Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Comentariile sunt închise pentru E loc și pentru testul ingerinței mai puțin restrictive în cazul protecției orizontale a drepturilor fundamentale?

E loc și pentru testul ingerinței mai puțin restrictive în cazul protecției orizontale a drepturilor fundamentale?
29.09.2020 | Teodor PAPUC

JURIDICE - In Law We Trust

Într-o carte recentă, scrisă cu pasiune și care tratează chestiunea conflictelor dintre drepturile omului, Stijn Smet, profesor de drept constituțional la Universitatea Hasselt din Belgia, afirmă că judecătorii nu trebuie să le ceară persoanelor să-și exercite drepturile de o manieră care prejudiciază mai puțin drepturile altora.[1] Cu alte cuvinte, testul ingerinței mai puțin restrictive nu și-ar avea locul în cadrul protecției orizontale a drepturilor fundamentale.

Tribunalele și universitarii din domeniul dreptului constituțional au în vedere prin exigența ingerinței mai puțin restrictive ideea că guvernul nu ar trebui să prejudicieze persoanele sau să le impună cheltuieli în mod gratuit. Dacă autoritățile pot să-și realizeze obiectivele de o manieră mai puțin restrictivă pentru drepturile fundamentale, un eventual eșec de a proceda astfel încalcă drepturile fundamentale în discuție.[2] Testul ingerinței mai puțin restrictive operează, în mod tradițional, în cazul protecției verticale a drepturilor fundamentale, adică atunci când autoritățile interferează cu un drept fundamental. Dacă se stabilește existența unei ingerințe mai puțin restrictive care realizează la fel de bine scopul legitim urmărit de către autorități, judecătorii pot constata încălcarea dreptului fundamental invocat fără a mai trece la testul punerii în balanță a principiilor concurente.

Prin urmare, o virtute a testului ingerinței mai puțin restrictive constă în efortul intelectual mai redus depus la soluționarea conflictelor dintre principii. Prin efectuarea cu succes a testului ingerinței mai puțin restrictive, tribunalele sunt scutite, de exemplu, să pronunțe judecăți de valoare în cazurile dificile cu privire la principiile constituționale vaste (i.e. dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la respectarea vieții private etc.), lăsând îndeplinirea acestei sarcini pentru viitor.[3] Aplicarea testului ingerinței mai puțin restrictive limitează șansele unei puneri în balanță.[4] Punerea în balanță este considerată adesea de sceptici o uzurpare de putere comisă de judecători.[5] Acest fapt se datorează, probabil, utilizării ei excesive, manifestate uneori prin pătrunderea judecătorilor pe terenul elaborării de politici publice.[6] Rezervele față de această metodă sunt incitate și de motivările rudimentare pe care le oferă unii judecători atunci când pun în balanță principiile, motivări în care compară, pur și simplu, ca să preiau o expresie a scriitorului italian Pitigrilli, „briceagul unchiului Anton cu caietul verișorului Gustav”.[7]

Testul ingerinței mai puțin restrictive este aplicat tot mai des în jurisprudența Curții de la Strasbourg referitoare la protecția verticală a drepturilor omului, ocupându-și locul binemeritat în analiza caracterului necesar într-o societate democratică al ingerinței contestate. De exemplu, într-o hotărâre pronunțată pe 3 septembrie 2020, Yordanovi v. Bulgaria, Curtea a analizat caracterul necesar al condamnării penale a doi frați care aparțineau comunității musulmane turce pentru tentativa de a înființa un partid politic având la bază criterii religioase. Cei doi frați au organizat o întrunire cu aproximativ o sută de participanți, la care a fost înființat un partid, cu adoptarea statutului său și cu alegerea membrilor organelor sale decizionale. Totuși, Curtea a observat că procedura de înregistrare a partidului politic a cărei înființare a fost decisă nu a fost epuizată. Conform legii bulgare, neepuizarea procedurii presupunea inexistența partidului sau imposibilitatea sa de a se angaja în activitățile corespunzătoare. Prin urmare, rezultatul urmărit de autorități, adică cel de a asigura coexistența pașnică a diferitor grupuri etnice și religioase în Bulgaria, putea fi atins prin intermediul unei proceduri ca cea a refuzului de a admite cererea de înregistrare a partidului politic. Mai exista posibilitatea ca autoritățile să dizolve un partid declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională. Așadar, Curtea nu a găsit niciun motiv pentru care, în circumstanțele acestui caz, procedurile penale inițiate în legătură cu tentativa de a înființa un partid politic, care au condus la condamnarea reclamanților, reprezentând astfel un răspuns deosebit de sever din partea autorităților, ar fi fost necesare, în afară de aceste alte mijloace.[8]

Cum rămâne, totuși, cu aplicabilitatea testului în cadrul protecției orizontale a drepturilor fundamentale în România, de exemplu? Pentru a suscita mai mult interesul constituționaliștilor, voi încerca să răspund la această întrebare prin prisma competenței Curții Constituționale a României.

Are Curtea Constituțională a României, în general, vreo tangență cu protecția orizontală a drepturilor omului, de vreme ce nu judecă cazuri concrete, ci numai probleme de constituționalitate la modul abstract?

Să presupunem că o persoană căreia i-a fost afectat dreptul la respectarea vieții private de un particular, drept garantat deopotrivă de articolul 26 din Constituția României și de articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ridică o excepție de neconstituționalitate din cauza definirii restrânse a conceptului de viață privată într-o lege infraconstituțională aplicabilă în litigiul în care este parte. Persoana susține că definiția legală a conceptului nu acoperă ceea ce ea crede că i-a fost afectat prin fapta sau prin acțiunea particularului. Ea mai afirmă că definiția se află în dezacord cu interpretarea generoasă a aceluiași concept pe care o oferă Curtea Constituțională a României și Curtea de la Strasbourg, în practica lor. Aceeași persoană se mai plânge că, dată fiind definiția legală deficitară, tribunalele de drept comun sunt lipsite de posibilitatea sau chiar de obligația de a pune în balanță[9] dreptul ei fundamental la respectarea vieții private cu interesul concurent urmărit de particular. Ridicarea unei asemenea excepții ar reprezenta un caz fericit, mai ales pentru că tribunalele de drept comun pot să nu aibă aceeași viziune ca cea a Curții Constituționale în materia definirii câmpului de aplicare al dreptului fundamental în discuție, reglementat și la nivel infraconstituțional, și ar putea să nu cunoască jurisprudența relevantă a Curții de la Strasbourg. Drepturile fundamentale trebuie aplicate în conformitate cu viziunea celei care deține monopolul interpretării Constituței. Curtea Constituțională stabilește întinderea dreptului, iar tribunalele de drept comun îl aplică.[10]

Recunoașterea forței juridice deosebite a hotărârilor Curții Europene în dreptul național presupune și obligații pozitive ale autorităților din România de a întreprinde acțiuni în vederea protejării drepturilor persoanelor de încălcările comise de alte persoane. Dacă jurisprudența Curții Europene instituie asemenea obligații în materia garantării dreptului la respectarea vieții private, de exemplu, Curtea Constituțională a României trebuie să implementeze considerentele judecătorilor de la Strasbourg. Chiar dacă aceste obligații pozitive pe care le intermediază Curtea Constituțională au un caracter vertical prin natura lor, pentru că le impun tribunalelor de drept comun asigurarea unui remediu juridic împotriva unor particulari, ele pretind, de fapt, aplicarea legilor care garantează drepturi fundamentale de o manieră orizontală, între particulari.[11] În eventualitatea în care Curtea Constituțională acceptă argumentele unei excepții de neconstituționalitate care atacă definiția legală ineficientă a conceptului de viață privată, ea influențează, în mod esențial, soluția litigiului de drept privat. În asemenea cazuri în care Curtea Constituțională își exercită controlul, nu vorbim despre un efect orizontal direct al drepturilor fundamentale, ca urmare a unei acțiuni formulate împotriva unor particulari, ci despre un efect orizontal indirect. Efectul orizontal indirect se manifestă în privința unei legi, nu în privința unor persoane.[12]

Revin la întrebarea de bază pe care o reformulez, o detaliez și o împart în mai multe segmente:

Știm că judecătorii de la Strasbourg stabilesc, într-un caz privind monitorizarea video a angajaților de către angajatorii lor privați, obligația pozitivă a autorităților naționale de a verifica dacă a fost posibilă implementarea unui sistem de monitorizare bazat pe metode și pe măsuri mai puțin intruzive.[13] Cum ar trebui să procedeze Curtea Constituțională a României în eventualitatea în care se solicită declararea neconstituționalității articolului 71 din Codul civil al României, care garantează dreptul la respectarea vieții private? Se poate susține că acest articol de Cod civil este neconstituțional în măsura în care nu presupune că tribunalele de drept comun trebuie să verifice utilizarea unor metode și a unor măsuri mai puțin intruzive atunci când un angajator particular comite o ingerință în acest drept? Se poate afirma că articolul 71 din Codul civil comportă și o latură procedurală care prezumă aplicarea testului ingerinței mai puțin restrictive în asemenea situații și că respectarea acestei condiții face ca norma contestată să fie conformă cu Constituția? Li se poate reproșa tribunalelor de drept comun omisiunea de a aplica un instrument de soluționare a conflictelor dintre drepturile fundamentale?

Am observat că există hotărâri ale Curții de la Strasbourg în care se subliniază necesitatea aplicării testului ingerinței mai puțin restrictive în cazul unor conflicte orizontale de drepturi. Am observat, de asemenea, o tendință a permanentizării acestui test la Strasbourg în cazul conflictelor verticale în care se revendică drepturi garantate de Convenție. O să mă opresc la o idee a judecătorului Lech Garlicki, exprimată în opinia sa disidentă la hotărârea Pla și Puncernau v. Andorra, din 13 iulie 2004. În acest caz, Curtea a constatat încălcarea articolului 14 coroborat cu articolul 8 din Convenție din cauza excluderii de la moștenire a unui copil adoptat, ca urmare a modului în care tribunalele naționale au interpretat testamentul bunicii sale. Bunica introdusese următoarea clauză testamentară: „Viitorul moștenitor al proprietății trebuie să o transmită, atunci când va muri, unui copil sau unui nepot dintr-o căsătorie legitimă și canonică …”. Conflictul orizontal a implicat, pe de o parte, dreptul copilului adoptat de a nu fi discriminat, în coroborare cu dreptul său la respectarea vieții de familie, și, pe de altă parte, libera voință a bunicii testatoare. Judecătorul Garlicki susține că nivelul de protecție împotriva unei acțiuni private nu poate fi echivalent cu nivelul de protecție împotriva acțiunii statale:

„Simplul fapt că, în baza Convenției, statului îi poate fi interzis să întreprindă o acțiune […] nu presupune că persoanelor private li se interzice, de asemenea, să întreprindă o asemenea acțiune. Cu alte cuvinte, ceea ce-i este interzis statului nu trebuie să le fie interzis, în mod necesar, indivizilor. Bineînțeles, în multe domenii, o asemenea interdicție poate părea necesară și justificată. Totuși, nu trebuie să se uite că, în ciuda faptului că interdicțiile privind acțiunea privată (sau orice refuz de a pune în executare, pe cale judecătorească, o asemenea acțiune) protejează drepturile unei persoane, ele restrâng, inevitabil, drepturile altor persoane”.

