ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Este posibilă fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului, cu titlu de penalităţi, pentru un interval de timp mai mare de 3 luni, dar compus numai din termene de câte 3 luni
24 iulie 2023 | Andrei PAP
Andrei Pap
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 19 iulie 2023 a fost publicată Decizia nr. 37/2023 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 28.297/302/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
I. Titularul şi obiectul sesizării
Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a dispus, prin Încheierea din 19 octombrie 2022, în Dosarul nr. 28.297/302/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
Cererea de stabilire a sumei definitive datorate cu titlu de penalităţi prin care se solicită stabilirea sumei definitive pentru o perioadă mai mare de trei luni se subsumează dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă?
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, se poate stabili suma definitivă datorată cu titlu de penalităţi în ipoteza stingerii obligaţiei ulterior sesizării instanţei cu cererea de stabilire a sumei definitive şi după trecerea unui interval de cel puţin trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor?
II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă şi pentru cauze cu minori, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]
68. Prin prima întrebare formulată în cuprinsul sesizării se solicită să se lămurească dacă cererea de stabilire a sumei definitive datorate cu titlu de penalităţi prin care se solicită stabilirea sumei definitive pentru o perioadă mai mare de trei luni se subsumează dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă?
69. Având în vedere maniera concretă de formulare a acestei întrebări de către instanţa de trimitere, faţă de împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în jurisprudenţa sa anterioară, că este posibilă evaluarea calităţii şi clarităţii întrebării, se impune reformularea acesteia.
70. În raport cu obiectul litigiului, cu chestiunea de drept care rezultă din întreaga sesizare şi pentru acurateţea exprimării, având în vedere necesitatea formulării unui răspuns util, întrebarea urmează a fi reformulată astfel: în interpretarea şi aplicarea art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, este posibilă fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului, cu titlu de penalităţi, pentru un interval de timp mai mare de 3 luni?
71. În analiza acestei chestiuni de drept se impune precizarea că textul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, avea următorul conţinut:
„Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor.”
72. Referitor la acest text de lege a fost pronunţată Decizia nr. 16 din 6 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi.”
73. Prin art. I pct. 68 din Legea nr. 310/2018 a fost modificat art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care are în prezent următorul conţinut:
„Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.”
74. Se observă deci că modificarea legislativă a vizat faptul că încheierea pronunţată de instanţa de executare în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu mai este definitivă, putând fi atacată cu apel, precum şi faptul că este posibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi.
75. Chiar dacă, potrivit art. 518 din Codul de procedură civilă, la care face trimitere expresă art. 521 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Decizia nr. 16 din 6 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi-a încetat aplicabilitatea, argumentele enunţate în susţinerea naturii penalităţilor reglementate de art. 906 din Codul de procedură civilă ca fiind aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor (paragraful 55 din decizia menţionată) îşi menţin pe deplin actualitatea.
76. Astfel, principiul executării în natură reglementat în art. 1.516 alin. (1) din Codul civil, potrivit căruia „creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei”, este aplicabil şi obligaţiilor de a face sau de a nu face, care nu pot fi îndeplinite prin alte persoane.
77. Totodată, având în vedere că, potrivit art. 1.527 alin. (1) din Codul civil, „creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligaţia în natură, cu excepţia cazului în care o asemenea executare este imposibilă”, prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, a fost reglementat, în cadrul procedurii de executare silită, un nou mecanism pentru executarea obligaţiilor de a face sau a nu face care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane, interzicând în mod expres posibilitatea acordării daunelor cominatorii pentru neexecutarea acestor obligaţii (art. 907 din Codul de procedură civilă).
78. Aşadar, menirea reglementării mecanismului de aplicare a penalităţilor prin art. 906 din Codul de procedură civilă este aceea ca, şi în cazul obligaţiilor de a face sau de a nu face, care nu pot fi executate în natura lor specifică, în lipsa acordului debitorului, creditorul să poată totuşi „forţa” executarea directă, prin recurgerea la aceste „daune punitive” (Marian Nicolae, Drept civil, Teoria generală, volumul II, Teoria drepturilor subiective civile, Editura Solomon, Bucureşti, 2018, pagina 196).
79. În sensul reglementării menţionate, penalitatea este o sancţiune de drept procesual civil, ce constă în obligarea debitorului la plata unei sume fixe sau procentuale, după distincţiile cuprinse în art. 906 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a face sau de a nu face ce implică un fapt personal, menţionate în titlul executoriu (paragraful 63 din Decizia nr. 16 din 6 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).
80. Procedura aplicării de penalităţi este reglementată în două etape. O primă etapă, conform art. 906 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, presupune stabilirea de către instanţa de executare, la cererea creditorului, a cuantumului penalităţii, pe zi de întârziere, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia sa. Într-o a doua etapă, potrivit art. 906 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură civilă, dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, tot la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere executorie dată cu citarea părţilor, creditorul putând solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia.
81. Penalitatea stabilită de instanţă, pe zi de întârziere, chiar dacă are un caracter provizoriu, nefiind certă, lichidă şi nici exigibilă, constituie un mijloc de constrângere pentru debitor, prin ameninţarea pe care o prezintă pentru acesta în sensul de a se vedea expus, în măsura în care nu va executa obligaţia principală stabilită în sarcina sa, riscului de a achita o sumă de bani, independent de daunele-interese compensatorii sau moratorii la care ar putea fi obligat, în condiţiile dreptului comun.
82. Dacă după trecerea unui termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, la cererea creditorului, instanţa va fixa suma definitivă ce i se datorează acestuia cu titlu de penalităţi. Cu alte cuvinte, instanţa va transforma „ameninţarea” (penalitatea provizorie) într-o veritabilă „pedeapsă”, o sumă de bani certă, lichidă şi exigibilă, ce va putea fi executată silit de către creditor. În continuare, în teza a doua a alin. (4) al art. 906 din Codul de procedură civilă, se prevede în mod expres posibilitatea creditorului de a solicita instanţei fixarea sumei definitive ce i se datorează, cu titlu de penalităţi, după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu.
83. În lipsa unor prevederi exprese în alt sens, prin sintagma „fiecărui termen de 3 luni” se înţelege fiecare astfel de termen ce succedă primului termen de 3 luni, calculat de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii. În consecinţă, al doilea termen de 3 luni va începe să curgă după împlinirea primului termen de 3 luni, al treilea termen după împlinirea celui de-al doilea şi tot aşa, în continuare, până la stingerea completă a obligaţiei principale.
84. Din împrejurarea că, în această etapă, instanţa poate trece la fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului cu titlu de penalităţi pentru fiecare termen de 3 luni, împlinit, în care debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, iar suma astfel fixată poate fi executată silit rezultă că penalitatea este o veritabilă sancţiune de drept procesual civil.
85. Reglementând în mod expres posibilitatea creditorului de a solicita instanţei de executare fixarea sumei definitive ce i se datorează cu titlu de penalităţi după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia, legiuitorul a stabilit de fapt unitatea de timp pentru care se poate solicita lichidarea penalităţii.
86. Aşadar, în interiorul primului termen de 3 luni, ce curge de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii, faţă de dispoziţiile art. 906 alin. (4) prima teză din Codul de procedură civilă, creditorul nu va putea solicita fixarea definitivă a penalităţilor. O astfel de cerere va putea fi formulată, cel mai devreme, după împlinirea primului termen de 3 luni, iar lichidarea se va putea face numai pentru acest termen împlinit de 3 luni, căci potrivit tezei a doua din acelaşi alineat, o nouă cerere de fixare a sumei definitive cu titlu de penalităţi va putea fi formulată numai după trecerea următorului termen de 3 luni – „Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.” În consecinţă, fiecare interval de 3 luni are natura unui termen procedural, prohibitiv, înainte de împlinirea căruia creditorul nu poate sesiza instanţa de executare cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
87. Această interpretare, în sensul posibilităţii fixării sumei definitive cu titlu de penalităţi numai pentru unităţi de timp, clar determinate, de câte 3 luni, este de natură să asigure în primul rând previzibilitatea sancţiunii la care este expus debitorul, cu consecinţa eficientizării acestui mecanism de constrângere. Astfel, debitorului îi va fi clar că poate fi obligat la plata penalităţii pentru fiecare termen de 3 luni în care nu execută obligaţia din titlu executoriu şi că va putea evita obligarea sa la plata unei noi penalităţi dacă în cursul următoarelor 3 luni execută în totalitate obligaţia sa.
88. Cu alte cuvinte, penalitatea se stabileşte pe zi de întârziere şi se fixează definitiv pentru 3 luni de neexecutare.
89. Desigur că, în lipsa unor prevederi legale în sensul intervenirii vreunei sancţiuni pentru creditor în cazul în care acesta nu înţelege să formuleze cererea privind fixarea sumei definitive a penalităţilor după împlinirea termenului de 3 luni, în interiorul următorului termen de 3 luni ce succedă termenului pentru care se cere lichidarea penalităţilor, o interpretare a legii în acest sens nu este posibilă.
90. De altfel, atunci când legiuitorul a dorit să stabilească durata maximă pentru care pot fi fixate penalităţile, a prevăzut în mod expres limita temporală până la care acestea pot fi calculate. În acest sens poate fi evocată norma de la art. 912 alin. (1) din Codul de procedură civilă conform căreia, „dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, penalitatea stabilită de instanţă potrivit art. 906 va curge până la momentul executării, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 906 alin. (2)”.
91. În consecinţă, creditorul poate solicita instanţei de executare stabilirea sumei definitive cu titlu de penalităţi ce i se datorează şi după trecerea unui interval de timp mai mare de 3 luni, însă stabilirea definitivă a penalităţilor urmează să se facă pentru termene succesive de câte 3 luni împlinite, calculate începând de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii, cât timp debitorul nu a executat obligaţia principală.
92. Această interpretare este menită a păstra un caracter unitar de stabilire a sumelor definitive datorate cu titlu de penalităţi atât în cazul executărilor silite în care creditorul manifestă diligenţă şi formulează cereri succesive după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia, cât şi în cazul executărilor silite în care creditorul alege să formuleze cereri succesive după trecerea unor perioade mai mari de 3 luni. În felul acesta, întinderea penalităţii rămâne totuşi previzibilă pentru debitor, căci chiar dacă sesizarea instanţei de executare se face după o perioadă mai lungă de 3 luni, debitorul va avea reprezentarea faptului că nu va putea fi obligat decât la plata penalităţilor aferente fiecărui termen împlinit de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii.
93. Întinderea sancţiunii, prin alegerea momentului la care formulează cererea de stabilire a sumelor definitive, nu poate să depindă exclusiv de voinţa creditorului, în condiţiile în care scopul pentru care creditorul apelează la acest mijloc de constrângere este şi trebuie să rămână, pe tot parcursul executării, acela de a-l determina pe debitor să execute întocmai obligaţia prevăzută în titlul executoriu, iar nu de a-l obliga pe acesta la plata unei sume de bani cât mai mare.
94. Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, este posibilă fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului, cu titlu de penalităţi, pentru un interval de timp mai mare de 3 luni, dar compus numai din termene de câte 3 luni.
95. Instanţa de trimitere mai întreabă dacă se poate stabili suma definitivă datorată cu titlu de penalităţi în ipoteza stingerii obligaţiei ulterior sesizării instanţei cu cererea de stabilire a sumei definitive şi după trecerea unui interval de cel puţin trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor?
96. Astfel cum s-a arătat anterior, una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizează nestatuarea de către instanţa supremă asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
97. În consecinţă, ori de câte ori chestiunea de drept a fost dezlegată anterior printr-o hotărâre obligatorie a instanţei supreme, sesizarea care vizează aceeaşi chestiune nu mai poate fi soluţionată pe fond.
98. Pornind de la aceste statuări se constată că problema de drept antamată prin a doua întrebare a fost analizată în cadrul sesizărilor conexate ce au format obiectul Dosarului nr. 2.754/1/2022, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
99. În acest dosar a fost pronunţată Decizia nr. 30 din 24 aprilie 2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, în măsura în care debitorul a executat obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, chiar şi pe parcursul soluţionării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, creditorul nu mai poate obţine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate.
100. Având în vedere că dezlegarea dată prin decizia anterior evocată vizează chestiunea de drept ce formează obiectul celei de-a doua întrebări adresate instanţei supreme prin prezenta sesizare, rezultă că nu este întrunită cerinţa de admisibilitate privind nestatuarea asupra aceleiaşi chestiuni. Or, neîndeplinirea uneia dintre cerinţele instituite în mod cumulativ de art. 519 din Codul de procedură civilă atrage inadmisibilitatea sesizării.
Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 28.297/302/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi, în consecinţă, stabileşte că:
Este posibilă fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului, cu titlu de penalităţi, pentru un interval de timp mai mare de 3 luni, dar compus numai din termene de câte 3 luni.
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în acelaşi dosar, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, se poate stabili suma definitivă datorată cu titlu de penalităţi în ipoteza stingerii obligaţiei ulterior sesizării instanţei cu cererea de stabilire a sumei definitive şi după trecerea unui interval de cel puţin trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor?
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2023.”
Avocat Andrei Pap
PAP | law office
