Urmările trecutului. Anii 1989-2008-2014-2022 și consecințe (6). D. Trump, politica sa față de Rusia și China și alegerile din 2020
28 iulie 2023 | Simona M. VRĂBIESCU KLECKNER
Simona M. Vrăbiescu Kleckner
« 5. B. Obama, politica sa față de Rusia și relația externă SUA-China
III. Mandatul Președintelui D. Trump (2017-2021) și alegerile din 2020
În acest capitol mă voi referi la mandatul Președintelui Donald J. Trump, începând cu campania din 2016 și câștigarea de acesta a președinției cu doctrina ”America First”.
D. Trump a avut relații cordiale cu omologii săi, V. Putin și, inițial, și cu Xi Jinping, până în anul 2020, când ne-am confruntat cu epidemia COVID-19.
Epidemia a permis votul prin poștă la alegerile din 2020, facilitând presupusele fraude și venirea lui J. Biden ca Președinte al SUA.
Accentul va fi pus asupra felului cum a fost blocată investigarea presupuselor fraude electorale de către Judecătorul Șef al Curții Supreme, Președintele Senatului și, cu precădere, de Ministerul de Justiție.
De asemenea, vor fi analizate cele trei responsabilități majore ale Ministrului de Justiție, William Barr:
1) oficializarea Raportului J. Durham, referitor la cercetarea abuzurilor din DOJ și FBI;
2) presupusele fraude electorale;
3) cazul Hunter Biden și al familiei Biden.
Blocarea investigării presupuselor fraude a contribuit la schimbarea rezultatului alegerilor, când, după unicul mandat al lui Trump, s-a putut continua socializarea Americii, începută de fostul Președinte B. Obama, cu influența ideii de globalizare.
Președintele Donald Trump
În 1985, când am participat la o întâlnire a Partidului Conservator în clădirea Plaza Hotel din New York, la un moment dat a apărut proprietarul clădirii, care cu un zâmbet fermecător ne-a strâns mâna, acesta fiind nimeni altul decât Donald Trump, renumitul antreprenor imobiliar. Atunci nu am realizat că dădeam mâna cu un viitor Președinte al Americii.
Donald John Trump (mandat prezidențial: 20 ianuarie 2017 – 20 ianuarie 2021) a intrat pe scena politică odată cu neașteptata sa victorie în alegerile din 8 noiembrie 2016, când, în competiție, pentru a reprezenta Partidul Republican, au fost 16 candidați, printre care și Jeb Bush, fostul Guvernator al Floridei, pentru a cărui victorie electorală, familia a contribuit cu sume importante.
În campania în care Partidul Democrat a avut drept candidat pe Hillary Clinton, Trump a declarat că războiul din Irak a fost cea mai proastă hotărâre din istoria Americii[1], astfel atrăgând animozitatea familiei Bush.
Trump s-a implicat ca un patriot în politică, atunci când a constatat dezastrul social, economic și militar lăsat în urmă de Președintele B. Obama.
Agenda Trump era cu totul diferită de cea a predecesorilor săi, el susținând sistemul capitalist și ignorând globalizarea și Noua Ordine Mondială.
Venirea sa la putere a fost ca un atac electromagnetic ce a decimat fosta politică internă, înlocuind-o cu doctrina ”America First” – un program de suveranitate și patriotism.
El a redus impozitele, ridicând economia la cel mai înalt nivel, înzestrând armata cu arme noi, reușind să aducă America la independență energetică.
Trump a numit știrile presei din opoziție ”fake news” (mincinoase), considerându-le a fi periculoase și cu efecte negative, fiind promovate de World Economic Forum (WEF) de la Davos.
În politica externă, conștient că forța militară americană, neglijată în ultimii 8 ani, nu era pregătită în cazul unui conflict, D. Trump a preferat să negocieze cu omologii săi sau doar să-i sancționeze.
Totodată, el a anulat tratate anterioare nefavorabile Americii, precum cel de la Paris privind Clima, sau cel cu Iranul, fiind cel care a decimat Al-Qaida și ISIS, a mutat Ambasada SUA la Ierusalim, a reușit Acordurile Abraham, pentru pace între țările din Orientul Mijlociu ș.a.
Singurul lider de stat cu care Trump a avut un dezacord a fost Cancelarul Angela Merkel, pentru faptul că Germania folosea energie rusească prin proiectul Gazprom, cu conducta Nord Stream 2, cât și pentru faptul că această țară nu contribuia cu 2% din buget pentru NATO, în vederea apărării colective.
Astfel, D. Trump întrebase: ”Cum de Germania acceptă petrolul rusesc și, în același timp speră ca America să plătească pentru apărarea ei în cazul unei invazii ruse?!”
A. Merkel s-a supărat și relațiile Germaniei și ale Europei de Vest cu America s-au răcit.
În 2019, fiind invitat la WEF de la Davos, în cuvântarea sa, ca și în cea de la ONU, printre altele, Trump a declarat că susține credința în Dumnezeu, patriotismul, suveranitatea, unitatea familiei și un sistem economic capitalist, dar este împotriva globalismului și a Noii Ordini Mondiale.
D. Trump și Rusia cu V. Putin
În urma cercetărilor din Raportul Mueller numit ”Russian Hoax” sau ”Russian Collusion”, s-a dovedit că D. Trump nu a colaborat cu Federația Rusă.
Dimpotrivă, el a cerut aliaților NATO să mărească contribuția lor pentru apărare contra expansiunii ruse, a continuat sancțiunile impuse de Obama din cauza invaziei din 2014 a Crimeii și, ulterior, a înzestrat Ucraina cu armament militar împotriva agresiunilor rusești.
Din cauza evenimentelor din 2008 de la București, V. Putin a adoptat după 2013 o atitudine anti-americană și, cu toate că, în 2014, a invadat și cucerit Crimeea, totuși, D. Trump a avut cu acesta o comunicare diplomatică, întâlnindu-se la mai multe summituri și menținând legăturile telefonice.
Putin știa că invenția ”Russian Hoax / Collusion” era o problemă internă a Americii și nu avea nimic de a face cu el.
De reținut este faptul că, în timpul mandatului lui Trump, Putin nu a reacționat în niciun fel, probabil așteptând alegerile americane din 2020.
* * *
V. Putin, în timpul președinției lui D. Trump, nu a avansat în Ucraina, în schimb, s-a dedicat unei sintetizări a culturii și tradiției rusești, pentru a șterge conflictele care au marcat atât Imperiul Țarist, cât și pe cel al URSS-ului, totodată, promovând naționalismul, prețuirea rezistenței Rusiei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, legitimitatea regimului actual și mai ales devoțiunea față de Biserica Ortodoxă și vederile antiglobaliste.
Președintele rus aplauda Biserica și ”rolul ei formativ în a prezerva cultura și moștenirea istorică, cât și de a reînvia eternele valori morale”. Biserica Ortodoxă Rusă a recăpătat clădiri istorice, terenuri, obținând bani pentru edificarea de noi biserici și numirea de preoți în închisori.
Scopul de acum al lui Putin era să evidențieze unitatea culturii și identității rusești în vederea refacerii Sfintei Rusii.
El miza pe puterea țării sale, care are un venit asigurat, prin vânzarea de gaze și petrol, și o forță militară refăcută, cu: armament nuclear, prezență în regiunea Arctică și Orientul Mijlociu, capabilitate aeriană, maritimă și terestră de a putea deplasa trupe, cât și proiectile cu rază lungă acțiune, care pot ajunge până pe continentul american.
Deși corupția era prezentă și destul de mare, fiind înrădăcinată în mentalitatea oamenilor după comunism, V. Putin a reușit, printr-un referendum din 2020, să schimbe Constituția, ca să poată rămâne la cârma țării încă două mandate, fiecare de câte 6 ani, adică până în 2036 – când va împlini vârsta de 84 de ani.
Vorba românului, „Așchia nu sare departe de trunchi„… Tot astfel, KGB-istul V. Putin a luat măsuri cu privire la Aleksei Navalnîi, candidatul opoziției în alegeri – susținut de o majoritate din populație, datorită comunicării prin media digitală –, acesta supraviețuind unei tentative de asasinat prin otrăvire, fiind îngrijit într-o clinică din Germania, iar în prezent aflându-se într-o închisoare în Rusia.
D. Trump și China cu Xi Jinping
Venirea lui D. Trump a însemnat o rupere bruscă cu trecutul, deoarece a fost primul Președinte care a abandonat strategia predecesorilor săi privind ajutorul dat dezvoltării Chinei.
Încă din 2018, Newt Gingrich, fostul Președinte al Camerei Reprezentanților, a atras atenția asupra Chinei că este cel mai mare competitor al Americii și, concomitent, exercită furtul de proprietate intelectuală și al capabilităților cibernetice ale acesteia.
China, în opinia lui Gingrich, reprezintă un pericol care vizează supraviețuirea Americii, mai ales în domeniul 5G, și atrage atenția că, dacă nu se va accelera interesul tehnologic, America va rămâne în urmă, prin degradarea valorilor sale[2].
D. Trump, cunoscând toate aceste aspecte, a întreținut o atmosferă cordială cu Președintele Xi Jinping, prin convorbiri telefonice sau întrevederi directe, fie în Florida, la reședința sa din Mar-a-Lago, fie la Summitul G20 din 2017 de la Hamburg sau în noiembrie, același an, când a vizitat China.
Legăturile cu China se limitau la negocierile comerciale, când ambii șefi de stat căutau să pară prietenoși.
Dar, Trump, în fond, căuta să recupereze din pagubele aduse Americii (apreciate de el a fi în cuantum de 500 miliarde $ anual) printr-un Tratat ce urma să fie semnat la 15 ianuarie 2020, în urma căruia China se angaja să cumpere, până în 2021, marfă în valoare de 200 miliarde $, și pe care Xi părea să-l accepte.
Acest Tratat ar fi încheiat disensiunile dintre cele două state și, totodată, ar fi promovat imaginea lui Trump în alegerile din noiembrie.
Dar Xi, pe tăcute, a acționat în vederea lichidării tratatului și împotriva unui al doilea mandat Trump, lansând virusul COVID, urmat de pandemia respectivă, după care America și China au intrat într-un Război Rece.
În timp ce Trump avea acum problema apariției COVID-19, deosebită și neșteptată înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, Xi Jinping a reușit amendarea Constituției Chinei, astfel putând deține puterea pe timp nelimitat.
În 2020, Gordon Chang – un imigrant fugit de comunismul chinez, devenit un expert al Americii în problemele chineze – în ultima sa carte, intitulată „The Great U.S.-China Tech War (Marele Război Tehnologic SUA-China)”, a arătat discrepanța dintre America și China în trei domenii: 5G, IA – Inteligența Artificială –, Quantum – computere și companii cuantice –, încheind cu un capitol cuprinzând sfaturi pentru America.
Despre 5G, el a arătat că, în 2018, Xi Jinping a anunțat un proiect nou, numit ”Drumul mătăsii digitale”, prin care noua generație 5G va crește comerțul mondial, datorită vitezei mărite de 2000 de ori față de 4G, putând avea conexiune universală și afectând tot ce se mișcă. Va fi Internetul aplicat tuturor lucrurilor, la care Beijingul va fi conectat cu toate dispozitivele, aparatele sau proiectele din lume.
Prin puterea 5G, China va poseda toate datele, cu alte cuvinte, 5G înființat și funcționând în China va fi sistemul sau mecanismul Chinei de a spiona. Având toate informațiile, aceasta va putea interveni în orice mișcare. De exemplu, va putea să deschidă uși de intrare sau să intervină în operațiile spitalelor.
Ren Zhengfei, fondatorul Huawei, are legătură cu armata și, având puterea 5G, poate controla orice dispozitive de la distanță.
Comisia Federală Comercială (FTC) a Americii, atrage atenția G. Chang, este cea care trebuie să accelereze cercetarea și producerea 5G, cu o investiție inițială de cel puțin 1 billion $, să încurajeze în această direcție diverse companii similare cu Qualcomm, care ar trebuit lăsate să funcționeze fără șicane federale.
Pentru companiile americane care se ocupă de IA și Quantum, D. Trump a aprobat măsuri de securitate națională.
În ceea ce privește competiția, Chang arată cum China este deja numită din punct de vedere tehnic ”Supraputerea subatomică”, iar America ar trebui să-și ridice nivelul în diversele sectoare tehnologice, cu accent pe IA și roboți.
Alegerile din noiembrie 2020
Anul 2020 a fost unul foarte greu din cauza apariției COVID-19, oamenii fiind speriați, fără slujbe, străzile goale, spitalele pline și economia mondială în pericol.
Evident că pandemia COVID a produs efecte negative asupra economiei americane, pe care Trump a reușit cât de cât să o refacă înainte de alegeri.
Totodată, s-au născut și alte probleme suplimentare cu nevoile spitalelor, pentru medicamente ca hidroxiclorochină, vaccinuri suficiente și măști, Trump adresându-se sectorului privat, spre obținerea lor cât mai rapidă.
La 25 martie, s-a ivit alt incident neașteptat, cel al morții lui George Floyd, folosit de mișcarea comunității afroamericane, Black Lives Matter (BLM), care a preluat ocazia și, împreună cu organizația marxistă ANTIFA, au început mișcări de protest cu violențe, spargeri de magazine și profanare de statui istorice, agresorii fiind lăsați în voia lor de primarii orașelor și de Guvernatorii statelor conduse de cei din Partidul Democrat, cu ajutorul dat de Big Tech, Twitter și Facebook.
Văzând continuarea haosului, Președintele Trump a fost pe punctul să anunțe o stare de asediu, prin aplicarea legii Insurection Act, care permitea armatei să intervină pentru restabilirea ordinii.
Dar, Generalul Mark Milley și Ministrul Apărării, Mark Esper, deseori nu erau de acord cu soluțiile Președintelui și, deci, nu s-a luat nicio măsură.
Ca urmare, la 31 mai, Washingtonul a fost amenințat de agresori, al căror scop ar fi fost să ardă Biserica St. John de lângă Casa Albă și să distrugă statuia Președintelui Andrew Jackson. Dar, la cererea lui D. Trump, au venit trupele Gărzii Naționale din anumite state și au oprit vandalismul[3].
La sfârșitul lui septembrie 2020 și, în continuare, toată luna octombrie, Președintele a mers în campanie electorală în multe state și a ținut cuvântări unde populația venea cu miile ca să-l ovaționeze, încât erau speranțe de reușită în alegeri – în ciuda haosului continuu provocat de BLM și ANTIFA și a mass-mediei de stânga, care găsea orice motiv / pretext ca să-l critice pe Trump.
* * *
În seara alegerilor din 3 noiembrie 2020, după ora 22:30, când începeau să se dea rezultatele și eram foarte atentă, curios mi s-a părut că Fox News se concentrase asupra campaniei lui Biden, în loc de a celei a lui Trump, pentru care milioane de oameni așteptau rezultatele.
Ulterior, am aflat că Bill Sammon, managerul editor al diviziei Fox News de la Washington, care hotăra vizionarea, decisese schimbarea de la o campanie la alta.
Nu m-a mirat să aflu că Sammon nu era un admirator al lui Trump, făcându-și cariera scriind cărți favorabile Administrației G.W. Bush[4].
Deodată, la TV am auzit țipete, când Bret Baier de la Fox News l-a anunțat câștigător în statul Arizona pe Joe Biden. Nu era posibil!!! Mai ales că nu era timp material de a se număra voturile așa de repede!
Apoi, în timpul nopții, au urmat rezultatele din Georgia, Pennsylvania și alte state în favoarea lui Biden. Mi-am dat seama că ceva nu era în regulă.
A doua zi, pe 4 noiembrie, am aflat cu stupoare că J. Biden ar fi câștigătorul, care nici măcar nu făcuse campanie electorală, având 81 de milioane de voturi, iar D. Trump doar 75 de milioane. Cum s-a ajuns la această situație?
În noaptea de 3 noiembrie 2020, America a fost înşelată și înfrântă (este și titlul unui studiu al meu, publicat de JURIDICE.ro la 26 ianuarie 2021)!
De fapt, era așteptat un evident ”landslide” (victorie netă), fără nicio îndoială, în favoarea lui Donald Trump.
Atunci mi-am adus aminte manipularea alegerilor din 1946 din România, în urma cărora țara a fost înfrântă, în drum spre comunizarea începută în 1945.
Dacă venirea comunismului în Europa de Est a fost bruscă și rapidă, având în vedere așezarea sa geografică la granița cu URSS, instalarea unui guvern comunist nu a constituit o problemă complicată, datorită prezenței armatelor sovietice.
Dar, în America, o schimbare de la capitalism la socialism, după 250 de ani de democrație, ar fi o problemă dificilă, aceasta fiind apărată geografic de două oceane. Rezultatul neașteptat al alegerilor a fost tot o manipulare de voturi, în vederea continuării socializării Americii începută în 2009 de B. Obama.
Și nu trebuie uitat ajutorul financiar dat de George Soros, care a contribuit cu 40 de milioane $ pentru alegerea procurorilor cu vederi de stânga.
Și, conform informațiilor date de Trevor Loudon, China a contribuit cu sume substanțiale la manipularea voturilor, ca și multe alte grupuri radicale americane, care au activat în favoarea fraudelor.
Iar, pentru atragerea tineretului universitar, China, de exemplu, a donat 64 de milioane $ Universității Standford și 65 de milioane $ Universităţii Yale.
Loudon este de părere că, datorită ajutorului americanilor care au contribuit la fraude, China va fi curând pe cale să cucerească America fără să tragă un glonte[5].
* * *
Ce a fost, a fost, acum să vedem circumstanțele care au produs schimbarea voturilor și pe cei care au împiedicat investigarea respectivă:
a) Presupus este B. Obama – conform informațiilor lui J. Fund, menționat în capitolul anterior – care, cu concursul virusului COVID, folosit ca pretext, a introdus votul prin corespondență, fără identificarea persoanei.
