Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q8
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3 SUV
Citeşte mai mult în legătură cu Articole, Drept penal, Procedură penală, RNSJ, SELECTED, Studii

Impedimente în executarea muncii neremunerate în folosul comunității ca modalitate de individualizare a pedepsei amenzii penale 

7 august 2023 | Raul Alexandru NESTOR
Raul Alexandru Nestor

Raul Alexandru Nestor

Abstract

Although the regulation of the individualization and execution of the fine penalty seems to have a complete character, the recent practice of the national courts has demonstrated the existence of some situations in which the penalty of the criminal fine, individualized in unpaid work for the benefit of the community, becomes impossible to execute, as there is no normative framework adequate nor the concrete possibility to continue the execution of this obligation.

We have in mind the situation where the person is sentenced to a criminal fine as the main punishment for committing a crime, but not as a pecuniary punishment in addition to the prison sentence, and later the same person is sent to court and sentenced to a prison sentence for committing a crime committed before remaining finality of the decision to sentence to the penalty of the fine.

Since the crime for which the fine was imposed and the crime that generated the issuance of the warrant for the execution of the prison sentence are concurrent, but were tried separately, on the date of the issuance of the prison sentence, the penalty of the fine had been individualized in unpaid work for the benefit of the community, and a part of the days of unpaid work had already been served when the prison sentence began.

Although it is sometimes argued that in this case the provisions of art. 24 paragraph (2) of Law no. 253/2013 regarding the execution of unpaid work for the benefit of the community after the execution or consideration as executed of the prison sentence, the majority opinion of the courts is in the sense of the inapplicability of this legal text, if the fine is applied separately as the main punishment and not alongside the prison sentence for the same crime.

We note that the legislator has regulated the possibility of replacing the criminal fine with unpaid community service only during the execution phase of the criminal fine, considering the hypothesis that the person sentenced to the fine remains at liberty, not having provided a solution for the situation in which, after replacing the fine with unpaid work, the convicted person is imprisoned in order to serve a custodial sentence.

Servicii JURIDICE.ro

JURIDICE by Night

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

A regulation that would not lead to the impossibility of executing an individualized main punishment initially in the execution of unpaid work for the benefit of the community, would require a recalculation of the unpaid fine at the time of the beginning of the execution of the prison sentence, i.e. establishing with certainty the number of fine days that would had to be paid by the convicted person, with the result that the amount of money representing the rest of the criminal fine considered as unpaid on the date of incarceration, can be paid by withholding a percentage of the sums of money with which the convicted person is remunerated for the work performed during detention.

Rezumat

Deși reglementarea modului de individualizare și de executare a pedepsei amenzii pare a avea un caracter complet, practica recentă a instanțelor naționale a demonstrat existența unor situații în care pedeapsa amenzii penale, individualizată în muncă neremunerată în folosul comunității devine imposibil de executat, neexistând nici cadrul normativ adecvat și nici posibilitatea concretă de a continua executarea acestei obligații.

Avem în vedere situația în care persoana este condamnată la pedeapsa amenzii penale ca pedeapsă principală pentru săvârșirea unei infracțiuni, însă nu ca pedeapsă pecuniară alăturat pedepsei închisorii, iar ulterior aceeași persoană este trimisă în judecată și condamnată la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unei infracțiuni comise anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii.

Cum infracțiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa amenzii și infracțiunea care a generat emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii sunt concurente, însă au fost judecate separat, la data emiterii mandatului pedepsei închisorii, pedeapsa amenzii fusese individualizată în muncă neremunerată în folosul comunității, iar o parte a zilelor de muncă neremunerată fuseseră deja executate la data începerii executării pedepsei închisorii.

Deși uneori se mai susține că în acest caz ar deveni incidente dispozițiile art. 24 alin.(2) al Legii nr. 253/2013 referitoare la executarea muncii neremunerate în folosul comunității după executare sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, opinia majoritară a instanțelor este în sensul inaplicabilității acestui text de lege, în cazul în care amenda este aplicată distinct ca pedeapsă principală și nu alăturat pedepsei închisorii pentru aceeași infracțiune.

Observăm că legiuitorul a reglementat posibilitatea de a înlocui amenda penală cu munca neremunerată în folosul comunității doar în faza executării pedepsei amenzii penale, fiind avută în vedere ipoteza în care persoana condamnată la pedeapsa amenzii rămâne în libertate, nefiind prevăzută o soluție pentru situația în care, după înlocuirea amenzii cu muncă neremunerată, persoana condamnată este încarcerată în vederea executării unei pedepse privative de libertate.

