O analiză juridică a Deciziei “Tribunalului Suprem al RSR”
1 august 2023 | Vasile ȚIPLE
Vasile Țiple
Prezenta analiza va aborda aspectele juridice din decizia nr. 238/A/27.07.2023, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia Penala, in dosarul nr. 2500/2/2017 („cazul disidentului anticomunist ing. Gheorghe Ursu”). Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei (ICCJ), fosta Curte Suprema de Justitie a Romaniei, fost Tribunal Suprem al Republicii Socialiste Romania.[1]
ICCJ a simtit nevoia sa precizeze si sa justifice printr-un comunicat de presa faptul ca judecatorii ICCJ:
– au obligatia legala de a se pronunta numai in conformitate cu dispozitiile legii si in raport cu faptele stabilite exclusiv pe baza probatoriului administrat in cauza,
– nicio cauza nu are o solutie dinainte stabilita,
– ca rezultatul procesului nu depinde de cat de populara sau impopulara ar fi el sub aspect social, si
– ca stabilirea adevarului judiciar se face exclusiv pe baza probelor administrate in cauza, cu respectarea tuturor garantiilor procedurale.[2]
De asemenea, au fost publicate si considerentele juridice care au dus la decizia ICCJ unde se precizeaza din primul paragraf faptul ca ICCJ a examinat hotararea atacata nu doar prin prisma motivelor de apel formulate, dar si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, potrivit dispozitiilor art. 417 alin. (2) din Codul de procedura penala.
Motivul acestui comunicat de presa este informarea tuturor persoanelor interesate de aceasta speta, cu privire la considerentele care au stat la baza deciziei sus-mentionate si in cadrul carora sunt detaliate motivele de fapt si de drept pentru care completul de judecata a pronuntat aceasta solutie.
Din analiza acestor considerente rezulta o contradictie evidenta intre afirmatiile de mai sus si situatia de fapt si de drept identificata in textul deciziei.
Conform deciziei instanta a aplicat faptelor urmatoarele rationamente:
1. legea penala mai favorabila, respectiv Codul penal de la 1968 care prevede pedeapsa pana 20 ani inchisoare, interzicerea unor drepturi si confiscarea partiala a averii (pedeapsa cu moartea fiind abogata in 1990) versus legea actuala art. 439 Cod pen. Infractiuni contra umanitatii care prevede pana la 25 ani inchisoare si interzicerea unor drepturi.
2. principiul neretroactivitatii legii penale conform caruia nimeni nu poate raspunde penal pentru o fapta care nu era incriminata penal la data savarsirii, respectiv lit. g) din art. 439[3] Codul penal actual care a fost respinsa in baza principiului. Lit. g) reprezinta o reglementare separata de tortura, desi inclusiv in Codul penal de la 1968 (utilizat ca legea penala mai favorabila aplicabila in cauza), la alin. 3[4] privind tortura, este dincolo de orice indoiala faptul ca aceasta produce efecte fizice si psihice similar pentru o persoana (indifferent daca lit. g) se aplica sau nu). Aceasta calificare, respectiv vatamarea integritatii fizice sau psihice desi nu exista ad literam in cazul legii penale mai favorabile la articolul tratamentelor neomenoase, existenta sa este clara inclusiv din textul acestuia si este un element constitutive al infractiunii de tortura si mutilare.[5]
3. interpretarea eronata a situatiei de fapt si de drept echivaland actiunile de politie politica celor derulate de organele de cercetare penala dintr o societate democratica in conditiile unui stat de drept si pentru infractiuni de drept comun.
4. Inexistenta unei rezistente anticomuniste continue in Romania dupa 1965.
5. Definirea rezistentei anticomuniste ca pe o activitate de grup realizata in public si care a produs consecinte grave celor ca o faceau si nu una individuala realizata in privat fara o asociere directa cu alti participanti.[6]
Sumarizand, judecatorii ICCJ au plecat de la o situatie premisa incorect:
– legitimitatea sistemul juridic si a regimului comuniste,
– legitimitatea actiunilor desfasurtate de organele de represiune
– legitimitatea deciziilor organelor de represiune,
– inexistenta unei adversitati dintre regimul comunist si populatie si
– redefinirea rezistentei impotriva regimului.