Poziția judecătorului Garlicki nu este atât de radicală ca poziția profesorului Smet. Acesta din urmă pare să omită natura de principii a majorității drepturilor garantate de Convenție, în special a celor care pot fi puse în balanță. Principiile manifestă flexibilitate atunci când interacționează.[14] Flexibilitatea le este impusă de valoarea societății democratice pluraliste și de valoarea demnității umane. În asemenea conflicte, acțiunea drepturilor de ambele părți trebuie limitată cât mai puțin posibil. Dacă ai la dispoziție mijloace silențioase pentru efectuarea unor lucrări de renovare într-un apartament, la fel de puțin costisitoare ca mijloacele mai zgomotoase, trebuie să le folosești pe cele dintâi. Dreptul la respectarea vieții private al vecinilor tăi se vrea și el realizat, ca dreptul tău de proprietate. Dacă ești o asistentă medicală credincioasă, pentru care purtatul unei cruciulițe la gât în timpul serviciului constituie o formă de exercitare a dreptului tău la libertatea de religie, s-ar putea ca atunci când ai grijă de pacienții imobilizați la pat, lănțișorul tău cu cruciuliță să penduleze, să-i atingă și să-i incomodeze. Pentru a le proteja sănătatea și siguranța, administrația spitalului ți-ar putea oferi posibilitatea de a purta o cruce sub forma unei broșe prinse de uniformă sau un top cu guler înalt îmbrăcat sub uniforma de asistentă, care să țină prinsă cruciulița. Dacă îți pare că această ofertă nu este suficientă pentru exercițiul deplin al convingerilor tale religioase, Curtea Europeană nu va constata nicio încălcare în privința plângerii pe care a-i formulat-o în baza articolului 9 din Convenție, așa cum s-a întâmplat cu o reclamantă din cazul Eweida și alții v. Regatul Unit.[15] Drepturile analizate ca principii sunt, așadar, plastice și adaptabile, nu fixe și rigide în aplicarea lor. Ele tind spre o realizare perfectă.

Prin urmare, ridic problema aplicabilității testului ingerinței mai puțin restrictive în orice conflict orizontal în care este afectat un drept fundamental. Cred că este elocventă observația pe care Curtea Europeană o pune în circulație periodic, de exemplu, cu privire la dreptul la respectarea vieții private.

Potrivit Curții, „alegerea mijloacelor concepute să asigure respectarea articolului 8 în sfera relațiilor dintre particulari reprezintă, în principiu, o chestiune care se încadrează în marja de apreciere a statelor contractante. Există, desigur, moduri diferite pentru a asigura respectarea vieții private, iar natura obligației statale va depinde de aspectul particular al vieții private în discuție”.[16]

„Instrumentele teoretice nu sunt descoperite, ci construite.”[17] Pentru categoriile de cazuri similare, Curtea Europeană își construiește strategii de soluționare repetabile. Ea construiește aceste strategii de o manieră incrementală. Experiența fiecărui caz contribuie la conturarea unui set de criterii de soluționare a cazurilor din aceeași categorie. Am oferit mai sus exemplul hotărârii López Ribalda și alții v. Spania, care a avut în vedere supravegherea video ascunsă de către angajator a casierilor și a asistenților de vânzări din supermarketuri. Aici, Curtea a subliniat că criteriile stabilite în hotărârea Bărbulescu v. România,[18] dintre care un număr de criterii au fost preluate din decizia Köpke v. Germania,[19] puteau fi transpuse, mutatis mutandis, și în acest caz.[20] Între criteriile aplicate, putem remarca întinderea monitorizării efectuate de angajator și gradul de intruziune în viața privată a angajatului. În această privință, trebuie avut în vedere nivelul de intimitate din zona monitorizată, limitările de ordin temporal sau spațial și numărul de persoane care au acces la înregistrări. Un alt criteriu constă în posibilitatea de a implementa un sistem de monitorizare bazat pe măsuri și pe metode mai puțin intruzive. În acest sens, ar trebui efectuată o analiză în lumina circumstanțelor particulare ale fiecărui caz, pentru a vedea dacă scopul urmărit de angajator putea fi realizat prin intermediul unei ingerințe mai reduse în dreptul la viață privată al angajatului. Sunt două criterii dintr-un total de șase care alcătuiesc, de fapt, un test al ingerinței mai puțin restrictive. Bineînțeles că acest set de criterii trebuie aplicate de autoritățile naționale, atunci când se confruntă cu un caz similar. Altfel, statul riscă să fie condamnat, tot așa cum este condamnat atunci când tribunalele „nici măcar nu au încercat să pună în balanță” drepturile cocurente.[21]

S-ar putea conchide, așadar, că testul ingerinței mai puțin restrictive este obligatoriu în conflictele de drepturi fundamentale ale particularilor, dacă situația juridică dedusă judecății tribunalelor de drept comun poate fi încadrată într-o categorie de cazuri pentru care Curtea Europeană a instituit obligația aplicării acestui test.

Însă, așa cum „Convenția este o platformă, nu un plafon”, așa cum ea reprezintă protecția minimă, nu maximă pe care ar trebui să o ofere statele membre,[22] nimic nu oprește tribunalele de drept comun să aplice testul ingerinței mai puțin restrictive și în alte cazuri în care acest test poate fi aplicat în mod rezonabil.

Ce presupune, totuși, caracterul rezonabil al aplicării testului? Voi răspunde prin ceea ce cred că este nerezonabil. Am identificat în jurisprudența Curții Europene un exemplu de aplicare nerezonabilă a testului, într-un conflict de drepturi fundamentale aparținând particularilor. În cazul Sinkova v. Ucraina,[23] reclamanta, dotată cu o tigaie, a spart câteva ouă pe care le-a prăjit deasupra Flăcării Eterne de la Mormântul Ostașului Necunoscut din Kiev. Intenția sa era să protesteze împotriva faptului că plătitorii de impozite trebuiau să suporte costurile gazului consumat de Flacără. Publicând înregistrarea video pe Internet în aceeași zi, ea a venit cu următorul îndemn:

„Sugerăm ca reprezentanții indignați ai Partidului Comunist din Ucraina să preia exemplul vestalelor virgine din Roma antică și să mențină vii, zi și noapte, „flăcările eterne”, punând lemne pe foc. Suntem siguri că ei nu vor avea probleme la îndeplinirea acestei sarcini, pentru că au experiența îngrijirii monumentului lui Lenin din Kiev, iar sursele lor de finanțare sunt cu mult mai mari decât cele ale vestalelor virgine.”[24]

Reclamanta a fost arestată și menținută în detenție pe durata procesului. Ea a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Constatând lipsa vreunei încălcări a articolului 10, Curtea a subliniat că existau mai multe modalități prin care reclamanta să-și exprime opiniile sau să participe la proteste veritabile împotriva politicii statului de a utiliza gazul natural, fără să încalce legea penală și fără să insulte memoria soldaților care au murit sau sentimentele veteranilor.[25]

De ce cred că este nerezonabilă aplicarea testului în Sinkova? Prognozele despre existența unor posibilități mai puțin ofensatoare pentru a-ți exprima un punct de vedere nu-și au locul într-un domeniu în care intenția legitimă a modalității de exprimare nu este bine-definită. Umorul nu cunoaște bariere de intensitate impuse din exterior. Practic, în acest caz, caracterul suficient al unui mijloc legitim de protest îl poate defini doar deținătorul dreptului la liberă exprimare. El își stabilește intensitatea umorului. Într-o societate democratică efectivă și coerentă, guvernată de preeminența dreptului, nu vor exista niciodată legi valide sau precedente judiciare corecte care să stabilească criteriile protestului umoristic, garantat de articolul 10 din Convenție.