O reglementare care nu ar conduce la imposibilitatea executării unei pedepse principale individualizate inițial în executarea unei munci neremunerate în folosul comunității, ar presupune o recalculare a amenzii neplătite la momentul începerii executării pedepsei închisorii, respectiv stabilirea cu certitudine a numărului de zile amendă pe care ar mai fi trebuit să le achite persoana condamnată, urmând ca suma de bani reprezentând restul amenzii penale considerate ca neplătită la data încarcerării, să poată fi achitată prin reținerea unui procent din sumele de bani cu care persoana condamnată este remunerată pentru munca prestată în timpul detenției.  

I. Caracterul previzibil al reglementării tratamentului sancționator în legea penală

Deși la o analiză succintă a legii penale în vigoare, se poate spune că legiuitorul național a adoptat o viziune coerentă în reglementarea pedepselor principale și a regimului de executare a acestora, consacrând la nivelul cadrului normativ intern o abordare europeană, observăm că în continuare, în practică sunt semnalate aspecte care nu își găsesc o rezolvare adecvată prin aplicarea dispozițiilor specifice.

Astfel, reglementând pedeapsa amenzii penale și regimul de executare al acesteia, legiuitorul a reglementat la art. 63 C.pen, înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în două moduri diferite, respectiv dacă pedeapsa amenzii a fost aplicată singură sau dacă pedeapsa amenzii a fost aplicată pe lângă pedeapsa închisorii.

Art. 63 C.pen. prevede în alin. (1) înlocuirea amenzii ca pedeapsă unică. Dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Pentru înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii, este necesar ca persoana condamnată care posedă mijloace financiare suficiente pentru achitarea amenzii să nu efectueze plata cu rea-credinţă.

Stabilirea motivelor ce au dus la neexecutarea pedepsei amenzii impune instanței de judecată solicitarea unor date privind situaţia materială a condamnatului de la autoritatea administraţiei publice locale de la domiciliul acestuia şi, dacă se apreciază necesar, angajatorului sau organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi altor autorităţi sau instituţii publice care deţin informaţii cu privire la situaţia patrimonială a condamnatului.

Numai în situaţia reţinerii relei-credinţe, pentru combaterea acestei atitudini a condamnatului de indiferență cu privire la hotărârea prin care s-a aplicat pedeapsa amenzii, legea prevede înlocuirea obligatorie a amenzii cu închisoarea. Potrivit dispoziţiei din alin. (3) al art. 63 C.pen, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

Observăm că legiuitorul s-a orientat către excluderea posibilității instanţei de a individualiza pedeapsa închisorii cu care este înlocuită amenda, prevăzând în mod explicit că numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

Al doilea mod de înlocuire a amenzii cu pedeapsa închisorii se raportează la cazul în care pedeapsa amenzii a fost aplicată pe lângă pedeapsa închisorii în condiţiile prevăzute în art. 62 din noul Cod penal.

Potrivit dispoziţiilor din alin. (2) al art. 63 C.pen, în caz de neexecutare cu rea-credinţă a amenzii aplicate pe lângă pedeapsa închisorii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, adică, aşa cum se prevede în dispoziţia din alin. (3) al aceluiaşi articol, cu un număr egal de zile de închisoare, având în vedere că unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

Aceste zile de închisoare se adaugă la pedeapsa închisorii, formând împreună cu aceasta o singură pedeapsă.

Cu referirea la aplicarea şi executarea pedepsei amenzii, legea penală română a reglementat și posibilitatea executării pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.

În cadrul acestei opțiuni de politică penală, legiuitorul național a dorit să marcheze deosebirea dintre situaţia în care persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii şi ipoteza în care persoana condamnată nu are posibilitatea de a plăti amenda stabilită în sarcina sa, din motive neimputabile şi ivite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, fiind astfel de bună-credinţă.

Conform art. 64 alin. (1) din noul Cod penal, în cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa de executare înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă.

În cadrul operațiunii de individualizare a executării, o zi-amendă va fi echivalentă cu o zi de muncă în folosul comunităţii.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, instanţa este obligată să ia această măsură atât când amenda a fost aplicată singură, cât și atunci când s-a aplicat pe lângă pedeapsa închisorii, cu precizarea că doar în acest din urmă caz, obligaţia de muncă în folosul comunităţii se execută după executarea pedepsei închisorii.

