Secţiuni » Arii de practică » Business » Cyberlaw
Cyberlaw
CărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Cyberlaw Drept penal Dreptul Uniunii Europene Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (UE) privind ordinele europene de divulgare/păstrare a probelor electronice în cadrul procedurilor penale

28 iulie 2023 | Elena ALBU
Elena Albu

Elena Albu

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 191/118 din 28 iulie 2023 a fost publicat Regulamentul (UE) 2023/1543 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iulie 2023 privind ordinele europene de divulgare a probelor electronice și ordinele europene de păstrare a probelor electronice în cadrul procedurilor penale și pentru executarea pedepselor privative de libertate în urma unor proceduri penale.

Prezentul regulament stabilește normele în temeiul cărora o autoritate a unui stat membru poate, în cadrul procedurilor penale, să emită un ordin european de divulgare a probelor electronice sau un ordin european de păstrare a probelor electronice și astfel să ceară unui furnizor de servicii care oferă servicii în Uniune și care este stabilit în alt stat membru sau, dacă nu este stabilit, este reprezentat de un reprezentant legal în alt stat membru, să divulge sau să păstreze probe electronice, indiferent de locul în care se află datele.

Prezentul regulament nu aduce atingere competențelor autorităților naționale de a se adresa furnizorilor de servicii stabiliți sau reprezentați pe teritoriul lor pentru a se asigura că aceștia respectă măsurile naționale similare celor menționate în primul paragraf.

Emiterea unui ordin european de divulgare a probelor electronice sau a unui ordin european de păstrare a probelor electronice poate fi solicitată și de către un suspect sau inculpat sau de către un avocat în numele respectivei persoane, în cadrul drepturilor la apărare aplicabile în conformitate cu dreptul procesual penal intern.

Prezentul regulament nu are ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice astfel cum sunt consacrate în Cartă și la articolul 6 din TUE și nu aduce atingere obligațiilor aplicabile autorităților de aplicare a legii sau autorităților judiciare în această privință. Prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere principiilor fundamentale, în special libertății de exprimare și de informare, inclusiv libertății și pluralismului mass-mediei, respectării vieții private și de familie, protecției datelor cu caracter personal, precum și dreptului la protecție jurisdicțională efectivă.

Prezentul regulament se aplică furnizorilor de servicii care oferă servicii în Uniune.

Ordinele europene de divulgare a probelor electronice și ordinele europene de păstrare a probelor electronice pot fi emise doar în cadrul și în scopul procedurilor penale și pentru executarea unei pedepse privative de libertate sau a unei măsuri privative de libertate de cel puțin patru luni, în urma unei proceduri penale, impuse printr-o hotărâre care nu a fost pronunțată în lipsă, în cazurile în care persoana condamnată s-a sustras justiției. De asemenea, astfel de ordine pot fi emise în proceduri referitoare la o infracțiune pentru care o persoană juridică ar putea răspunde penal sau ar putea fi sancționată în statul emitent.

Ordinele europene de divulgare a probelor electronice și ordinele europene de păstrare a probelor electronice pot fi emise doar pentru datele referitoare la serviciile menționate la articolul 3 punctul 3, oferite în Uniune.

Prezentul regulament nu se aplică procedurilor inițiate cu scopul de a oferi asistență judiciară reciprocă unui alt stat membru sau unei țări terțe.

Prezentul regulament intră în vigoare la 18 august 2023. Se aplică de la 18 august 2026.

Cu toate acestea, obligația autorităților competente și a furnizorilor de servicii de a utiliza sistemul informatic descentralizat instituit prin articolul 19 pentru comunicarea scrisă în temeiul prezentului regulament se aplică începând cu un an de la adoptarea actelor de punere în aplicare menționate la articolul 25.

Consilier juridic Elena Albu

Citeşte mai mult despre , , , , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership