Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Divergențe jurisprudențiale în materia contractelor pentru furnizarea de utilități publice
12.10.2020 | Ioana-Anamaria FILOTE-IOVU

JURIDICE - In Law We Trust
Ioana-Anamaria Filote-Iovu

Ioana-Anamaria Filote-Iovu

Contractul de furnizare este definit prin dispozițiile art. 1766 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul Civil[1], în continuare Codul civil/Cod civil, ca fiind acela prin care o parte, denumită furnizor, se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor şi să plătească preţul lor.

Contractul de furnizare a serviciilor de utilitate publică apare astfel supus atât dispoziţiilor cu caracter general instituite prin Codul civil, cât şi normelor speciale instituite prin actele normative din materia serviciilor de utilități publice, norme care se aplică cu prioritate şi care doar se completează cu dispoziţiile cu caracter general instituite prin Codul civil, în măsura în care dispoziţiile din actele normative speciale nu conţin anumite norme din Codul civil[2].

Prezentul studiu jurisprudențial își propune analiza uneia dintre varietăţile contractului de furnizare, respectiv contractul de furnizare a serviciilor de utilități publice, reglementat de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice[3], denumită în continuare Legea nr. 51/2006, cu referire și la cazul particular al contractelor de alimentare cu apă și de canalizare, ce fac obiectul Legii nr. 241 din 22 iunie 2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare[4], denumită în continuare Legea nr. 241/2006.

Din economia dispoziţiilor instituite de Codul civil în materia contractului de furnizare, rezultă că acest tip de contract este un contract consensual, care se încheie prin simplul acord de voinţă a părţilor, fără îndeplinirea vreunei formalităţi speciale. Dar, fiind un contract încheiat între profesionişti şi consumatori, acesta trebuie să fie întocmit în formă scrisă, cerută doar ad probationem, şi nu ad validitatem[5].

Se constată astfel, în majoritatea cazurilor, încheierea contractelor în formă scrisă, însoțite de emiterea de facturi, ori doar emiterea acestor contracte în formă simplificată, respectiv comanda urmată de acceptare sau executare, care în mod evident nu este salvgardată de producerea unor consecințe juridice[6].

Ne vom concentra atenția asupra prevederilor art. 42 din Legea nr. 51/2006, integrat secțiunii a 4-a a Legii cu denumirea „Furnizarea/Prestarea, contractarea și facturarea serviciilor de utilități publice”, conjugate cu cele ale art. 31 din Legea nr. 241/2006, integrat secțiunii a 3-a a legii cu denumirea „Drepturile și obligațiile utilizatorilor și operatorilor”, care nu conțineau în forma inițială, dispoziții care să atașeze facturilor emise de operatorii/furnizorii de servicii, calitatea de titluri executorii.

Prin Legea nr. 224 din data de 24 iulie 2015 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006[7], conținutul art. 31 din Legea nr. 241/2006 a fost modificat, fiind introdus alin. (71), devenit alin. (17) după republicarea legii și renumerotarea textelor, potrivit căruia „Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu”.

Prin Legea nr. 225 din data de 17 noiembrie 2016 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice[8], dispozițiile art. 42 din Legea nr. 51/2006 au fost modificate și completate, fiind introdus alin. (61), prin care s-a stabilit că „Factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu”.

Constatând această modificare legislativă, unele instanțe judecătorești[9] au început a invoca, din oficiu, excepția lipsei de interes a cererilor privind pretenţiile ulterioare perioadei noiembrie 2016, urmată de admiterea acestei excepții și soluționarea pe fond a cauzei pentru pretențiile aferente perioadei anterioare datei de la care modificările sus-menționate au intrat în vigoare, respectiv 26 noiembrie 2016.

Ne raliem acestei opinii, potrivit cu care facturile individuale de utilități publice constituie titluri executorii pentru debitul principal, fiind necesară doar încuviințarea executării silite a acestora, iar nu soluționarea fondului cauzei, pe calea dreptului comun (”pretenții”), ori a altor proceduri speciale (”cerere de valoare redusă”/ ”ordonanță de plată”).

O altă parte a practicii judiciare[10] a rămas temerară vechii concepții, soluționând cauzele cu acest obiect pe calea dreptului comun, fără luarea în considerare a modificărilor legale.

S-a constatat astfel, o scindare a jurisprudenței, fiind resimțită dificultatea ralierii la noua viziune a legiuitorului, ce a avut drept scop asigurarea recuperării cu celeritate a contravalorii serviciilor furnizare, precum și asigurarea și continuitatea acestora.