Conform Codului penal și Legii nr. 253/2013[1], executarea obligaţiei de muncă în folosul comunităţii este coordonată de serviciul de probaţiune, iar executarea muncii în folosul comunităţii încetează prin plata amenzii corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecutate.

Art. 64 alin. (5) din Codul penal reglementează posibilitatea instanţei de executare de a înlocui zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă:

– persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă;

– persoana condamnată săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită înainte de executarea integrală a obligaţiei de muncă în folosul comunităţii. Zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii la data condamnării definitive pentru noua infracţiune, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru noua infracţiune.

De asemenea, dacă persoana condamnată, aflată în situaţia prevăzută în alin. (1) al art. 64, nu îşi dă consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, amenda neexecutată se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii conform art. 63, aşa cum stipulează art. 64 alin. (6) din noul Cod penal.

Conform unei analize detaliate a reglementării, în cazul în care o persoană este condamnată la pedeapsa amenzii și nu o poate achita în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, instanţa poate să înlocuiască obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Pentru a se dispune înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, persoana trebuie să își exprime consimțământul de a presta această muncă, iar starea de sănătate trebuie să îi permită efectuarea acestei munci.

Instituția care verifică executarea obligaţiei de muncă în folosul comunităţii este serviciul de probaţiune corespunzător domiciliului persoanei condamnate.

Astfel, conform art. 51 din Legea nr. 253/2013, consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiește persoana care urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunității, primind copia hotărârii judecătorești, decide, pe baza evaluării inițiale a persoanei, în care din cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligația și tipul de activitate, comunicând acestei instituții o copie de pe dispozitivul hotărârii, precum și decizia sa.

În cazul în care executarea muncii nu mai este posibilă în niciuna dintre cele două instituții din comunitate menționate în hotărâre, consilierul de probațiune sesizează judecătorul delegat cu executarea, care va desemna o altă instituție din comunitate pentru executarea muncii.

După evaluarea inițială, pentru emiterea deciziei prevăzute la alin. (1), persoana supravegheată prezintă un certificat medical eliberat, după caz, de medicul său de familie sau de un medic de medicină generală, care confirmă faptul că persoana este aptă pentru prestarea unor activități dintre cele propuse de consilierul de probațiune și nu prezintă risc pentru sănătatea altor persoane.

Pentru persoanele care nu pot suporta costurile evaluării medicale, acestea sunt suportate de la bugetul de stat. Persoana care urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunității este obligată să prezinte medicului ce efectuează examinarea, în vederea eliberării certificatului medical prevăzut la alin. (3), toate datele privind starea sa de sănătate relevante pentru această examinare.

Pe parcursul executării, persoana are obligația de a informa consilierul de probațiune cu privire la apariția unor modificări referitoare la starea sa de sănătate.

În cazul în care persoana supravegheată a devenit inaptă pentru prestarea unor activități dintre cele stabilite de consilierul de probațiune ori prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, aceasta prezintă un certificat medical eliberat potrivit dispozițiilor legale care confirmă faptul că persoana nu mai este aptă.

În cazul constatării incapacității de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, zilele de muncă neremunerată în folosul comunității rămase neexecutate nu se mai execută, cu excepția situației în care, pe durata termenului de supraveghere, starea de incapacitate temporară de muncă încetează.

Supravegherea și controlul respectării obligației de executare a muncii neremunerate în folosul comunității, atât cu privire la persoana supravegheată, cât și cu privire la instituția din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de probațiune competent.

În conformitate cu dispozițiile art. 52 al Legii nr. 253/2013, munca neremunerată în folosul comunității se execută într-un interval de cel mult 6 luni de la data începerii prestării muncii, cu excepția situațiilor în care persoana nu mai este aptă pentru prestarea unei sau unor activități dintre cele stabilite de consilierul de probațiune ori starea de incapacitate temporară de muncă a încetat, situații în care munca neremunerată în folosul comunității poate fi prestată până la expirarea termenului de supraveghere. Două ore de activitate prestată efectiv echivalează cu o zi de muncă.

În cazul persoanelor supravegheate care desfășoară o activitate remunerată sau urmează cursuri de învățământ ori de calificare profesională, durata muncii prestate în aceeași zi calendaristică poate fi de maximum două ore. La solicitarea persoanei supravegheate, durata muncii prestate poate fi prelungită de către consilierul de probațiune cu până la două ore de muncă.