Iar, referitor la votul Colegiului Electoral, care numește viitorul Președinte ales și al cărui rezultat trebuia oficializat la 6 ianuarie 2021, de către Vicepreședinte, amintesc faptul că votul electoral ar fi trebuit să fi fost certificat-aprobat de votul legiuitorilor fiecărui stat, dar cum majoritatea lor erau membrii Partidului Republican, soluția găsită a fost ca certificarea fiecărui stat să fie aprobată de către Guvernatori, deoarece erau membri ai Partidului Democrat, schimbare ce a constituit o încălcare a Art. II al Constituției SUA.
b) Refuzul judecătorilor de a primi cazurile înaintate de avocați în vederea dovedirii incorectitudinii sau corectitudinii numărului de voturi prezentate, motivul refuzului lor fiind bazat fie pe corupție, fie pe amenințări. Louie Gohmert, membru al Camerei Reprezentanților din TX (Texas), introdusese o acțiune judiciară, cerând ca Vicepreşedintele să poată avea autoritatea exclusivă de a determina care dintre voturile electorale să fie luate în considerare. Dar, judecătorul a respins cererea.
c) Refuzul Judecătorului Şef al Curții Supreme a SUA (SCOTUS), John G. Roberts (numit de către Președintele G.W. Bush) de a primi un caz de intervenție referitor la alegerile din statele suspectate de fraude, cât și refuzul, la mijlocul lunii decembrie, al cererii Președintelui Trump de a se investiga presupusele fraude[6].
d) Refuzul, din 6 ianuarie 2021, al lui Mitch McConnell, Președintele Senatului, privind cererea Senatorului Ted Cruz de formare a unui Comitet bilateral al Congresului pentru a se cerceta fraudele sesizate.
e) Refuzul Ministrului de Justiție, William Barr, care ar fi avut trei responsabilități majore dintre care:
1. investigarea abuzurilor din FBI și CIA privitoare la presupusele legături ale lui Trump cu Rusia;
2. investigarea presupuselor fraude ale alegerilor;
3. lămurirea situației laptop-ului lui Hunter Biden, fiul Președintelui.
La toate le voi adăuga detalii, completări și impresii și le voi formula întrebări binevenite și importante, fiind în cumpănă viitorul Americii în funcție de rezultatul alegerilor din 2024.
Le voi prezenta în trei secțiuni diferite.
Raportul Durham
William Barr, Ministrul Justiției, fusese numit în 2018 de D. Trump în locul lui Jeff Session. Barr a mai deținut acest post și mai înainte, fiind numit de G.H. Bush, fapt care a contribuit la accelerarea confirmării sale de Senat.
Imediat după confirmare, Lindsay Graham, Președintele Comisiei Juridice din Senat i-a cerut lui Bill Barr să numească un procuror federal cu putere de condamnare spre a cerceta presupusele abuzuri ale FBI din cazul Trump.
Ca urmare, în aprilie 2019, acesta l-a numit pe John Durham.
În cartea „Russian Hoax. The Illicit Scheme to Clear Hillary Clinton and Frame Donald Trump (Farsa Rusiei. Schema ilicită de a o exonera pe Hillary Clinton și a-l incrimina pe Donald Trump)” (2018) a analistului juridic Gregg Jarrett, se arată abuzurile funcționarilor superiori din DOJ și FBI, alături de John Brennan și James R. Clapper de la CIA.
Raportul Durham, ar fi fost de folos dacă ar fi apărut înainte de alegerile din noiembrie 2020, ceea ce nu s-a întâmplat, Barr motivând întârzierea cu pandemia COVID.
La 20 octombrie 2020, B. Barr a schimbat funcția lui J. Durham din procuror federal în Consilier special, ca să poată continua cercetarea și după alegeri, dar fără putere de condamnare.
Față de tergiversarea întocmirii raportului, la 21 decembrie, Directorul Oficiului Siguranței Naționale, John Ratcliffe, i-a cerut direct lui John Durham să publice cel puțin un raport intermediar, afirmând că: ”Americanii nu vor afla oficial ce s-a întâmplat în cazul în care Administrația Biden ar prelua puterea și ar opri investigarea. Și dacă Raportul ar fi apărut în primăvara anului 2020, cu condamnările aşteptate, rezultatul alegerilor probabil ar fi fost corect, la 4 noiembrie.”
În tot cazul, din cauza întârzierii, vinovații și cei care au dirijat presupusele fraude au rămas liberi și sunt scăpați, domnia legii fiind nerevendicată.
Presupusele furturi ale voturilor
La 16 decembrie 2020, Ron Johnson, Senator republican de WI (Wisconsin) și Președinte al Comitetului Siguranței Patriei și Afacerilor Guvernamentale, a ținut o audiere, ca să sublinieze refuzul Curților de a primi cazurile de fraudă, încălcând chiar Art. II al Constituției.
La 17 decembrie, Peter Navarro, Consilier la Casa Albă, a publicat un raport despre presupusele fraude, ca să se poată trage concluzia că în cele 6 state, AZ (Arizona), GA (Georgia), MI (Michigan), NE (Nebraska), PA (Pennsylvania) și WI, existase o strategie a membrilor Partidului Democrat, coordonată de Guvernatorii respectivi și cu complicitatea mass-mediei de stânga, în vederea ascunderii adevărului.
Și tot atunci, P. Navarro a declarat ziarului „Epoch Times” că fraudarea alegerilor constituia o situație periculoasă, care submina stabilitatea sistemului politic al Republicii și că s-ar putea ca la 6 ianuarie 2021 să fie numit un Consilier special care să investigheze dacă au fost comise fraudele în cauză.
W. Barr, cu toate că inițial a admis că s-au comis fraude, totuși, ulterior a refuzat de a iniția investigarea voturilor, declarând că: ”Nu s-au constatat fraude demne de a fi verificate”, atitudinea sa fiind similară cu refuzurile lui J. Roberts și M. McConnell.
Deci, aflarea adevărului a fost împiedicată în 2020 de către judiciar, legislativ și executiv, spre a opri un al doilea mandat al lui D. Trump.
Familia Biden
Un caz cunoscut, descris de Peter Schweizer în cartea sa „Secret Empires. How the American Political Class Hides Corruption and Enriches Family and Friends (Imperii secrete. Cum clasa politică americană ascunde corupția și își îmbogățește familia și prietenii)” (2018), în care i-a scos la lumină pe reprezentanții clasei politice din preajma Președintelui Obama, clasă care s-a îmbogățit, cât și pe membrii familiilor acestora, este și familia Joe Biden, iar în „Profiles in Corruption. Abuse of Power by America’s Progressive Elite (Profiluri în corupție. Abuzul de putere al elitei progresive a Americii)” (2020), același autor, descrie abuzul de putere al elitei progresiste a candidaților Partidului Democrat la președinție, printre care, din nou, apare J. Biden.
La 12 aprilie 2019, am aflat că New York Post (NYP) a dezvăluit că Hunter Biden a dus calculatorul său la reparat în Delaware, iar din datele acestuia s-au aflat afacerile sale în Ucraina, Rusia și China.
Apoi, în octombrie 2020, NYP a scris un alt articol, detaliat de rândul acesta, despre legătura din Ucraina a tatălui său, J. Biden, cu prietenii lui Hunter.
De reținut este faptul că, la 20 octombrie 2020, la a doua dezbatere televizată din cadrul campaniei electorale, Joe Biden a spus că știrea emisă de NYP era o ”dezinformare rusească”, el bazându-se pe o scrisoare din 19 octombrie 2020, semnată de fostul Director CIA, Leon Panetta, Directorul CIA, John Brennan și fostul Director al Securității Naționale, James Clapper, toți numiți de Obama, în care știrea era calificată astfel.
În decembrie 2019, s-a aflat că FBI intrase în posesia respectivului calculator și începuse o investigație asupra corupției lui Hunter și faptului că acesta violase Foreign Agent Registration Act (Legea privind înregistrarea agenților străini), care obliga înregistrarea sa ca agent care avea de a face cu străinătatea.
În timp ce cercetarea FBI continua sub Ministrul B. Barr, ar fi fost normal ca însuși J. Biden să fi fost chemat și întrebat despre legătura sa cu proprietarul firmei Burisma din Ucraina cât și de problema sa cu Procurorul General Viktor Shokin, al Ucrainei, care investiga Burisma și care ulterior a fost revocat din funcție datorită intervenției lui J. Biden.
Evident că W. Barr cunoștea situația și ar fi trebuit să acționeze, dar pe 10 decembrie 2020 – într-o zi de joi –, l-am auzit la TV când acesta a declarat că știa despre activitatea lui Hunter Biden, însă a căutat să nu oficializeze situația înainte de campania electorală, pentru ca ”alegerile să se desfăşoare în linişte și democratic”.
Tom Fitton, președintele Judicial Watch, a spus cu indignare că W. Barr a ascuns luni de zile două probe federale care îl implicau pe Hunter Biden, fapt confirmat și de Wall Street Journal și pentru care Barr a primit multe critici din partea congresmenilor republicani și din partea Media Research Center, al cărei sondaj a confirmat că aproape 50% dintre alegători nu erau la curent cu afacerile lui Hunter Biden și că, dacă ar fi știut, probabil mulți nu l-ar fi votat pe Joe Biden.
Înaintea alegerilor, tot de la TV, am mai aflat că familia Biden a primit 1,5 miliarde $ din partea Chinei comuniste, pentru a se investi în industrii de care să beneficieze și China.
Totodată, Hunter Biden a primit 3,5 milioane $ de la soția Primarului Moscovei, cât și alte milioane de la compania Burisma din Ucraina, iar James, fratele lui Joe, a primit contracte de construcții în Irak etc.
* * *
Dacă W. Barr ar fi dezvăluit rezultatele investigației, alegerile prezidențiale din 2020 ar fi luat o altă întorsătură.
Evident, că el era în cunoștință de cauză, dar greșeala sa a fost de a fi tăcut. Ca atare, tăcerea sa a avut un impact asupra corporațiilor Big Tech și restului mass-mediei de stânga, influențând oprirea pe Twitter și Facebook a știrii publicate de NYP despre Joe Biden, Twitter chiar suspendând contul lui NYP.
În plus, referitor la declarația CIA că știrea era o ”dezinformare rusească”, se pot pune trei întrebări:
1) J. Biden a spus că știrea în discuție era o astfel de dezinformare, când de fapt el fusese implicat direct în afacerile din Ucraina; ca atare, cum mai poate acesta, ca Președinte al Americii, să conducă politica externă, mai ales în timpul războiului Ucraina-Rusia, știind că Președintele Ucrainei are actele doveditoare ale afacerilor Biden?
2) Ce încredere inspiră CIA privind Securitatea Națională – fiind implicată în ambele alegeri din 2016 și 2020 – când a susținut declarații false în dosarul inițiat de H. Clinton contra lui D. Trump, în sensul că acuzațiile ar fi verosimile – situație similară cu calificarea celor aflate în calculatorul lui H. Biden ca fiind ”dezinformare…”?
3) Cum de W. Barr nu a numit un alt consilier special, similar cu John Durham, ca să cerceteze acțiunile familiei Biden, care erau în curs de investigare de către FBI – privind calculatorul lui Hunter, pretins pierdut, în care apărea și J. Biden, numit ”Big Guy” adică Președintele Americii?
Am arătat, deci, pe cei care au împiedicat investigarea presupuselor fraude, adică Șeful Curții Supreme, Președintele Senatului și Ministrul de Justiție – acesta din urmă, prin tripla sa atitudine privind:
a) întârzierea Raportului Durham;
b) refuzul de a cerceta fraudele;
c) tăcerea în cazul Biden.
Nu poți să nu te gândești că toate au fost intenționate și cu scopul de a-l priva pe Președintele Trump de al doilea mandat.
* * *
Ziua de 14 decembrie 2020 a fost una importantă, în care electorii au înaintat voturile certificate ilegal de către Guvernatorii statelor respective, în loc de corpul legislativ – așa cum prevăd dispozițiile Art. II al Constituției.
Rezultatul a fost: 306 voturi pentru Joe Biden și 232 pentru Donald Trump.
Imediat, Președintele Senatului, M. McConnell, senator republican de KY (Kentucky), l-a felicitat pe J. Biden ca Președinte ales, fără nicio obiecție față de dubiul asupra rezultatelor votului Colegiului Electoral.
Acest eveniment va fi urmat, la 6 ianuarie 2021, de oficializarea, în cadrul Congresului, a acestui vot electoral de către Vicepreședintele Mike Pence.
Tot la 14 decembrie 2020, pe neașteptate, W. Barr și-a înaintat demisia, înainte de încheierea mandatului, și, tot în acea zi, Președintele Trump a confirmat această demisie, declarând că: ”Relația noastră a fost una foarte bună, el depunând o performanță deosebită.”
De ce a demisionat W. Barr înainte de termen?
Probabil a considerat că și-a îndeplinit misiunea și era grăbit să-și scrie autobiografia, în care să explice favorabil activitatea sa.
Aceasta este intitulată „One Damn Thing After Another. Memoirs of an Attorney General (Un lucru afurisit după altul. Memoriile unui Procuror General)” (2022), pe care am comandat-o imediat și am putut citi cum Barr descrie că cei doi ani în care a lucrat cu D. Trump au fost foarte tumultoși, fiindcă felul combativ al Președintelui avea un efect contrar față de înseși interesele sale, și că el, în calitate de Ministru al Justiției, căuta fie să explice părerea sa, fie să se opună, ”spre binele său”, lui D. Trump.
* * *
Voi da exemple din cartea susmenționată a lui W. Barr, în legătură cu: Raportul Durham, Șeful FBI și frauda voturilor.
De exemplu, când Președintele dorea să afle diverse aspecte din Rapotul Durham și își exprima dorința ca raportul să apară înainte de alegeri, B. Barr îi spunea că nu putea permite ca graba să submineze investigația și că Durham urmează standardul Ministerului.
De asemenea, părerea lui Barr a fost că cercetarea nu trebuia să fie întrebuințată politic, mai ales în contextul în care concluziile Raportului nu puteau fi cunoscute, din cauză că Președintele Obama împreună cu Vicepreședintele Biden făceau și ei obiectul investigației.
Sau, când în timpul verii, până la alegeri, Trump continua să întrebe despre finalizarea Raportului, Barr spunea că îi dăduse lui Durham libertate completă, deoarece era un profesionist minuțios pe care nu voia să-l grăbească sau influențeze.
Situația s-a înrăutățit după luna octombrie, când Trump insista asupra oficializării rezultatului Raportului, iar Barr dădea vina întârzierii pe pandemia COVID[7].
De fapt, menirea Raportului a fost tocmai să dea în vileag abuzurile din trecut din cadrul DOJ și FBI, înainte de alegeri, ca să aibă un efect, iar Barr, în mod evident, ocolea efectul.
Alt exemplu ar fi atunci când Trump ar fi dorit demiterea Directorului FBI, Chris Wray, pentru că nu a fost destul de explicit în timpul audierilor din Congres – personal, l-am auzit pe acesta la TV, în timpul respectivelor audieri, și am constatat că avea rețineri, căutând să ascundă realitatea, fie despre abuzurile din FBI privind cazul Trump, fie despre agresiunile din 6 ianuarie 2021.
Sau, când Trump obiecta că C. Wray nu lua măsuri drastice în legătură cu manifestările violente ale organizațiilor BLM sau ANTIFA în anumite state, cu toate acestea, Barr nu vedea un motiv pentru care să-l schimbe pe Wray, invocând că avea cu el o bună comunicare, deschisă, directă și onestă.
Pe Barr nu îl deranjau declarațiile sale publice, pe care el le considera nepartizane. Când Trump a venit cu alte nume cu care să-l înlocuiască pe C. Wray, B. Barr a refuzat categoric.
Și când Trump a vrut să vorbească de problema Biden cu Ucraina și despre calculatorul lui Hunter, Barr a răspuns că: ”Nu pot vorbi despre acest caz și n-am s-o fac.” După ce Trump a insistat, Barr a spus: ”Domnule Președinte, nu am să vorbesc cu Dvs. despre Hunter Biden. Punct.”
Câtă dreptate a avut Trump cu privire la C. Wray, care împreună cu B. Barr i-a păstrat în funcții pe toți cei care au contribuit la abuzurile cazului ”Russian Collusion” contra sa!
Wray a continuat și după plecarea lui Barr, acoperind scandalul lui Hunter, atunci când Tom Fitton a condamnat atitudinea lui Barr în acestă chestiune, care credea că ar fi fost greu de a se dovedi fraudele, din cauza COVID care a permis noile voturi prin corespondență cât și marea diferență dintre numărul de voturi obținute de fiecare dintre cei doi candidați.
Totuși, înainte de retragere, W. Barr a cercetat împreună cu C. Wray situația voturilor cuantificate cu ajutorul mașinilor companiei Dominion – Voting Systems – și software-ului SolarWinds, utilizat de aceasta.
Este vorba de cererea avocatei Sidney Powell, din grupul lui Trump, care avea martori pentru explicarea fraudelor cauzate de aceste sisteme.
Atunci, atât Barr cât și Wray au constatat că nu au fost fraude, anunțând pe Mark Meadows, Șeful de Cabinet al Casei Albe, că suspiciunea nu este întemeiată.
Barr a scris în cartea sa de faptul că D. Trump nu înceta de a vorbi de fraude, ceea ce l-a determinat, la 14 decembrie 2020, să-și înainteze demisia[8].
Am arătat că Senatorul Ron Johnson și Consilierul Peter Navarro, de la Casa Albă, aveau alte păreri.
