Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Insolvențe desenate (26): când plătim accesoriile?
15.09.2020 | Adrian Ștefan CLOPOTARI

JURIDICE - In Law We Trust
Adrian Ștefan Clopotari

Adrian Ștefan Clopotari

A. Premisă

Dacă vrei să perii penele unui practician, întreabă-l de regimul accesoriilor. Dacă vrei să-l enervezi, pune-l să ți-l explice.

De la data deschiderii procedurii, creanțele anterioare sunt înghețate. Ele nu mai pot cumula accesorii, cu o minimă excepție dată de creanțele garantate. Doar în ipoteza rară în care prețul vânzării obiectului garanției e superior valorii creanței, atunci creditorul are dreptul să calculeze accesorii. Apoi creanțele curente generează accesorii necondiționat și se opresc doar dacă intervine falimentul. Sau nu?

De ce art. 80 alin. (1) zice că singura excepție e dată de art. 103, respectiv vânzarea garanției, dacă art. 78 alin. (1) lit. B b) vorbește relaxat de acumularea accesoriilor înainte de valorificarea garanției? De ce art. 133 spune că în programul de plăți pot figura dobânzi la creanțele garantate? Ele încep să se calculeze de la momentul confirmării planului și trebuie achitate la toți garantații? De ce art. 80 alin. (2) spune că accesoriile la creanțele curente se achită conform cu programul de plăți, cât timp, prin definiție, acesta reglementează strict plata creanțelor anterioare și niciodată a celor curente? Ce legătură au accesoriile curente cu reorganizarea? De ce în observație și faliment nu se plătesc?

Verbele, care ar trebui să spună clar toate același lucru (”nu va putea fi adăugată”, ”se achită”, ”se acumulează”, ”pot fi purtătoare de dobânzi”, ”vor putea include și dobânzile”), se dovedesc a fi atât de interpretabile încât la sfârșit nu știm sigur nici dacă accesoriile se nasc sau se suspendă?

Doctrina nu oferă[1] o imagine clară[2] de ansamblu[3], așa că am întrebat jurisprudența. Deși rară, oferă o bază de plecare pentru creionarea regimului general.

B. Jurisprudență

Accesoriile la creanțele curente se plătesc doar dacă e confirmată reorganizarea

(Decizie 1428/2019, Tribunalul București)

Din examinarea coroborată a dispoziţiilor art. 80 şi art. 103 din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic reţine că regula prevăzută de lege este aceea potrivit căreia în cadrul procedurii insolvenţei nu pot fi calculate şi percepute accesorii nici pentru creanţele anterioare şi nici pentru cele născute în perioada de observaţie, excepţiile fiind de strictă interpretare.

Astfel, dacă în cazul creanţelor anterioare, art. 80 alin. (1) stabileşte expres faptul că acestea nu generează accesorii, excepţie făcând în anumite condiţii creanţele beneficiare ale unei cauze de preferinţă, în cazul creanţelor curente, excepţia este legată de prevederile programului de plăţi din Planul de reorganizare.

În concret, singura excepţie prevăzută de lege decurge din dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi face referire la accesoriile creanţelor născute ulterior deschiderii procedurii generale, care se vor achita în conformitate cu actele din care rezultă şi cu prevederile programului de plăţi. În cazul în care planul eşuează, acestea se datorează până la data deschiderii procedurii de faliment.

Pe cale de consecinţă, îndrituirea titularului unei creanţe ulterioare deschiderii procedurii generale a insolvenţei, de a solicita şi obţine accesoriile calculate pentru creanţa invocată, apare în situaţia aprobării unui Plan de reorganizare, în condiţiile programului de plăţi cuprins în acesta. Această concluzie impune implicit exigenţa aprobării de către creditori şi a confirmării de către judecătorul sindic a condiţiilor de achitare a accesoriilor, ca parte a însuşi Planului de reorganizare.

În speţă însă, deschiderea procedurii generale a falimentului a fost determinată de aprobarea de către creditori a raportului prevăzut de art. 97 din lege, cuprinzând propunerea de deschidere a falimentului. Debitoarea nu se află în situaţia unei societăţi a cărei reorganizare să fi fost aprobată şi confirmată, dar care a intrat în faliment ca urmare a nereuşitei Planului de reorganizare. Un astfel de plan nu a fost în niciun moment propus şi discutat, fiind astfel exclusă însăşi premisa art. 80 alin. 2 din lege.