După executarea obligației muncii neremunerate în folosul comunității, instituția din comunitate unde persoana supravegheată a executat munca neremunerată în folosul comunității are obligația de a emite și de a comunica serviciului de probațiune și persoanei supravegheate un document care atestă că munca neremunerată în folosul comunității a fost executată.

II. Carențe ale reglementării semnalate în practica instanțelor naționale

Deși reglementarea modului de individualizare și de executare a pedepsei amenzii pare a avea un caracter complet, practica recentă a instanțelor naționale a demonstrat existența unor situații în care pedeapsa amenzii penale, individualizată în muncă neremunerată în folosul comunității devine imposibil de executat, neexistând nici cadrul normativ adecvat și nici posibilitatea concretă de a continua executarea acestei obligații.

Chiar dacă există un temei de drept care permite instanței înlocuirea zilelor-amenda neexecutate prin munca în folosul comunității cu un număr corespunzător de zile cu închisoare dacă persoana condamnată săvârșește o nouă infracțiune descoperită înainte de executarea integrala a obligației de muncă în folosul comunității, iar zilele-amendă neexecutate prin munca în folosul comunității la data condamnării definitive pentru noua infracțiune, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru noua infracțiune, nu întotdeauna persoana condamnată anterior la pedeapsa amenzii este ulterior condamnată pentru săvârșirea unei noi infracțiuni descoperite anterior executării muncii neremunerate.

Avem în vedere situația în care persoana este condamnată la pedeapsa amenzii penale ca pedeapsă principală pentru săvârșirea unei infracțiuni, însă nu ca pedeapsă pecuniară alăturat pedepsei închisorii, iar ulterior aceeași persoană este trimisă în judecată și condamnată la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unei infracțiuni comise anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii.

Cum infracțiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa amenzii și infracțiunea care a generat emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii sunt concurente, însă au fost judecate separat, la data emiterii mandatului pedepsei închisorii, pedeapsa amenzii fusese individualizată în muncă neremunerată în folosul comunității, iar o parte a zilelor de muncă neremunerată fuseseră deja executate la data începerii executării pedepsei închisorii.

În condițiile în care la data începerii executării pedepsei închisorii, executarea muncii neremunerate nu fusese integral executată, analiza cadrului normativ nu permite reținerea unei posibilități de continuare a executării muncii neremunerate sau de reluarea ulterioară a executării unei asemenea obligații.

Mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost pus în executare în timp ce persoana condamnată se afla în executarea muncii neremunerate în folosul comunității, iar legea națională nu reglementează o asemenea ipoteză.

Înlocuirea zilelor-amenda neexecutate prin munca în folosul comunității cu un număr corespunzător de zile cu închisoare nu poate avea loc, deoarece persoana condamnată nu a săvârșit o noua infracțiune descoperită înainte de executarea integrala a obligației de muncă în folosul comunității, fiind vorba de o infracțiune concurentă cu infracțiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa amenzii (nu de o nouă infracțiune), descoperită de autorități anterior individualizării amenzii prin muncă neremunerată.

Deși uneori se mai susține că în acest caz ar deveni incidente dispozițiile art. 24 alin.(2) al Legii nr. 253/2013 referitoare la executarea muncii neremunerate în folosul comunității după executare sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, opinia majoritară a instanțelor este în sensul inaplicabilității acestui text de lege, în cazul în care amenda este aplicată distinct ca pedeapsă principală și nu alăturat pedepsei închisorii pentru aceeași infracțiune.

În absența unei reglementări normative exprese, nu credem că se va putea aplica regimul specific de executare al amenzii care însoțește pedeapsa închisorii, deoarece o asemenea modalitate de lucru ar constitui o formă de aplicare a legii penale prin analogie, procedeu interzis în materie penală.

În același timp, conform art. 52 al Legii nr. 253/2013, munca neremunerată în folosul comunității se execută într-un interval de cel mult 6 luni de la data începerii prestării muncii, cu excepția situațiilor în care persoana nu mai este aptă pentru prestarea unei sau unor activități dintre cele stabilite de consilierul de probațiune ori starea de incapacitate temporară de muncă a încetat, situații în care munca neremunerată în folosul comunității poate fi prestată până la expirarea termenului de supraveghere.

Considerăm că legea se referă la prescripția executării obligației de muncă neremunerată în folosul comunității, iar începerea executării pedepsei închisorii, în absența unei dispoziții speciale, nu poate reprezenta o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de prescripție a obligației de muncă neremunerată.

Prin urmare, în acest caz, începerea executării pedepsei închisorii reprezintă un impediment în executarea muncii neremunerate ca modalitate de individualizare a amenzii aplicate anterior.

