Prioritatea derulării procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată față de constatarea renunțării la judecată și închiderea dosarului
27 iulie 2023 | Alexandru-Valentin PETREA
Alexandru-Valentin Petrea
I. Introducere
Există situații în activitatea judiciară de zi cu zi pe latură civilă în care, deși instanța de judecată încă nu a stabilit taxa de timbru care trebuie achitată sau nu a comunicat încă alte neregularități ale cererii de chemare în judecată, reclamantul decide să renunțe la judecată, înștiințând instanța de judecată printr-o cerere în acest sens. Aceste situații se produc în cazul în care reclamantul nu a achitat în mod anticipat taxa de timbru, astfel cum prevede legea specială[1], nu a achitat taxa de timbru în cuantumul solicitat de lege sau, după caz, a formulat o cerere de chemare în judecată cu nerespectarea dispozițiilor legale privind informațiile necesare care trebuie precizate în cadrul acesteia.
De asemenea, reclamanții sunt uneori tentați să renunțe la judecată după ce instanța le comunică adresa de comunicare a neregularităților cererii de chemare în judecată, în condițiile în care nu doresc de la început să se conformeze imperativelor stabilite de instanță, în special în ceea ce privește achitarea taxei judiciare de timbru, astfel cum a fost fixată de completul de judecată.
Desigur, mai există și posibilitatea ca manifestarea de voință a renunțării la judecată să intervină până la finalizarea procedurii de regularizare, inclusiv până la soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a anulat cererea de chemare în judecată datorită neîndreptării lipsurilor cererii de chemare în judecată constatate de instanță[2].
Întrebarea este cum se procedează corect în această situație: se derulează în continuare procedura regularizării, iar dacă reclamantul nu se conformează cerințelor instanței, cererea de chemare în judecată va fi anulată sau se va lua pur și simplu act de renunțarea la judecată, cu consecința închiderii dosarului, fără a se mai pune în discuție lipsurile cererii de chemare în judecată. Acesta va fi subiectul articolului de față.
II. Argumente în favoarea constatării renunțării la judecată și închiderii dosarului
În dreptul procesual civil roman ființează principiul disponibilității, în baza căruia orice persoană fizică sau juridică având capacitate procesuală de folosință și exercițiu, dar și calitate procesuală activă, un interes determinat și legal, precum și o pretenție clar individualizată, poate formula o cerere de chemare în judecată, cu posibilitatea susținerii acesteia în instanță, dar și a renunțării la judecarea acesteia sau la însuși dreptul pretins. Deci, subiectul de drept care apelează la forța de coerciție a statului prin declanșarea acțiunii civile are libertatea de a-și retrage oricând manifestarea de voință, având dreptul de a dispune cum dorește de soarta demersului său procesual. La prima vedere, principiul disponibilității nu poate fi stânjenit sau limitat prin derularea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată.
De asemenea, principiul economiei mijloacelor procesuale împiedică de la sine putere, în mod absolut logic, desfășurarea unei proceduri anume în legătură cu judecarea unei cereri de chemare în judecată în situația în care titularul cererii își exprimă voința în sensul renunțării la aceasta. În mod limpede, continuarea unui proces civil, chiar și sub forma derulării procedurii regularizării cererii de chemare în judecată, înseamnă o risipă de timp și mijloace procesuale, în condițiile în care reclamantul și-a exprimat deja lipsa de interes în ceea ce privește desfășurarea în continuare a litigiului.
Un proces echitabil, în înțelesul pe care îl acordă art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, implică inclusiv celeritatea procesului civil, în sensul că acesta trebuie să se deruleze într-un termen optim, rezonabil și previzibil[3]. Deci, nu ar fi echitabil din punct de vedere al cerinței unui termen rezonabil al procesului civil ca un proces să dureze mai mult decât dorește titularul acțiunii civile, având în vedere că procesul civil este, cu rare excepții, unul al intereselor private.
Nu în ultimul rând, renunțarea la judecată poate avea loc, conform normelor procesuale civie, oricând în cursul procesului[4], fără ca legea să distingă în acest sens. Astfel, Codul de procedură civilă nu impune o limitare a aplicării instituției renunțării la judecată prin interzicerea incidenței acesteia în cursul procedurii regularizării. În caz contrar, am putea vorbi de o veritabilă adăugare la lege, mai precis de o limitare a unui drept procesual fără o prevedere legală care să o impună ori să o permită.
III. Argumente în favoarea continuării procedurii regularizării după formularea cererii de renunțare la judecată
Procedura regularizării a fost instituită de legiuitor pentru a evita introducerea în circuitul procesual civil a unor cereri de chemare în judecată informe, care încalcă în mod vădit regulile procesuale pentru edictarea în mod coerent și legal a cererilor prin care se declanșează acțiunea civilă[5]. Astfel, se evită efectuarea unor cheltuieli inutile din partea pârâtului ori a sistemului judiciar pentru administrarea unor cauze civile care au la bază niște cereri de chemare în judecată deloc în concordanță cu legea procesuală civilă[6]. În plus, se evită aglomerarea instanțelor civile cu o mulțime de dosare civile în lucru care nu își au fundamentul în formularea unei cereri cu adevărat valide.
Deci, desfășurarea procedurii regularizării înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât are rolul de a garanta aplicarea în mod concret a principiilor legalității procesului civil, economiei mijloacelor procesuale și respectării bunei-credințe procesuale. O cerere de chemare în judecată care nu îndeplinește cerințele procesuale de bază pentru a putea fi comunicată pârâtului nu poate fi considerată o veritabilă cerere de chemare în judecată. În consecință, reclamantul nu poate renunța încă la judecarea acesteia, deoarece această cerere nu este propriu-zis aptă de a fi introdusă în circuitul juridic.
În plus, ființarea principiului disponibilității în procesul civil nu exclude responsabilitatea părților procesului civil, în sensul necesității respectării obligațiilor procesuale ce le incumbă acestora. În cazul de față, reclamantul are îndatorirea procesuală de a înregistra pe rolul instanțelor de judecată doar cereri care îndeplinesc cerințele minime pentru a putea fi introduce în circuitul civil, adică numai cereri de chemare în judecată timbrate conform legii și care să cuprindă cel puțin numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia.
Art. 10 alin. (1) C. proc. civ. prevede: Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia. Deci, se află în culpă procesuală reclamantul care depune la instanță o cerere neconformă cu normele procesuale de bază. Astfel, reclamantul nu poate eluda printr-o manifestare de voință în sensul renunțării la judecată vina de a fi înregistrat la instanța de judecată o cerere informă.
În caz contrar, ar fi vorba de un veritabil abuz de drept procesual din partea reclamantului, în sensul că acesta ar folosi posibilitatea de a renunța la judecată nu pentru a-și manifesta voința de a opri în mod voluntar și cu bună-credință procesul civil, ci doar pentru a masca nerespectarea legii procesuale civile în ceea ce privește întocmirea cererii de chemare în judecată și a evita o procedură de regularizare care, din această cauză, se poate finaliza în mod nefavorabil pentru reclamant. Codul de procedură civilă impune exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credință, în acord cu scopul pentru care au fost edictate de către legiuitor și fără a încălca drepturile procesuale aferente celorlalți participanți la proces[7]. Doar în felul acesta se poate asigura o minimă disciplină procesuală, necesară bunei derulări a procesului civil și celerității acestuia.
De asemenea, din practica judiciară rezultă faptul că renunțarea la judecată este încuviințată de instanța de judecată doar în cazul cererilor care au trecut de filtrul reprezentat de procedura regularizării, inclusiv în ceea ce privește achitarea taxei judiciare de timbru[8]. În plus, unul dintre cauzele de restituire a taxei de timbru este reprezentată de anularea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 200 alin. (3) C. proc. civ. și de renunțarea reclamantului la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât.[9] Deci, o cerere de chemare în judecată la care se poate renunța trebuie să fie una timbrată în mod corespunzător.
IV. În loc de concluzie
Noi achiesăm la cea de-a doua soluție tratată în cadrul acestui articol. Apreciem că reclamanții au îndatorirea procesuală de a înregistra la instanța de judecată doar cereri care să îndeplinească minimul procesual cerut de lege pentru ca acestea să poată fi comunicate pârâților în formă completă și coerentă. În caz contrar, instanțele de judecată și-ar încărca activitatea în mod exagerat cu cereri având un fundament faptic și legal incert, fără nicio finalitate în ceea ce privește obținerea unui rezultat concret.
Procedura regularizării cererii de chemare în judecată are drept scop tocmai necesitatea de a aduce actul procesual prin care se declanșează acțiunea civilă la nivelul minim cerut de legea procesuală civilă. Astfel, până la finalizarea procedurii regularizării prin îndreptarea neregularităților stabilite de instanța de judecată, cererea de chemare în judecată nu constituie un act procesual complet din punct de vedere juridic, în sensul că procesul civil nu poate merge mai departe pe baza acesteia prin comunicarea cererii către pârât. În mod logic, nu se poate renunța la o asemenea cerere, întrucât aceasta nu produce încă niciun efect juridic concret.
Abia după ce procedura de regularizare se încheie prin remedierea neregularităților stabilite de instanță se poate renunța la judecată în baza art. 406 și urm. C. proc. civ., având în vedere că dosarul civil se află în stare de judecată pe baza unei cereri valide din punct de vedere procesual. În caz contrar, chiar dacă se formulează cerere de renunțare la judecată, dar reclamantul nu îndreaptă viciile cererii, se va dispune anularea acesteia prin încheiere de ședință[10] și nicidecum nu se va lua act de renunțarea la judecată.
[1] A se vedea O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 392 din 29.06.2013, art. 33 alin. (1).
[2] Art. 196 alin. (1) C. proc. civ. prevede: Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispozițiile art. 200 sunt aplicabile. De asemenea, art. 197 C. proc. civ. impune, de asemenea, anularea cererii netimbrate sau timbrate în mod necorespunzător.
[3] A. Ciurea, Fişe de procedură civilă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 12.
[4] Ibidem, p. 149.
[5] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2020, p. 421.
[6] Ibidem
[7] Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 247 din 10.04.2015, art. 12 alin. (1).
[8] A se vedea, de pildă, Sent. civ. 3.630/04.05.2021 a Jud. Ploiești apud http://www.rolii.ro/hotarari/60a88be6e49009e81300009d, Sent. pen. nr. 1.807/18.06.2021 a Jud. Bârlad apud http://www.rolii.ro/hotarari/60d698d4e49009081800005b și Sent. civ. 3.515/11.09.2018 a Jud. Arad apud http://www.rolii.ro/hotarari/5bb21b0fe49009d01c00002b.
[9] A se vedea O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbre, art. 45 alin. (1) lit. d.
[10] A se vedea art. 203 alin. (3) și (4) C. proc. civ.
Avocat Alexandru-Valentin Petrea