Faptul că acest text prevede că în cazul eşuării planului, accesoriile prevăzute la plată în programul de plăţi se vor datora până la data deschiderii procedurii falimentului nu poate duce la extinderea domeniului de aplicare a normei, prin aplicarea acestuia la situaţiile de deschidere a procedurii de faliment, în absenţa unui plan.

Sancţiunea generală a neplăţii creanţelor curente nu este aceea a perceperii accesoriilor, ci decurge din dreptul creditorului de a solicita deschiderea procedurii de faliment, conform art. 75 alin. (4) şi art. 143 alin. (3) din Lege.

În condiţiile în care, potrivit art. 102 alin. (6), creanţele născute după data deschiderii, în perioada de observaţie sau în perioada de reorganizare judiciară, se achită pe baza documentelor din care rezultă, fără a fi înscrise în tabel, acestea dobândesc un regim juridic privilegiat faţă de creanţele anterioare, regim juridic justificat de imperativul continuării activităţii societăţii ulterior deschiderii procedurii insolvenţei.

(Decizie 2230/2018 CA București)

Problema este dacă pentru creanțele curente, născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație, sunt datorate dobânzi, majorări sau penalități? În principiu, prin interpretarea contrară a dispozițiilor alin. (1) al art. 80 din Legea 85/2014, rezultă că este posibilă perceperea de dobânzi, majorări și penalități, însă în condițiile alin. 2, adică doar dacă se confirmă un plan de reorganizare .

Legea insolvenţei interzice ca principiu în art. 80 curgerea de dobânzi, majorări şi penalităţi. Raţiunea legii, vădit exprimată de altfel, fiind tocmai de a asigura caracterul concursual şi egalitar al procedurii, care ar fi alterat dacă unii creditori ar recupera inclusiv accesorii, în dauna altora care astfel nu ar mai recupera nici principalul.

Derogările permise de la această regulă sunt, de manieră generală, de 2 tipuri: 1) pentru creanţele născute anterior datei deschiderii procedurii, trebuie să fie vorba de o creanţă ce beneficiază de o clauză de preferinţă, pentru care valorificarea bunului garantat se face la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau în tabelul definitiv consolidat (art. 103 Legea 85/2014); 2) pentru obligaţiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale, accesoriile se achită în cazul în care se confirmă un plan de reorganizare în conformitate cu actele din care rezultă şi cu prevederile programului de plăţi. (iar dacă ulterior planul eșuează, se înscriu în tabelul suplimentar tot în aceste limite); şi aceasta a doua exceptare este logică din moment ce ea presupune un acord general, dat şi de o parte de ceilalţi creditori (prin aprobarea planului de reorganizare, ce ar permite plata de accesorii).

(Decizia 104/2020 Tribunalul Dâmbovița)

Fiind o excepție de la regula prevăzută de art. 80 alin. (1) din lege (nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, denumită generic accesorii nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii), statuată în vederea caracterului creanței curente (titularii creanțelor curente sunt, în acord cu prevederile art. 5 pct. 21 , creditori curenți, adică acei creditori ce dețin creanțe certe, lichide și exigibile, născute în timpul procedurii de insolvență, și care au dreptul de a li se achita cu prioritate creanța, integral și imediat, conform documentelor din care rezultă, iar titularii acestora au prioritate la plată și nu sunt înscriși în tabelele de creanțe), prevederea art. 80 alin. (2) trebuie interpretată restrictiv.

Or, teza finală a textului legal prevede că „în cazul în care planul eşuează, acestea se datorează până la data deschiderii procedurii falimentului”, înţelegându-se prin acestea nu orice dobânzi, majorări ori penalităţi de orice fel sau cheltuieli accesorii la obligaţiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale, ci numai acelea menţionate în cuprinsul programului de plăţi, la care s-a făcut referire în teza I a textului legal.

Accesoriile la creanțele curente nu sunt condiționate de confirmarea unui plan

(Decizia 321/2018 Curtea de Apel București)

Faţă de dispoziţiile articolului 80 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, măsura luată de administratorul judiciar nu echivalează cu o respingere propriu-zisă a plăţii accesoriilor, ci apare ca o prorogare a plăţii până la momentul confirmării planului de reorganizare sau al trecerii la faliment. Dispoziţiile art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 prevăd faptul că, în cazul creanţelor născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare, acestea vor fi plătite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara înscrierea la masa credală.