Toate aceste elemente au dus la o decizie incorecta. Gresita analiza a situatiei de fapt si de drept din prezenta speta si aplicarea unui rationament juridic curatat de orice factori externi capabili sa duca la o solutie legala si echitabila contravine in mod clar regulilor de procedura[7] si obligatiilor profesionale.[8]
Avand in vedere cele de mai sus:
1. Legea penala mai favorabila, respectiv Codul penal de la 1968 si modalitatea de interpretare a normelor juridice penale comuniste de catre ICCJ a fost defectuos realizata, analiza elementelor constitutive ale infractiunii de tratamente neomenoase, a omis in intregime contextul si realitatea obiectiva.
Decizia incearca sa legitimizeze diferite grade de rezistenta anticomunista in baza carora se poate recunoaste legal statutul de disident si luptator anticomunist. Astfel, ICCJ subliniaza gravitatea unor cauze care “merita” sa intre sub incidenta art. 358 Tratamentele neomenoase din Codul penal comunist, iar altele, in speta de fata, cazurile singulare de rezistenta anticomunista de sorginte moderna, nu ar merita, deoarece nu ar fi existat cu adevarat o rezistenta serioasa numerica, ci conflictul cu autoritatile poate fi justificat prin prisma infractiunilor de drept comun de care erau acuzate victimele. La nivel general ca sa existe o rezistenta anticomunista ar trebui sa fi existat o stare de adversitate sistematica la nivelul intregii societati: “Nici înscrisurile la care s-a făcut trimitere nu susțin existența unui conflict (adversități) între autorități și populație sau parte din aceasta, care să intre sub incidența dispozițiilor art. 358 din Codul penal.”[9]
Conform acestui rationament am putea spune ca in opinia ICCJ Revolutia din 1989 a fost o situatie aparuta peste noapte fara sa existe vreo situatie de adversitate intre regim si populatie derulata de-a lungul intregii perioade de regim comunist. Curtea mai indica: “Deopotrivă, din reglementarea legală rezultă că fapta de tratamente neomenoase nu poate fi concepută fără existența, în prealabil, a unei situații de conflict, de adversitate. În doctrină (V. Dongoroz ș.a. în „Explicațiile teoretice ale Codului penal român”, ediția a II-a, 2003) se reține că infracțiunea în discuție nu poate fi săvârșită fără existența în prealabil a unei „situații de conflict în sfera căreia persoanele, în mod nedeterminat ca număr și îndeletnicire, se află unele față de altele ca adversari. […] Un conflict limitat la câteva persoane determinate nu poate fi considerat ca situație premisă a infracțiunii de tratamente neomenoase.”
Pe langa cele de mai sus, ICCJ constata ca: printre metodele folosite de Securitate in actiunile represive, se numara si tortura ca principala metoda ilegala de ancheta, dar si folosirea bataii si a subalimentatiei prelungite (care sunt in esenta diferite forme de tortura pe care Curtea nu le numeste ca atare), in scopul obtinerii de declaratii acuzatoare, presiuni morale pentru constrangerea persoanelor anchetate de a declara ce li se impunea etc., in speta analizata, nu s-a indicat nicio proba din care sa rezulte folosirea acestor metode la nivelul anului 1985 si, ceea ce este mai important, nu s-a invocat, cu trimitere la probe, intentia sistematica de torturare, mutilare sau exterminare a persoanelor cazute sub puterea adversarului[10] (adica a statului). Mai mult decat atat, in baza probelor culese de organele de cercetare penala comunista, instanta suprema a Romaniei din 2023 include in decizia sa anumite pareri subiective ale judecatorilor care contravin principiilor aflarii adevarului si a obligatiilor sale legale de a starui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale.[11]
Astfel, considerentul la baza caruia a stat intreaga decizie este cel conform caruia “Inalta Curte, in acord cu prima instanta, retine ca nu este indeplinita situatia premisa, aceea a existentei unui conflict (adversitati) intre organele statului, pe de o parte, si populatia civila sau o colectivitate, pe de alta parte, in cadrul caruia sa se recurga la supunerea acestora la tratamente neomenoase, tortura, mutilare sau exterminare, asa cum se prevede in textul incriminator.” Prin utilizarea acestui considerent neconform realitatii juridice si factuale, ICCJ a viciat intreaga decizie deoarece a apreciat in mod eronat situatia de fapt si de drept existenta in prezenta speta.
In acest sens, preambulul OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii consacra juridic un fapt istoric inconstestabil foarte clar ca: În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945-22 decembrie 1989, Partidul Comunist Român a exercitat, în special prin intermediul Securităţii, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.[12]
Au fost infiintate institutii guvernamentale[13] si non-guvernamentale[14] in scopul identificarii crimelor comunismului si al abuzurilor si incalcarilor drepturilor omului pe intreaga durata a regimului comunist in Romania (nu doar in perioada anilor 1948-1965, asa dupa cum in mod eronat a retinu ICCJ[15]). In lumina tuturor acestor dovezi, acte normative, rapoarte si marturii care sunt de notorietate publica sa negi existenta unei stari de adversitate intre regimul comunist si populatie este atat o eroare juridica care produce efecte juridice in viitor, avand in vedere ca aceasta decizie a devenit parte din jurisprudenta ICCJ si poate fi invocata in viitor in cazuri similare,[16] dar si o negare oficiala a crimelor sistemului comunist realizata de catre forul superior al justitiei romanesti.
Pe langa aceasta viciere a deciziei prin care intreaga decizie este nelegala, regasim si exemple de constatari demne de Tribunalul Suprem al RSR[17] cu privire la victima realizate de ICCJ si care depasesc rolul de constatare obiectiva a situatiei de fapt, sunt inacceptabile si nu pot juca un rol in a determina pur subiectiv fara nicio substanta legala faptul ca exista o diferenta de tratament juridic si de statut de victima a regimului comnunist in baza criteriului numeric (adica victime numeroase sau rezistenta nationala), ca sa fie incadrata conform opiniei judecatorilor la infractiunea de tratamente neomenoase. Daca victima nu a fost arestata la Nucsoara impreuna cu alti membrii ai gruparii in cadrul unei operatiuni armate, nu putem vorbi de rezistenta anticomunista conform ICCJ.
In conceptia ICCJ, faptul ca victima a avut initiativa de a se manifesta in privat (in intimitatea casei si gandurilor sale), nu si in public, nu il califica ca fiind un inamic al statului comunist, chiar daca tratamentul juridic aplicat de statul comunist a fost conform cu cele aplicate inamicilor statului. Din pacate ICCJ din 2023 nu considera arestul victimei ca fiind motivat politic, victima avand libertatea de a calatori in strainatate spre deosebire de alti opozanti comunisti, rezultand din textul motivarii o evaluare personala a victimei nefireasca din partea unor judecatori supremi si care nu are nicio relevanta pentru speta (daca sotia este agresata de catre sot, mai este relevant pentru politie faptul ca au avut in trecut o luna de miere?!)[18]. Din pacate putem detecta inclusiv si o mustrare indirecta de lipsa de fidelitate fata de statul comunist care i-a permis sa duca o viata superioara versus alti opozanti, acesta de fapt nefiind asuprit de catre stat sau tratat necorespunzator.[19]
De asemenea, Curtea nu a prezentat in decizia sa faptul ca orice act de cercetare penala a autoritatilor comuniste si ale Securitatii trebuie tratate aplicand o prezumtie a nelegalitatii acelor acte, nicidecum sa le foloseasca ca fiind legale si veridice ab initio. Astfel, organele RSR doar au aplicat legea in vigoare la acel moment, iar ICCJ din Romania anului 2023 a constatat si validat acest lucru. Istoria, Revolutia, legile, rapoartele nationale si marturiile altor victime nu conteaza in opinia jud ICCJ mai mult decat o nota de subsol cu valoare istorica, juridic acestea sunt irelevante si fara vreo valoare probatorie. Istoria nu are valoare juridica. S-a intamplat ceva in trecut, iar acel ceva a fost consemnat extrajudiciar neavand nicio valoare probatorie intr-o speta in care situatia de fapt si de drept reala este vitala pentru corecta solutionare a spetei. Ce au uitat judecatorii este ca istoria constituie in cazul de fata o situatie de fapt pe care acestia erau obligati sa o ia in considerare, alaturi de situatia de drept care decurgea in intregime din contextual existentei unui regim totalitart in care drepturile si libertatile cetatenesti pe care acestia au fost chemati sa le protejeze, nu existau.