Astfel, divergențele precticii judiciare au vizat modul de soluționare al cauzelor având ca obiect obligarea debitorului la plata facturilor de utilități publice restante, a soldului precedent, a penalităților de întârziere, posibilitatea încuviințării silite a acestora, dar și aspecte privind aplicarea legii în timp (pentru ipoteza încheierii contractului de utilități publice anterior modificărilor legislative și a emiterii facturilor fiscale ulterior acestui moment).

Practica judiciară nu s-a uniformizat nici ulterior Deciziei Curții Constituționale nr. 188 din 21 martie 2017[11], prin care s-au reținut următoarele: ”(…) potrivit art. 44 din Legea nr. 241/2006, republicată, lege specială, prevederile acesteia se completează inclusiv cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată, lege generală. Prin urmare, în contextul criticilor formulate, Curtea constată că prin art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006, republicată, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 225/2016, s-a statuat că «Factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu». Prin această reglementare legiuitorul a uniformizat legislația aplicabilă pentru toate serviciile de utilități publice, astfel încât toți operatorii de servicii de utilități publice să poată beneficia de puterea de titlu executoriu a facturilor emise pentru asemenea servicii, fiind exclusă astfel orice situație discriminatorie. Legiuitorul a optat pentru o atare soluție legislativă având în vedere domeniul specific al serviciilor publice, pentru a se putea asigura recuperarea cu celeritate a contravalorii serviciilor furnizare, împrejurare față de care se poate asigura și continuitatea acestora”.

Raportat la critica autorilor excepției de neconstituționalitate privind atribuirea puterii de titlu executoriu facturii individuale pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, Curtea Constituțională a reținut faptul că, potrivit art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, „Sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită: […] titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.” Această categorie de „alte titluri executorii” este una mai largă și cuprinde și acele înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.

În cazul acestora din urmă, Curtea a observat că textul nu distinge nici după emitenții sau beneficiarii înscrisurilor, nici după cum sunt înscrisuri autentice sau sub semnătură privată și nici după cum sunt înscrisuri pe suport informatic, pe suport electronic sau pe suport hârtie. Prin urmare, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, Curtea a reținut că, în privința acestor din urmă înscrisuri, pentru a fi titluri executorii, este necesar și suficient ca legea să le recunoască puterea executorie sau, mai exact, să prevadă că pot fi puse în executare silită.

În acest context, Curtea a constatat că prevederile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, care prevăd că „Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu”, se încadrează în categoria prevăzută de Codul de procedură civilă ca fiind „alte titluri executorii” și cărora legea le recunoaște putere executorie.

Aceste considerente au fost menținute și în Decizia Curții Constituționale nr. 267 din 23 aprilie 2019[12], iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 805 din 6 decembrie 2018[13], s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului cu privire la dispozițiile art. 42 alin. (61) și (9) din Legea nr. 51/2006, reținându-se că „legiuitorul a uniformizat legislația aplicabilă pentru toate serviciile de utilități publice, fiind exclusă, astfel, orice situație derogatorie sau discriminatorie.

După calificarea dată de Curtea Constituțională Legii nr. 241/2006 în relația sa cu Legea nr. 51/2006, se poate concluziona că, atât dispozițiile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 (legea specială), cât și dispozițiile art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006 (legea generală), nu sunt decât fațete ale unei dispoziții cu caracter excepțional, acestea fiind deopotrivă titluri executorii ex lege, așa cum solicită art. 632 alin. (2) din Codul de procedură civilă, pentru a putea fi încuviințată o executare silită.

Problema de drept care a suferit interpretări diferite în practica judiciară a făcut și obiectul Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din 29 iunie 2018[14].

Dezbaterea a vizat încuviințarea executării silite în privința creanței reprezentate de penalități de întârziere, în cazul în care facturile emise în temeiul unor contracte pentru furnizare de utilități publice sunt titluri executorii, însă penalitățile de întârziere nu sunt stabilite în factură, ci în contract.

Cu privire la valorificarea caracterului de titlu executoriu a facturilor emise pentru serviciile de utilități publice, a fost însușită cu unanimitate de participanți, opinia Institutului Național al Magistraturii, respectiv: ˝Potrivit art. 42 alin. (61) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu. În cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 188/2017, aceasta a statuat că legiuitorul a optat pentru o atare soluţie legislativă (conferirea caracterului de titlu executoriu facturii fiscale – n.n.) având în vedere domeniul specific al serviciilor publice, pentru a se putea asigura recuperarea cu celeritate a contravalorii serviciilor furnizate, împrejurare faţă de care se poate asigura si continuitatea acestora.

Prin urmare, pornind de la rațiunea atribuirii caracterului de titlu executoriu facturii fiscale pentru serviciile de utilități publice, menționată în cuprinsul deciziei anterioare, apreciem că factura fiscală nu constituie titlu executoriu și pentru penalitățile de întârziere stabilite în contract pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a contravalorii serviciilor furnizate.

De altfel, penalitățile de întârziere nici nu pot fi stabilite prin intermediul unei facturi fiscale, care nu are natura unui act juridic, însușit de către ambele părți, ci a unui mijloc de probă în dovedirea executării obligațiilor de către furnizorul de servicii de utilități publice, în cazul analizat. În conformitate cu art. 666 alin. (5) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.

În concluzie, opinia INM este în sensul că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de încuviințare a executării silite în privința creanței reprezentate de penalitățile de întârziere aferente contravalorii serviciilor de furnizare de utilități publice, în temeiul art. 666 alin. (5) pct. 2 C. proc. civ., întrucât facturile nu constituie titlu executoriu și în privința penalităților de întârziere.”

O dezbatere similară este cuprinsă în Minuta Întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din 27-28 iunie 2019[15].

La respectiva Întâlnire organizată la Ploiești, s-a analizat modul de soluţionare a cererilor de chemare în judecată (pretenţii/cereri de valoare redusă) formulate de Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa SA în ceea ce priveşte debitele menţionate în facturi emise după data de 26.11.2016, precum și situația facturilor emise în temeiul unor contracte pentru furnizare de utilități publice, în sensul dacă reprezintă titlu executoriu şi pentru plata penalităților de întârziere.

Într-o opinie majoritară, s-a reținut că ”pretenţiile/cererile privind emiterea ordonanţelor de plată/cererile de valoare redusă prin care se solicita obligarea pârâtului la plata unor debite rezultate din facturi de utilităţi urmează a fi analizate în fond exclusiv în ceea ce priveşte petitul referitor la penalităţi, în vreme ce petitul principal, referitor la debitul rezultat din facturile fiscale, urmează a fi respins ca lipsit de interes, întrucât factura ce îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 61 din Legea 51/2006 reprezintă titlu executoriu pentru plata serviciilor prestate.”

Într-o altă viziune, s-a apreciat că ”se impune analiza în fond a cererii în întregime, chiar dacă factura fiscală este titlu executoriu, întrucât nu se poate aduce atingere dreptului reclamantei de a se stabili pe cale judecătorească sumele datorate cu titlu de contravaloare servicii şi penalităţi.”

A fost exprimată și o terță optică, considerându-se că ”reprezintă titluri executorii doar facturile emise în baza unor contracte încheiate după data modificării Legii 51/2006.”

Această perspectivă a condus la conturarea altor două opinii, respectiv cea majoritară, care a fost în sensul că ”respingerea ca lipsită de interes a petitului referitor la debitul principal din facturile fiscale se justifică numai în situaţia în care contractele ce stau la baza emiterii respectivelor facturi sunt încheiate după 26.11.2016 – data intrării în vigoare a Legii 51/2006 – întrucât factura fiscală nu poate fi privită distinct de contractul în baza căruia este emisă, iar utilizatorilor serviciilor prestate de Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa SA în baza unor contracte încheiate anterior apariţiei acestei legi nu le pot fi opuse prevederi contractuale sau legale ulterioare.”, respectiv cea minoritară ”în sensul că, întrucât art. 61 din Legea 225/2016 nu face nicio distincţie, este justificată soluţia de respingere ca lipsit de interes a capătului de cerere referitor la obligarea utilizatorului serviciului de prestare apă la debitul rezultat din facturile fiscale.”

Institutul Național al Magitraturii a concluzionat că facturile fiscale emise în temeiul unor contracte pentru furnizare de servicii utilități publice reprezintă titlu executoriu numai pentru contravaloarea serviciilor, iar nu şi pentru plata penalităților de întârziere[16], astfel încât cererile de chemare în judecată (pretenţii/cereri de valoare redusă) formulate de Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa SA sau alți operatori de servicii de utilități publice vor fi respinse ca lipsite de interes în ceea ce priveşte debitele menţionate în facturile emise după data de 26.11.2016 (data intrării în vigoare a art. 42 alineat 61 din Legea nr.51/2006 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.225/2016, publicată în M. Of. din 23.11.2016), indiferent de data încheierii contractului.

Pentru a ajunge la această concluzie, luând în considerare și aspectele menționate la Întâlnirea din 29 iunie 2018, Institutul Național al Magitraturii a prezentat următoarele argumente: ”Dispozițiile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, potrivit cărora „factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu”, se completează cu dispozițiile legii generale în materia serviciilor de utilități publice, Legea nr. 51/2006, acesta fiind motivul pentru care problemele au fost conexate, având un obiect identic.