Dispoziţiile îşi găsesc aplicabilitatea prin formularea de către creditori a unei cereri de plată prin care solicită ca sumele reprezentând creanţele născute după data deschiderii procedurii să le fie plătite în baza documentelor din care rezultă, urmând ca debitorul, în funcţie de disponibilităţile băneşti, să efectueze plata. 

Accesoriile la creanțele curente nu sunt condiționate de includerea în programul de plăți

(Decizia 16/2020 Curtea de Apel Cluj)

Se menţine aceeaşi regulă din vechea reglementare a art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, a interdicţiei calculului accesoriilor la creanţele născute anterior deschiderii procedurii, conform art. 80 alin. (1) din lege.

Aserţiunile privind necesitatea îndeplinirii cumulate a condiţiilor din textul legal privind necesitatea menţionării sumelor pretinse la plată ca fiind creanţe curente în programul de plăţi nu pot fi validate întrucât aceste prevederi nu pot fi aplicate cu ignorarea textelor din legea specială referitoare la creanţele curente şi drepturile conferite titularilor acestor creanţe.

Dispoziţiile art. 5 pct. 53 din Legea nr. 85/2014 definesc programul de plată a creanţelor ca fiind graficul de achitare a acestora menţionat în planul de reorganizare, ce include cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, dar nu mai mult decât sumele datorate conform tabelului definitiv de creanţe, şi termenele la care urmează să fie plătite aceste sume pe cale de consecinţă, planul de reorganizare permite doar eşalonarea creanţelor înscrise în tabelul definitiv de creanţe, doar acestea fiind cunoscute la momentul propunerii şi confirmării planului de reorganizare astfel că teza potrivit căreia creanţele curente sunt datorate numai dacă au fost menţionate în programul de plăţi nu poate fi validată.

Regimul juridic al creanţelor curente este stabilit de art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia creanţa curentă se achită cu prioritate, în raport cu creanţele înscrise la masa credală, şi de art. 102 alin. (6), conform căruia creanţele curente nu se înscriu la masa credală.

Interpretarea conferită de judecătorul sindic nu poate fi validată nici prin raportare la art. 5 pct. 53 şi 54 din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare, ca document fundamental al procedurii de reorganizare, va cuprinde programul de plată a creanţelor înscrise la masa credală, neexistând program de plată pentru creanţele curente. Aşadar, creanţele curente nu sunt înscrise în tabelul de creanţe, nu sunt incluse în planul de reorganizare şi se achită cu prioritate faţă de creanţele din tabel, astfel că nu este posibilă plata lor conform planului.

Nu poate fi ignorat nici textul art. 75 din Legea nr. 85/2014 care prevede că o procedură de reorganizare prin continuarea activităţii sau de lichidare pe bază de plan poate fi închisă în baza unui raport al administratorului judiciar, care constată îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul confirmat, precum şi plata creanţelor curente scadente.

Distincţia evidenţiată de textul legal între plata obligaţiilor de plată cuprinse în plan şi plata creanţelor curente confirmă că planul de reorganizare nu poate prevedea plata tuturor creanţelor curente cât timp acestea se nasc în timpul executării planului.

Textul analizat relevă că nu a fost instituită de legiuitor o juxtapunere între cele 2 categorii de creanţe întrucât acestea sunt văzute distinct şi trebuie achitate integral pentru a se putea valorifica dreptul instituit de art. 75 din Legea nr. 85/2014.

În procedura reorganizării are loc continuarea activităţii debitoarei ca şi anterior deschiderii procedurii, ceea ce presupune că aceasta plăteşte creanţele curente şi obţine profit ca să poată achita, potrivit planului, creanţele anterioare deschiderii procedurii, astfel că ipoteza în care s-ar impune plata creanţelor curente numai conform planului este contrară scopului reorganizării, fiind evident că un debitor care nu poate plăti constant nici măcar creanţele curente nu are şanse să îşi plătească creanţele acumulate anterior deschiderii procedurii, fiind inutilă continuarea procedurii de reorganizare.

Nu poate fi ignorat că legiuitorul a înţeles să confere o protecţie suplimentară creditorilor beneficiari ai unor creanţe curente conform art. 143 alin. (3), care stabileşte că titularul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile mai vechi de 60 de zile şi un cuantum peste valoarea-prag poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment, drept care de asemenea nu ar putea fi valorificat dacă se admite interpretarea conferită de către judecătorul sindic.

