Secţiuni » Selected
Selected Top Legal
CorporatePlatinum members

Prelegerile online ale Hexagonului Facultăților de Drept. Facultatea de Drept din Timișoara. Anul universitar 2020/2021
09.10.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Prelegerile Hexagonului Facultăților de Drept reprezintă un proiect de colaborare în cadrul căruia profesori de la facultățile din Hexagon sunt invitații colegilor lor în cadrul cursurilor pe care aceștia le susțin în propriile facultăți. Acest proiect a fost reluat online la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara în semestrul al doilea al anului universitar 2019/2020, când profesorii Răzvan Dincă, decanul Facultății de Drept a Universității din București, Radu Rizoiu, prodecan al Facultății de Drept a Universității din București, și Ionuț-Florin Popa, profesor al Facultății de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, au intervenit în cadrul cursului de Drept comercial al anului IV de studii, la invitația profesorului Lucian Bercea, decanul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara.

În anul universitar 2020/2021, proiectul Prelegerile online ale Hexagonului Facultăților de Drept este extins în cadrul Facultății de Drept din Timișoara la toți anii de studiu, studenții facultății având privilegiul să asculte voci importante ale dreptului din România. Astfel, în fiecare semestru, cel puțin două discipline obligatorii din fiecare an de studiu vor beneficia de prezența unor invitați de prestigiu. Până în acest moment, au confirmat participarea la disciplinele predate în semestrul întâi al anului universitar 2020/2021: la anul I de studii, la disciplina Drept civil. Partea generală – prof. univ. dr. Marian Nicolae (Facultatea de Drept a Universității din București) și conf. univ. dr. Șerban Diaconescu (decanul Facultății de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), iar la disciplina Drept constituțional I – prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu (Facultatea de Drept a Universității din București), conf. univ. dr. Marius Balan (Facultatea de Drept a Universității „Al.I. Cuza” Iași) și prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănișor (Facultatea de Drept a Universității din Craiova); la anul II de studii, la disciplina Drept civil. Drepturile reale – prof. univ. dr. Valeriu Stoica (Facultatea de Drept a Universității din București) și conf. univ. dr. Marius Harosa (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), iar la disciplina Drept penal. Partea generală I – prof. univ. dr. Florin Streteanu (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), lect. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir (prodecan al Facultății de Drept a Universității din București) și lect. univ. dr. Mihai Dunea (prodecan al Facultății de Drept a Universității „Al.I. Cuza” Iași); la anul III de studii, la disciplina Drept civil. Obligații II – prof. univ. dr. Paul Vasilescu (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), prof. univ. dr. Călina Jugastru (Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga” Sibiu) și conf. univ. dr. Radu Rizoiu (prodecan al Facultății de Drept a Universității din București), la disciplina Drept procesual penal. Partea generală – prof. univ. dr. Gheorghiță Mateuț (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), conf. univ. dr. Andrei Zarafiu (Facultatea de Drept a Universității din București) și lect. univ. dr. Daniel Atasiei (Facultatea de Drept a Universității „Al.I. Cuza” Iași), iar la disciplina Drept comparat și sisteme de drept – lect. univ. dr. Diana Botău (prodecan al Facultății de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca); la anul IV de studii, la disciplina Drept procesual civil. Partea generală – prof. univ. dr. Traian Briciu (Facultatea de Drept a Universității din București), conf. univ. dr. Sebastian Spinei (decanul Facultății de Drept a Universității „Lucian Blaga” Sibiu), lect. univ. dr. Andrea Chiș (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca) și lect. univ. dr. Horia Țiț (prodecan al Facultății de Drept a Universității „Al.I. Cuza” Iași), iar la disciplina Drept comercial I – prof. univ. dr. Gheorghe Piperea (Facultatea de Drept a Universității din București), prof. univ. dr. Radu Catană (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca) și prof. univ. dr. Lucian Săuleanu (Facultatea de Drept a Universității din Craiova).

Proiectul va continua și în semestrul al doilea al anului universitar 2020/2021, cu noi profesori invitați, și își propune să fie extins, în viitor, la întregul curriculum de licență și master. Proiectul vrea să coaguleze profesorii și studenții facultăților de drept din Hexagon în jurul ideilor de învățământ juridic de elită și de recunoaștere a valorilor, oferindu-le studenților posibilitatea de a lua contact cu nume importante ale dreptului românesc din afara propriei facultăți, iar profesorilor ocazia de a-și consolida relațiile de colaborare inter-universitară.

Facultatea de Drept din Timișoara le mulțumește profesorilor care au acceptat invitația de a susține prelegeri în cadrul acestui proiect și va extinde această invitație, în viitorul apropiat, către alți membri marcanți ai corpurilor academice ale facultăților de drept din Hexagon.

„Hexagonul Facultăților de Drept” este un consorțiu informal al facultăților de drept ale Universității din București, Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universității „Al.I. Cuza” Iași, Universității „Lucian Blaga” Sibiu, Universității din Craiova și Universității de Vest din Timișoara.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.