« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Cato – între „simbolul datoriei morale” și „sfântul păgân al cauzelor pierdute”. Rome’s last citizen – the Life and Legacy of Cato, Mortal Enemy of Caesar de Rob Goodman and Jimi Soni
06.10.2020 | Ionela CUCIUREANU

Drept Timisoara
Secţiuni: Articole, Content, JURIDICE.ro, Opinii, Povestim cărți, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust
Ionela Cuciureanu

Ionela Cuciureanu

Marcus Porcius Cato Uticensis (n. 95 î.Hr., Roma – d. aprilie 46 î.Hr., Utica, Provincia Africa) cunoscut sub numele de Cato cel Tânăr (Cato Minor) pentru a se face distincție față de străbunicul său (Cato cel Bătrân), a fost unul din personajele cele mai puternice, nu doar din istoria Republicii târzii, ci chiar a Romei. Tocmai acest lucru par să îl pună în evidență autorii, încercând să dea la o parte umbra de praf de pe coperta vieții acestui mare stoic, prins într-o epocă ce pare că nu mai concorda cu viziunea sa, cu sufletul său, cu idealurile sale. Cato  a fost omul unor idealuri, ceea ce în societatea timpului – nu fundamental diferită de vremurile de acum- părea să fie o condamnare la insucces. Omul care refuzase luxul, mergând desculț, fie vară, fie iarnă, care se retrăsese la țară, pentru a practica agricultura și a cărui sinucidere a devenit, după cum spun autorii, „simbolul datoriei morale”, Cato fiind astfel un „sfânt păgân al cauzelor pierdute[2].

Cartea explorează mai multe laturi, nu doar ale politicianului Cato, ci și ale omului Cato, de la vehemența cu care i s-a împotrivit lui Caesar încercând salvarea Republicii, până la istoricul său marital complicat, încercând nu doar să istorisească, ci și să pună în context, dar și să ofere o prezentare fluidă, prietenoasă cu cititorul, fie el și mai puțin avizat, fără să devină totuși, ceea ce am putea numi peiorativ „o lectură ușoară”.

CE MI-A PLĂCUT

Perpetua conexiune cu epoca modernă și cu prezentul. Scepticilor care încă văd studiul Antichității Romane (fie că ne referim la istoria Romei sau la dreptul roman) ca pe un demers inutil și desuet cartea pare să le ofere, încă din Prolog, un argument clar  – timpul în care a trăit Cato era mult asemănător cu ceea ce întâmplă în zilele noastre, iar lupta unui politician cu un sistem în fața ale cărui tare căruia refuză să cedeze, poate fi un studiu de caz de o cutremurătoare actualitate.  Înainte de a ne introduce într-un eveniment din copilăria lui Cato (eveniment relatat și de Plutarh și cu referire la care observă autorii că pare să fie o prevestire a caracterului său puternic), cartea se deschide cu o mise-en-scene foarte ancorată în istoria Americii, prezentând cum George Washington și-a inspirat armata într-unul din momentele cele mai delicate punând în scenă o reprezentanție având drept obiect viața lui Cato. Merită menționat faptul că la vremea lor, George Washington, John Adams și Samuel Adams erau onorați ca niște „Cato americani” – și nu erau multe cuvinte de laudă cu o mai mare însemnătate. Este evident că acest personaj a rămas în edificiul axiologic al umanității ca un element de referință.

CE NU MI-A PLĂCUT

Ei bine… titlul. Sau mai bine zis, subtitlul, care pare că îl definește pe Cato prin simpla antagonizare a lui Caesar, perspectivă destul de simplistă, care îi reduce complexitatea personajului. Altfel spus, dacă ar fi definit doar de opoziția față de Caesar, am putea să ne imaginăm și că în lipsa unui Caesar, nu am fi avut un Cato. Nimic mai fals – Cato a personificat lupta cu substratul putred și găunos al unui întreg eșafodaj de intrigi și compromisuri politice, al căror reprezentant temporar s-a întâmplat să fie Caesar. Dacă el ar trăi astăzi, cu siguranță că lupta sa ar fi la fel de acerbă și la fel de actuală.

TOP 3 CITATE

Cato’s world was the Roman Republic, a state at the apex of its power, able to make foreign kings tremble with a single decree, and rotting from the inside out. Cato’s arena was the Senate, an awesome assemblage of gray-haired eminences, the symbol of Rome’s republican heritage, and a body crippled by personality politics, rigged elections, ritualized bribery, and sex scandals. Public life in the late Republic resembled a soap opera, and if we didn’t find in that fact a sharp enough reflection of our own time, we could surely find familiarity in the grave challenges that threatened Rome and its Senate. They included homegrown terrorism, a debt crisis, the management of multiple foreign wars, the fraying of conventional social bonds and mores, and a yawning gap between rich and poor”.[3]

For our time, the question that Cato most urgently poses is this: What happens when a public man, in the face of all that, treats compromise like a dirty word? Cato made a career out of purity, out of his refusal to give an inch in the face of pressure to compromise and deal. His was a powerful and lasting political type: the man who achieves and wields power by disdaining power, the politician above politics. It was an approach designed to elicit one of two things from his enemies: either total surrender or (in Cato’s eyes) a kind of moral capitulation[4].

„The challenge of studying Cato lies in grasping his sway over our era without unintentionally burdening him with its views—in understanding his power over the originators of liberal democracy without making Cato himself, through an excess of sympathy, into a modern democrat. For the elite of Cato’s Rome, the state was the arena of unending competition—for wealth, for office, for political clients, for status—a competition that grew progressively fiercer and higher staked with the growth of empire”.[5]

Cum a apărut legenda unui roman care perora pe holurile Senatului său cu mult  înainte de nașterea Americii și care a putut să reziste atât de bine peste veacuri? Și de ce a făcut Washington, în cel mai întunecat moment al carierei sale, apel la Cato pentru a ridica moralul armatei sale? Sunt întrebări pe care și le adresează autorii și la care citind cartea poate vom afla răspunsuri, sau poate, noi întrebări vor încolți în mințile noastre. În orice caz, această biografie – prima, de la Plutarh încoace – după cum remarcă justificat criticii, vă poate oferi o incursiune în timp, sau de ce nu, un dulce amar sentiment de deja-vu.


[1] Cartea poate fi achizițonată de aici
[2] Rome’s last citizen – the Life and Legacy of Cato, Mortal Enemy of Caesar, Rob Goodman and Jimi Soni, p.12.
[3]Lumea lui Cato era Republica Romană, un stat aflat în vârful puterii sale, capabil să-i facă pe regii străini să tremure cu un singur decret și putrezind din interior spre exterior. Arena lui Cato era Senatul, un ansamblu extraordinar de eminențe cenușii, simbolul moștenirii republicane a Romei și un corp schilodit de politica personalității, alegeri trucate, mită ritualizată și scandaluri sexuale. Viața publică din sfârșitul Republicii seamănă cu o telenovelă și, dacă nu am găsi în acel fapt o reflectare suficient de clară a timpului nostru, cu siguranță am putea găsi elemente familiare în provocările grave care au amenințat Roma și Senatul său. Printre acestea se număra terorismul propriu-zis, o criză a datoriilor, gestionarea mai multor războaie externe, destrămarea legăturilor și obiceiurilor sociale convenționale și o prăpastie între bogați și săraci”, idem, p.11, trad. ns.
[4]Pentru timpurile nostru, întrebarea urgentă pe care Cato o adresează este următoarea: Ce se întâmplă atunci când un om public, în fața tuturor, tratează compromisul ca pe un cuvânt murdar? Cato a făcut o carieră din puritate, din refuzul său de a ceda un centimetru în fața presiunii de a face compromisuri și de a face față la orice. Tiparul său politic era unul puternic și de durată: omul care atinge și deține puterea disprețuind-o, politicianul mai presus de politică. A fost o abordare menită să scoată unul din cele două lucruri de la dușmanii săi: fie capitularea totală sau (în ochii lui Cato) un fel de capitulare morală”, Ibidem, trad. ns.
[5]Provocarea pe care o aduce studiul lui Cato constă în a-i înțelege influența asupra epocii noastre fără a-l împovăra neintenționat cu opiniile sale – în a-i înțelege puterea asupra inițiatorilor democrației liberale fără a-l face pe el însuși, printr-un exces de simpatie, un democrat modern. Pentru elita Romei lui Cato, statul era arena unei competiții nesfârșite – pentru avere, pentru funcții, pentru clienți politici, pentru statut – o competiție care a crescut progresiv mai acerb și mai cu o miză și mai mare, odată cu dezvoltarea imperiului”, idem, p. 361.


Av. Ionela Cuciureanu

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.