunțurile de pe site-urile Bibliotecii Naționale a României[2] și Bibliotecii Centrale Universitare[3] care, la unison, au decretat faptul că, accesul în incinta bibliotecii[4]  este permis doar:

utilizatorilor care prezintă Certificatul verde sau care se află în una dintre următoarele situații:

a) sunt vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,

b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2,

c) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.

Măsurile au fost luate în conformitate cu HOTĂRÂREA GUVERNULUI ROMÂNIEI pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. (Hotărâre publicată în Monitorul Oficial nr. 1.130/ 22.10.2021).

Nu mică ne-a fost mirarea la vederea acestor anunțuri, ca să nu spunem frustrarea, în condițiile în care nici până la momentul apariției HG nr. 1130/2021 – 25 octombrie 2021 nu erau cozi la intrarea în biblioteci iar românu’ citește mai bine de pe rețelele de socializare, pentru că nu-i așa, e mai cool să postăm, să distribuim, să ne dăm cu părerea, chiar și să ne informăm (că tot e la modă termenul), decât să intrăm într-o sală de lectură.

Revenim, pentru că textul se dorește a veni în sprijinul celor care totuși își doresc câteva ore de liniște într-o sală de lectură și, totuși, nu li se permite, sau să spunem, le este condiționat accesul de cele deja 3 celebre situații.

Deci, ce spune norma juridică?

Din punct de vedere legal, cele două comunicate au pornit de la o premisă greșită.

Se poate observa că în cuprinsul lor este menționată HG nr. 1130/2021, ÎNSĂ a fost omis faptul că actul menționat este, în realitate, de modificare a HG nr. 1090/2021[5], prin urmare de la acesta trebuie pornit pentru a înțelege litera, scopul și poate chiar și spiritul normei juridice.

Potrivit art. 1 pct.5 al Anexei nr. 3Măsuri pentru diminuarea impactului de risc din HG nr. 1090/2021, cu modificările și completările ulterioare, activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare de artă şi meserii, precum şi evenimentele culturale în spaţii închise sau deschise se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, la pct. 6, se menționează expres care sunt activitățile al căror acces este condiționat/permis doar în anumite situații în condiţiile pct. 5, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art.  44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Din cuprinsul acestor texte legale, rezultă două aspecte:

activitatea bibliotecilor NU se regăsește prin activitățile condiționate de deținerea unui certificat verde;

– ambele text fac trimitere la ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

Ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății nr. 3.245/1.805/2020[6] privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii, cu modificările ulterioare este actul ce reglementează inclusiv accesul în incinta bibliotecilor, și nu numai.

Ne atrage atenția un articol nou introdus Articolul 1^1, potrivit căruia Activităţile prevăzute în anexa la prezentul ordin se organizează şi se desfăşoară cu respectarea prevederilor din hotărârea Guvernului privind instituirea/prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, în condiţiile stabilite prin prezentul ordin. Iată din nou, se face referire la condițiile stabilite în cuprinsul ordinului.

Astfel, în cuprinsul Anexei la Ordinul nr. 3.245/1.805/2020, găsim Capitolul II – Măsuri și reguli privind activitatea bibliotecilor. La pct.2 sunt menționate măsurile privind accesul publicului în incinta bibliotecilor, neregăsindu-se niciuna dintre condițiile din anunțurile aflate pe site-urile celor două biblioteci. Astfel, se poate constata că nici din normele juridice în vigoare și aplicabile pe perioada stării de alertă, nu rezultă că accesul în incinta bibliotecilor este sau ar putea fi condiționat.

În final, reamintim și dispozițiile art. 33 din Constituția României[7]Accesul la cultură

(1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii.

(2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.

(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume.

Art. 33 se regăsește în cuprinsul Titlului II – Drepturile și libertățile fundamentale.

Acum stingem lumina și mergem liniștiți la somn. Oricum nu se îmbulzea nimeni să dea iama în sălile de lectură.


[1] Pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1013/22.10.2021
[2] https://www.bibnat.ro/
[3] http://www.bcub.ro/
[4] Pentru că am auzit multe situații, cele ce urmează sunt valabile și pentru accesul în librării (evident cele care nu sunt în incinta centrelor comerciale).
[5]privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962/07 octombrie 2021.
[6] Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986/26 octombrie 2020.
[7] https://legalup.ro/accesul-la-cultura/ pentru o opinie detaliată privind dreptul la cultură.


Drd. Alina Zorzoană

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Arii de practică

Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică
Specialişti
Secţiuni   Noutăţi   Servicii      Articole   Jurisprudenţă   Legislaţie      Arii de practică