Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Coparticipare procesuală sau iluzia unui proces echitabil?
22.09.2020 | Dan BĂZĂVAN

JURIDICE - In Law We Trust
Dan Băzăvan

Dan Băzăvan

Încep prin a menționa art. 56 NCPC așa cum a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010[1], republicată 2015[2] și ulterior modificată și completată prin Legea nr. 310/2018[3] ce instituie – Capacitatea procesuală de folosință (1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. (2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. (3) Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.

În aceeași teză continuăm cu dispozițiile art. 59 NCPC – Condiții de existență. Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură, și corelând cu dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003[4], republicată (alin. (3) fiind introdus prin art. 46 din Legea nr. 76/2012[5]), raportat la Decizia ICCJ (RIL) nr. 1 din 21 ianuarie 2013[6], stabilindu-se că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Fără a critica legiuitorul nu îmi este foarte clar de ce a modificat art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004[7]Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, prin art. I pct. 10 al Legii nr. 212/2018[8]? Această modificare a dus desigur la transformarea în cutumă în sensul că instanțele au declinat competența soluționării dosarelor, în marea lor majoritate către instanțele de la domiciliul reclamanților (sau au disjuns prin declinare de competență teritorială către alte instanțe, spărgând astfel dosarele sindicatelor și ale O.N.G.-urilor și nu numai), neluând în seamă reședințele stabilite ale acestora, și asta nu numai în cazul sinticatelor, același lucru fiind interpretat și în cazul mai multor reclamanți cu domicilii sau reședințe diferite dar în contradictoriu cu același angajator.

Desigur, aceste instanțe au omis dispozițiile constituționale art. 21 – (1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 25(1) Dreptul la libera circulație, în țara și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept. (2) Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țara, de a emigra, precum și de a reveni în țara și art. 27 alin. (1) –  Inviolabilitatea domiciliului (1) Domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia[9], căci o astfel de abordare a instanței poate duce la tergiversare (declinare, conflict de competență, stabilirea instanței competente de către instanța superioară și desigur retrimiterea judecării dosarului primei instanțe legal investite, ceea ce se produce într-un termen de 6÷9 luni, rezultând astfel întârzierea judecării cauzei).

Pe de altă parte constatăm că domiciliul și reședința sunt pe aceeași linie constituțională nerezultând de nicăieri o superioaritate a domiciliului față de reședință (aici fiind de menționat și dispozițiile O.U.G. nr. 97/2005, republicată[10] (nefiind obligatorie aplicarea acestei vize pe cartea de identitate pentru cadrele militare, polițiști mutați în interesul serviciului, și cei internați în spitale așa cum rezultă din art. 28), în acest sens instanțale ignorând practic această viză de reședință ce este în majoritatea cazurilor aplicată în baza unui contract de închiriere legal încheiat și înregistrat la organul fiscal competent (la dosarele cetățenilor ce lucrează în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională regăsindu-se și declarații notariale, prin care se atestă că aceștia locuiesc efectiv acolo unde își aplică viza de reședință pentru acordarea compensațiilor de chirie așa cum sunt instituite prin H.G. nr. 1867/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării cu modificările și completările ulterioare[11]).

De aceeaşi orientare a fost şi Curtea Constituţională care, fiind sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a articolului ce garantează inviolabilitatea domiciliului, a arătat că aceste dispoziţii nu sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 44 ce garantează  dreptul de proprietate privată. Astfel, textul incriminează, indiferent de titular şi de forma  de proprietate sau posesie legală, pătrunderea fără drept în domiciliu, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia,  prin aceasta neîncălcându-se principiul constituţional al garantării dreptului de  proprietate (Decizia nr. 423/2005[12]).

Aici sunt de menționat și aprecierile domnului Marius-Florian Dan, Domiciliul și reședința, atribute de identificare a persoanei în spațiul european, publicată pe www.juridice.ro[13], unde autorul consemna că:

”În opinia CEDO, „domiciliul” se referă nu doar la spațiul legal ocupat sau dobândit, ci și la orice alt spațiu de locuit, dacă există legaturi suficiente și continue. De asemenea, fosta Comisie a recunoscut posibilitatea invocării dreptului la domiciliu pentru o casă pe care reclamanții, deși locuiau în mod statornic în Londra, o aveau în insula anglo-normandă Guernesey din Marea Mânecii, casă pe care proprietarii o părăsiseră de aproape 18 ani pentru a o închiria și în care autoritățile locale le-au refuzat reinstalarea la împlinirea vârstei de pensionare. În acest sens, reprezentativă este și cauza Demades contra Turcia, în care reclamantul invocă încălcarea inviolabilității unei case de vacanță pe care nu o mai utilizase de mulți ani. În motivarea soluției, Curtea a considerat că noțiunea de domiciliu trebuie să primească o interpretare extensivă și poate să includă și reședința secundară sau casa de vacanță a unei persoane, întrucât persoana în cauză dezvoltă legături emoționale puternice cu acea casă.

Noțiunea de „domiciliu”, înțeleasă în mod nuanțat, cuprinde, de asemenea, o rulotă pe care o persoana nomadă o folosește ca locuință. În acest sens, o soluție interesantă a pronunțat instanța europeană în cauza Connors contra Marea Britanie, unde a decis aplicabilitatea art. 8, deși reclamantul nu și-a pierdut dreptul de a folosi rulota, ci doar dreptul de a o parca pe o parcelă de teren. Cu toate că în aceste circumstanțe particulare o caravană a putut fi asimilată domiciliului, nu la fel au stat lucrurile în cazul unui autoturism staționat pe un drum public. De asemenea, Curtea relevă ce ar insemna forțarea acestei noțiuni prin extinderea ei până la a include un teren pe care se intenționează construirea unei case pentru a fi locuită sau, cu atât mai mult acest termen nu poate fi interpretat ca acoperind o regiune natală și unde există rădăcini familiale, dar unde nu se mai locuiește.”

Art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului[14] instituitnd că: 1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale; 2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsura care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertatilor altora.

Astfel, repetat în practica judiciară s-a decis că există violare de domiciliu şi atunci când  o persoană a pătruns fără drept prin escaladare într-o cameră în care locuiau mai multe fete, într-un internat şcolar, chiar dacă imobilul aparţinea unei unităţi publice (Tribunalul judeţean Brăila, decizia penală 244 din 1981, RRD, nr. 1, 1983, pag. 59[15], în George  Antoniu, Constantin Bulai, Practică judiciară română, vol. III, Ed. Academiei Române, Bucureşti 1992,  pag. 84[16]); la fel,  dacă soţul despărţit de soţia sa şi cu domiciliul flotant în altă parte pătrunde fără drept în  fosta locuinţă comună (Tribunalul judeţean Mureş, decizia penală 698 din 1971, RRD, nr. 2, 1972, pag. 178[17] în G.  Antoniu, op.cit., pag. 84 [16]).

Legea penală nu asociază noţiunii de „domiciliu” ideea de continuitate, permanenţă, astfel că se consideră domiciliu  încăperea ocupată pentru scurt timp sau în mod pasager de către o persoană (camera  închiriată într-o staţiune, în timpul concediului, odaia dintr-un hotel, chiar dacă şederea  este numai de o zi sau de o noapte – V. Dongoroz, op.cit., pag. 292[18]).

Noţiunea de „domiciliu” nu se confundă cu cea de „proprietate”, pentru că în  dreptul public o locuinţă este domiciliul persoanei fizice chiar dacă aceasta nu este şi  proprietar, dar o ocupă în mod legal (cameră de hotel, cameră de cămin studenţesc). În acest sens, evidenţiem unele soluţii din practica judiciară, când s-a constatat existenţa  infracţiunii de violare de domiciliu dacă proprietarul pătrunde în locuinţa chiriaşului fără voia acestuia, înainte ca hotărârea care îl obliga pe chiriaş să-i predea posesia imobilului  să fi fost pusă în executare (Tribunalul judeţean Harghita, decizia penală 378 din 1973, RRD, nr. 2, 1974, pag. 170[19], în G. Antoniu, op. cit. pag. 84 [16]) ori dacă chiriaşul avea ordin de repartiţie asupra camerei (Tribunalul Municipiului Bucureşti, s. I, p.d. 67 din 1972, RRD, nr. 5, 1972, pag. 166[20], în G.  Antoniu, op.cit., pag 84) tot astfel, dacă proprietarul intră ilegal într-o dependinţă folosită de chiriaş şi o demolează (Tribunalul judeţean Mureş, decizia penală 485 din 1972, RRD, nr. 9, 1973, pag. 150[21]).