Cu referire la sfera efectului executoriu conferit de legea specială facturilor fiscale, apreciem că nu au intervenit modificări legislative sau alte împrejurări care să justifice schimbarea opiniei juridice exprimate anterior, sens în care, pentru aceleași rațiuni, soluția asupra capătului de cerere vizând contravaloarea serviciilor de utilități publice, formulat în cadrul unor acțiuni în pretenții ( de drept comun sau pe calea procedurii cererilor cu valoare redusă) este aceea de respingere ca fiind lipsit de interes.

În privința aplicării în timp a dispozițiilor referitoare la caracterul executoriu al facturilor privind serviciile de utilități publice, regula tempus regit actum implică luarea în considerare a momentului intrării în vigoare a normei (26 noiembrie 2016), neputându-se aplica efectul executoriu tuturor facturilor fiscale emise pentru serviciile de utilități publice, chiar dacă acestea au fost emise anterior datei precizate. O altă interpretare ar echivala cu retroactivitatea art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006, ceea ce contravine principiilor constituționale (art. 15 din Constituția României).

Însă este esențial a se observa că nu contractul de furnizare a serviciului de utilitate publică, în baza căruia se emite factura, constituie titlu executoriu, ci numai documentul de plată (factura) emis în baza contractului de furnizare constituie titlu executoriu.

Voința legiuitorului este explicită, a ales să aloce beneficiul caracterului executoriu facturilor fiscale, iar nu contractului, ceea ce sens în care conferă facturii fiscale o autonomie clară față de convenția în temeiul căreia este emisă, astfel încât regimul juridic instituit prin art. 42 alin (61) din Legea nr. 51/2006 ar trebui să devină aplicabil în raport cu data emiterii facturii, fără nicio relație cu data încheierii contractului.”

În doctină[17] a fost evidențiată opinia jurispridențială contrară celor mai sus-menționate, reținându-se următoarele: ”Judecătorii au decis că: <<atâta timp cât legiuitorul a consacrat caracterul de titlu executoriu pentru factura emisă de companiile ce prestează servicii de alimentare cu apă și canalizare devine incident principiul – accesoriu urmează principalul, caracterul de titlu executoriu incluzând nu numai debitul principal, ci și penalitățile.>>(…)

În Minuta ședinței din 21 iunie 2019 a Curții de Apel Bacău se arată că: „Faptul că se solicită doar penalitățile nu justifică aplicarea unui tratament juridic distinct. S-a arătat că nu are importanță dacă debitul principal asupra căruia se aplică penalitățile este anterior sau ulterior modificării legislative și totodată este irelevantă perioada pentru care au fost calculate penalitățile, putând fi vorba de o perioadă anterioară intrării în vigoare a legii care a reglementat caracterul de titlu executoriu al facturii cu condiția ca factura de penalități să fie emisă după modificarea făcută prin Legea nr. 224/2015.”

Astfel, opinia majoritară a fost că „se aplică prin analogie raționamentul cuprins în Deciziile ICCJ nr. 13/2006 și nr. 31/2009 în soluționarea unor recursuri în interesul legii (dosar 19726/180/2017, 5282/260/2018, 3714/260/2018). Opinia unui judecător a fost că nu se poate argumenta caracterul de titlu executoriu al facturilor prin prisma raționamentului expus în cele două decizii fiind situații distincte.”

Aceste interpretări divergente din practica judiciară au condus la sesizarea Instanței Supreme, de către Tribunalul Tulcea – Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu unor chestiuni de drept.

Prin Decizia nr. 16 din 17 februarie 2020[18], Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: ”În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 din același text normativ și la art. 31 alin. (1) teza finală și art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a art. 42 alin. (61) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, emisă pe numele unei asociații de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație, calificat ca fiind colectiv, este titlu executoriu.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 din același text de lege, factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în raport cu dispozițiile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 42 alin. (61) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu constituie titlu executoriu și pentru debitul menționat ca reprezentând „sold precedent”.

Nu se poate face abstracție de multitudinea opiniilor exprimate în legătură cu cele două chestiuni supuse analizei, cuprinse în însăși decizia Instanței Supreme.

Cu privire la prima chestiune, s-au reținut următoarele:

„47. Într-o primă opinie[19], s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 teza finală din același text normativ, factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, emisă pe numele unei asociații de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație, calificat ca fiind colectiv, în interpretarea art. 31 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2006, reprezintă o factură cu valoare de titlu executoriu, în interpretarea prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, coroborat cu art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006, introdus prin Legea nr. 225/2016.

48. S-a argumentat că nu se poate face abstracție de modificarea prevederilor art. 42 din Legea nr. 51/2006, în sensul introducerii alin. (61) al acestui articol, prevedere legală care are în vedere toate serviciile de utilități publice, inclusiv serviciile de apă și canalizare și nu mai face trimitere exclusiv la factura individuală. Totodată, dispozițiile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 se completează cu dispozițiile legii generale în materia serviciilor de utilități publice, respectiv Legea nr. 51/2006. De asemenea, în sprijinul acestei opinii au fost invocate și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 188 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 22 mai 2017. (…)

50. Judecătorii din cadrul Tribunalului Argeș au considerat că nu este titlu executoriu factura emisă și exigibilă până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 255/2016 și ca fiind titlu executoriu factura emisă și exigibilă după data intrării în vigoare a acestei legi.

51. Într-o altă opinie[20], s-a considerat că factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare are valoare de titlu executoriu numai dacă a fost emisă în temeiul unui contract individual de furnizare/prestare servicii, și nu în baza unui contract încheiat cu asociația de proprietari, calificat ca fiind colectiv, de vreme ce art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, care face referire expresă la factura individuală, reprezintă norma specială în raport cu norma generală cuprinsă în art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006 (…).

52. Judecătoria Tulcea a apreciat, de asemenea, că factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, emisă pe numele unei asociații de proprietari de către furnizor, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație, nu reprezintă titlu executoriu, însă numai atunci când calificarea contractului s-a făcut de către instanța de executare prin raportare la modul de determinare a consumului facturat, și nu la numărul persoanelor din care este formată o asociație, ca în speța de față. O asociație de proprietari poate încheia cu furnizorul de servicii fie un contract individual, atunci când sistemul de măsurare este individual, fie un contract general, care să prevadă determinarea consumului pe cote-părți (determinare indirectă). Și în ipoteza facturii fiscale, emisă pentru serviciile de utilități publice, legiuitorul a prevăzut o condiție care justifică această putere executorie: individualizarea consumurilor. A fost depusă practică judiciară în care, chiar dacă debitorul nu este o asociație de proprietari, ci o persoană fizică, instanța de executare a calificat contractul pe criteriul sistemului de măsurare a consumului.

53. A fost exprimată și opinia[21] că factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, emisă pe numele unei asociații de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație reprezintă o factură individuală, cu valoare de titlu executoriu (…).

55. La Judecătoria Baia Mare s-a înregistrat practică neunitară, în sensul că unele cereri având ca obiect încuviințarea executării silite, în care calitatea de debitor o are asociația de proprietari care a încheiat contractul cu furnizorul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, au fost admise, în timp ce altele au fost respinse, considerându-se că, facturile fiind emise pe numele asociației, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 663 alin. (2) din Codul de procedură civilă de a exista o creanță certă, atât timp cât factura nu este acceptată sau însușită, prin semnătură, de către debitor.”

Cu privire a doua chestiune de drept ca a făcut obiectul sesizării Instanței Supreme, s-au reținut următoarele puncte de vedere:

57. Într-o opinie majoritară[22] s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 teza finală din același text de lege, factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, considerată ca având caracter individual, în interpretarea art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, nu constituie titlu executoriu și pentru debitul menționat ca reprezentând „sold precedent”, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 224/2015, potrivit principiului neretroactivității legii. (…)

59. De asemenea, la Întâlnirea profesională trimestrială din luna martie 2019 a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Bihor și Tribunalului Satu Mare, opinia majoritară a fost în sensul că factura fiscală este titlu executoriu doar pentru prețul serviciilor aferente lunii pentru care a fost emisă, și nu pentru soldul restant din factură.

61. Într-o opinie contrară, minoritară[23], s-a apreciat că facturile pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare pentru soldul precedent intrării în vigoare a Legii nr. 224/2015 reprezintă titluri executorii (…).

62. În sprijinul acestei opinii au fost invocate considerentele Deciziei nr. XIII din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, referitoare la caracterul executoriu al unui înscris ce constituie o normă procesuală, iar nu de drept material, astfel încât se verifică existența sa la momentul demarării executării silite, iar nu la momentul încheierii contractului sau al emiterii facturii.

63. Judecătoria Alexandria a arătat că debitul de tip „sold precedent” anterior modificărilor legislative poate fi pus în executare atât timp cât este menționat într-o factură emisă după intrarea în vigoare a dispozițiilor legale care atribuie caracter de titlu executoriu facturii, întrucât art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 și art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006 nu disting în niciun fel cu privire la acest aspect, ci menționează numai că factura reprezintă titlu executoriu.