Accesoriile la curente se calculează până la intrarea în faliment

(Decizia 823/2015 Curtea de Apel Timișoara)

Cu titlu de excepţie şi numai în privinţa creanţelor născute după data deschiderii procedurii (cum este şi creanţa din speţa dedusă judecăţii), în ipoteza confirmării unui plan de reorganizare, accesoriile creanţelor ce se nasc ulterior datei deschiderii procedurii generale, se achită în conformitate cu actele din care rezultă şi cu prevederile programului de plăţi. Această dispoziţie este firească şi se fundamentează pe riscul asumat de creditorii înscrişi în tabelul definitiv de creanţe odată cu aprobarea de către aceştia a planului de reorganizare, plan ce implică noi raporturi juridice ale debitoarei, generatoare de creanţe şi, desigur, accesorii. În cazul în care planul eşuează se aplică regulile generale referitoare la limitarea accesoriilor şi cu privire la creanţele născute în timpul procedurii, cu singura deosebire că, pentru aceste creanţe data limită până la care se pot calcula accesoriile este data intrării în faliment, aşa cum în mod expres prevede art. 41 alin. (3) din Legea nr. 85/2006. De altfel, nici nu ar putea fi avută în vedere data deschiderii procedurii, pentru calculul accesoriilor acestor creanţe în condiţiile în care, prin ipoteză, creanţele la care se referă art. 41 alin. (3) din lege sunt născute după data deschiderii procedurii.

Or, aşa cum rezultă din cele expuse mai sus, dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, sunt cele care consacră dreptul creditorilor debitoarei – ale căror creanţe s-au născut după data deschiderii procedurii, în cazul confirmării unui plan de reorganizare, de a solicita înscrierea creanţelor lor în tabelul suplimentar, împreună cu accesorii calculabile cel mult până la data intrării în faliment a debitoarei, ca efect al eşuării planului.

De altfel, aşa cum se poate constata, acest principiu a fost reluat şi de reglementarea actuală – Legea nr. 85/2014 – care însă, printr-o exprimare mai clară şi neechivocă, stabileşte în cuprinsul art.80 alin.2 aceeaşi regulă, conform căreia, dacă un plan de reorganizare este confirmat şi apoi eşuează – cum este situaţia din litigiul de faţă – accesoriile obligaţiilor născute ulterior datei deschiderii procedurii generale se calculează şi se datorează până la data deschiderii procedurii falimentului.

În reorganizare accesoriile la creanțele anterioare se plătesc doar dacă bunul e valorificat la un preț superior creanței (103)

(Decizie 561/2016 CA Timisoara)

Cât priveşte invocatele dispoziţii ale art. 133 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, de la început trebuie subliniat că textul prevede că pot fi purtătoare de dobânzi şi alte accesorii creanţele înscrise ca beneficiare ale unei cauze de preferinţă în tabelul definitiv al creanţelor, ceea ce consacră caracterul supletiv al prevederii cu consecinţele sale, acelea că astfel de creanţe nu sunt, întotdeauna şi necondiţionat purtătoare de dobânzi şi că în cazul în care nu sunt înscrise astfel nu se poate reţine sancţiunea prevalată de către apelantă, adică refuzul confirmării planului.

Spre aceeaşi interpretare pledează şi faptul că norma citată nu se regăseşte printre cele pe care art. 139 alin. 1 teza ultimă le consacră ca fiind condiţii pentru confirmarea planului.

Mai mult, dispoziţiile invocate (art. 133 alin. 2 din Legea nr. 85/2014) nu pot fi interpretate izolat, ci prin coroborare cu cele ale art. 103 din Legea nr. 85/2014 – norma de trimitere prin raportare la art. 80 din acelaşi act normativ – care configurează regimul juridic al creanţelor beneficiind de o cauză de preferinţă: „creanţele beneficiare ale unei cauze de preferinţă se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piaţă a garanţiei stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuată de un evaluator desemnat potrivit dispoziţiilor art. 61”.

(Decizie 587/2019 CA Cluj)

Nici prin planul de reorganizare şi nici prin Addendum nu s-a prevăzut valorificarea bunului garantat în favoarea apelantei. Numai într-o astfel de ipoteză s-ar putea aduce în discuție aplicabilitatea art. 80 coroborat cu art. 103 din Legea nr. 85/2014, în cazul în care valorificarea ar fi permis încasarea de accesorii de către apelantă din perspectiva faptului ca bunul adus în garanţie de către debitoare era valorificat în procedură cu mai mult decât valoarea de evaluare.

