Enciclopedia metodelor și modelelor științelor aplicate în investigația criminală (VIII). Despre falsificabilitate și elitele mesei de lucru
14 iulie 2023 | Neculai ZAMFIRESCU
Neculai Zamfirescu
Pentru știință este caracteristică expunerea la risc, supunerea, cel puțin prin implicație, la verdictul negativ pe care-l poate da o observație, actuală sau viitoare, efectuată în circumstanțe specifice afirmării sau infirmării teoriilor.
Grija pe care filosofia ştiinţei o mai păstrează adevărurilor evidente face ca atenția științelor să fie sensibil orientată spre a le căuta și confirma.
Karl Popper a acceptat ideea că generalizările nerestrânse nu pot fi verificate. În schimb, arată el, acestea pot fi falsificate. Popper a susținut că falsificabilitatea este doar un caz special al noțiunii mai generale de criticabilitate a unei teorii. Falsificabilitatea a fost descrisa de Popper cu ajutorul a 7 observații parafrazate dintr-un eseu din 1963 numit „Prezumții și infirmări” (Conjectures and Refutations).
Admițând faptul că un mijloc de probă este o teorie, adică un ansamblu de cunoștințe, de idei, de ipoteze care dau explicație unor situații de fapt și de drept, putem aplica ideea și în privința mijloacelor de probă.
Să privim cele 7 observații prin care Karl Popper a descris falsificabilitatea și să lăsăm ideea extrapolării în grija procedurii investigației criminale.
Căutând confirmări, recunoaștem fie justețea afirmației însuflețite, adică a adevărului conștiință (1+1=3 justițiar/justițiabil), fie recunoaștem justețea afirmației neînsuflețite, sub autoritatea celui mai simplu si autoritar model al științelor (1+1 =2). Opțiunea și responsabilitatea rămân inevitabil investigatorilor.
O reformă juridică implică interogația asupra științei, lasă loc metodelor și modelelor adevărurilor evidente, consacră cele trei trăsături ale teoriilor științifice bune (Philip Stuart Kitcher): Unitate (teoriile bune constau dintr-o singură strategie de rezolvare a problemelor sau dintr-o mică familie de strategii); Fecunditate (deschide noi domenii de cercetare, și în orice moment, ridică mai multe întrebări decât poate răspunde în prezent) Ipotezele auxiliare care pot fi testate în mod independent de teoria pe care este concepută să o salveze”.
Relația: unitate; fecunditate; ipotezele auxiliare, îmi sugerează o reformă juridică ce implică și ideea porților deschise ale Academiei de Științe Juridice din Romania, pentru medici legiști, antropologi, lingviști criminaliști, criminologi, psihanaliști, matematicieni, fizicieni. Din această perspectiva o reforma abordată de sus, de acolo de unde pot fi identificate, recunoscute și capacitate elitele cercetării științifice aplicate, aflate azi acolo unde are loc dezbaterea, aplicația și decizia judiciară de zi cu zi, unde se poate așeza masa de lucru a celor trei trăsături ale teoriilor științifice bune (unitate, fecunditate și ipoteze auxiliare),acolo unde tendințe de reformare se pot materializează prin aplicarea metodologiei falsificabilității, metodologie care va sabota reaua intenție”.[2]
Oamenii de știință având vocația limpezirii situației de drept își pot asuma operațiunile limbajului normelor juridice, iar oamenii de știință având vocația limpezirii situației de fapt își pot asuma operațiunile limbajului mijloacelor de probă. Astfel, și numai astfel se ajunge la acordul privind necesitatea simbiozei vocațiilor, astfel, și numai astfel se poate ajunge la confirmare, adică la recunoștea și întărirea exactității teoriei mijlocului de probă bun, la atestarea și mărturisirea autenticității acestuia. Teoria mijlocului de probă care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială.
Interogația sau întrebarea adresata științei are un rol fundamental în comportamentul investigativ, ea indică o stare de curiozitate sau indecizie, o stare problemă, o situație care ne cere să luam o anume atitudine sau decizie, utilizând resursele cognitive proprii sau apelând la alte surse. Ne întrebam pe noi înșine, întrebam seamănul, explorăm toate sursele de informații la care avem acces direct sau imediat. Acordul înfăptuirii în comun a operațiunilor necesare, este problema cheie a filozofiei științei juridice și științei criminale.
[1] Ca și alte definiții ale teoriilor, inclusiv cea a lui Popper, PHILIP STUART KITCHER clarifică faptul că o teorie trebuie să includă și afirmații care au consecințe observaționale.
Karl POPPER a propus falsificabilitatea ca un criteriu important în diferențierea dintre știință și pseudoștiință. El susține că verificarea și confirmarea nu pot juca niciun rol în formularea unui criteriu satisfăcător de delimitare. În schimb, propune ca teoriile științifice să se deosebească de teoriile ne-științifice prin pretenții testabile pe care viitoarele observații le-ar putea dezvălui a fi false. Popper atrage atenția asupra faptului că teoriile științifice sunt caracterizate prin existența unor falsificatori potențiali – declarații care ar putea fi descoperite ca fiind false. Falsificabilitatea (infirmabilitatea) este un concept introdus de Karl Popper în filozofia științei. În lucrarea sa principală „Logik der Forschung” („Logica cercetării”, 1934, Viena), Karl Popper dezvoltă „Teoria falsificării” drept condiție fundamentală a cercetării științifice.
[2] Ioan CHELARU, Zidul… viu al dreptății (II) „Abia după ce concedem că profesiunile noastre se desfășoară pe temei științific, pentru că privește comportamentul uman și ordinea socială, știința juridică se întrevede fără lacune ca un domeniu distinct cu loc propriu între religie, etică și sociologie. Dar, o nouă incomoditate. Dacă este știință, cum de sunt posibile atâtea deviante? De ce erori judiciare, de ce abuz, în general și abuz de lege, în special, de ce incongruențe de text legal, de ce nu are eficiență nici o reformă de până acum, de ce – la urma urmei – atâtea tendințe de reformare și încă din temelii a sistemei. Ce nu merge? Cum de nu funcționează ca uns un mecanism tocmit după regulile științei logice? Și de unde această ipoteză bizară că realitatea creează dreptul? Sau chiar așa este?! Reforma sistemului juridic s-a pornit de fiecare dată greșit. A fost abordată de sus și impactul a fost nesigur și ezitant. Oricum ar fi, chiar pusă la punct și virgulă o reconstrucție reformativă, hazardul își are mereu partea lui și sabotează chiar buna intenție”
Conf. univ. dr. Neculai Zamfirescu