Personal cred că motivul lui B. Barr de a scrie această autobiografie, de 595 de pagini, a fost ca să acopere lipsa sa de responsabilitate față de funcția pe care ar fi trebuit s-o îndeplinească, motivul cărții fiind un prilej de a prezenta scuze demonstrate juridic, ce de fapt aveau un fond politic.
W. Barr nu a servit pe Președintele pe care, în mod normal, ar fi trebuit să-l apere.
Dar care ar fi fost motivul său?
Voi explica mai jos.
* * *
Altă zi importantă a fost cea de 6 ianuarie 2021, când, de dimineață, voturile Colegiului Electoral considerate ilegale erau în curs de a fi validate de către Vicepreședintele Mike Pence, în clădirea Congresului.
Atunci, Senatorul republican Ted Cruz a cerut investigarea voturilor înainte de a fi oficializate, dar cererea sa a fost respinsă de Președintele Senatului și votul ilegal a fost validat.
În aceeași dimineață, în Parcul Ellipse, Președintele Trump a ținut un discurs menționând presupusele fraude, cu încălcarea Art. II al Constituției, cât și a voinței a 75 de milioane de alegători.
El a sugerat ca mulțimea, în mod ”pașnic și patriotic”, să se îndrepte către Capitoliu și să protesteze liniștit față de rezultatul votului Colegiului Electoral.
Am văzut la TV cum, deodată, situația a devenit agitată si agresivă, provocând un mare scandal.
Nancy Pelosi, Președinta Camerei Reprezentanților, responsabilă cu securitatea clădirii, a format în 2021 un Comitet Special în vederea investigării acestei agresiuni, investigație amânată până în 2022.
* * *
La 6 ianuarie mai era o ultimă șansă ca Republicanii să obțină o investigare, după respingerea solicitărilor lor anterioare de către Curtea Supremă, Senat și Ministerul de Justiție.
Și mă așteptam, în caz de eșec, ca D. Trump să ia o ultimă măsură drastică, înainte de a lăsa America pe calea progresismului socialist.
Am socotit că Președintele avea destul timp, între 7 și 20 ianuarie 2021, înainte de a preda oficial mandatul său la Casa Albă, de a impune starea de urgență, invocând „Insurection Act”, fapt care ar fi oprit oficializarea voturilor presupus fraudate.
Deci, la 27 decembrie 2020, i-am trimis personal Președintelui o scrisoare la Mar-a-Lago, reședința sa din Florida, în care, în al doilea paragraf, i-am scris: ”După presupusele fraude în alegeri, cum va fi apărată America? Șefii executivului din câteva state democrate au fost complici în această corupție, iar judecătorii au refuzat să judece cazurile privind alegerile. Destinul / datoria Dumneavoastră este să interveniți contra acestei violări a Legii, în baza jurământului dat față de Constituția Americii, doar dacă la 6 ianuarie 2021 nu se obține aprobarea unei investigări a votului.
Domnule Președinte, impunând ‘Insurection Act’, aveți puterea să salvați viitorul Republicii (…) și puterea să restabiliți domnia Legii.”
Nu am primit răspuns.
De ce Trump nu a răspuns sau acționat, am aflat mai târziu din cartea lui Mark Meadows, „The Chief’s Chief (Șeful statului)” (2021), în care am citit că el a vrut să acționeze democratic, vrând ca aflarea adevărului despre fraude să se obțină doar pe cale legală.
Și tot din cartea lui Mark, am aflat depre W. Barr faptul că multe cereri ale Casei Albe adresate Departamentului de Justiție fie nu erau investigate ori nu erau luate în serios.
Sau, cu privire la Raportul Durham, Președintele se întreba de luni de zile ce se întâmplă, declarând lui M. Meadows că el ”ar fi dorit să fi știut la acel moment ceea ce știe acum, adică faptul că atunci când conduci Casa Albă cheia este personalul [cu care lucrezi]”[9].
Într-adevăr, implicarea consilierilor și a miniștrilor Președintelui are un rol important în conducerea și succesul mandatului. Dar, acum, era prea târziu…
Cu toate că D. Trump a fost cel mai bun Președinte pe chestiuni economice, energetice, educație și politică externă, a fost lipsit de experiență administrativă, pentru că, în 2017, a lăsat în funcții o mare parte dintre oamenii numiți de Obama, care au fost vinovați pentru abuzurile comise în timpul campaniei din 2016 împotriva sa sau, în continuare, cu Raportul Mueller și Curtea Specială FISA – United States Foreign Intelligence Surveillance Court (Curtea de Supraveghere a Informațiilor Externe din SUA).
Părerea mea este că, dacă Președintele Trump l-ar fi numit pe Matthew Whitacker în poziția de Ministru plin al Justiției – care atunci era Ministrul interimar Adjunct –, în locul lui W. Barr, alta ar fi fost situația mandatului acestuia.
M. Whitacker, având alte vederi decât colegii săi din DOJ și FBI, a fost evitat, pentru că nu avea șanse să fie confirmat de Senat.
De asemenea, suspect mi s-a părut faptul că, în 2019, W. Barr i-a păstrat în funcție pe Rod Rosenstein, ca Ministru Adjunct, și pe Chris Wray, ca director FBI, ambii numiți de Obama.
Suspiciunea mea față de C. Wray s-a adeverit când J. Biden l-a numit în continuare, în 2021, Director FBI.
Wray este cel care a ținut pe loc investigarea lui Hunter Biden – am realizat aceasta mai ales după ce am auzit la TV, în timpul unor audieri în Congres, cum subalternii săi au declarat că nu știau de existența calculatorului, cel care, în 2019, fusese preluat și investigat de FBI. Subalternilor le-a fost frică să scoată la lumină adevărul și l-au ținut pe loc.
Dacă Președintele Trump ar fi avut un Ministru de Justiție devotat, el s-ar fi încumetat să ceară cercetarea presupuseler fraude ale voturilor, iar investigarea familiei Biden s-ar fi efectuat cu mult înainte de alegeri și J. Biden nu ar mai fi putut să fie ales Președinte.
Dar D. Trump fusese un intrus în politica Washingtonului, el dând atenție problemelor pentru care a vrut să se implice și care să producă rezultate, spre binele Americii.