Poate fi cerută valorificarea garanției din pricina acumulării dobânzilor

(Sentința 483/2011, Tribunalul Bacău)

Așadar art. 39 alin. (1) B lit. b presupune existența a două creanțe garantate, una dintre ele având rang superior, iar garanțiile constituite în cazul ambelor creanțe să privească același bun. Întrucât într-o asemenea situație acumularea dobânzilor, majorărilor și penalităților aferente creanței garantate cu rang superior ar putea conduce la micșorarea valorii părții garantate din creanța cu rang inferior, legiuitorul, în vederea asigurării unei protecții acesteia din urmă, a instituit posibilitatea ridicării suspendării prevăzute de art. 36.

C. Simplificări

1. Accesoriile sunt de 2 feluri: a) accesoriile la creanțele anterioare[4] și b) accesoriile la creanțele curente[5].

2. Accesoriile la creanțele anterioare sunt reglementate de art. 80 alin. (1), pe când cele la creanțele curente, de art. 80 alin. (2) și art. 102 alin. (6). Textele sunt distincte iar regulile nu pot fi împrumutate reciproc. 80 alin. (2) nu e excepția de la 80 alin. (1), nici măcar textul în oglindă privind accesoriile curente.

Accesoriile anterioare

3. Regula pentru cele anterioare e că se suspendă începând cu data deschiderii procedurii. Creditorii le calculează până la data deschiderii procedurii, le înscriu în tabel, și gata. Nu mai pot adăuga altele. Excepția se petrece doar pentru creditorul garantat, în cazul rar în care bunul obiect al garanției e vândut la o valoare mai mare decât creanța înscrisă în tabel. De ce? Fiindcă n-ar fi corect ca din valoarea propriei garanții să se plătească creanțele altora (chiar accesoriile altora calculate până la deschiderea procedurii). Propriile accesorii ar rămâne neachitate, nu pentru că n-au fost bani, ci pentru n-a fost creanță! Inechitabil, fiindcă creditorul garantat este singurul creditor a cărui creanță garantată are un corespondent real valoric în patrimoniul debitoarei. Negarantații au doar speranța valorii gajului general. Ex: Garantatul se înscrie în tabel cu 10 lei și i se spune că nu mai poate calcula accesorii. Bunul obiect al garanției se vinde cu 12 lei, astfel că are dreptul să-și îndestuleze creanța de 10 lei și, suplimentar, i se zice că poate calcula accesorii în limita celor 2 lei suplimentari.

4. Unicitatea excepției la anterioare este provocată de 2 texte răsfirate: art. 78 alin. (1), B lit. b) și de art. 133 alin. (2) – art. 4 alin. (1) pct. 53. Le-am numit ipotezele II și III, iar mai jos, le-am trecut prin filtrul textelor legale. O ipoteză trebuie să funcționeze cu toate, nu doar cu unele.

5. Ipoteza II, cea privind condiționarea accesoriilor de confirmarea unui plan de reorganizare, încalcă regula de la art. 80 alin. (1). Iar dacă art. 80 alin. (1) n-ar exista, ipoteza II ar încălca limita cauzei de preferință, fiindcă creditorul are dreptul să-și ia bani cu prioritate în raport strict cu propria garanție, nu cu restul bunurilor față de care e chirografar. Imaginarea unei situații în care însăși confirmarea unui plan de reorganizare dă dreptul magic tuturor garantaților să-și calculeze accesorii, indiferent de valorificarea propriilor garanții, creează un avantaj nedrept față de restul creditorilor. Din ce bani ar trebui plătite accesoriile suplimentare pentru toți garantații? Din gajul general. Din nou, în raport cu gajul general, garantatul este un simplu chirografar! Dacă admitem ipoteza II în favoarea garantaților, atunci și ceilalți chirografari ar avea dreptul să-și calculeze accesorii.

De altfel, atât art. 4 alin. (1) pct. 53 cât și art. 133 alin. (2) nu spun că creanțele garantate vor fi obligatoriu purtătoare de dobânzi, ci ”vor putea” sau ”pot fi”. Ipoteza II funcționează în deplin acord cu art. 80 alin. (1), doar atunci când prin plan se prevede valorificarea garanției la o valoare superioară creanței [art. 133 alin. (5) lit. F)]. Dacă avem 3 creditori garantați și doar garanția unuia e propusă la vânzare, atunci doar creanța acestuia poate fi purtătoare de dobânzi, sub condiția valorificării bunului la un preț superior. A celorlalți, nu. Lipsa includerii acestor dobânzi în programul de plăți nu se va sancționa cu neplata, fiindcă ”sumele de bani obţinute după vânzarea unor bunuri asupra cărora poartă cauze de preferinţă (…) vor fi distribuite, obligatoriu, creditorilor titulari ai acelor cauze de preferinţă, cu respectarea dispoziţiilor art. 159 alin. (1) şi (2)”. Includerea acestor dobânzi condiționate în programul de plăți are rol de reprezentare corectă a fluxului de plăți, iar nu de generator de drepturi.

