Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că justificarea dispunerii de măsuri asigurătorii de către organele fiscale presupune existenţa unor situaţii excepţionale, traduse în evidenţierea unor conduite concrete care să îngăduie concluzia pericolului că debitorul tinde să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, punând în primejdie ori făcând dificilă însăşi colectarea obligaţiilor fiscale, conform art. 213 alin. 2 C. proc. fisc. În speţă, Înalta Curte a reţinut că măsurile asigurătorii sub forma popririi au fost dispuse anterior emiterii deciziei de impunere (titlului de creanţă), astfel că pericolul de sustragere, ascundere ori risipire a patrimoniului trebuie să rezulte din împrejurări exterioare, obiective faptelor controlate, dată fiind etapa stabilirii obligaţiilor fiscale şi nu a colectării, executării acestora, astfel încât să se poată vorbi de îngreunarea ori periclitarea colectării acestor obligaţii. În concluzie, motivarea nu este una care să satisfacă exigenţele art. 213 alin. 2 C. porc. fisc., cât timp nu s-au arătat de către organul fiscal emitent indiciile, cazurile excepţionale, apte a contura pericolul de sustragere a debitorului, de ascundere ori risipire patrimoniului său, pentru a îngreuna colectarea. (Decizia nr. 6555 din 18 decembrie 2019, pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție)
Aflaţi mai mult despre Inalta Curte de Casatie si Justitie, masuri asiguratorii, organele fiscale, poprireJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.