Deși recent instanța de control constituțional a fost sesizată pe calea unei excepții prin care se invoca neconstituționalitatea reglementării posibilității înlocuirii amenzii cu executarea unei munci neremunerate doar în faza punerii în executare a hotărârilor judecătorești, Curtea Constituțională a reținut că ”înlocuirea executării obligației de plată a amenzii cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității de către instanța care soluționează fondul cauzei penale sau chiar de către instanța care soluționează cererea de apel, anterior constatării imposibilității persoanei condamnate de a executa obligația de plată a amenzii, ar fi contrară logicii reglementării de către legiuitor a acestei posibilități de executare a pedepsei amenzii și ar determina inițierea unei proceduri distincte, în cadrul procesului penal, anterior pronunțării unei hotărâri definitive, respectiv cea prevăzută la art. 23 din Legea nr. 253/2013, fără ca soluția pronunțată în cadrul ei să aibă același caracter definitiv. 

Mai mult, acceptarea unei asemenea soluții ar echivala cu crearea, în mod indirect, a unei noi pedepse penale principale, alături de cele prevăzute la art. 53 din Codul penal, care să poată înlocui pedeapsa amenzii, în cazul imposibilității executării acesteia din motive neimputabile inculpatului[2].

III.  Orientarea jurisprudențială majoritară

Desigur că în absența unui cadru normativ care să reglementeze în acest caz situația obligației de executare a muncii neremunerate de către persoana încarcerată în vederea executării unei pedepse privative de libertate, la nivelul serviciilor de probațiune a fost căutată cea mai adecvată strategie de acțiune, fiind astfel promovate mai multe cereri prin care se solicita instanțelor de executare să constate imposibilitatea punerii în executare a acelor sentințe prin care s-a dispus înlocuirea pedepsei amenzii penale cu obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o anumită perioadă stabilită în funcție de numărul zilelor amendă.

Majoritatea soluțiilor adoptate de instanțele de executare au fost în sensul admiterii acestor solicitări formulate de serviciile de probațiune, constatându-se lipsa unui temei de drept care ar permite executarea ulterioară a obligației de prestare a muncii neremunerate.

Spre exemplu, prin sentința penală nr. 408/15 mai 2023 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr. 26263/301/2022[3] a fost admisă sesizarea Serviciului de Probațiune București ca întemeiată și s-a constatat imposibilitatea punerii în executare a dispozițiilor Sentinței penale nr. 93/15.02.2022  a Judecătoriei Sectorului 3 București   prin care  s-a dispus înlocuirea obligației de plată a amenzii penale de 300 lei cu obligația de a presta munca neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 200 de zile de către intimata A.B.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de primă jurisdicție a reținut că la data de 20.10.2022, a fost înregistrată sub nr. 26263/301/2022, sesizarea Serviciului de Probaţiune Bucureşti privind imposibilitatea punerii în executare a Sentinţei penale nr. 93/15.02.2022 pronunţate în dosarul nr. 18079/301/2021 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, prin care s-a dispus înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 3000 lei cu obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 200 de zile.

La solicitarea instanţei de primă jurisdicție, a fost ataşată Sentinţa penală nr. 93/15.02.2022 pronunţată în dosarul nr. 18079/301/2021 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, privind pe intimata A.B.

Prima instanță, văzând obiectul sesizării și actele dosarului, a constatat imposibilitatea executării  muncii neremunerate în folosul comunității, inculpata fiind executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală 236 din 05.04.2022 a Judecătoriei Sectorului 3 București în Dosar nr. 29089/301/2021.

În cauză, în opinia instanței de prim grad de jurisdicție nu sunt aplicabile dispozițiile art 24 al. (2) din 253/2013 privind executarea pedepselor, ipoteza prevazută de acest  text de lege fiind incidentă față de  munca neremunerata dispusa pentru pedeapsa amenzii neexecutată care însoțește pedeapsa închisorii.

Împotriva acestei soluții pronunțate în primă instanță de Judecătoria Sectorului 3 București, în termen legal imperativ, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a exercitat calea de atac a contestației, criticând sentința contestată pentru motive de legalitate și de temeinicie.

În opinia contestatorului parchet, soluția primei instanțe nu poate fi acceptată, cât timp, conform art. 24 din Legea 253/2013, munca neremunerată în folosul comunității, dispusă pentru executarea pedepsei amenzii, se execută după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei amenzii.

Soluționând calea de atac a contestației, instanța de control judiciar a reținut că prin Sentinţa penală nr. 93/15.02.2022 pronunţată în dosarul nr. 18079/301/2021[4] al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, au fost dispuse următoarele măsuri:

Admite sesizarea formulată de Biroul Executări Penale al Judecătoriei Sectorului 3 București având ca obiect înlocuirea pedepsei amenzii penale, aplicate intimatei A.B., prin sentința penală nr. 282/01.04.2021 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 27.04.2021.

În temeiul art. 560 cod procedură penală cu aplicarea art. 64 alin. 1 cod penal, dispune înlocuirea obligației de plată a amenzii penale în cuantum de 3000 lei (200 zile-amendă a câte 15 de lei pentru fiecare zi amendă) cu obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 200 zile.

În baza art. 64 alin. 1 cod penal, intimata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Administrației Domeniului Public București Sector 3 sau Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare București.

În baza art. 64 alin. 3 cod penal, coordonarea executării obligației de muncă în folosul comunității se va face de Serviciul de Probațiune București.”

Ulterior rămânerii definitive a acestei soluții de înlocuire a obligației de plată a amenzii, intimata A.B. a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea în regim privativ de libertate.

Ca urmare a punerii în executare a pedepsei de 2 ani închisoare, Serviciul de Probațiune București a solicitat instanței de executare să constate imposibilitatea punerii în executare a dispozițiilor Sentinței penale nr. 93/15.02.2022  a Judecătoriei Sectorului 3 București prin care  s-a dispus înlocuirea obligației de plată a amenzii penale de 300 lei cu obligația de a presta munca neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 200 de zile de către intimata A.B, dat fiind că intimata se află în executarea pedepsei.

Examinând actele și lucrările cauzei prin raportare la motivele invocate în susținerea contestației, instanța de control judiciar a reținut că în opinia legiuitorului național, înlocuirea obligației de plată a amenzii neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității este o măsură care poate fi dispusă, cu titlu de excepție, atunci când persoana condamnată nu poate executa pedeapsa amenzii, în tot sau în parte. Executarea pedepsei amenzii reprezintă regula, iar înlocuirea obligației de plată a amenzii neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității constituie excepția, prevăzută de legiuitor pentru situația în care plata amenzii nu este posibilă din motive obiective, exterioare voinței persoanei condamnate.

Așadar, înlocuirea obligației de plată a amenzii neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității constituie o formă de executare a pedepsei amenzii, și nu o pedeapsă, care se aplică, cu titlu de excepție, în ipoteza în care se constată că persoana condamnată, din motive neimputabile ei, nu poate plăti suma de bani corespunzătoare amenzii care i-a fost aplicată, în condițiile în care aceasta consimte la dispunerea acestei forme de executare a obligației de plată a amenzii și dacă se constată că starea de sănătate îi permite prestarea unei astfel de munci.

În speță însă nu poate fi aplicabil art. 64 din Codul penal, soluția de înlocuire a obligației de plată a amenzii penale cu obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 200 zile, fiind pronunțată la data de 15 februarie 2022 (deci în faza de executare a pedepsei amenzii penale), în timp ce condamnarea la pedeapsa închisorii a fost pronunțată în cursul lunii aprilie 2022.

În cauză nu se poate reține că intimata A.B ar fi săvârșit o nouă infracțiune descoperita înainte de executarea integrala a obligației de muncă în folosul comunității, cât timp în cauza în care a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare, intimata a fost arestată la data de 10 decembrie 2021, iar pedeapsa amenzii penale a fost aplicată intimatei, prin sentința penală nr. 282/01.04.2021 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 27.04.2021.

Fapta pentru care a fost aplicată pedeapsa închisorii a fost săvârșită înainte de înlocuirea obligației de plată a amenzii penale, fiind cunoscută de autorități chiar la data pronunțării soluției de înlocuire, iar încarcerarea intimatei în vederea executării pedepsei principale de 2 ani închisoare constituie în actualul stadiu al legislației un impediment la executarea obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 200 zile, astfel cum în mod judicios a reținut și instanța de prim grad de jurisdicție.

Cum prin sentința penală 236 din 05.04.2022 a Judecătoriei Sectorului 3 București pronunțată în dosarul nr. 29089/301/2021, amenda penală a fost aplicată intimatei A.B ca o pedeapsă principală pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt cu reținerea stării de recidivă, nu ca pedeapsă pecuniară alăturat pedepsei închisorii, în cauză nu pot fi incidente dispozițiile art. 24 alin.(2) al Legii nr. 253/2013 referitoare la executarea muncii neremunerate în folosul comunității după executare sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, în același sens fiind și dispozițiile art. 64 alin. (2) din Codul penal.

IV. Concluzii și propuneri de lege ferenda

Observăm că legiuitorul a reglementat posibilitatea de a înlocui amenda penală cu munca neremunerată în folosul comunității doar în faza executării pedepsei amenzii penale, fiind avută în vedere ipoteza în care persoana condamnată la pedeapsa amenzii rămâne în libertate, nefiind prevăzută o soluție pentru situația în care, după înlocuirea amenzii cu muncă neremunerată, persoana condamnată este încarcerată în vederea executării unei pedepse privative de libertate.

Oricât de mult s-ar dori aplicarea regimului specific de executare al amenzii care însoțește pedeapsa închisorii, reiterăm că  o asemenea modalitate de lucru ar constitui o formă de aplicare a legii penale prin analogie, iar imposibilitatea obiectivă de executare a obligației de a presta o muncă neremunerată în perioada executării pedepsei închisorii conduce de facto la prescrierea executării muncii neremunerate.

Deși uneori se susține că munca neremunerată ar putea fi executată chiar după începerea executării pedepsei închisorii, considerăm că o asemenea modalitate de executare nu poate avea loc în perioada executării pedepsei principale privative de libertate, neexistând o dispoziție legală care să reglementeze o asemenea posibilitate.

Competențele serviciului de probațiune și instituțiile în care se poate executa munca neremunerată sunt precis determinate în legea specială, astfel că orice posibilitate de executare a unei asemenea obligații în perioada petrecută de persoana condamnată în penitenciar, ar reclama cu certitudine o intervenție legislativă.

Reamintind că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 254/2013[5] privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare dispuse în cursul procesului penal, regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt, în ordinea descrescătoare a gradului de severitate, a) regimul de maximă siguranță; b) regimul închis;c) regimul semideschis;d) regimul deschis, va trebui să observăm că doar o parte a acestora permit persoanelor deținute o anumită libertate de mișcare în exteriorul locului de detenție, astfel încât executarea muncii neremunerate în folosul comunității să devină teoretic posibil de a fi prestată.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranță sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere și escortare, sunt cazate, de regulă, individual, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în grupuri mici, în spații anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca și pot desfășura activități educative și culturale în afara penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, pot presta munca și pot desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în afara penitenciarului, fără supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a Legii nr.254/2013

Observăm că doar acele persoane care execută pedeapsa închisorii în regim deschis ar putea presta o muncă în afara locului de detenție, fără supraveghere, deci doar această categorie de persoane condamnate ar putea presta munca neremunerată în folosul comunității într-una dintre cele două instituții din comunitate, conform regimului special prevăzut de art. 52 al Legii nr. 253/2013. Mai trebuie să adăugăm că persoanele condamnate ajung să execute pedeapsa închisorii în regim deschis, de regulă, în etapa finală a executării pedepsei în detenție, deci după ce au trecut prin celelalte tipuri de regim mult mai restrictiv, când de cele mai multe ori, au trecut mai mult de șase luni de la momentul la care ar fi trebuit executată munca neremunerată, dată la care intervenise deja împlinirea termenului de prescripție a executării acestei obligații.

În concluzie, nu putem susține posibilitatea executării muncii neremunerate în timpul executării pedepsei închisorii, neexistând nici cadrul normativ adecvat pentru o asemenea soluție și nici posibilitatea concretă a tuturor categoriilor de persoane condamnate, soluția pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București la care ne-am referit anterior fiind unica modalitate prin care s-ar putea constata pe cale judiciară imposibilitatea executării muncii neremunerate la sesizarea serviciului de probațiune competent.

O intervenție legislativă ar fi salutară în acest context, numai legiuitorul național având posibilitatea de a consacra pe cale normativă posibilitatea aplicării art. 24 alin.(2) al Legii nr. 253/2013 referitoare la executarea muncii neremunerate în folosul comunității după executare sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În același timp, credem că o astfel de soluție ar reprezenta o formă de suspendare a termenului de prescripție a executării muncii neremunerate pe o durată variabilă, respectiv pe durata executării în detenție a pedepsei închisorii, data la care ar putea fi reluată executarea obligației de prestare a muncii în folosul comunității fiind condiționată de punerea în libertate a persoanei condamnate.