* * *

Chiar dacă părinții fondatori ai Convenției Europene a Drepturilor Omului nu au urmărit aplicabilitatea acestui tratat în relațiile de drept privat, Curtea de la Strasbourg a deschis calea garantării caracterului practic și efectiv al drepturilor din Convenție.[26] Realitatea care a motivat alegerea Curții a constat în faptul că și particularii pot periclita drepturile garantate de Convenție, uneori cu consecințe mai grave decât în cazul încălcărilor comise de autoritățile statale.[27] Autoritățile statale nu trebuie să afecteze drepturile persoanelor mai mult decât este necesar pentru a realiza un scop sau mai multe scopuri legitime. Am susținut în acest text că nici particularii nu trebuie să afecteze drepturile altor persoane mai mult decât este necesar pentru a-și realiza o intenție legitimă atunci când această intenție este clar delimitată și încadrabilă într-o categorie de cazuri care acceptă testul ingerinței mai puțin restrictive sau atunci când li se poate cere, în mod rezonabil, un exercițiu mai temperat al drepturilor lor. Dubla valență a exercițiului drepturilor într-un conflict orizontal, i.e. faptul că au sau nu au intenții bine-delimitate care stau la baza lor, nu trebuie să justifice interdicția absolută a aplicării testului ingerinței mai puțin restrictive. Din contră, acestui test trebuie să i se recunoască contribuția la realizarea maxim posibilă a drepturilor concurente, într-un caz concret.

În consecință, o lege care reglementează raporturi de drept privat este constituțională în măsura în care impune aplicarea testului ingerinței mai puțin restrictive în cazuri care fac parte din categorii precise și în care acest criteriu este definitoriu pentru soluția lor, precum și în cazurile care o permit în mod rezonabil. Curtea Constituțională poate obliga legislativul să aibă în vedere acest test și, deci, să se concentreze pe o legiferare mai precisă, atunci când este posibil. Curtea Constituțională poate obliga tribunalele de drept comun să ofere o motivare judiciară care ține cont de natura de principii a drepturilor fundamentale. Procedând așa, Curtea Constituțională va pune în operă mantra Curții de la Strasbourg, care ar trebui înscrisă pe frontispiciul oricărui tribunal constituțional sau de drept comun din Europa: noi garantăm drepturi practice și efective, nu teoretice sau iluzorii.[28]