În plus, când Trump, în timpul campaniei, a criticat războaiele din Irak și Afganistan, și-a atras animozitatea familiei Bush și acoliților ei, printre care și W. Barr.
Ca urmare, Trump a fost acuzat de Bush-i că va stârni al treilea război mondial, cu toate că el a reușit să aducă pacea prin negocieri în Orientul Mijlociu și să obțină relații convenabile cu Coreea de Nord, iar pe timpul mandatului său nu au fost războaie.
Iar, după apariția Raportului Mueller, care l-a exonerat de suspiciunile legate de relația sa cu Rusia, el ar fi putut funcționa doar în vederea realizării eficiente a planurilor sale economice.
Și, dacă Raportul Durham apărea cu câțiva ani înainte de alegerile din 2020, în loc de 15 mai 2023, Trump ar fi rămas Președinte în continuare.
* * *
Referitor tot la W. Barr, întâmplător, la 20 iunie 2022, am urmărit pe YouTube un interviu luat lui D. Trump de W.A. Root, jurnalist și analist politic, care a spus printre altele: ”Cred că alegerea lui William Barr nu a fost una bună”, Trump răspunzând: ”Îi era foarte frică să acționeze!”
Această apreciere mi-a amintit de o explicație a avocatei Casei Albe, Jenna Ellis, care a declarat în ziarul „Epoch Times” că, de când s-a ocupat de cazurile fraudelor din alegeri, a primit “sute” de amenințări.
La fel, și un fost judecător din Wisconsin a spus că intimidarea din partea stângii radicale a împiedicat judecătorii să accepte cazurile privind presupusele fraude.
Iar James Troupis, martor, a menționat că are informații precise că multe firme importante de avocați nu au vrut să participe la procesele despre fraude de frica răzbunării, fie a unor viitori clienți, fie a unor membri din Partidul Democrat sau a celor din viitoarea Administrație Biden.
În fine, ajungem la al doilea motiv al atitudinii lui W. Barr, pe lângă frica expusă mai sus, față de care ar fi putut cere gardă personală pentru el și familie.
Acest motiv l-am intuit după ce i-am citit cartea și este legat de faptul că, în 1989, fusese numit Ministru de Justiție de către Președintele G.H. Bush.
În 2016, familia Bush spera și contribuise financiar ca Jeb Bush să devină al treilea Președinte Bush.
Din cartea lui Barr, se vede cât de atașat este acesta de familia Bush și cred că a acceptat a doua misiune de Ministru al Justiției ca pe o prezență negativă în Administrația Trump.
Ca atare, B. Barr a fost și a rămas alături de familia Bush, fiind cel care a vrut întârzierile susevocate, tăcerile și oprirea oricăror cercetări, în vederea eliminării lui Trump pentru un al doilea mandat, și cel care, prin inacțiune, a contribuit la denaturarea alegerilor din 2020.
Și, în continuare, relev un alt aspect despre B. Barr, datorită unui comentariu primit pe e-mail, când am aflat că Sidney Powell, fosta avocată a lui Trump, care dorea să dovedească fraudarea voturilor de la alegerile din 2020 cu mașinile și softul Dominion – pe vremea când Barr susținea că: ”Nu s-au constatat fraude demne de a fi verificate.”
Ea este acuzată de Dominion într-un proces deschis contra sa, în care compania cere o despăgubire enormă și în care consilier juridic al acesteia ar fi B. Barr.
* * *
Împiedicarea intenționată a dovezilor fraudelor a fost de fapt o lovitură de stat! O lovitură dată de propriile instituții americane și anume: Curtea Supremă, cu Șeful ei John G. Roberts, numit de Președintele G.W. Bush; Senatul, cu Președintele său M. McConnell, având legături cu China; Ministrul de Justiție William Barr, care a deținut această funcție și în Administrația G.H. Bush și care a tăcut – toți cei trei urmărind pierderea alegerilor din 2020 de către Președintele D. Trump.
Urmarea a fost aducerea la putere a unui Președinte care să continue programul de socializare a Americii, început de Barack Obama și cu influența lui Klaus Schwab, Președintele World Economic Forum de la Davos, având programul „The Great Reset”, bazat pe diversele New World Order, cu tendința de globalizare a statelor suverane.
Astfel, America are, pentru prima dată, un Președinte neales, cu o situație juridică dubioasă și o sănătate precară – pe Joe Biden.
Nu pot încheia capitolul fără a reaminti că D. Trump a fost un candidat venit din afara sistemului politic de la Washington, a împiedicat, în 2016, venirea la Casa Albă a lui Hillary Clinton și s-a confruntat cu progresismul radical din ultimii patru ani integrali ai mandatelor lui B. Obama (2009-2016), reușind să schimbe mentalitatea Partidului Republican, care a acceptat mișcarea ”MAGA (Make America Great Again)”.
El a refăcut economia, energia și armata americană, numai în patru ani și fără conflicte externe. A făcut mai mult, într-un singur mandat, ca oricare alt Președinte din trecut.
[1] Wertheim, S. – în „Foreign Affairs”, v. 102, nr. 3/2023, p. 150.
[2] Gingrich, pp. 7-10.
[3] Meadows, pp. 88, 95-105.
[4] Meadows, p. 236.
[5] Loudon, T. – în „Epoch Times”, 12 iulie 2022.
[6] Meadows, p. 256.
[7] Barr, pp. 517-520, 523-526.
[8] Barr, pp. 520-521, 531, 541-542, 553-555.
[9] Meadows, pp. 257, 273-274, 297.
* În imaginea alăturată – din arhiva personală a autoarei –, cu care am ilustrat materialul, D-na Simona Vrăbiescu Kleckner, alături de Jeanine Pirro, gazdă a televiziunii Fox News, realizatoare de emisiuni cu tematică juridică și fost judecător, procuror și politician al Statului New York, la o reuniune electorală a Partidului Republican, desfășurată la Clubul Mar-a-Lago din Palm Beach-Florida, în anul 2016.
» 7. J. Biden, politica sa internă și cea față de Rusia