De altfel si situatia de drept au analizat-o defectuos efectuand o multime de artificii de interpretare juridica subiectiva in vederea respingerii cauzei si justificarii activitatii organelor represive comuniste prin recalificarea juridica sau negarea unor fapte istorice care sunt incontestabile pentru restul societatii. Este inadmisibil ca niste judecatori de la ICCJ sa duca rationamentul juridic ad absurdum[20] ca sa justifice acte vadit ilegale din trecut doar pentru ca acele acte sunt protejate de legea din trecut in baza carora au si fost permise acele acte. Este important de retinut faptul ca desi ICCJ a aplicat legea agresorului pentru a justifica anularea raspunderii penale a agresorilor deoarece juridic era obligata sa aplice legea penala mai favorabila si neretroactivitatea legii penale, acest lucru nu o obliga sa adopte linia de gandire si rationamentul juridic al Tribunalului Suprem al RSR.
Cu toate acestea, inclusiv acest din urma principiu juridic este problematic si ar trebui solutionata problema pe care o aduce deoarece faptele au fost determinate de natura regimului care le genera in vederea protejarii sale, acest regim totalitar fiind ilegal instalat si mentinut in Romania de catre aparatul represiv al statului si agentii sai interni si externi. O propunere de lege ferenda pentru legiuitor ar fi exceptarea aplicarii principiului neretroactivitatii legii penale in situatia infractiunilor contra umanitatii. In caz contrar, ramanem in aceeasi situatie in care practic desi faptele de la infractiuni impotriva umanitatii sunt imprescriptibile, aceasta infractiune nu retroactiveaza. Astfel, dupa cum regimul special al acestor infractiuni nu este supus prescriptiei, invocarea aplicarii legii penale mai favorabile care nu incrimineaza astfel de acte nu are sens legal, posibila consecinta fiind impunitatea tuturor actelor realizate de agentii comunisti din trecut. Infractiunile contra umanitatii avand un regim special deroga de la regimul general de drept si ar trebui sad eroge in mod expres si de la principiile neretroactivitatii si legii penale mai favorabile. Scopul regimului special este de a asigura atingerea scopului si obiectivelor legi speciale care nu poate fi efectuat daca judecatorii ar invoca neretroactivitatea si legea penala mai favorabila. Deoarece exceptiile sunt de stricta interpretare si deoarece nu exista o exceptie expresa prin care infractiunile contra umanitatii sa fie exceptate de la principiul neretroactivitatii legii penale si legii penale mai favorabile judecatorii nu aveau cum sa aplice acest rationament.
Totusi, Curtea in conformitate cu obligatia de aflare a adevarului trebuia sa foloseasca toate metodele de interpretare incidente si relevante cauzei, respectiv metoda istorica (se bazeaza pe cercetarea conditiilor istorice, social-politice etc. care au determinat adoptarea unui act normativ (occasio legis) si in functie de aceste conditii pe determinarea scopurilor urmarite de legiuitor (ratio legis)), teleologica (care se bazeaza pe finalitatea actului normativ interpretat) si metoda sistematica (care se bazeaza in stabilirea intelesului unor norme pe coroborarea lor cu alte norme, fie apartinand aceleiasi institutii juridice sau ramuri de drept, fie apartinand unor institutii sau ramuri diferite). Asa cum afirma M. Djuvara, creativitatea juristului trebuie sa fi temperata: el trebuie sa recurga la intelesul rational al legii, la traditia istorica, la lucrarile preparatorii, la principiile dreptului, la sentimentul de echitate prezumat si la nevoile vietii.[21]
2. In schimb ICCJ a procedat la invierea ad literam a sistemului de drept defunct si ilegal pentru a justifica o decizie al carei temei juridic este in actele subsecvente Revolutiei. Practic chemarea in judecata s-a facut conform legilor statului de drept, dar decizia s-a dat conform legilor si rationamentului juridic si situatiei factuale ale statului represiv totalitar.
Un alt exemplu care subliniaza un standard dublu utilizat de catre ICCJ in analiza cauzei este faptul ca nu a aplicat formal acelasi principiu al legii penale mai favorabile si victimei care a fost arestata pentru detinere de moneda straina, fapta ce nu este incriminata in Codul penal actual si prin urmare nu putea fi considerata ca o infractiune de drept comun prin care instanta sa justifice actiunile organelor de represiune comunista. Sa consideri legale actele organelor represive inseamna sa mai condamni odata victima pentru faptele incriminate de comunisti. Recunoasterea inexistentei infractiunii in favoarea victimei ar fi dus in mod logic la demonstrarea ilegalitatii arestarii pentru o fapta care nu exista si respectiv la o deducere logica si juridica a faptului ca victima a fost in fapt si in drept urmarita politic.[22]
3. Interpretarea si asimilarea actiunilor de politie politica si de protectie cu orice pret a regimului comunist cu actiunile de investigare proprii infractiunilor de drept comun si justificarea in acest context a respingerii acestui capat de cerere ca fiind de neconceput, este o alta grava eroare de interpretare juridica a situatiei de fapt si de drept, mai ales ca sunt bazate in intregime pe constatarile organelor represive chiar daca au fost recunoscute de victima (o recunoastere obtinuta prin mijloace ilicite de agentii unui stat criminal, infractiunea din acea perioada privind detinerea de valuta nu poate reprezenta o scuza pentru o instanta suprema prin care sa justifice nerecunoastrea rolului de opozant al regimului). In acest sens urmatoarele considerente ale ICCJ sunt evident false: Curtea precieaza ca si în prezent sunt folosite astfel de metode speciale de supraveghere sau cercetare (art. 138 și urm. din Codul de procedură penală) și procedee probatorii prin care se obțin mijloacele de probă (audierea suspectului sau inculpatului, percheziția domiciliară). A accepta ideea că aceste metode de cercetare și procedee probatorii ar putea constitui „fapte inumane”, așa cum consideră parchetul, ar însemna ca organele judiciare care le folosesc să fie pasibile de tragere la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii contra umanității, ceea ce este de neconceput. Folosirea rationamentul reductio ad absurdum intr-o speta in care metodele de politie politica sunt in mod evident diferite ca temei juridic si metoda de executie decat cele realizate intr-un stat de drept si o societate democratica unde exista suprematia legii, demonstreaza grava eroare de interpretare juridica a Curtii.
Asadar, Inalta Curte retine mai departe ca, “Un conflict limitat la cateva persoane determinate nu poate fi considerat ca situatie premisa a infractiunii de tratamente neomenoase. Or, exact aceasta situatie premisa de intentie sistematica de exterminare din partea autoritatilor face diferenta dintre infractiunile contra pacii si omenirii si infractiunile individuale cu acelasi element material cuprinse in celelalte titluri ale Codului penal (omor, supunere la rele tratamente, tortura etc.). Pe cale de consecinta, Inalta Curte, in acord cu prima instanta, retine ca, in cauza, nu este indeplinita situatia premisa, parte componenta din structura (continutul juridic) infractiunii de tratamente neomenoase, situatie in care nu sunt intrunite elementele constitutive ale acestei infractiuni, insa faptele persoanelor care au contribuit la uciderea victimei pot fi cercetate individual (particular) ca infractiuni de drept comun.”
Aceasta logica a instantei ne sugereaza ca de fapt agentii atatului nu actionau la instructiunile statului, ci din propria initiativa, aceasta fiind inca o prezumtie redusa la absurd in efortul instantei de a inlatura orice raspundere a statului si organelor sale represive. Curtea continua ca: “Și sub aspectul subiectului pasiv al infracțiunii de tratamente neomenoase, respectiv îndeplinirea condiției de „persoană căzută sub puterea adversarului”, prima instanță a făcut o corectă evaluare a materialului probator și, în mod judicios, a reținut că victima H nu îndeplinește această condiție.” Dupa cum putem obsrva si acest considerent este viciat de acelasi rationament juridic incorect si evaluare gresita a situatiei de fapt si de drept.
In concluzie devine evident din Decizie faptul ca ICCJ pare ca s-ar fi substituit Tribunalului Suprem al RSR prin invocarea si mentinerea actelor juridice din perioada comunista ca fiind acte juridice valabile in sistemul de drept curent.
[1] Disponibil aici
[2] Disponibil aici
[3] g) vatamarea integritatii fizice sau psihice a unor persoane; Disponibil aici
[4] Tratamentele neomenoase
Supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi în general a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sînt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvîrşirea faţă de persoanele arătate în alineatul precedent a vreuneia dintre următoarele fapte:
a) constrîngerea de a servi în forţele armate ale adversarului;
b) luarea de ostateci;
c) deportarea;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
e) condamnarea sau execuţia fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege.
Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în alin. 1 se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Dacă faptele prevăzute în prezentul articol sînt săvîrşite în timp de război, pedeapsa este moartea şi confiscarea totală a averii. Disponibil aici
[5] Art. 358, alin. 3. Disponibil aici
[6] Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că victima H nu a fost un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele de securitate ale statului, atât timp cât opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns la cunoștința publicului larg pe vreo altă cale și nu au produs vreo consecință în realitatea exterioară (nu au fost de natură a propaga idei și concepții ostile ori de a instiga la acțiuni împotriva orânduirii socialiste). Astfel, victima nu si-a manifestat public dezacordul față de politica și conducerea de stat și partid, astfel încât să devină o persoană periculoasă pentru securitatea statului, din cauza posibilității de influențare a opiniei publice și de instigare a populației împotriva conducerii de stat și partid.”
[7] “Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.”
Art. 5. Aflarea adevărului (1) Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.
(2) Organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancționează conform dispozițiilor prezentului cod.”
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (**republicat**) (Legea nr. 134/2010 republicată**) EMITENT PARLAMENTUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 247 din 10 aprilie 2015, disponibil aici, si Art. 5 din CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135/2010), disponibil aici
[8] Art. 7. Judecătorii şi procurorii au îndatorirea să promoveze supremaţia legii, statul de drept şi să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. CODUL DEONTOLOGIC din 24 august 2005 al judecătorilor și procurorilor EMITENT CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 8 septembrie 2005, disponibil aici
[9] Pag. 18 din Decizie.
[10] Pag. 15 din Decizie.
[11] Astfel, prin precizările făcute de parchet pentru remedierea aspectelor de neregularitate ale rechizitoriului, s-a reținut incidența lit. k) „alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferințe mari sau vătămări ale integrității fizice sau psihice” atrasă de „acțiuni de reprimare și intimidare a disidentului H, constând în: filaj, urmărire informativă […], note informatori […], percheziție domiciliară în data de 17.01.1985 […], interceptarea convorbirilor telefonice prin mijloace T.O. […], interceptarea corespondenței […] și audieri sistematice […].” Din această enumerare se poate observa că așa-zisele acțiuni de reprimare și intimidare invocate de parchet sunt metode de supraveghere sau cercetare și procedee probatorii folosite în anchetarea infracțiunilor. Prin natura lor, mare parte dintre acestea (exceptând percheziția domiciliară și audierea) sunt secrete, necunoscute de persoana pe care o vizează, astfel că e foarte greu de înțeles cum astfel de acțiuni pot fi incluse în noțiunea de „alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferințe mari sau vătămări ale integrității fizice sau psihice”. Pag. 6 din Decizie, disponibil aici
[12] În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945-22 decembrie 1989, Partidul Comunist Român a exercitat, în special prin intermediul Securităţii, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. Cunoaşterea istoriei recente constituie o prioritate pentru societatea românească şi de aceea administrarea şi valorificarea istorică a arhivelor fostei Securităţi, care cuprind documente relevante cu privire la acţiunile întreprinse împotriva regimului totalitar comunist, precum şi cu privire la reprimarea acestor acţiuni, sunt necesare într-o Românie europeană. Consemnarea publică a acestor abuzuri contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti. Disponibil aici
[13] Hotararea nr. 1.372 din 18 noiembrie 2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Disponibil aici
[14] Asociaţia foştilor deţinuţi politici din România. Disponibil aici
[15] Pag. 18 din Decizie.
[16] În temeiul art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”, iar „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.” Disponibil aici
[17] De asemenea, este de notorietate la ce presiuni erau supuși cei care urmau să părăsească definitiv țara, precum și rudele acestora. Celor plecați ilegal, li se confiscau proprietățile, cei care plecau legal, erau obligați să „vândă” statului comunist, la o valoare arbitrară stabilită de acesta, toate proprietățile deținute, iar dacă le înstrăinaseră anterior plecării, erau obligați să le răscumpere și să le vândă statului comunist la valoarea precizată anterior. Mai mult, rudele de gradul I ale acestor persoane erau, ca regulă generală, date afară din serviciu, fiind astfel obligate să presteze munci necalificate pentru a-și câștiga mijloacele de existență. Și din acest punct de vedere victima H a avut un tratament diferit față de majoritatea celorlalte persoane, astfel că, nu numai că nu și-a pierdut locul de muncă după plecarea fiicei sale, ci a și primit viză de călătorie să se întâlnească cu aceasta în SUA, unde se stabilise definitiv încă din anul 1983.
Nici măcar jurnalul și celelalte acțiuni desfășurate de victimă și identificate de organele de securitate nu au fost suficiente pentru a antrena răspunderea acestuia pentru comiterea vreuneia dintre infracțiunile contra orânduirii socialiste sau pentru arestarea sa preventivă.
[18] Anterior anului 1985, victima s-a bucurat de libertate de mișcare, călătorind de nenumărate ori în Occident, în scop turistic, așa cum rezultă inclusiv din propriile declarații (în 1974 la Paris, în 1978 la Viena – Veneția – Zürich -Paris – Barcelona – Madrid – Toledo – Granada – Cordoba – Paris, Londra – Burgas – Haga – Amsterdam – Köln, Viena – București, în 1980 în Grecia, Turcia, iar soția sa și în Israel). În anul 1983, fiica victimei, B, a plecat definitiv din România în Statele Unite ale Americii, iar la sfârșitul anului 1984, victima H a obținut viză de a călători în SUA pentru a se întâlni cu fiica sa. Or, este de notorietate faptul că, în regimul comunist, orice deplasare în afara țării, în scop turistic, era un adevărat privilegiu de care nu se puteau bucura decât anumite persoane și sub un control strict din partea organelor de securitate.
Pag. 29 din Decizie.
[19] De asemenea, este de notorietate la ce presiuni erau supuși cei care urmau să părăsească definitiv țara, precum și rudele acestora. Celor plecați ilegal, li se confiscau proprietățile, cei care plecau legal, erau obligați să „vândă” statului comunist, la o valoare arbitrară stabilită de acesta, toate proprietățile deținute, iar dacă le înstrăinaseră anterior plecării, erau obligați să le răscumpere și să le vândă statului comunist la valoarea precizată anterior. Mai mult, rudele de gradul I ale acestor persoane erau, ca regulă generală, date afară din serviciu, fiind astfel obligate să presteze munci necalificate pentru a-și câștiga mijloacele de existență. Și din acest punct de vedere victima H a avut un tratament diferit față de majoritatea celorlalte persoane, astfel că, nu numai că nu și-a pierdut locul de muncă după plecarea fiicei sale, ci a și primit viză de călătorie să se întâlnească cu aceasta în SUA, unde se stabilise definitiv încă din anul 1983.
Pag. 20 din Decizie.
[20] Pag. 6-7 din Decizie privind interpretarea eronata a situatiei de fapt si de drept echivaland actiunile de politie politica celor derulate de organele de cercetare penala dintr o societate democratica in conditiile unui stat de drept si pentru infractiuni de drept comun.
[21] Sursa definitiilor si citatul: cursul IDD Teoria generala a dreptului, Lect. univ. dr. Carmen LAZAR, (idd.euro.ubbcluj.ro) preluat aici
[22] Pe cale de consecință, nu se poate reține că victima H este o „persoana căzută sub puterea adversarului” atât timp cât opiniile sale despre regimul comunist și conducerea de stat și de partid nu au fost făcute publice, iar arestarea sa nu a fost dispusă de organele statului pentru opiniile pe care le-a consemnat în jurnalul său intim (așa cum s-a reținut anterior, victima a fost cercetată în stare de libertate pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste, prevăzută de art. 166 din Codul penal), ci pentru o infracțiune de drept comun, respectiv operațiuni interzise cu mijloace de plată străine, infracțiune recunoscută de victimă, în condițiile în care, la percheziția domiciliară, au fost găsite la domiciliul său mijloace de plată străine, care erau interzise la deținere.
Pag. 23 din Decizie.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
