Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Capcana din contractele de credit. Cum sunt păcăliți garanții să plătească mai mult decât s-au obligat și ce este de făcut
25.09.2020 | Mădălina PASCU

JURIDICE - In Law We Trust
Mădălina Pascu

Mădălina Pascu

Sunt des intalnite in practica situatiile in care o persoana se obliga, alaturi de imprumutatul din contractul de credit, ca in situatia in care persoana imprumutata nu respecta obligatia de rambursare a creditului, sa restituie imprumutul.

Garantarea unui imprumut se poate realiza insa sub mai multe forme, fiecare dintre acestea avand limite diferite ale raspunderii garantului.

Codul Civil reglemeneaza in Capitolele X si XI doua tipuri mari de garantii: garantiile personale, dintre care cea mai intalnita este fidejusiunea si garantiile reale, dintre cele mai utilizate fiind ipotecile.

O uzanta des intalnita in activitatea curenta a institutiilor de credit este aceea de a preformula obligatiile garantului intr-o maniera contradictorie, total defavorabila celui care se obliga alaturi de sau pentru debitorul principal-imprumutatul.

Asadar, foarte multe contracte de credit au in cuprinsul lor o clauza de garantie nedefinita prin care o a treia persoana – denumita generic garant – se obliga la achitarea oricaror sume derivate din contractul de credit in situatia neachitarii acestora de catre imprumutat, atestand ca renunta in mod expres la beneficiul de diviziune si discutiune, asumandu-si totodata si solidaritatea obligatiei contractate.

Separat, prin acelasi contract sau printr-un altul, garantul este indrumat sa semneze clauzele unui contract de garantie ipotecara mobiliara sau imobiliara.

In situatia nerambursarii creditului la datele si conditiile stabilite prin contractul de credit de catre imprumutat, garantul adesea este executat silit intocmai ca un debitor principal, fara a se fi tinut cont de situatia sa juridica.

O atare executare silita este nelegala intrucat se face prin interpretarea eronata a calitatii garantului de fidejusor cand, de fapt, acesta s-a obligat ca garant ipotecar, distinctia fiind deosebit de importanta pentru stabilirea limitelor raspunderii sale.

Se pune intrebarea in acest caz: este tertul garant fidejusor sau ipotecar? Si-a asumat garantul ambele calitati?

1. Argumente in calificarea contractului ca fiind garantie reala ipotecara iar nu fidejusiune in situatia data

In interpretarea contractului in vederea calificarii acestuia, trebuie avute in vedere dispozitiile legale ale art. 1270 alin. 1 Cod Civil: ”contractul valabil încheiat are putere de lege intre partile contractante.” precum si cele prevazute de art. 1266 Cod Civil conform carora contractele se interpreteaza dupa vointa concordanta a partilor, iar nu dupa sensul literal al termenilor.

Nu in ultimul rand, art. 1269 alin. 1 Cod Civil, prevede ca Daca, dupa aplicarea regulilor de interpretare, contractul ramane neclar, acesta se interpretează in favoarea celui care se obliga.”

Raportat la regulile de interpretare de mai sus, este primordiala in calificarea contractului, stabilirea vointei reale a garantului de a se obliga ca fidejusor sau garant imobiliar ori in ambele calitati cu toate consecintele care deriva din aceste calitati. Esentiala in stabilirea vointei de a contracta ca un garant personal este prevederea clara si neechivoca in cuprinsul contractului de garantie a calitatii de garant personal, in speta fidejusor. In sprijinul acestei argumentari vin si dispozitiile art. 2282 Cod Civil, in virtutea carora, sub sanctiunea nulitatii absolute, fidejusiunea trebuie prevazuta expres printr-un inscris autentic sau sub semnatura privata.

In acest context, nu sunt suficiente pentru respectarea conditiei legale de prevedere expresa a fidejusiunii doar inserarea unor notiuni precum ”garant/garant ipotecar” coroborata cu neutilizarea terminologiei specifice de ”garant personal/fidejusor” intrucat situatia creata este neclara si nu se poate aprecia ca un om cu o pregatire academica medie poate intelege si prefigura consecintele a ceea ce ar fi putut negocia. Folosirea termenului de fidejusor/fidejusiune este un element de natura a atrage atentia ca pe langa instituirea ipotecii, obligatia garantului mai insemna si ”altceva”.

In atare conditii, simpla clauza cu privire la raspunderea solidara dublata de o renuntare la beneficii legale specifice fidejusiunii, nu pot constitui temei al vointei garantului de a se fi obligat personal in calitate de fidejusor alaturi de debitorul principal pe langa o obligatie de garantare ipotecara, intrucat incalca principiul vointei reale a partilor, fiind contrar bunei credinte.

2. Sanctionarea practicii clauzei inselatoare a calitatii de fidejusor

O atare clauza, in conditiile de mai sus, este nula absolut. In contextul dat, clauza nu indeplineste conditiile de valabilitate a conventiei, nefiind respectata conditia consimtamantului liber exprimat la incheierea sa. Manifestarea de vointa a garantului in sensul de a se obliga ca fidejusor ar fi trebuit sa fie una expresa, neputandu-se deduce doar din inserarea solidaritatii raspunderii si a renuntarii la beneficiile fidejusiunii.

Eroarea care a afectat consimtamantul este, in acest caz una determinanta, care afecteaza consimtamantul si poarta asupra naturii insasi a actului pe care l-a incheiat garantul, acesta neavand reprezentarea ca incheie alaturi de contractul de ipoteca si un contract de fidejusiune ori ca se obliga ca un fidejusor in detrimentul unei obligatii de garantie ipotecara.

Ar fi fost necesar pentru calificarea obligatiei de garantie ca fiind fidejusiune, incheierea unui contract separat cu aceasta denumire in continutul caruia sa existe definirea notiunilor, indicarea temeiului de drept si a consecintelor asumarii acestei obligatii.

Clauza ambigua de fidejusiune incalca si principiul bunei-credinte in temeiul caruia, unitatea bancara ar fi trebuit sa foloseasca o terminologie clara si inteligibila fie in cadrul contractului de credit, fie in cadrul contractului de ipoteca cu privire la felul, natura si efectele obligatiilor garatului.

Nu este de neglijat, in sustinerea celor de mai sus, nici caracterul preformulat al contractului redactat de banca si pus la dispozitia garantului spre semnare.

3. Importanta distinctiei dintre fidejusiune si garantie reala ipotecara

Potrivit art. 1652 Cod Civil, fidejusiunea este acel contract accesoriu, consensual, unilateral si cu titlu gratuit prin care o parte – garantul fidejusor – se obliga fata de creditorul unui debitor, sa execute obligatia debitorului daca acesta din urma nu o executa.

In ceea ce priveste raporturile juridice dintre creditor si fidejusor, acesta din urma raspunde in solidar cu debitorul, in caz de neexecutare a obligatiei imprumutatului, fara ca aceasta raspundere sa fie conditionata in prealabil de o urmarire a bunurilor debitorului principal.

Cu toate acestea, garantul care nu a renuntat expres la aceste beneficii acordate de lege, poate invoca beneficiul de diviziune sau discutiune in virtutea caracterului de obligatie accesorie secundara pe care si-a asumat-o. Acest lucru presupune ca fidejusorul poate cerere creditorului sa urmareasca intai debitorul principal si doar in masura imposibilitatii de indestulare sa se indrepte impotriva sa cum de altfel, poate cere creditorului ca in caz de pluralitate de fidejusori sa isi divida actiunea, urmarind pe fiecare fidejusor doar pentru partea sa de datorie.

Concluzionand fidejusorul raspunde in cazul neexecutarii obligatiei principale in toate cazurile cu toate bunurile sale prezente si viitoare, mobile sau imobile simultan cu imprumutatul sau chiar in lipsa atragerii raspunderii contractuale pecuniare a imprumutatului. Cu toate acestea, daca nu a renuntat expres, va putea invoca beneficiul de discutiune care ii permite sa ceara creditorului urmarirea prioritara a imprumutatului, ulterior acestei urmariri raspunzand cu tot patrimoniul sau in limitele intinderii obligatiei contractate: intreg debitul sau parte din acesta.

Garantarea platii prin ipoteca consta in obligatia garantului de a afecta un bun al sau imobil sau mobil in vederea acoperirii creantei creditorului, daca debitorul principal nu isi indeplineste intocmai obligatiile contractuale, in cazul de fata din contractul de credit. In temeiul unui contract de ipoteca, creditorul este in drept ca in situatia nerespectarii obligatiei de plata a imprumutatului, sa procedeze la valorificarea bunului care formeaza obiectul ipotecii, iar din suma obtinuta sa isi acopere creanta.

Spre deosebire de fidejusor, garantul ipotecar nu beneficiaza de beneficiul de diviziune sau discutiune, astfel ca raspunderea acestuia este solidara cu debitorul principal, neputand cere intai executarea obligatiei de plata de la imprumutat.

Diferenta majora o constituie limitele raspunderii. In timp ce fidejusorul raspunde fata de creditor cu intreg patrimoniul sau, garantul ipotecat raspunde doar cu bunul oferit drept garantie prin contractul de ipoteca. Altfel spus, chiar daca a garantat in integralitate obligatiile pecuniare ale imprumutatului din contractul de credit, daca bunul ipotecat nu satisface in intregime creanta creditorului, garantul ipotecar este eliberat dupa executarea garantiei chiar la o valoare inferioara obligatiei garantate.

La fel de important este si ca garantul ipotecar nu poate fi executat silit/obligat sa raspunda cu alte bunuri pe care le detine in proprietate peste limita garantiei oferite, in schimb fidejusorul poate fi urmarit pentru plata obligatiei garantate pana la acoperirea integrala a prejudiciului, indiferent de masura in care i-ar fi micsorat patrimoniul prin aceasta, daca s-a obligat la garantarea intregii datorii a debitorului principal.

De aceea, distinctia de mai sus, intre fidejusor si garant ipotecar este deosebit de importanta intrucat din economia reglementarilor normative ale celor doua institutii, se poate aprecia ca in anumite circumstante, obligatia de garantie a fidejusorului poate fi mai oneroasa si mai pagubitoare pentru acesta tinand seama de intinderea ei.

4. Actiunea in regres

Sub aspectul actiunii in regres a garantului fata de debitorul principal in cazul executarii garantiei, situatia se prezinta diferit in cazul fidejusiunii fata de garantia ipotecara. Actiunea in regres in cazul fidejusiunii are o reglementare autonoma regasita la art. 2305 si urm. Cod Civil, pe cand actiunea in regres a garantului ipotecar este una bazata pe subrogatia legala generala prevazuta de art. 1596 Cod Civil.

In ambele situatii, garantul personal sau ipotecar va fi despagubit pentru prejudiciul suferit, urmare a executarii silite sau voluntare a garantiei, insa cu respectarea unor conditii specifice pentru fiecare institutie in parte.

5. Modalitati de restrangere a raspunderii de la fidejusiune la garantie ipotecara

In situatia stabilirii unei calitatii de fidejusor confuze care pare sa dubleze o ipoteca, este necesara anularea clauzei contractuale care instituie fidejusiunea in conditiile din prezentul articol, calea procesuala fiind o actiune de drept comun, in anulare.

In situatia in care garantul este deja executat silit ca fidejusor, deci cu privire la toate bunurile sale, desi a garantat doar ipotecar, calea procedurala de urmat este o contestatie la titlu privind lamurirea intelesului, intinderii si aplicarii titlului dublata de o actiune de drept comun imprescriptibila extinctiv in acest caz.

De remarcat ca in cazul formularii unei contestatii la executare, dispozitiile art. 712 Cpc, impun parcurgerea anterioara a caii procesuale a anularii in procedura de drept comun.

Chiar in lipsa promovarii unei contestatii la executare in conditiile procedurale stricte prevazute de Codul de procedura civila, urmare a admiterii actiunii de drept comun privind anularea clauzei de fidejusiune, conform art. 702 alin. 1 pct. 4 Cpc, executarea silita intemeiata pe fidejusiune va inceta urmare a desfiintarii titlului executoriu.

Avocat Madalina Pascu

 

 

 

 

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.