64. Judecătoriile Roșiori de Vede și Turnu Măgurele au arătat că factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare reprezintă titlu executoriu și pentru debitul menționat ca reprezentând „sold precedent”, cu mențiunea că acest aspect poate fi lămurit pe calea contestației la executare (…).

66. Într-o altă opinie[24] s-a apreciat că se încuviințează executarea silită a facturilor pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare pentru întreaga sumă din factură, dacă factura a fost emisă după data de 17 noiembrie 2016, chiar dacă soldul precedent provenea anterior acestei date, considerându-se că factura emisă după această dată este titlu executoriu, în înțelesul legii (…).

68. S-a exprimat și opinia[25] că numai sumele exigibile vizând perioada ulterioară datei de 17 noiembrie 2016, incluse în facturile fiscale, sunt executorii, nefiind necesară formularea unei acțiuni de drept comun (…).”

Printre considerentele decisive, respectiv cele care fundamentează și explică dispozitivul hotărârii, apreciem de mare interes următoarele argumente:

”106. Din examinarea dispozițiilor corespunzătoare ale Legii nr. 51/2006 și a celor din Legea nr. 241/2006 deducem că beneficiarii serviciilor de utilități publice, oricare ar fi acestea, pot fi individuali sau colectivi, direcți sau indirecți și că prestarea sau furnizarea serviciilor de utilități publice se poate realiza în baza unui contract, la rândul său, individual sau colectiv (…).

129. În concret, aşadar, facturile fiscale emise de operatorii/furnizorii de utilităţi publice sunt, pentru aceste servicii, titluri executorii prin dispoziţia legii, fără nicio altă distincţie, concluzie justificată de principiul general de interpretare a legii ubi lex non distinguit, nec nost distinguere debemus. Din acest punct de vedere, nu se justifică a considera că doar factura individuală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare are valoare de titlu executoriu, deoarece legea recunoaşte puterea executorie oricărei facturi fiscale emise de un operator sau furnizor de servicii publice, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Constituţională, prin decizii cu valoare general obligatorie, publicate în Monitorul Oficial al României anterior formulării sesizării.

130. Astfel, în privinţa primei întrebări, răspunsul instanţei supreme este acela că factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare emisă în baza unui contract încheiat între furnizor şi asociaţia de proprietari, calificat ca fiind colectiv, este titlu executoriu. (…)

136. Legiuitorul a avut în vedere ca factura fiscală să identifice costul bunului sau al serviciului prestat, iar în mod particular, în domeniul prestării de servicii comunitare de utilități publice, pentru aceste costuri, factura se emite lunar și delimitează costul serviciilor prestate pentru luna precedentă.

137. Nu sunt, așadar, asociate sau parte din costul serviciilor de utilități publice pentru unitatea de timp pentru care s-a prestat serviciul public majorările sau penalitățile și nici soldul precedent, pentru simplul motiv că acestea excedează costului serviciilor furnizate/prestate aferent lunii în care prestația a fost efectuată.

138. Și, întrucât legiuitorul, printr-o normă cu caracter excepțional, atașată ideii de recuperare facilă și cu celeritate a contravalorii serviciilor furnizate, ca garanție a continuității serviciilor de utilități publice, a dat valoare de titlu executoriu facturii fiscale emise pentru serviciile de utilități efectiv prestate în luna anterioară facturării, rezultă că înscrisul are valoare de titlu executoriu exclusiv pentru aceste debite, interpretare care corespunde înțelegerii restrictive a normei de excepție și scopului urmărit de legiuitor.

139. De aceea, din perspectiva art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă, factura fiscală poate fi valorificată ca titlu executoriu doar în limitele determinării costului serviciilor prestate pentru luna anterioară celei în care a fost emisă.

140. Chiar dacă, în general, includerea soldului sau a penalităților ori a altor majorări în factura curentă reprezintă un procedeu obișnuit în practicile comerciale, aceasta poate avea doar o semnificație probatorie în planul executării ori neexecutării contractului, iar nu în planul încuviințării executării silite.

141. Această concluzie se susține și cu dispozițiile art. 42 alin. (11) din Legea nr. 51/2006, prin care se stabilește că pentru recuperarea penalităților și a soldului precedent neachitate în termen de 45 de zile de la primirea facturii furnizorul de utilități se poate adresa instanței de judecată.

142. Este, desigur, ușor identificabilă antinomia între art. 42 alin. (61) și alin. (11) al aceluiași articol din Legea nr. 51/2006, pe de o parte pentru că factura reprezintă titlu executoriu, iar pe de altă parte, pentru că factura neachitată în 45 de zile de la primirea sa de către contractant dă dreptul operatorului la sesizarea instanței pentru recuperarea debitelor.

143. Pentru a pune în acord juridic cele două dispoziții trebuie înțeles că sintagma „recuperarea debitelor” subînțelege demararea procedurii de executare silită, deci sesizarea instanței cu o atare cerere, atunci când debitul a fost facturat în condițiile legii, iar operatorul are mai multe facturi pentru consumurile lunare succesiv facturate deoarece, finalmente, executarea silită este o procedură de recuperare a datoriilor restante acumulate. Pe baza tuturor facturilor lunare, tot atâtea titluri executorii, operatorul/furnizorul de utilități poate demara executarea silită pentru recuperarea debitelor.

144. Pe de altă parte, dacă debitele restante nu se identifică în facturi individuale, de sine stătătoare pentru fiecare consum lunar, adică dacă procedura de facturare nu a fost conformă dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 51/2006 și art. 31 din Legea nr. 241/2006, atunci „soldul” inclus în factura curentă nu poate fi avut în vedere la încuviințarea executării silite. Acest sold, indiferent de perioada acoperită, va putea fi recuperat numai pe calea unei acțiuni în realizare, iar hotărârea judecătorească va constitui titlu executoriu, în condițiile legii. În concluzie, o factură care include „sold precedent”, indiferent de perioada pentru care acesta este înregistrat, nu poate fi valorificată ca titlu executoriu ex lege, în privința acestui sold, în condițiile art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă.”

Întrucât potrivit art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă ”dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de a data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”, apreciem lămurită chestiunea interpretării dispozițiilor legale incidente în materia facturilor fiscale emise pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, pe numele unei asociații de proprietari de către furnizorul acestui serviciu.

Cu toate acestea, întrucât Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, reprezintă legea specială, iar Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, reprezintă legea generală, apreciem că, în continuare, vor fi exprimate puncte de vedere divergente[26] cu privire la aplicarea prin analogie a acestei decizii analizate la toate serviciile de utilitate publică, ori cu aprecierea caracterului de titlu executoriu al facturii emise individual cu privire la penalitățile de întârziere.


[1] Republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Legea nr. 287/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011.
[2] Pentru analiza în detaliu a contractului de furnizare, a se vedea O. Puie, Contractele civile în contextul noului Cod civil şi al noului Cod de procedură civilă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pp. 329.
[3] Publicată inițial în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 21 martie 2006. Forma consolidată este realizată prin includerea modificărilor şi completărilor aduse de O.U.G. nr. 68 din 21 octombrie 2014; Legea nr. 313 din 7 decembrie 2015; O.U.G. nr. 58 din 19 septembrie 2016; Legea nr. 225 din 17 noiembrie 2016; O.U.G. nr. 99 din 15 decembrie 2016; Legea nr. 174 din 14 iulie 2017; O.U.G. nr. 111 din 20 decembrie 2017. A fost republicată în temeiul art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2008 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi a Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 204/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 dn 26 noiembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare. Legea nr. 51/2006 a mai fost modificată prin: Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 20l2.
[4] Publicată initial în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 septembrie 2015, republicată în temeiul art. V din Legea nr. 224/2015 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 30 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.
[5] O. Puie, Consideraţii privitoare la calificarea drept titluri executorii a facturilor fiscale şi a altor modalităţi de plată utilizate pentru plata contravalorii prestaţiilor derivate din contractele de furnizare de bunuri şi din contractile de furnizare constând în prestarea de servicii, în Revista Română de Executare Silită nr. 4 din 2017, www.sintact.ro.
[6] Pentru respingerea capătului de cerere având ca obiect acordarea penalităţilor de întârziere întrucât clauza penală nu poate fi inserată direct în cuprinsul unei facturi, ci trebuie reglementată în cadrul unui contract încheiat în formă scrisă și semnat spre însușire a acestei sancțiuni aplicabile în caz de neexecutare contractuală, de către pârâtă. În lipsa unui contract încheiat în formă scrisă, reclamanta nu poate obține penalități de întârziere, ci, în ipoteza admiterii primului capăt de cerere, eventual doar dobânda legală.”, a se vedea Judec. Rădăuți, s. civ. nr. 1210/2020.
[7] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 30 iunie 2015.
[8] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 noiembrie 2016.
[9] A se vedea în acest sens Judec. Rădăuți, s. civ. nr. 2005 /2018, Judec. Câmpina, s. civ. 3525/2018; Judec. Rădăuți, s. civ. nr. 891/2020.
[10] Pentru aceeași soluție, a se vedea Judec. Moreni, s. civ. nr. 692/2020; Judec. Sinaia, s. civ. nr. 533/2020; Judec. Giurgiu, s. civ. nr. 2680/2020; Judec. Focșani, s. civ. nr. 3428/2020; Judec. Adjud, s. civ. nr. 1199/2020.
[11] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 22 mai 2017.
[12] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 11 iulie 2019.
[13] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 18 martie 2019.
[14] Disponibilă aici
[15] Disponibilă aici, accesat ultima dată la 10.10.2020.
[16] În același sens, a se vedea și Dec. Trib. Brașov, S. I civ. dec. civ. nr. 905/2020.
[17] A. Crăciun, ”Facturile fiscale de penalități emise de companiile ce prestează servicii de alimentare cu apă și canalizare sunt titlu executoriu?”, disponibil aici, accesat ultima dată la 10.10.2020
[18] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.534 din 22 iunie 2020, disponibilă aici, accesată ultima dată la 10.10.2020.
[19] Această opinie a fost exprimată de judecătorii de la C.A. Buc. – S. a VI-a civ., Judec. Alexandria, Judec. Huedin, Trib. Maramureș, Judec. Iași – S. civ., Trib. Hunedoara – S. a II-a civ., de contencios administrativ și fiscal, Judec. Timișoara, în Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 16 din 17 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1909/1/2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 534 din 22 iunie 2020, parag. 49.
[20] Pentru aceeași opinie, a se vedea, C.A. Buc. – S. a IV-a civ., Judec. Buftea, Trib. Teleorman, Judec. Roșiori de Vede, Judec. Turnu Măgurele, Judec. Bistrița, Trib. Specializat Cluj, Judec. Babadag, Judec. Vaslui, C.A. Suceava, Trib. Galați – S. I civ., majoritatea la Judec. Tecuci, Trib Dolj – Sec. I civ., Judec. Târgu Cărbunești, Judec. Bacău, Idem, parag. 51.
[21] Pentru aceeași opinie, a se vedea C. A. Buc. – S. a V-a civ., Trib. Buc. – Sec. a II-a contencios administrativ și fiscal, a III-a, a IV-a, a V-a și a VI-a civ., în majoritate Trib. Giurgiu, Trib. Ialomița, Trib. Ilfov, Judec. Cornetu, în majoritate, Judec. Videle, Judec. Giurgiu, Judec. Zimnicea, Judec. Vișeu de Sus, C. A. Galați – S. I civ., Judec. Galați, Judec. Brașov, Trib. Sibiu – S. a II-a civ., de contencios administrativ și fiscal, Trib. Neamț – S. a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judec. Moinești, Judec. Oneșt, Idem, parag. 53.
[22] În acest sens s-au exprimat Trib. Sibiu, Trib. Hunedoara, Judec. Brașov, Judec. Târgu Cărbunești, C. A. Galați – S. I civ., Trib. Galați – S. I civ., Judec. Tecuci, Judec. Galați, C. A. Suceava, Judec. Măcin, Trib. Tulcea, Judec. Bistrița, Judec. Năsăud, Trib. Specializat Cluj, Judec. Baia Mare, Judec. Sighetu Marmației, Judec. Vișeu de Sus, C. A. Buc. – S. a IV-a civ., a V-a civ., a VI-a civ., Trib. București – S. a II-a contencios administrativ și fiscal, a III-a, a IV-a, a V-a și a VI-a civ., Trib. Călărași, Trib. Ialomița, Trib. Ilfov, Judec. Buftea, Judec. Cornetu, Trib. Teleorman, Judec. Giurgiu, Judec. Zimnicea, Judec. Târgu-Neamț, Trib. Bacău, Judec. Bacău, Judec. Moinești, Idem, parag. 58.
[23] Pentru aceeași soluție, a se vedea, Trib. Vaslui, Trib. Giurgiu, Judec. Videle, Trib. Neamț – S. a II-a civ., de contencios administrativ și fiscal, Judec. Piatra-Neamț, Judec. Onești. Idem, parag. 61
[24] Pentru aceeași soluție, a se vedea, Judec. Târgu Jiu, Trib. Maramureș, Idem, parag. 66
[25] A se vedea Trib. Argeș, Idem, parag. 68.
[26] A se vedea Judec. Alba-Iulia, Înch. nr. 1936/CC/2020; Trib. Harghita, S. civ., dec. civ. nr. 417/2020; Trib. Alba, S. a II-a civ. de contencios administativ fiscal și insolvență, dec. civ. nr. 747/2020; Trib. Bacău, S. A II-a civ. și de contencios administrativ și fiscal, dec. civ. nr. 552/2020.


Judecător Ioana-Anamaria Filote-Iovu

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.