Bondoc și Asociații asistă RetuRO Sistem Garanție Returnare, administratorul unic al sistemului de garanție-returnare ce se implementează în România, în obținerea unei finanțări verzi de 426 milioane de lei
13 iulie 2023 | JURIDICE.ro
Bondoc și Asociații a asistat RetuRO Sistem Garanție Returnare, administratorul unic al sistemului de garanție-returnare din România (SGR), în obținerea unei finanțări verzi în valoare de 426 milioane de lei (aprox. 85,7 milioane EUR) pentru a-și susține investițiile în infrastructura tehnică necesară pentru implementarea sistemului de garanție-returnare și a activității operaționale aferente. ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala București (ING România) a acționat în calitate de creditor unic în această tranzacție. Membrii fondatori ai asociațiilor reprezentative ale producătorilor de băuturi acționari ai RetuRO Sistem Garanție Returnare (Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate), anume Bergenbier (Molson Coors), Coca-Cola HBC, Heineken, Maspex, PepsiCO, United Romanian Breweries Bereprod (Tuborg), Ursus Breweries (Asahi Europe & International) au avut un rol important în obținerea acestei finanțări în calitatea lor de garanți.
Această tranzacție are o importanță strategică pentru toate părțile implicate, întrucât sprijină dezvoltarea celui mai mare proiect de economie circulară din România și contribuie la îndeplinirea obiectivelor de recuperare și reciclare stabilite în pachetul UE privind economia circulară. Prin contribuția adusă la obținerea acestei finanțări verzi de către RetuRO Sistem Garanție Returnare într-un termen extrem de strâns, care a implicat în același timp numeroase părți din partea împrumutatului, echipa specializată în drept bancar și financiar din cadrul Bondoc și Asociații și-a demonstrat calitățile, expertiza valoroasă și angajamentul privind serviciile prestate in beneficiul clienților.
“Odată cu contractarea acestui împrumut verde, am făcut un important pas în misiunea noastră de a implementa Sistemul Garantie Returnare în România. Asigurarea finanțării necesare pentru un proiect atât de ambițios a presupus 6 luni de munca asiduă. Suntem mândri că suntem promotorii celui mai mare proiect de economie circulară din țară, care nu numai că va promova o Românie mai curată și mai responsabilă, dar va aduce schimbări de lungă durată în mentalitate și comportament la nivel personal, al comunitatilor si al mediului de afaceri. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără asistența juridică profesionista oferită de partenerii noștri, Bondoc și Asociații. Experienta și dedicarea lor au jucat un rol crucial în asigurarea acestei finanțări, ducandu-ne mai aproape de viziunea noastră privind un viitor mai verde si o Romanie mai curată” a spus Cătălina Marga, CFO RetuRO.
„Suntem onorați că am fost alături de Returo și am oferit asistență în obținerea împrumuturilor verzi, un pas foarte important pentru implementarea sistemului de garanție returnare din România. Dorim să felicităm întreaga echipă a Returo implicată întensiv în încheierea acestei tranzacții în termenele extrem de strânse impuse de cadrul legal aplicabil”, a declarat Simona Petrișor, Partener și coordonatoare a echipei Banking & Finance din cadrul Bondoc și Asociații.
Bondoc si Asociatii este firma de avocatură selectată de Returo Sistem Garantie Returnare S.A. pentru a oferi asistență juridică în vederea implementării în Romania a sistemului de garanție returnare. Echipa din cadrul Bondoc si Asociatii care a acordat asistență cu privire la imprumuturile verzi a fost condusă de Simona Petrișor (Partener) si i-a inclus, printre alții, pe Alexandru Achim (Managing Associate) si Silviu Vasiliu (Senior Associate).
Mai multe detalii despre finantare pot fi gasite aici: https://ing.ro/informatii-utile/ING-a-acordat-o-finan-are-verde-de-426-milioane-lei
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro