Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Despre obiectivitate și interpretare în drept. Objectivity and Interpretation de Owen Fiss
29.09.2020 | Cristian GOIA

JURIDICE - In Law We Trust
Cristian Goia

Cristian Goia

Articolul[1] lui Owen M. Fiss are 25 de pagini, așa că voi încerca să nu mă întind foarte mult. Sper doar ca rândurile de mai jos (și numărul de pagini relativ redus al articolului) să constituie un stimulent pentru parcurgerea lui în totalitate.

Judecata este interpretare, reprezintă procesul prin care judecătorul ajunge să înțeleagă și să exprime semnificația unui text juridic și valorile exprimate în acel text.

Fie că avem în vedere dreptul ori diferite domenii literare, putem considera interpretarea ca fiind o activitate complet discreționară sau, dimpotrivă, mecanică? Cred că nu. Interpretarea este o interacțiune dinamică între cititor și text, reprezintă o activitate care oferă o recunoaștere adecvată din punct de vedere subiectiv și obiectiv a experienței umane, motiv pentru care nu întâmplător este privită ca o metodă atractivă de studiere a întregii activități sociale. Atenția pentru funcția socială distinctă a judecății și pentru condițiile care limitează exercitarea legitimă a puterii judiciare, necesită totodată și o grijă sporită în identificarea tipurilor de texte care trebuie interpretate și a regulilor care guvernează procesul interpretativ. Ceea ce „citește” și interpretează judecătorul sunt textele de lege, și nu textele morale sau sociale.

Pe de altă parte, unele voci sunt de părere că interpretarea nu este decât o farsă. Orice text (în particular Constituția) se pretează la un număr de sensuri posibile, iar rolul interpretului este să aleagă unul din acestea, iar în procesul de selecție judecătorul va fi influențat inevitabil de propriile valori. Judecătorul nu caută doar o interpretare plauzibilă, ci și una care să satisfacă criteriul obiectivității. Judecătorii nu își pot proiecta preferințele sau opiniile cu privire la ceea ce este just sau injust, sau să le adopte pe cele ale guvernanților. Textul de lege aspiră la obiectivitate, însă natura sa face imposibil acest deziderat.

Un text poate avea mai multe sensuri, prin urmare este imposibil să se vorbească despre o interpretare ca fiind adevărată, iar cealaltă falsă. A vorbi despre lege/legi cu obiectivitatea pretinsă de ideea de dreptate este imposibil. Această concluzie este determinată de două caracteristici ale textului legal: (1) folosirea unui limbaj general și (2) amploarea textului (în sensul că textul constituțional este bogat și variat, conține o multitudine de valori, dintre care unele în potențială contradicție cu altele). Totuși aceste două caracteristici sunt inerente oricărui text, indiferent că este un text legal sau că vorbim de un poem. Generalitatea și vastitatea nu descurajează interpretarea, mai degrabă o provoacă. Interpretarea este un proces prin care se generează un sens și un mod important (și foarte comun) atât de înțelegere, cât și de exprimare a semnificației  unui text. Ca un mini rezumat la cele spuse mai sus, voi enunța 2 exemple din Constituția noastră (aici găsiți conținutul articolelor):

a) Articolul 36, Dreptul la vot – Textul nu este problematic.

b) Articolul 30, Libertatea de exprimare – Ce se înțelege prin „exprimare” sau ce se înțelege prin „libertate”? Oare așa cum se întreba Isaiah Berlin, se referă exclusiv la absența reținerii ori putem include de asemenea și capacitatea afirmativă de realizare de sine? Se poate observa că spre deosebire de articolul 36, conținutul articolului 30 ridică probleme de interpretare.

Poate o interpretare juridică atinge obiectivitatea cerută în actul de justiție? Interpretarea în drept implică standarde, ea transcende punctul de vedere particular al persoanei care oferă interpretarea. Ideea unei interpretări obiective nu necesită ca ea să fie determinată în întregime de o sursă externă judecătorului, ci trebuie să existe și o constrângere. Aici intră în scenă regulile „disciplinare”, în sensul de reguli ale disciplinei (care limitează libertatea interpretului și constituie standardele după care trebuie judecată corectitudinea interpretării) și ideea unei comunități interpretative, care recunoaște autoritatea acestor reguli.

TOP 3 CITATE

„…the judge is to read the legal text, not morality or public opinion, not, if you will the moral or social texts.”[2]

„Objectivity implies that interpretation can be judged by something other than one’s own notions of correctness.”[3]

„The judge seems to be a a combination of literary critic and moral philosopher. But this is only part of the picture. The judge also speaks with the authority of the of the Pope.” [4]

CE MI-A PLĂCUT:

„Judecătorul pare a fi o combinație de critic literar și filosof moral, iar autoritatea cu care se pronunță este cea a unui Papă.” Dacă ar fi să aleg un citat reprezentativ pentru întregul articol cred că acesta ar fi cel mai potrivit.

Interpretarea nu este absolută, după cum am văzut regulile „disciplinare” și ideea unei comunități interpretative care recunoaște autoritatea acestor reguli, limitează posibilul derapaj al interpretului. La acestea se adaugă încă trei trăsături distincte și anume: natura prescriptibilă a textului, revendicarea unei autorități și eficacitatea.

În aceste condiții, autorul consideră că putem vorbi de interpretare (obiectivă) în procesul de judecată.

CE NU MI-A PLĂCUT:

Autorul începe articolul cu următorul text:Judecata este interpretare, reprezintă procesul prin care judecătorul ajunge să înțeleagă și să exprime semnificația unui text legal și valorile întruchipate în acel text.”

Demersul lui este preponderent înspre a ne convinge că judecata este interpretare, iar argumentele contra, deși evidențiate, sunt expediate foarte repede. Astfel am ajuns la un text scris la 5 ani distanță de textul lui Fiss al cărui titlu este, Judecata nu este interpretare, unele rezerve asupra dreptului ca mișcare literară, scris de Robin West. Am speranța că acest text îmi va confirma și propriile rezerve. Probabil voi reveni cu un follow-up la articol.


[1] Owen M. Fiss, Objectivity and Interpretation, Stanford  Law Review, Vol. 34, No. 4 (apr., 1982), pp. 739-763. Disponibil aici și aici.
[2] Judecătorul trebuie să „citească” textele de lege, și nu textele morale sau sociale. (p. 740)
[3] Obiectivitatea presupune faptul că interpretarea poate fi judecată după altceva decât concepțiile proprii despre corectitudine. (p. 744)
[4] Judecătorul pare a fi o combinație de critic literar și filosof moral, iar autoritatea cu care se pronunță este cea a unui Papă. (p. 755)


Cristian Goia

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.