Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Daniel-Mihail Șandru: Interviu de școală
18.09.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Mirela Stan, absolventă a Facultății de Litere a Universității București, specializarea Comunicare și Relații Publice, a realizat o cercetare pentru lucrarea de licență cu tema Impactul noilor media în democraţia participativă.

În cadrul lucrării, a realizat și un interviu, publicat în cele ce urmează. Lectură plăcută!

*

*               * 

 MS: Dle Şandru, sunteţi un teoretician al dreptului, sunteţi profesor universitar şi cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, precum şi membru activ în cadrul mai multor publicaţii de specialitate. Luând în considerare tendințele societății contemporane, societate care este modelată decisiv de noile media, cum percepeţi dumneavoastră influenţa noilor media asupra domeniului în care vă desfăşuraţi activitatea?

DMŞ: Dacă am fi de acord cu toții, că epoca noastră este una a consumului, atunci nu ar trebui să ne mire că a crescut numărul celor care, într-o formă sau alta, dar nu într-o diversitate spirituală, ci doar tehnică sau de aparență, afișează reclame. În cercetarea științifică, noile media, și ar trebui văzut ce înseamnă asta, dar așa, grosso modo, noile media au atras o parte din edituri, institute de cercetare și chiar cercetători individuali. Fiecare tip de canal de comunicare trebuie să aibă un mesaj adecvat, mai ales că mesajul în scris a fost redus considerabil. Dacă se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte, ei bine, în difuzarea lucrărilor din cercetare, ar trebui ca alături de imagine să fie atașate câteva cuvinte care fac cât alte o mie de cuvinte. De ce am avea nevoie de atâtea cuvinte? Pentru că oamenilor le plac poveștile, iar cele bine scrise ajung la cât mai mulți cititori. Lucrările științifice au dezavantajul că sunt scrise pentru un număr limitat de cititori, chiar dacă fiecare lucrare în parte ar influența viața a milioane, sau mai mult, de oameni. Dar nu ne putem apuca să citim reviste științifice din domeniul medical, doar pentru că avem o zgârietură. Ne trebuie ceva mai mult, un imbold care să depășească simpla vizualizare. Pentru că, rezultatul difuzării în noile media, se măsoară în vizualizări. Iar „vizualizarea” însemnă o secundă sau mai puțin în care „utilizatorul” a trecut peste un mesaj. Rezultatul este dramatic, pentru că s-a ajuns la o împrăștiere semnificativă a mesajului, care s-a transformat și el în „postare”. Nu mai avem mesaj, cititor și lectură. Totul s-a redus la măsurarea aparenței.

MS: În cele ce urmează, aş dori să discutăm despre activităţile de comunicare prin social media (Facebook, LinkedIn, Twitter, Youtube, Zoom, Google Meet etc.) pe care le desfășurați, având în vedere şi contextul actual. Care este diferența dintre modalitatea tradițională de dialog și comunicarea online?

DMŞ: Eu am prins două modalități tradiționale de dialog. Prin anii ’90, modalitatea tradițională era telefonul fix, urmat de întâlnire și discuție. N-aș putea spune că o astfel de modalitate era mai rapidă, eficientă sau, cum se spune azi, productivă. Dar era mai puternică. Cu descoperirea e-mailului și a grupurilor de discuții (Yahoo, nu știu ce grupuri au mai fost atât de active), spațiul s-a mutat din „locul întâlnirii” în locul de răspuns, de reacție. Viteza discuțiilor a crescut, cantitatea de informații creștea de la o zi la alta, totul se dezvolta, dar parcă exista un control asupra a ceea ce vezi, citești. În plus, participanții grupurilor se cunoșteau între ei sau se cunoșteau prin aceste grupuri. Cred că tranziția a venit prin Facebook, care a pus la dispoziție facilități și încântătoare imagini. Participanții la dezbateri s-au transformat în utilizatori, dar utilizatorul este el însuși utilizat. Apoi, modalitățile de diseminare a informației s-au înmulțit, interesele s-au disipat, sau poate că, din contră, cei puternici au reușit să agrege utilizatori cu aceleași obiective. Poate că este mai simplu așa, cauți un grup de protecția datelor, în LinkedIn sunt grupuri cu mii de urmăritori și poate și în Facebook. Ajungi mai repede la un public țintit și numeros. Trebuie însă să faci un efort să înțelegi cine este acel public, iar asta, de obicei, o știe doar proprietarul platformei. 2367 de vizualizări poate însemna un singur cititor sau chiar mai puțin. Diferențele dintre vechi și nou nu constau doar în nostalgii, dar mai ales în psihologia și modalitatea de comunicare, tehnica, nu doar tehnica propriu-zisă dar și de tehnicile și strategiile de comunicare: limba de utilizare, numărul de cuvinte, adaptarea acestora în funcție de platformă și așa mai departe. Dacă nu ai un comunicator profesionist, poți munci mult și de mântuială, cu rezultate minuscule.

MS: Care este impactul pe care considerați că îl au noile media în activitatea instituțiilor europene?

DMŞ: Instituțiile europene s-au adaptat mai târziu noilor media. Poate că nici nu erau considerate media. În orice caz, propagatori ai mesajului sunt, chiar dacă nu au un conținut propriu (dar au început să și-l construiască). În privința instituțiilor Uniunii Europene, trebuie spus că există o mare diversitate, nu atât a instrumentelor utilizate, pentru că platformele sunt aceleași, cât mai ales a felului în care se comunică. Uniunea Europeană, de exemplu, are 11 (tipuri de) canale de comunicare[1], o cantitate enormă de informație difuzată, uneori, cum și trebuie, în forme diferite. Toate acestea cresc accesibilitatea informației, puterea de influențare a deciziilor cetățenilor, gradul de informare superficială, eficiența în comunicare. Nu știu în ce măsură crește gradul de înțelegere al acțiunilor instituțiilor, dar, existența acestor propagatori ai informațiilor reprezintă un element important de comunicare.

MS: În calitate de cercetător, scopul dumneavoastră este acela de a obţine şi de a transmite informaţie obiectivă. Ca urmare a faptului că website-urile oficiale, platformele online, aplicaţiile (apps), fluxurile RSS etc. au preluat rolul pe care l-a avut în trecut mass-media, a apărut la scară globală un fenomen complex şi periculos și anume fake news. Cum gestionaţi dumneavoastră cantitatea impresionantă de informaţie şi cum credeţi că putem reduce riscul perceperii eronate a acesteia?

DMŞ: Despre fake news am dezbătut chiar în sala Tudor Vianu (Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere), care îmi și place pentru tradiția ei, e locul preferat de cursuri și seminarii[2]. Și acolo am discutat despre eforturile Uniunii Europene de reglementare a acestui fenomen, despre corectitudinea informației și despre încrederea în sursele de informare.

Acum, despre cum mă feresc de fake news… prin verificare și prin cunoștințele acumulate. Orice specialist într-un domeniu, și e de preferat ca acel domeniu să fie cât mai restrâns, are temeiuri științifice, fundamentări instituționale care îl protejează de minciuni și care îi asigură o înțelegere mai bună cu privire la distorsionările din presă. Aș crede că specialiștii nu trebuie protejați de fake news, au propria imunitate, altfel nu sunt specialiști, ci…. ignoranţi. Problema este cum influențezi un grad de cunoaștere mai bun a legislației, a hotărârilor judecătorești, naționale și europene, a deciziilor administrative. Și trebuie subliniat că nu poți impune un anumit stil, mai ales că acest stil este unul al jargonului propriu dreptului: nu te poți exprima în cuvinte potrivite, „sinonime” în legătură cu o știință, fie ea și a juridicului. Când a apărut Jurindex (care acum este www.rolii.ro) am considerat că este un pas semnificativ în cunoașterea aplicării dreptului[3]. Dar, am îndoieli că o persoană care nu a studiat dreptul ar putea să utilizeze acest instrument la maxima capacitate. Juridice.ro, în care aș putea spune că m-am implicat, este de asemenea un vector de informație verificată. Însă, cum ar putea publicul larg să fie interesat de informații corecte dar fără niciun element de scandal. Trăim în plină civilizație a spectacolului, cum spune Vargas Llosa, iar știința este spectacol doar pentru câțiva oameni de știință.

MS: În ce măsură considerați că Regulamentul (UE) nr. 679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (RGPD) este pus în aplicare într-o manieră eficientă în România?

DMŞ: Asta e o întrebare complicată și grea. Poate și celelalte erau complicate și/sau grele, dar nefiind specialist în comunicare le-am tratat așa cum am înțeles. Înțelegerea mea cu privire la protecția datelor cred că este destul de bună. Pentru a vedea ce înseamnă punerea în aplicare eficientă ar trebui să avem în vedere: atitudinea operatorilor și a persoanelor vizate, implicarea autorităților de protecția datelor, regimul sancționator, atât în ceea ce privește cuantumul, dar și reglementarea acestuia pentru entitățile publice, aplicarea protecției datelor în diferitele domenii, de exemplu, în domeniul medical[4], cooperarea între autoritățile de protecția datelor și multe alte aspecte care ar trebui să fie luate în considerare.

Despre cum este aplicat Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD) aș putea formula câteva idei, pe care sper să le dezvolt într-o carte care numește chiar așa „Protecția datelor în România” și care va apărea la Editura Universitară:
– operatorii de date au diferite atitudini: RGPD este o formalitate și apoi se trezesc cu plângeri și amenzi „nejustificate”; în general, operatorii mari de date au luat măsuri tehnice și organizatorice eficiente; sunt și operatori mici care au supraevaluat și supradimensionat activitatea referitoare la protecția datelor;
– responsabilul cu protecția datelor nu are un loc stabil în organigramă; doar printr-o pregătire temeinică acesta va putea impune soluții în deplin acord cu Regulamentul, altfel va formula opinii ori recomandări fără efect practic;
– creșterea capacităților autorității de protecția datelor, mai ales în ceea ce privește formularea de ghiduri și recomandări precum și transparența sancțiunilor prin publicarea deciziilor și a proceselor-verbale, așa cum procedează alte autorități, de exemplu CNIL din Franța.

Punerea în aplicare nu depinde numai de autorități și de sancțiuni, depinde într-o foarte mare măsură de bunul simț. Sunt multe locuri unde RGPD reglementează bunul simţ: să păstrezi doar datele de care ai nevoie, să le ștergi dacă titularul îți solicită și nu să le păstrezi. Să nu le divulgi fără un rost bine stabilit… Și poate, este necesară o grijă pentru cei apropiați, care chiar dacă sunt necunoscuți, ne devin apropiați pentru că avem datele lor, iar datele unui om fac parte din ființa lui, din personalitatea acestuia, tocmai de aceea fiind protejate juridic. Dar nu ar trebui să se ajungă la protecția juridică, uneori, de multe ori cred, ar fi de ajuns grija pentru aceste date.

MS: Cum vi se pare că percepem noi, românii, importanţa protecţiei datelor şi a vieţii private în mediul online?

DMŞ: RGPD sau chiar GDPR a avut o publicitate enormă în România, este una din reglementările cele mai cunoscute, iar prin publicarea amenzilor sau a despăgubirilor acordate devine un subiect interesant, din când în când, așadar este un subiect de presă. Cu toate acestea, firea românilor nu predispune la aplicarea regulamentului, încălcarea regulamentului survenind din cauze de tipul „merge și așa”, „mai bârfim și noi” etc. Și asta se întâmplă chiar în mediul on-line. Fiecare trebuie să știe că protecția datelor începe cu datele pe care singur le devoalează. Aceasta este limita. Nu discutăm despre obligațiile legale și cum prelucrează, transferă sau protejează siguranța acestor date instituțiile și autoritățile. Mă gândesc la datele pe care le oferim către Facebook, Google, Microsoft, LinkedIn etc. Unele dintre datele oferite sunt greu de identificat chiar de cel care le oferă. Dacă am avea lista căutărilor Google despre noi, în ultimul an, ne-am putea face un portret sau ne-am putea profila? Dacă adăugăm acestor date, agenda și mesaje din Gmail, profilul ar fi complet… Și, spre deosebire de noi, care nu ne gândim la toate aceste implicații, marii operatori lucrează tot timpul, algoritmii funcționează și se îmbunătățesc pe zi ce trece, iar impactul asupra vieții private și al protecției datelor este de nedescris, în unele cazuri conducând la anularea lor. Și fără ca acești operatori să solicite aceste date, doar prin bunăvoința sau dezinteresul fiecăruia dintre noi. Protecția datelor și viața privată are limite enorme în internet, de la prima tastă a calculatorului și până la corelarea avansată a datelor despre fiecare utilizator. Trebuie înțeles că internetul nu este nici sigur și nici gratuit. Dar nici nu-l putem evita. Trebuie să-l înțelegem mai bine, așa cum primitivii au înțeles natura, așa primitivi cum suntem să înțelegem noua natură, sau „mediu”.

MS: În opinia dumneavoastră, de specialist în protecţia datelor cu caracter personal, care este cel mai mare pericol în accesarea platformelor de comunicare online?

DMŞ: Platformele de comunicare online funcționează în mediul internet, așadar acesta e primul furnizor de breșe de securitate. Și s-au și întâmplat astfel de breșe cu efecte asupra a milioane de utilizatori. Apoi, aceste platforme pot utiliza datele în scopuri nespecifice, ascunse ori chiar de comercializare a acestor date sau de înstrăinare în scopuri de profilare (de exemplu, profilare în scopuri electorale). Și mai sunt și alte pericole. Dar m-ați întrebat despre cel mai mare pericol: pervertirea acestor modalități de comunicare în reversul lor: lipsa de comunicare, instigarea la ură, profilarea ascunsă, transmiterea minciunilor, în definitiv transformarea omului în unealtă.

MS: Într-un articol recent, Imposibila coexistență între protecția datelor și comunitățile virtuale? Ce urmează?, aţi abordat şi fenomenul de „web tracking”, care, după cum ați afirmat, constă în „observarea și analizarea comportamentelor utilizatorilor de internet în scopuri comerciale și de marketing.” Consideraţi că utilizatorii sunt conștienți de faptul că platformele accesate colectează date în istoricul personal, date pe care le folosesc ulterior, şi, credeți că există vreo modalitate prin care putem obține informații pertinente, obiective și care, implicit, să nu fie influențate de accesările anterioare?

DMŞ: În stadiul actual al internetului, utilizatorii au un grad redus de înțelegere cu privire la datele care le sunt prelucrate și scopurile în care sunt prelucrate și transferate. Regulamentul general privind protecția datelor încearcă să facă ordine. O persoană ar trebui să știe de către cine și în ce scop îi sunt prelucrate datele. Acest lucru este imposibil și va fi foarte greu de realizat. Intrăm pe site-uri, inclusiv din domeniul media din România și facem un click „ok” pe termeni și condiții. În spatele acestor termeni și condiții, între altele, de exemplu, stă o listă lungă, de peste o sută de operatori cărora le sunt transmise datele respectivului utilizator. Sunt foarte puține site-uri și platforme care respectă legislația, din diferite motive: economice (să nu mai angajeze specialiști în comunicare și RGPD), din interes (cunoscând prea bine efectele programelor atașate site-ului respectiv) sau chiar din ignoranță. Încetul cu încetul se va face ordine, vedeți de exemplu, evoluția hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene și a unor instanțe privind cookie.

MS: Având în vedere faptul că în prezent politica este puternic cantonată în social media, deoarece noile tehnologii deschid oportunități de comunicare și participare cetățenească nebănuite, în ce măsură considerați că aceste platforme (Facebook, Twitter, YouTube etc.) constituie noua agoră a democrației participative și incluzive?

DMŞ: Lucrurile devin mai complicate pe zi ce trece. A se vedea, duelul Trump – Twitter, dar și altele. Probabil, cel mai greu, chiar pentru deținătorii de platforme, este să se respecte un principiu, general valabil, al proporționalității libertății de exprimare cu dreptul la informare și intruziunea sau imixtiunea în domeniul politic, în alegeri în special, dar nu numai. Desigur, sunt multe teorii despre e-Agora, dar practica este încă departe de idealul teoriilor.

MS: Democraţia participativă îl „dezbracă” pe cetățean de individualismul său – care se traduce în formula unei preocupări doar pentru aspectele ce țin de viața privată – și îl dotează cu simț și cultură civică, precum și cu un grad mare de receptivitate pentru problemele socio-politice ale prezentului. În ce măsură se implică românii în procesul decizional sau desfășoară aceștia activități specifice de advocacy, şi cum considerați că poate fi resuscitat spiritul civic la români?

DMŞ: Nu-mi dau seama, nu pot să pretind că știu cum se implică românii. După un exemplu de zilele astea, când asociații din organizațiile non-guvernamentale trebuie să depună declarații privind beneficiarul real, iar acele declarații să cuprindă numele persoanelor din conducere, persoane care sunt cuprinse în actele constitutive validate printr-o hotărâre judecătorească, adică un lucru absurd, o brutalitate a birocrației, aș spune că nu se implică în proiectele care contează. În această epocă în care vorbim de digitalizare, asociația se duce la notariat și de acolo la Ministerul Justiției cu o hârtie în care sunt scrise numele care erau înscrise în actul constitutiv și în statut și validate de instanța judecătorească. Ce exemplu mai pertinent să găsești, față de atitudinea civică organizată a românilor, decât acesta în care nimeni nu spune nimic, probabil pentru motivul că așa este legea. Dacă mă întrebați de resuscitat („a reda funcțiile vitale ale organismului”), presupun că prima întrebare era retorică. Educația este răspunsul. Nu doar să fim cetățeni informați, pentru că noi credem că suntem informați, pentru că putem căuta pe internet. În realitate, informația este prea multă, prea proastă și uneori fără sens. Găsirea rostului informației, de aici trebuie pornit în mod organizat, nu de asociații și fundații, ci de stat prin educație riguroasă, cu profesori bine plătiți și laboratoare funcționale.

MS: Una dintre formele democratizării politice emergente în prezent este aceea a reţelelor sociale, reţele care au deschis posibilitatea unei participări active la modelarea procesului decizional. Ținând cont de situațiile din ultima perioadă, când aceste noi tehnologii și forme de comunicare au fost utilizate, cum credeți că ele pot influența efectiv procesul democratic, care sunt avantajele și dezavantajele și, mai ales, care sunt sau ar trebui să fie limitările acestora?

DMŞ: Utilizarea rețelelor sociale nu este lipsită de controverse, etice și politice. Persoanele care utilizează aceste rețele trebuie nu doar să fie familiarizate cu cele 3 butoane pe care trebuie să le deosebească înainte de a face o postare activă, dar și să cunoască consecințele politice, etice și chiar juridice ale gestului său. De curând, un activist al unui partid, pentru a sublinia importanța strângerii de semnături pentru candidații partidului în alegeri, a publicat fotografii pe o rețea socială cu semnatarii (pentru care probabil avea acordul acestora) dar și o pagină din listele de semnături, unde datele personale erau puțin șterse, dar cu efort minim, identificabile. Mai mult, postarea a fost plătită și respectivul, chiar dacă i s-a atras atenția de încălcarea legislației privind protecția datelor, nu a șters postarea. Este un exemplu, poate minor, în comparație cu rolul rețelelor sociale în marile demonstrații de tipul „Primăvara arabă” și nu numai.

Crearea de comunități virtuale nu este lipsită de riscuri, pentru că pot apărea încălcări ale securității informației și divulgări neautorizate. Multe instanțe, majoritatea, consideră că nu doar postarea pe rețelele sociale, dar și în cadrul unor grupuri, reprezintă publicarea într-un spațiu public. Și de aici, toate consecințele referitoare la limitele comunicării.

Platformele care oferă rețelele sociale au ele însele interese, în primul rând comerciale, dar, economia și politica se întrepătrund, uneori deciziile economice putând influențând politica. Aceste platforme utilizează diferiți indicatori: informatice, programe de profilare, recunoaștere facială, agregare a datelor, algoritmi și inteligență artificială, care chiar dacă ar fi transparente (majoritatea nu sunt), oricum ar fi greu de înțeles de mulți utilizatori. De aceea, Regulamentul general privind protecția datelor pune un accent mare pe respectarea principiului transparenței, și ca o consecință impune operatorilor de date ca informările referitoare la confidențialitatea și protecția datelor să fie adecvate publicului, clare, coerente. Autoritatea de protecția datelor din Franța (CNIL, Commission nationale de l’informatique et des libertés) a sancționat Google cu o amendă de 50 de milioane de euro pentru că utilizatorii nu erau suficient de informați.[5]

Dacă participarea la dezbateri pe rețelele sociale poate să influențeze procesul decizional e mult mai greu de spus. Uneori, da, și într-un mod violent și definitiv, cum ar fi apelurile de participare la manifestații, dar de cele mai multe ori, în privința creării, dezvoltării ori participării la dezbateri privind politicile publice, mult mai puțin. Rețelele sociale sunt mai degrabă megafoane, instrumente de transmis informația, ceea ce poate avea un rol decisiv în multe situații, dar nu reprezintă o masă rotundă în care să se discute și să se stabilească o strategie, o politică publică. Poate evidenția voci singulare (influenceri, formatori de opinie), dar cu greu poate să amenajeze un decor pentru rezolvarea unor probleme subtile, în care să se implice buni cunoscători în domeniu.

MS: Având în vedere faptul că resursele puse la dispoziție de noile media vizează personalizarea discursului și au o mare putere de reverberație, în sensul creșterii vizibilității și a diseminării informației, considerați că utilizatorii sunt conștienți de puterea lor sau accesează aceste platforme doar pentru divertisment, loisir?

DMŞ: Utilizatorii, așa cum bine îi denumiți, nu folosesc platformele în calitate de cetățeni, pentru că ar fi obositor și nu le-ar mai frecventa. Aceste platforme pot fi utile pentru organizare, pentru strângere de like-uri (sau semnături, uneori este periculos cam același lucru), pentru discuții între cei ce se cunosc sau cei care întemeiază o comunitate de idei (fie ele și politice). Nu știu care ar putea fi „puterea” utilizatorilor, aici poate să vedem că în realitate, puterea la care vă referiți este dată exact de elementele enumerate: organizare, informare și dezbatere. Pe de altă parte, cei care utilizează platformele doar pentru simpla trecere a timpului, inevitabil sunt atrași în discuții „politice”, li se livrează, manipulator sau nu, mesaje politice, informații direcționate sau nu. Depinde de capacitatea, spiritul critic și de discernământ să înțeleagă aceste informații.

MS: Din punct de vedere al cetăţeanului și al juristului, ce influență au aceste forme de comunicare în formarea unei opinii proprii?

DMŞ: Și cetăţeanul şi juristul ar putea să spună același lucru. Nu există reglementarea adevărului, iar ministerele de resort, cele ce se ocupă de adevăr și fals, sunt capcane pentru conducătorii lor. Întrebarea probabil a mai fost pusă în alt fel, așa că mă simt nevoit să subliniez. Nu există o obligație pentru stat de a introduce în capul cetățenilor informații corecte despre politică și viață. Dar, există obligația de a educa oamenii. Și aici, statele contemporane sunt neglijente, probabil nu în mod deliberat, dar cu consecințe care se văd cu ochiul liber.

MȘ: Fiind cantonați într-o societate digitalizată și informațională, o piață a cunoașterii și a ideilor, considerați că absența tehnologiei ar constitui o regresie sau, dimpotrivă un progres? Cum ar arăta viața politică fără acest adaos al noilor media?

DMŞ: Acum nu putem discuta despre absența a ceea ce este prezent. Intuiția utilizării noilor tehnologii dar mai ales experiența utilizării acestora sunt mai importante decât un „if” bucolic. Putem să vedem cum arată viața politică fără noile media, este oarecum simplu pentru că nu toți miniștrii și parlamentarii utilizează un calculator. 

MS: Considerați că avansul tehnologic și digital ne extinde orizontul de cunoaştere sau îl restrânge? Prin urmare, suntem mai captivi sau mai liberi într-o lume aflată într-o continuă, acum şi imperios necesară, transformare digitală?

DMŞ: Dezvoltarea tehnicii și tehnologiei a pus, în fiecare etapă, și probleme de etică și metodologie. Ce ne facem cu televizorul, ce ne facem cu radioul sau cu cinematograful… Problemele de acum sunt mai mari, pentru că sunt într-o altă dimensiune: Inteligența artificială, Big data, Internet of Things (IoT) – acestea nu numai că utilizează un timp nou de cunoaștere, cu care oamenii nu sunt familiarizați, și chiar sunt transformați din utilizatori în produse, dar au o autonomie în funcționare, în programare, în utilizarea în decizii a algoritmilor și proceselor automatizare. Omul devine o anexă.

În privința libertății… nu știu dacă aceasta ar putea să provină din tehnici, fie ele și de recunoaștere facială, localizare, web tracking sau orice altceva, revenim la izvoarele acestui interviu: este nevoie de înțelegere.

MS: Cred că am atins aproape toate aspectele pe care mi le-am propus în legătură cu tema interviului. Vă mulțumesc pentru timpul acordat, dar mai ales pentru ajutorul specializat şi extrem de important în realizarea scopului cercetării mele.

DMŞ: Și eu vă mulțumesc!


[1] Rețelele sociale și UE, https://europa.eu/european-union/contact/social-networks_ro
[2] A se vedea, blogul, pe care îl administrez și în care introduc informații recente și bibliografie din domeniul dreptului european: https://eubusinesslaw.wordpress.com/2017/12/30/public-consultation-on-fake-news-and-online-disinformation-dezbatere-la-universitatea-din-bucuresti-16-ianuarie-2018/
[3] https://www.juridice.ro/40444/jurindex-elemente-noi-in-cercetarea-stiintifica-romaneasca.html
[4] Tocmai particip la un astfel de proiect: https://www.mihaisandru.ro/euhealthsupport-daniel-mihail-sandru-the-national-country-consultant-romania/
[5] The CNIL’s restricted committee imposes a financial penalty of 50 Million euros against GOOGLE LLC, 2101.2019 https://www.cnil.fr/en/cnils-restricted-committee-imposes-financial-penalty-50-million-euros-against-google-llc; sancțiunea a fost menținută de instanțele judecătorești: The Council of State confirms the sanction imposed on Google LLC, 29.06.2020, https://www.cnil.fr/en/council-state-confirms-sanction-imposed-google-llc

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.