ÎCCJ. Sesizarea CJUE. Inadmisibilitate
13 iulie 2023 | Andreea COMANÎnalta Curte de Casație de Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, întrucât asupra cererii de pronunţare a unei decizii preliminare, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se poate pronunţa numai atunci când dreptul Uniunii este aplicabil litigiului principal şi numai dacă o asemenea decizie apare ca fiind necesară instanţei naţionale pentru a pronunţa o hotărâre în cauza cu care este învestită. De asemenea, obligația instanței naționale de a sesiza CJUE nu subzistă atunci când există deja o jurisprudenţă consacrată a CJUE în materia respectivă sau în cazul în care maniera corectă de interpretare a normei de drept în discuţie nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile. (Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, decizia nr. 257 din 11 noiembrie 2019, www.scj.ro)
Avocat Andreea Coman, COMAN LAW
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |