Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
 1 comentariu

Ioan Oltean: Acuzația este echivalentă cu condamnarea…
11.09.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Ioan Oltean, politician român, s-a referit în cadrul unui interviu acordat Florianei Jucan pentru QMagazine (11 septembrie 2020, aici) cu privire la acuzația formulată de procurorii DNA, potrivit căreia a primit 600.000 de euro mită, precum și la clasarea dosarului din lipsă de probe, cinci ani mai târziu: „A fost un sentiment ciudat, pe care greu îl definesc, pentru că după ce timp de cinci ani porți în spate o povară ca un bolovan, când o dai jos ai senzația că este acolo în continuare. Atunci când mi s-a pus acest bolovan în spate s-a făcut un tărăboi uriaș. Trei săptămâni am fost obiectul dezbaterilor și al comentariilor pe toate canalele de televiziune. Am fost supus unui linșaj în sensul cel mai exact și concret al cuvântului. Acum, după cinci ani, când aceiași procurori, aceeași instituție care a cerut arestarea mea, constată că „fapta nu a existat”, s-au scris două-trei rânduri în presă, iar televiziunile au ignorat subiectul. Nimeni nu a mai comentat și nu a mai pus în discuție reabilitarea mea. Am doar sentimentul mulțumirii mele sufletești și al satisfacției celor foarte puțini care au crezut tot timpul că sunt nevinovat.

De ce credeţi că suntem atât de programați să condamnăm a priori, fără a mai aștepta judecata propriu-zisă? Acuzația este echivalentă cu condamnarea…

Mai mult chiar, suspiciunea este echivalentă cu proba vinovăției și, prin aceasta, cu condamnarea. Profesorul Corneliu Bîrsan, fostul judecător român de la CEDO, observa foarte frumos și foarte corect că noi, românii, nu avem cultura dubiului. Dubiul nu înseamnă doar nesiguranță și tergiversare, care semnifică cugetare adâncă și onestă. Știu că e mult mai ușor să condamni. A avea dubii înseamnă a-ți pune mintea la contribuție, a judeca, a analiza informațiile. Din păcate, lumea este dornică de ceva extraordinar, de sânge. O asemenea dorință, avându-și izvorul în frustrările unei societăți speriate de riscurile libertății, dar și de guvernarea prin minciună, practicată de mulți dintre politicienii ultimelor decenii, a fost folosită din plin.”

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Ioan Oltean: Acuzația este echivalentă cu condamnarea…”

  1. Păi cum să ai cultura dubiului când chiar juriștii sunt formați cu GRILE! Când judecătorii dau grile din drept UE pentru a avansa în carieră. Și din drept CEDO. Ambele aplicându-se cu prioritate față de o eventuală lege strâmbă sau aplicare strâmbă. Ce cultură a dubiului să ai când elita țării e formată cu grile și când dreptul cel mai important nu se cere la licență?!? Când chiar ierarhia normativă e contrazisă de fiecare evaluare aplicată în România juriștilor?!?! (ca atare, legea e clară, nu avem dubiu, răspunsul e simplu de dat prin încercuirea unor grile … nu ne interesează de ce zice CEDO sau CJUE .. sau de o eventuală aplicare prioritară … nu ne întrebăm ce o fi vrut să spună o normă de drept UE … decât când vrem să ne răfuim noi între noi (gen ÎCCJ versus CCR)).

    Sau cum să ai cultura dubiului când jurnaliștii nu sunt sancționați atunci când nu respectă jurisprudența CEDO incidentă prin articolele pe care le publică și postările pe care le fac pe conturile social media? Sau când ajung rechizitorii în presă și nimeni nu răspunde pentru că standardul probei e contrar jurisprudenței CEDO pe care judecătorii refuză să o cunoască sau să o aplice cu prioritate pentru că …. (iar ajungem la problema formării judecătorilor și la cine îi formează și mai ales la cum îi formează și la lipsa asumării vreunei răspunderi). Sau când avocații … chiar avocații … mereu în argumentele lor … lasă la urmă jurisprudența CEDO sau jurisprudența CJUE …o adaugă așa … de parcă ar fi de umplutură … și de cele mai multe ori nu reușesc să o conexeze cu faptele incidente în speța lor … Sau când nici măcar nu aleg să arate de ce o anume jurisprudență CEDO nefavorabilă nu se aplică totuși în speța lor … pe motiv că cică nu doresc să dea idei! (să mă ierte onorații avocați din România … cei care nu procedează astfel …)

    Sau cum să ai cultura dubiului când profesorii de drept constituțional scriu în chiar articole în limba engleză despre cum trebuie să alegem răul cel mai mic pentru a justifica încălcarea drepturilor fundamentale?!?! Fapt ce face ca redactorul acelui volum să ridice din sprâncene la o astfel de remarcă în chiar începutul volumului. Când chiar elita are această cultură a faptului că dacă cineva a făcut ceva eronat sau imoral, atunci merită tot ce i s-ar întâmpla .. când nu mai există proporționalitate? Când doar pentru că știi (că tu ești Dumnezeu și știi clar să faci mai ales judecăți morale … alea de drept sunt mai dificile .. dar judecățile morale .. alea sunt simple! .. dar nu atât de simple ca procesele de intenție, procesele de intenție fiind cele mai simple procese din lume … deoarece noi chiar știm clar intenția pe care a avut-o cineva atunci când a comentat sau făcut ceva!) că cineva ar fi o persoană imorală, atunci susții că s-ar scuza orice măsură i-ai aplica, oricât de abuzivă și strigătoare la Cer?!?!

    Poporul e ultimul care ar trebui considerat răspunzător. Sau despre care ar trebui ca cineva să discute. Dar el e primul arătat cu degetul … când el, poporul, plătește taxe tocmai pentru ca elita țării să creeze acel cadru care nu ar permite astfel de derapaje precum inexistența culturii dubiului.

    Orice discuție despre lipsurile poporului trebuie să înceapă cu elita, cu răspunderea elitei, cu reforma necesară pentru a scădea riscul unor derapaje ale poporului. Dar cine să discute asta? Elita?! Când noi avem profesori de drept ce blochează pe facebook orice persoană care i-ar arăta că argumentul său juridic de drept UE avansat e eronat?!?! Sau când drepturile de autor nu sunt respectate de chiar profesorii de drept (unii find în același timp și judecători …) – elită?!?! Când avem în continuare conducători de doctorat cu cărți dovedit a fi fost plagiate?!?!?! Când din fapte reiese că primul lucru la care se gândește elita autohtonă este CENZURA?!?! Amar gust.

    Cu așa elită a dreptului (ce mai scrie și articole de specialitate uitând să arate și excepțiile de la anumite reguli pe care le evidențiază …), ar fi un miracol al Maicii Domnului ca poporul să aibă cultura dubiului (iar dacă ar fi fost să o aibă, nu ar fi rezistat mult)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.