6. Ipoteza III, pornește de la interpretarea art. 78 alin. (1), B lit. b) și reușește performanța de a contrazice toate celelalte reguli. În fond, creanțele garantate ar trebui să poată calcula neîntrerupt accesorii la creanțele anterioare, încă din observație! Exemplu: bun evaluat la 15 lei; creditor A, ipotecă rang 1, creanță de 10 lei; creditor B, ipotecă rang 2 pe același bun, creanță de 5 lei. Dacă A calculează accesorii de 1 leu la creanța de 10 lei, atunci B și-ar vedea diminuat fondul garanției la doar 4 lei, astfel că s-ar îndeplini condiția de la art. 78. B ar putea cere ridicarea suspendării și vânzarea bunului, doar dacă A ar avea dreptul să calculeze accesorii neîngrădit, înainte de valorificarea bunului, fără să existe siguranța că prețul vânzării va fi superior creanței, ignorând regula de la art. 80 alin. (1)!

Singurul caz în care ipoteza III coabitează cu regula art. 80 alin. (1) e atunci când creditorul A calculează accesorii ca urmare a vânzării bunului la o valoare superioară. B n-ar mai avea o creanță garantată de 5 lei, ci una de 4 lei, astfel că ar fi îndreptățit să primească o protecție corespunzătoare pentru 1 leu. B va cere direct despăgubirea pentru 1 leu, fiindcă nu se mai poate mula pe acțiunea principală a art. 78, bunul fiind deja valorificat [”creditorul … poate solicita ridicarea suspendării prevăzute la art. 75 alin. (1) cu privire la creanţa sa şi valorificarea imediată (…) a bunului”]. Astfel, acțiunea art. 78 alin. (1), B lit. b) constată în dreptul de a cere protecție, iar nu dreptul de a cere ridicarea suspendării.

E interesant de observat că acesta e singurul caz în care protecția se acordă ca urmare a diminuării valorii estimate a creanței garantate, pe când toate celelalte ipoteze fac referire la diminuarea valorii reale a bunului obiect al garanției. Rezultatul evaluării și fragmentarea creanței în partea garantată/negarantată, la art. 103, devin definitive, fiindcă creditorul B primește bani suplimentari din alte surse decât valorificarea propriei garanții.

Accesoriile curente

7. Art. 80 alin. (2) concurează lejer la titlul de cel mai straniu text din Legea 85/2014: ”În cazul în care se confirmă un plan de reorganizare, dobânzile, majorările ori penalităţile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligaţiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achită în conformitate cu actele din care rezultă şi cu prevederile programului de plăţi. În cazul în care planul eşuează, acestea se datorează până la data deschiderii procedurii falimentului”.

8. Întrebarea primară generată de art. 80 alin. (2) este ce se întâmplă când nu există deloc un plan de reorganizare? În observație sau în faliment achităm accesoriile la creanțele curente? Însă premisa întrebărilor este greșită, fiindcă art. 80 alin. (2) nu enunță nici o regulă privind nașterea accesoriilor curente.

9. Art. 80 alin. (2), prima teză, vorbește de modalitatea de achitare. Nu se folosește verbul de la art. 80 alin. (1) (”a adăuga”), ci cu totul altul (”a achita”). Întâi trebuie să poți adăuga, ca apoi să poți achita. Art. 80 alin. (2) pornește de la premisa că aceste accesorii deja sunt adăugate, el arătând doar cum se achită în ipoteza particulară a reorganizării. Se reiterează regula creanțelor curente, de la art. 102 alin. (6), particularizând cu ipoteza reorganizării.

10. Din cauză că art. 80 alin. (2) nu spune nimic despre cum se achită accesoriile curente în observație sau faliment, asta nu înseamnă că totuși zice că în observație și faliment ele nu se mai achită! Din contră, art. 102 alin. (6) afirmă contrariul. Subiectul art. 80 alin. (2) e dat de accesoriile la curentele achitate în reorganizare, astfel că doar ele se vor datora până la deschiderea falimentului. De ce? Fiindcă de la deschiderea falimentului, aceste creanțe vor fi înscrise în tabelul suplimentar, art. 80 alin. (1) limitând valoarea lor până la data deschiderii procedurii de faliment.

11. Concepția, că accesoriile la curente se pot adăuga strict până la deschiderea falimentului, izvorăște din vechea reglementare a Legii 85, cu toate că actuala nu a introdus un text similar. Astfel, Legea 85/2014 a abrogat regula veche din Legea 85/2006 de la art. 41 alin. (4) care făcea referire expresă la interdicția de adăugare a accesoriilor la curente (”nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute ulterior datei deschiderii atât a procedurii simplificate, cât şi a celei generale, în cazul în care nici un plan de reorganizare nu este confirmat”.)

12. Nu știu ce a vrut să spună legiuitorul prin faptul că creanțele curente se achită conform programului de plăți. Nici jurisprudența nu știe, deși a dat soluția corectă, demontând, cu eleganță, condiția includerii în program a curentelor. Ca să găsim un răspuns la ”de ce?”, cercetăm cronologia textului legal.

13. Legarea achitării accesoriilor de reorganizare (programul de plăți) a fost reglementată pentru prima dată strict pentru creanțele anterioare negarantate[6] (1999). Regula era că accesoriile nu curgeau pentru aceste creanțe, dar prin plan se putea reglementa totuși plata lor. Avea sens, fiindcă programul de plăți înseamnă prin definiție plata creanțelor anterioare, iar planul de reorganizare e convenția părților. Dacă debitorul și creditorii cădeau de acord asupra fondului (plata accesoriilor la restul creanțelor) atunci forma legală de plată era cea corectă (programul de plăți). Însă era inechitabil față de chirografari, garantații fiind favorizați la îndestularea accesoriilor din lichidități la care-ar fi trebuit să vină în concurs cu garantații.

14. Începând cu 2006, s-a renunțat cu totul la această excepție pentru creanțele anterioare. Creanțele anterioare negarantate nu mai puteau cumula accesorii, iar prin plan nu se putea zice altceva. În schimb, condiția reorganizării a fost pasată accesoriilor la curente! Regula era că ele erau suspendate, iar excepția era că se plăteau dacă se confirma un plan de reorganizare. Totuși, dacă în ceea ce privește accesoriile la creanțele anterioare, includerea în programul de plăți era logică, mutarea acestei condiții la creanțele curente a devenit ilogică.

Plata curentelor conform documentelor din care rezultă este opusul plății curentelor conform programului de plăți! Textul are sens doar dacă se ține cont de nuanțele diferite ale verbelor ”nu poate fi adăugată” și ”se achită”. Primul reglementează existența creanței, iar cel secund vorbește de executarea creanței. Altfel zis, textul nu condiționează existența accesoriilor, ci arată felul în care se plătesc! Iar ca accesoriile să fie achitate ținând cont și de prevederile programului de plăți, asta înseamnă că legiuitorul a vrut să spună că banii destinați curentelor se vor achita ținând cont că trebuie dați bani și către creanțele anterioare din programul de plăți. În fond, în Legea 85/2006 nu exista regula expresă a achitării cu prioritate a curentelor în reorganizare. Trimiterea la programul de plăți părea mai mult o trimitere la planul de reorganizare.

Pe fond, regula achitării accesoriilor la curente doar dacă era confirmat un plan de reorganizare era stranie, fiindcă deși insolvența era promovată ca business as usual, cei care făceau afaceri cu debitoarea în perioada de observație erau dezavantajați față de cei care se abțineau până la reorganizare. Asta deși tocmai în observație se pun bazele reorganizării, astfel că logic era ca acum să existe grosul măsurilor pentru încurajarea creditării.

Apoi, interdicția calculării accesoriilor în faliment avea un efect similar. Activitatea de lichidare nu se face din condei, fiindcă pe teren, adesea, e necesară contractarea unor furnizori care să ajute la conservarea sau chiar administrarea bunurilor până la valorificare. Cum era încurajat un creditor să facă afaceri cu o debitoare în faliment?

15. În 2014 a fost schimbată din nou regula accesoriilor curente, fiind eliminat textul echivalent art. 41 alin. (4) din Legea 85/2006. Astfel, vechea ”accesoriile curente nu se achită, cu excepția confirmării unui plan” a fost înlocuită de actuala ”accesoriile se achită”. Menținerea acelui ”în conformitate cu prevederile programului de plăți” poate avea legătură cu art. 133 alin. (4) lit. e), care impune drept condiție de legalitate a planului, arătarea ”modalității de achitare a creanţelor curente”.