Aşadar, chiriaşului i se protejează dreptul la inviolabilitatea domiciliului chiar împotriva intruziunilor exercitate de către proprietar, acest drept fundamentându-se mai mult pe respectul personalităţii umane, decât pe dreptul de proprietate (I. Muraru, op.cit., pag. 170[22]).

Concluzionând putem aprecia (și prin raportare la Decizia ICCJ (RIL) nr. 5/2018[23], Decizia ICCJ (RIL) nr. 10/2018[24], Decizia ICCJ (RIL) nr. 23/2018)[25] că, așa cum în litigiile de muncă pot fi mai mulți reclamanți în același proces în coparticipare procesuală și în litigiile cu funcționari publici (chiar și în atare condiții cu reședința stabilită) pot fi reclamanți în coparticipare procesuală, fără a deveni o cutumă în a declina competența teritorială raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completrăile ulterioare, sau a ”sparge” dosarele la propriu cum s-a întâmplat frecvent de la modificarea acestui aliniat prin Legea nr. 212/2018. In lato sensu prin raportare la art. 28 alin. (1) din Legea congtenciosului administrativ – (1) Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil și cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, am opina cu trimitere la art. 56 și 59 NCPC, dar și la art. 107 NCPC – Regula generală (1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. (2) Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul, corelat cu art. 112 NCPC, instanța competentă teritorial putând fi și cea de la reședința reclamantului (în sens larg) nu numai de la domiciliu, competența teritorială alternativă putând opera în continuare legiuitorul neavând în intenție de a îngrădi dreptul de acces liber la justiție prin ”omisiunea” din textul art. 10 alin. (3) al Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare a reședinței. 


[1] Legea nr. 134/2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 485 din 15 iulie 2010;
[2] republicat în Monitorul Oficial nr. 247 din 10 aprilie 2015;
[3] Legea nr. 310/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018;
[4] Legea nr. 53/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 72 din 5 februarie 2003;
[5] Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012;
[6] Decizia ICCJ (RIL) nr. 1/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 1 martie 2013;
[7] Legea nr. 554/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1154 din 7 decembrie 2004;
[8] Legea nr. 212/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iulie 2018.
[9] Constituția României, revizuită 2003, prin Legea nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003;
[10] O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată în Monitorul Oficial nr. 719 din 2011;
[11] H.G. nr. 1867/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 24 ianuarie 2006;
[12] Decizia CCR nr. 423/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 872 din 28 septembrie 2005.
[13] Marius – Florian Dan, Domiciliul și reședința, atribute de identificare a persoanei în spațiul european, www.juridice.ro;
[14] Convenția EDO, texte ratificate de România prin Legea nr. 30/1994 publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994, Legea nr. 79/1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 147 din 13 iulie 1995, Legea nr. 39/2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 238 din 22 martie 2005;
[15] Tribunalul judeţean Brăila, decizia penală 244 din 1981, RRD, nr. 1, 1983, pag. 59;
[16] George Antoniu, Constantin Bulai, Practică judiciară română, vol. III, Ed. Academiei Române, Bucureşti 1992,  pag. 84.
[17] Tribunalul judeţean Mureş, decizia penală 698 din 1971, RRD, nr. 2, 1972, pag. 178;
[18] Vintilă Dongoroz, Iosif Fodor, Siegfried Kahane, Nicoleta Iliescu, Ion Oancea, Constantin Bulai, Rodica Stanoiu, Victor Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal roman, Editura All Beck, 2003, p. 292;
[19] Tribunalul judeţean Harghita, decizia penală 378 din 1973, RRD, nr. 2, 1974, pag. 170;
[20] Tribunalul Municipiului Bucureşti, s. I, p.d. 67 din 1972, RRD, nr. 5, 1972, pag. 166;
[21] Tribunalul judeţean Mureş, decizia penală 485 din 1972, RRD, nr. 9, 1973, pag. 150;
[22] Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Drept constituțional și instituții politice, Editura H.C. Beck, București, 2008, p. 170.
[23] Decizia ICCJ (RIL) nr. 5/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 30 mai 2018;
[24] Decizia ICCJ (RIL) nr. 10/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 536 din 28 iunie 2018;
[25] Decizia ICCJ (RIL) nr. 23/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 109 din 12 februarie 2019.


Dr. Ing. Dan Băzăvan

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.