Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Natură și drept natural. Natural Law. An Introduction To Legal Philosophy de Alessandro Passerin d’Entreves
15.09.2020 | Alexandru CUCU

JURIDICE - In Law We Trust
Alexandru Cucu

Alexandru Cucu

Din start simt nevoia să povestesc o anecdotă despre ideea de drept, lege. Într-un episod din seria de animație I Am Weasel (1997-1999), în care o nevăstuică inteligentă și un babuin tolomac (ambii cu unele puteri supranaturale) se ciondănesc în mod comic prin mai multe situații, una dintre aceste situații este următoarea… Nevăstuica e un avocat celebru, iar Babuinul este aprod la tribunal. Judecătoarea, o femeie atrăgătoare, prezidează ședința. Nevăstuică pledează inteligent și cu aplomb, flirtând evaziv cu judecătoarea. Babuinul devine invidios și merge în holul tribunalului, deschide avizierul și modifică legea gravitației. Astfel, dintr-o dată, cei prezenți în tribunal încep să plutească în aer, ofensă adusă solemnității ședinței de judecată (sic!). Apoi, într-o suită de modificări și contramodificări din partea celor doi, oamenii devin hipopotami plutitori, frigidere ș.a. Totul decurge într-o manieră rocambolească.

Poate părea evidentă pentru noi acum distincția dintre fenomene naturale și comportamente umane, dar falia dintre cele două a dat naștere la dezbateri aprinse. În chiasmul dintre cele două s-a strecurat și „dreptul natural”. Așa cum zice și Alessandro Passerin dEntreves (APE – de aici încolo): „Noțiunea de drept natural (lege naturală) pe care o abordăm este cea care se referă la comportamentul uman, nu la fenomenele fizice. Preocuparea noastră se îndreaptă spre etică și politică, nu spre științele naturii. Cuvântul natură este cauza echivocului. Eșecul de a distinge clar între diferitele sensuri ale acestui cuvânt a fost sursa tuturor ambiguitățiilor  din doctrina dreptului natural”[1].

Natural Law. An Introduction To Legal Philosophy este cartea pe care am parcurs-o cu interes și este scrisă într-o manieră erudită, clară, concisă și elegantă. La finalul fiecărui capitol este dată o bibliografie consistentă pentru aprofundarea temei abordate, pentru cei dornici. Înainte de a survola cartea, o să reproduc o definiție de dicționar a dreptului natural. Black’s Law Dictionary definește dreptul natural astfel[2]: 1. O lege fizică a naturii (gravitația este o lege naturală); 2. Un sistem filosofic de principii morale și juridice despre care se pretinde că derivă dintr-o concepție universală despre natura umană ori din dreptatea divină, mai degrabă decât din acțiuni legislative ori judiciare; dreptul moral încorporat în principii ce disting binele de rău. Folosit și sub termenii: lege a naturii, dreptate naturală, lex aeterna, drept etern, lex naturae, drept divin, jus divinum, jus naturae; (în sensul al doilea) jure naturae, teorie normativă a dreptului[3]. După cum se poate observa din aceasta definiție, hățișul istoric cu privire la dreptul natural nu poate fi decât luxuriant. Aici intervine cartea lui APE, care în cele șase capitole ale ei face puțină forfecare pentru a putea avea o viziune armonioasă despre ce e de fapt dreptul natural. Primul capitol se intitulează: un sistem universal de legi; al doilea: o întemeiere rațională a eticii; al treilea: o teorie a drepturilor naturale; al patrulea: esența dreptului; al cincilea: dreptul și morala; iar ultimul: dreptul ideal.

TOP 3 CITATE:

„The modern theory of natural law was not, properly speaking, a theory of law at all. It was a theory of rights. A momentous change has taken place under cover of the same verbal expressions.The ius naturales of the modern political philosopher is no longer the lex naturalis of the medieval moralist nor the ius naturale of the Roman lawyer. These different conceptions have in common only the name. The latin word ius is the cause of ambiguity. It has its equivalent in most European languages, except in English. The fact is significant. As Hobbes pointed out with his usual shrewdness:

<< though that speak of this subject use to confound ius and lex, right and law: yet they ought to be distinguished; because Right consiseth in liberty to do, or to forbear: whereas Law determineth, and bindeth to one of them: so that law and right differ as much, as obligation and liberty.>> ”[4]

„(…) one can only say that, if sanctions or, to use Austin’s words, the enforcement of obiedience, is conceived to be the distinctive attribute of law proper, then even the medieval theorists of natural law had a grasp of the distinction between legal and moral imperatives, in so far as they identified the discipline of law with a discipline which compels under fear of penalty . They actually went so far as to realize that the coercive character of human or positive law is in its essence contradictory to that moral element which the law is supposed to embody.”[5]

„If law be considered primarily as a sign or an indication of a quality, language and law cannot fail to appear closely similar. The parallel is further confirmed by the similarity between the work of the jurist and that of the grammarian and linguist. Both purport to formulate the general rules applying to the use of certain symbols or signs which men use for qualifying certain given situations. Both lead to an increasing degree of abstraction and formalism and are thus liable to the same fallacy of forgetting that the rules which they lay down have a meaning only in so far as they refer to a living reality. Grammar and dictionaries, phonology and morphology do not make a language. Jurisprudence is unable to say the final word about law.”[6]

 CE MI-A PLĂCUT:

Poate că formatul acesta dualist, și pe deasupra și hedonist („ce mi-a plăcut/nu mi-a plăcut”), e contrar dreptului natural. Și totuși să respectăm rigorile rubricii. Cartea are destule atuuri. Una dintre acestea este elocvența cu care autorul scrie. De asemenea, buna informație istorică, clar sistematizată, cu indicii pentru aprofundarea anumitor idei cheie. Dreptul natural a funcționat în mod ambivalent, atât ca o forță conservatoare, cât și ca una progresistă. Epitomurile istorice ale celei din urmă sunt revoluțiile americană și franceză. Ștanța istorică e foarte importantă. Este dreptul forță, violență insituționalizată, normarea comportamentului de către cei puternici a celor slabi și mulți? De ce există dreptul, ce face el, care e rolul lui? Întrebări retorice și nu prea. Suveranitatea și proprietatea, două concepte politico-juridice tari. Să spicuim câteva idei din carte despre acestea.

Dreptul natural, zice APE, nu e propriu-zis drept dacă suveranitatea este ingredientul esențial al experienței juridice. Atunci apare întrebarea: cum oare a putut să apară și să prospere doctrina dreptului natural după ce ideea de suveranitate a devenit fundamentul gândirii despre stat? Dacă suveranitatea este înțeleasă ca o voință deasupra și în afara dreptului, am putea răspunde că aceasta ar fi doar o formă exarcebată de voluntarism[7]. Doctrinele constituționale care au germinat în istoria politico-juridică a Europei au temperat acest „absolutism”.Faptul că dreptul pozitiv e dat sub formă de ordine și își are sursa în voința suveranului nu înseamnă că deținătorul suveranității este imun față de toate obligațiile legale. Dreptul natural era văzut ca un drept fară sancțiuni, și totuși aplicabil chiar și suveraniilor. Ideea e mult mai convulsivă în dezvoltarea ei, am adus-o aici în prim-plan pentru a ilustra abordarea lui APE.

Sursa proprietății poate fi înțeleasă ca o naturalis possessio. Cum se face că obiect al proprietății au fost în istorie și ființele umane, dacă dreptul natural este imutabil și veșnic? Sclavia  este contrară naturii. Dar ce înseamnă imutabil și veșnic? Aceasta pare să implice ideea că dezvoltarea și evoluția istorică sunt incompatibile cu dreptul natural văzut astfel. Juriștii pragmatici vor eticheta acest fel de drept natural drept elucubrații metafizice. Să sărim din perioada medievală în 1789, unde într–un document celebru[8] se vorbește despre drepturile naturale și imprescriptibile ale oameniilor ca fiind  libertatea, proprietatea, securitatea și rezistența la opresiune. Putem vedea ce influență durabilă are ideea de drept natural, un alt epitom intrat pe tărâmul pozitivist, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (1950). Dreptul natural e izomorfic, adică în funcție de plasarea și contextualizarea istorică el are alte coordonate, chiar dacă este desemnat cu aceeași expresie. De la juriștii romani până azi, ideea aceasta a fost un fel de mică mare obsesie. În mod radical, putem afirma că acest drept natural ar fi o construcție a juriștilor pentru a tempera și cosmetiza nedreptățile crase de care este plină istoria. Câte din dezideratele acestuia sunt înrădăcinate – acest subiect râmâne deschis.

 CE NU MI-A PLĂCUT: 

În critica de film ori literară există critici care scriu preponderent negativ ori pozitiv. Nu mă număr printre primii. Prefer să scot în evidență calitățile, nu defectele. Dacă ar fi să notez câteva reticențe ce le-am avut la lectura cărții de față, una din acestea ar fi: îmbrodarea ideilor abstracte fără exemple concrete, ori sindromul „esențelor tari”. Se discută și relevanța pentru epoca actuală a doctrinelor dreptului natural, dar prea puțin, se insistă mai mult pe trecut. Și nu reiese foarte clar cum trecutul a modelat prezentul. Iar o ultimă remarcă care nu ține neaparat de conținutul carții, ci de confruntarea experienței mele cu ceea ce este expus în carte, este faptul că armonia și perfecțiunea – chiar frumusețea – dreptului natural nu îmi pare să aibă o prezență vie și palpabilă în viața socială. Este posibil ca acest drept natural să fie doar „visul roz” al unor filosofi-jurișt intrați în „sevraj idealist”.

În final, recomand trei cărți ce abordează dreptul natural[9]: Natural Law and Natural Rights[10], de John Finnis, Natural Right and History[11] de Leo Strauss și Natural Law and Human Dignity[12] de Ernst Bloch.


[1] Alessandro Passerin d’Entreves, Natural Law. An Introduction To Legal Philosophy, Hutchinson &Co (Publishers) Ltd, London 1961, p. 7 (aici).
[2] Bryan A. Garner, Black’s Law Dictionary, 9th edition, West Publishing Co. St Paul, 2009.
[3] Ca opusă unei teorii descriptive a dreptului.
[4] „Teoria modernă a dreptului natural nu a fost defel o teorie propriu-zisă a dreptului. A fost o teorie despre drepturi. O schimbare importantă a avut loc sub acoperirea acelorași expresii verbale. Ius naturales al filosofului politic modern nu mai este lex naturalis al moralistului medieval și nici ius naturale al juristului roman. Aceste concepții diferite au în comun doar numele. Cuvântul latin ius este cauza ambiguității. Acesta are echivalentul său în majoritatea limbilor europene, cu excepția limbii engleze. Acest fapt este semnificativ. Așa cum a subliniat Hobbes cu astuția sa obișnuită : << Căci, deși cei ce care se referă la acest subiect au obiceiul de a confunda jus cu lex (dreptul cu legea), ele trebuie să fie distinse, întrucât DREPTUL constă în libertatea de a face sau de a nu face un lucru, în timp ce LEGEA determină și constrânge la una dintre cele două; de aceea legea și dreptul diferă la fel de mult precum obilgația și libertatea, care sunt potrivnice în privința aceleași chestiuni.>> (traducerea din Hobbes este de Alexandru Anghel, Leviatanul, Ed. Herald, București, 2017, p.100)”; Natural Law. An Introduction To Legal Philosophy, p. 59.
[5] „(…) se poate spune că, dacă e să considerăm că atributul distinctiv al dreptului sunt sancțiunile (adică, în termenii lui Austin,  aplicarea forțată a obedienței) atunci până și teoreticieni medievali au surprins distincția dintre regulile juridice și morale, atâta timp cât au identificat disciplina dreptului cu o disciplină ce constrânge sub frica pedepsei. De fapt, au mers atât de departe încât și-au dat seama că caracterul coercitiv al dreptului uman ori pozitiv este în esența sa contradictoriu cu elementul moral pe care dreptul ar trebui să-l încorporeze”, op.cit., p. 86.
[6] „Dacă dreptul este în primul rând considerat ca un semn ori o indicație a unei calități, limbajul și dreptul nu pot să nu pară asemănătoare. Paralela este întărită de similaritatea dintre munca juristului și cea a gramaticianului și lingvistului. Ambii urmăresc să formuleze reguli generale aplicabile folosirii anumitor simboluri ori semne pe care oamenii le întrebuințează pentru a califica anumite situații date. Amândouă disciplinele duc la un grad înalt de abstractizare și formalism și sunt astfel supuse aceleași erori de a uita că regulile pe care le stabilesc au un sens doar în măsura în care se referă la o realitate vie. Gramatica și dicționarele, fonologia și morfologia nu fac o limbă. Teoria dreptului nu poate avea ultimul cuvânt cu privire la drept”, op.cit.  p. 120.
[7] Forma extremă a voluntarismului – nominalismul – poate fi rezumată în dilema platoniană: este cel pios iubit de zei pentru că este pios ori este pios fiindcă este iubit de zei? Ori formulată și mai pregnant de Leibniz: este binele și dreptatea fiindcă așa vrea Dumnezeu ori Dumnezeu vrea fiindcă este bun și drept?
[8] Declarația drepturilor omului și cetățeanului, 26 august 1789, aici.
[9] Disponibil aici.
[10] Disponibil aici.
[11] Disponibil aici.
[12] Disponibil aici.


Alexandru Cucu

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.