[1] Stijn Smet, Resolving Conflicts between Human Rights. The Judge’s Dilemma, New York: Routledge, 2017, p. 172.
[2] Roy G. Jr. Spece, The Most Effective or Least Restrictive Alternative as the Only Intermediate and Only Means-Focused Review in Due Process and Equal Protection, Villanova Law Review, vol. 33, nr. 1, 1988, p. 113, nota de subsol 2, și p. 146.
[3] Robert M. Bastress, The Less Restrictive Alternative in Constitutional Adjudication: An Analysis, A Justification, and Some Criteria, Vanderbilt Law Review, vol. 27, nr. 5, 1974, p. 1021.
[4] Guy Miller Struve, The Less-Restrictive-Alternative Principle and Economic Due Process, Harvard Law Review, vol. 80, 1967, p. 1488.
[5] Roy G. Jr. Spece, op.cit., p. 135.
[6] Niels Petersen, Proportionality and Judicial Activism, Cambridge: Cambridge University Press, 2017, p. 8.
[7] Marko Novak oferă un asemenea exemplu din practica unei curți constituționale europene în Three Models of Balancing (in Constitutional Review), Ratio Juris, vol. 23, nr. 1, 2010, pp. 106-107.
[8] Yordanovi v. Bulgaria, 3 septembrie 2020, § 76.
[9] Curtea de la Strasbourg condamnă statele, de exemplu, pentru eșecul de a asigura un echilibru corect între principiile concurente. În lipsa unor puneri în balanță, Curtea consideră că este împiedicată, efectiv, să-și exercite controlul cu privire la implementarea de către autoritățile naționale a standardelor stabilite în jurisprudența sa. Vezi Cimperšek v. Slovenia, 30 iunie 2020, § 69. Într-un caz care a vizat un litigiu de drept privat, Boljević v. Serbia, 16 iunie 2020, §§ 55-56, Curtea a constatat existența unei încălcări a articolului 8 din Convenție, pentru că legislația națională nu permitea luarea în considerare a situației precise a reclamantului, și nici punerea în balanță a intereselor concurente.
[10] Mark Tushnet, The Issue of State Action/Horizontal Effect in Comparative Constitutional Law, International Journal of Constitutional Law, vol. 1, nr. 1, 2003, p. 86.
[11] Colm O’Cinneide, Taking Horizontal Effect Seriously: Private Law, Constitutional Rights and the European Convention on Human Rights, Hibernian Law Journal, vol. 4, 2003, pp. 81-82.
[12] Gavin Phillipson, Alexander Williams, Horizontal Effect and the Constitutional Constraint, The Modern Law Review, vol. 74, nr. 6, 2011, pp. 879-880.
[13] Așa cum s-a întâmplat în cazul López Ribalda și alții v. Spania [MC], 17 octombrie 2019, §§ 116 și 128.
[14] Gustavo Zagrebelsky, Ronald Dworkin’s principle based constitutionalism: An Italian point of view, International Journal of Constitutional Law, vol. 1, nr. 4, 2003, p. 634.
[15] Hotărârea din 15 ianuarie 2013, §§ 97-100.
[16] Odièvre v. Franța [MC], 13 februarie 2003, § 46.
[17] Niels Petersen, op.cit., p. 80.
[18] Hotărârea Marii Camere din 5 septembrie 2017 s-a referit la monitorizarea folosirii internetului de către un angajat la locul său de muncă și la utilizarea datelor colectate pentru a se justifica concedierea lui.
[19] Decizia din 5 octombrie 2010 s-a referit la supravegherea video a unui casier dintr-un supermarket, suspectat de furt.
[20] López Ribalda și alții v. Spania [MC], § 116.
[21] Tagiyev și Huseynov v. Azerbaijan, 5 decembrie 2019, § 48.
[22] Vezi opinia lui Lady Hale (pe atunci baroneasa Hale) privind cazul Animal Defenders International (Appellants) v. Secretary of State for Culture, Media and Sport (Respondent) [2008] UKHL 15, par. 53.
[23] Hotărârea din 27 februarie 2018.
[24] Sinkova v. Ucraina, § 7.
[25] Sinkova v. Ucraina, § 110.
[26] Vezi, e.g., A. v. Regatul Unit, 23 septembrie 1998, § 22: […] Curtea consideră că obligația Înaltelor State Contractante în baza articolului 1 din Convenție de a-i recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Convenție, coroborat cu articolul 3, le pretinde statelor să întreprindă măsuri concepute să asigure faptul că persoanele aflate sub jurisdicția lor nu sunt supuse torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, precum și nici unor asemenea rele-tratamente administrate de particulari. […]. Vezi și Chassagnou și alții v. Franța [MC], 29 aprilie 1999, § 113: Chiar căutarea aceasta constantă a echilibrului între drepturile fundamentale ale fiecărei persoane constituie fundamentul unei „societăți democratice”.
[27] Monika Florczak-Wątor, The Role of the European Court of Human Rights in Promoting Horizontal Positive Obligations of the State, International and Comparative Law Review, vol. 17, nr. 2, 2017, p. 41.
[28] Vezi, e.g., Farzaliyev v. Azerbaijan, 28 mai 2020, § 35.


Dr. Teodor Papuc

* Acest text a fost prezentat la unul din seminarele online organizate în comun de Curtea Constituțională a României, prin dl magistrat-asistent-șef Benke Károly, și Curtea Constituțională a Republicii Moldova, la care au participat magistrați-asistenți ai Curții din România și juriști ai Curții din Republica Moldova.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus


Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.