16. Care e rostul art. 80 alin. (2) dacă el doar reiterează regula de la art. 102 alin. (6)? Fără el cum s-ar fi calculat și achitat creanțele curente? Ca să fie sens, sunt tentat să împrumut din regula fostului 41 alin. (4) din Legea 85/2006, însă 80 alin. (2) nu zice nimic despre interdicția adăugării accesoriilor la curente în observație și faliment! Atunci în baza a ce aș putea limita aplicarea art. 102 alin. (6)?

Rezultă următorul regim:


[1] Poate că cel mai minimalist, dar just comentariu al art. 80, se găsește în Nicoleta Țăndăreanu, Codul insolvenței adnotat: noutăți, examinare comparativă și note explicative, Universul Juridic, București, 2014, p. 159: ”actuala reglementare elimină dispoziția privitoare la adăugarea accesoriilor la creanțele născute ulterior deschiderii procedurii în perioada de observație, în cazul în care nu se confirmă niciun plan de reorganizare, astfel încât, în prezent, s-a creat un vid de reglementare ce va da naștere la o jurisprudență contradictorie”.
[2] În Radu Bufan, Tratat practic de insolvență, Hamangiu, 2014, București, p. 404 – 405, autorii Florin Moțiu și Dana Daniela Moțiu arată că: ”legiuitorul stabileşte regula de bază aplicabilă accesoriilor, în art. 80 alin. (1) şi excepţia de la regulă, în art. 80 alin. (2). (…) Este de altfel ceea ce a reţinut legiuitorul prin consacrarea excepţiei din art. 80 alin. (2), excepţie prin care interdicţia curgerii accesoriilor creanţei, statuată ferm în alin. (1), este detronată acum, prin facilitatea prevăzută, din nou, în favoarea creditorilor garantaţi”. Afirmațiile sunt incorecte, fiindcă art. 80 alin. (2) are ca obiect accesoriile la creanțele curente. Poate fi o eroare, fiindcă autorii nu dezvoltă în ce fel accesoriile creanțelor anterioare sunt legate de reorganizare, ci se rezumă la a comenta corect teza a II-a a art. 80 alin. (1).
[3] Cea mai cuprinzătoare analiză a regimului accesoriilor se găsește în Anca Roxana Adam, Ioan Adam, Codul Insolvenței. Titlul II. Procedura insolvenței (art. 1 – 5, 38 – 196, 197 – 203). Comentarii și explicații, C. H. Beck, București, 2016, p. 422 – 426. Fără a diminua din admirația cuvenită oricărui autor care îndrăznește să analizeze în profunzime un subiect (cu cât scrii mai mult la obiect, cu atât dai mai multă muniție criticilor) și fără a mă referi la interpretările efective oferite art. 80, cred că următoarea afirmație principială merită discutată: ”este de observat situația profund inechitabilă care se creează, din acest punct de vedere, categoriei creditorilor chirografari în comparație cu categoria creditorilor cu creanțe garantate, pentru că prima categorie pierde de două ori, respectiv are, potrivit art. 161 din Lege, rang inferior când se distribuie creanțele și după ce sunt supuși riscului de a primi numai o parte din creanța lor, pentru acestea nu primesc accesorii”. Argumentul meu este că accesoriile garantaților nu se plătesc niciodată din gajul general (disponibil chirografarilor), ci strict din valorificarea propriei garanții. Nu exista concurs înainte de insolvență, prin urmare nu este violată o echitate preexistentă, odată cu regimul accesoriilor reglementat în procedură. Teza este corectă doar dacă eliminăm partea cu ”în comparație cu categoria creditorilor cu creanțe garantate”. Creanțele negarantate sunt păgubite în ipoteza (rară, dar posibilă) în care bunurile din gajul general se vând la un preț superior valorii creanțelor negarantate. La acel moment, negarantații nu pot pretinde plata suplimentară a accesoriilor, deși ar fi îndreptățiți. Omisiunea legii s-ar putea justifica din considerente practice (la finalizarea valorificării tuturor bunurilor din gajul general ar trebui să se facă un calcul suplimentar și o regularizare), greu de escaladat, dar nu imposibil.
[4] Numite în cele ce urmează ”anterioare”.
[5] Numite în cele ce urmează ”curente”.
[6] Ne-garantat = chiro-grafar = fără garanție.


Adrian Ștefan Clopotari

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.