Fără a mai intra în alte detalii, observăm că o asemenea soluție ar fi neindicată în cazul acelor persoane condamnate care petrec o parte semnificativă de timp în executarea pedepsei privative de libertate în detenție, cel puțin în cazul acestora o eventuală reluare a obligației de executare a muncii neremunerate având loc la un termen incert, existând posibilitatea ca în acel moment să intervină motive medicale care împiedică executarea acestei obligații, cum ar fi incapacitatea de muncă sau vârsta mult prea înaintată a persoanei condamnate.

Credem că o reglementare previzibilă și echitabilă care nu ar conduce la imposibilitatea executării unei pedepse principale individualizate inițial în executarea unei munci neremunerate în folosul comunității, ar presupune o recalculare a amenzii neplătite la momentul începerii executării pedepsei închisorii, respectiv stabilirea cu certitudine a numărului de zile amendă pe care ar mai fi trebuit să le achite persoana condamnată, urmând ca suma de bani reprezentând restul amenzii penale considerate ca neplătită la data încarcerării, să poată fi achitată prin reținerea unui procent din sumele de bani cu care persoana condamnată este remunerată pentru munca prestată în timpul detenției.

Conform art. 86 alin. (1) al Legii nr. 254/2013, ”Veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale şi se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice.”

De asemenea, în conformitate cu art. 87 al aceluiași act normativ,  ”Veniturile prevăzute la art. 86 se încasează de către administrația penitenciarului în care se află persoana condamnată și se repartizează după cum urmează:

a) 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, la Trezoreria Statului, urmând să fie încasată în momentul punerii în libertate;

b) 60% din venit revine administrației penitenciarului, constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează și se utilizează potrivit dispozițiilor legale privind finanțele publice.(…)
În cazul în care persoana condamnată a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50% din procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile.

În consecință, în ipoteza în care persoana condamnată  poate presta o muncă remunerată în interiorul locului de detenție, legiuitorul ar putea stabili ca o parte a acestei remunerații să fie destinată plății eșalonate a amenzii penale transformate anterior în executarea unei munci neremunerate. În cazul unei amenzi penale neachitate integral la data începerii executării pedepsei, dacă executarea muncii neremunerate ca modalitate de individualizare a amenzii, nu mai poate fi executată, legiuitorul ar putea stabili plata restului de amendă penală prin reglementarea similară a unei cote din procentul veniturilor care revin persoanei deținute care a fost de acord să presteze munca.

În acest sens, la art. 87 al Legii nr. 254/2013 ar putea fi introdus un nou alineat, având următorul conținut:

În cazul în care persoana condamnată a fost obligată la plata unei amenzi penale, individualizate anterior prin muncă neremunerată în folosul comunității  care nu a fost executată integral până la data primirii în penitenciar, o cotă de 30% din procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se utilizează pentru achitarea amenzii ori a restului de amendă rămas de executat la data începerii executării pedepsei.

Cum executarea muncii neremunerate în folosul comunității nu mai este posibilă ca urmare a începerii executării pedepsei, singura modalitate de executare a amenzii rămase neexecutate în situația la care ne-am referit, devine plata creanței fiscale cu ajutorul sumelor de bani obținute de persoana condamnată prin executarea activităților remunerate în timpul executării pedepsei privative de libertate. Desigur că procentul alocat plății amenzii penale poate fi stabilit în funcție și de obligația de reparare a prejudiciului provocat prin infracțiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa închisorii, esențial fiind ca persoana condamnată să și rămână cu o parte a veniturilor realizate prin munca prestată în detenție.

Prin adoptarea unei asemenea reglementări, judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale ar putea comunica locului de deținere odată cu mandatul de executare a pedepsei închisorii și numărul zilelor amendă rămase neexecutate, respectiv numărul zilelor de muncă neremunerată care au mai rămas de executat, urmând a se pune în vedere persoanei condamnate că singura posibilitate de plată amenzii penale devine plata eșalonată din veniturile obținute prin munca prestată în detenție.


[1] Monitorul Oficial al României, nr. 513 din 14 august 2013;
[2] Decizia nr. 126/15 martie 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 64 alin. (1) din Codul penalși ale art. 560 alin. (1) din Codul de procedură penală, Monitorul Oficial nr. 698 din 13 iulie 2022;
[3] Accesabilă la adresa portaljust.ro;
[4] Idem;
[5] LEGE nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Monitorul Oficial al României, nr. 514 din 14 august 2013;


Judecător Raul Alexandru Nestor, Tribunalul București

Citeşte mai mult despre , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories