Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q8
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3 SUV
AUDI Q3
Citeşte mai mult în legătură cu Articole, Drept constituțional, Drept penal, Procedură penală, RNSJ, SELECTED, Studii

Posibilă neconstituționalitate a art. 61 alin. (5) din Codul de Procedură Penală

8 august 2023 | Mihail TOFAN
Mihail Tofan

Mihail Tofan

Rezumat: Prezentul articol își propune să analizeze aspectele de neconstituționalitate ale art. 61 alin. (5) din Codul de procedură penală – Legea nr. 135/2010, privind încălcarea art. 126 alin. (6) teza I, art. 52 alin. (1) și art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată. Argumentele noastre vizează interdicția prevăzută de art. 61 alin (5) din Codul de procedură penală potrivit căreia: „procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) (de către organe de constatare enumerate expres – s.n.) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

Introducere

Potrivit art. 288 C. proc. penală având denumirea marginală „Modurile de sesizare”, organul de urmărire penală este sesizat cu privire la săvârșirea unei infracțiuni „prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu.”

Modul de sesizare a organului de urmărire penală care prezintă interes pentru analiza noastră este cel care are loc prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege. Potrivit doctrinei considerăm acest mod sesizare ca fiind unul extern, primar, principal și general.[1]

Deși nu sunt organe de urmărire penală, este recunoscut dreptul unor organe sau persoane din afara sistemului judiciar de a încheia acte de constatare în cazul săvârșirii de infracțiuni, aceste acte limitându-se de regulă la constatarea unor infracțiuni în domeniul în care își desfășoară activitatea.[2]

Organele de constatare prevăzute de art. 61 C. proc. penală au obligația ca ori de câte ori constată în activitatea pe care o desfășoară conform atribuțiilor prevăzute în legea specială, existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, să întocmească un proces-verbal în care să menționeze împrejurările constatate.[3]

JURIDICE by Night

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Servicii JURIDICE.ro

Acest proces-verbal constituie actul de sesizare a organelor de urmărire penală ce nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 61 alin.(5) C. proc. penală și același proces-verbal nu are valoarea unei constatări de specialitate.

Înainte de a ne expune pe larg, argumentele pentru care alin. (5) al art. 61 din C. proc. penală prezintă aspecte de neconstituționalitate se impune să amintim că, asemănător reglementării actuale, și vechiul Cod de procedură penală din 1968[4] prevedea aceeași interdicție de a ataca pe calea contenciosului administrativ, procesele-verbale încheiate de organele de constatare. Totuși un aspect procedural important constă în faptul că, procesul-verbal al organului de constatare nu mai este considerat ca mijloc de probă – așa cum era prevăzut în art. 214 alin. (5) -, ci doar un act de sesizare al organelor de urmărire penală. În ceea ce privește aprecierea relevanței actelor de procedură sub aspect probator, diferența este importantă.[5]

I. Neconstituționalitatea art. 61 alin. (5) C. proc. penală în raport cu art. 126 alin. (6) teza I din Constituție

Potrivit art. 126 alin. (6) teza I din Constituție: „Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar.”

Această dispoziție constituțională introdusă prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 garantează controlul judecătoresc asupra tuturor actelor administrative ale autorităților publice, cu două excepții expres menționate, reluate în art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, calificate ca excepții absolute (datorită rangului constituțional – s.n.) și anume: actele care privesc raporturile cu Parlamentul și actele de comandament cu caracter militar.

La rândul său, art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reglementează a treia categorie de acte administrative ce pot fi cenzurate în instanța de drept comun, denumite excepții relative și anume, „actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.[6]

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004, actele care privesc raporturile cu Parlamentul sunt „actele emise de o autoritate publică, în realizarea atribuțiilor sale, prevăzute de Constituție, sau de o lege organică, în raporturile de natură politică cu Parlamentul.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004, actul de comandament cu caracter militar reprezintă „actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activității din cadrul forțelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanților de a da ordine subordonaților în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau de război ori, după caz, la îndeplinirea serviciului militar.”

Imediat după intrarea în vigoare a Legii de revizuire a Constituției nr. 429/2003, în doctrina administrativă s-a susținut că Legea contenciosului administrativ ce urma să fie adoptată nu ar mai trebui să mai adauge nici o altă categorie de acte exceptate, în plus față de cele două categorii consacrate de Constituție, care sunt excluse de la orice formă de control judecătoresc datorită naturii lor speciale (politice și respectiv, militare).

Cu toate acestea, prin art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost adăugată o nouă categorie de acte ce răspunde teoriei cunoscută tradițional sub denumirea de „teoria recursului paralel” iar prin art. 5 alin. (3) au fost enumerate mai multe categorii de acte administrative emise în circumstanțe excepționale. Prin Decizia nr. 302/2011, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. (3) cu privire la sintagma „cele care privesc apărarea și securitatea națională” și a constatat că aceasta contravine art. 126 alin. (6) din Constituția României. Ulterior, prin Legea nr. 212/2018 de modificare și completare a Legii contenciosului administrativ s-a stabilit că în litigiile privitoare la actele enumerate în art. 5 alin. (3) nu sunt aplicabile prevederile art. 14. Prin urmare, toate categoriile enumerate de art. 5 alin. (3) al legii, în forma în vigoare, pot fi atacate în instanța de contencios administrativ și nu intră în categoria actelor exceptate de la controlul acestor instanțe specializate.

În consecință, singurele acte exceptate de la controlul instanțelor de contencios administrativ garantat constituțional prin art. 126 alin. (6) teza I sunt cele două categorii consacrate constituțional și definite legal (actele care privesc raporturile cu Parlamentul și actele de comandament cu caracter militar – s.n.) precum și categoria reglementată de art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ care se referă așa cum deja am menționat, la „actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Alineatul (2) al art. 5 reglementează categoria excepțiilor determinate de existența unui recurs paralel, în sensul că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative mai sus identificate. Acest text a stârnit controverse în privința conformității sale cu art. 126 alin. (6) din Constituție, reproșându-i-se că lărgește sfera actelor exceptate cu o nouă categorie, care nu este prevăzută în Legea fundamentală.[7]

Prin Decizia nr. 182/2006, Curtea Constitu­ţională a a stabilit că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale, deoarece textul de lege nu sustrage în mod absolut controlului judecătoresc actele admi­nistrative la care se referă, acestea fiind supuse prin chiar prevederile de lege criticate unei alte proceduri judiciare, deci controlul lor judecătoresc se realizează potrivit altei proceduri stabilite prin lege organică.

Ulterior, prin Decizia nr. 946/2007, Curtea Constituţională a mai reţinut că art. 5 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 nu nesocotește nici dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie „deoarece acesta se limitează numai la reglementarea constituţională a garantării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului admi­nistrativ, de la care fac excepţie în mod absolut numai două categorii de acte, cele de comandament cu caracter militar şi cele care privesc raporturile cu Parlamentul, care prin natura lor nu sunt supuse sub nicio formă controlului judecătoresc”.

Și prin Decizia nr. 1330/2010, Curtea Constituţională a reţinut că „art. 126 alin. (6) din Constituţie nu exclude posibilitatea exercitării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe alte căi decât cea a contenciosului administrativ, ci doar garantează un asemenea control şi îi delimitează sfera de aplicare”.[8]

Astfel, față de categoria excepțiilor determinate de existența unui recurs paralel, singura categorie consacrată de Legea contenciosului administrativ și acceptată de jurisprudența Curții Constituționale, pe lângă cele două de rang constituțional, atâta timp cât art. 61 alin. (5) C. proc. penală stabilește expres că procesul-verbal de constatare încheiat de o autoritate/instituție publică nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ dar nici nu stabilește o altă procedură judiciară de control, considerăm că acest text contravine art. 126 alin. (6) din Constituție care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ.

Această concluzie rezultă din conținutul art. 61 alin. (5) C. proc. penală potrivit căruia: „Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.”

Nu poate fi acceptată teza potrivit căreia, această categorie de procese-verbale ar intra sub incidența art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ pentru simplul fapt că nu există nici o prevedere în vreo lege organică care să stabilească o altă procedură judiciară, competența unei alte instanțe, cea de drept comun, de a le cenzura.

Alin. (1) al art. 61 la care face trimitere alin. (5) prevede: „Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvărșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: a)  organele inspecțiilor de stat, ale altor organe de stat, precum și ale autorităților publice, instituțiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; b) organele de control și cele de conducere ale autorităților administrației publice, ale altor autorități publice, instituții publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub controlul lor; c) organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege.”

Procesul-verbal la care se referă art. 61 alin. (5) C. proc. penală întrunește toate trăsăturile unui act administrativ ce rezultă din definiția art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Procesul-verbal la care se referă art. 61 alin. (5) C. proc. penală este un act administrativ cu caracter individual (privește o situație determinată – s.n.).

Procesul-verbal la care se referă art. 61 alin. (5) C. proc. penală este emis de o autoritate publică. Organele enumerate la alin. (1) lit. a), b) și c) ale art. 61 C. proc. penală corespund toate definiției consacrate de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Potrivit acestui text legal,  autoritate publică, reprezintă „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ‑teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, fiind asimilate autorităţilor publice, persoa­nele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.

Procesul-verbal la care se referă art. 61 alin. (5) C. proc. penală este emis în regim de putere publică astfel cum acesta este definit de art. 5 lit. jj) din Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019: „ansamblul prerogativelor și constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuțiilor autorităților și instituțiilor administrației publice și care le conferă posibilitatea de a se impune cu forță juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public.”

Procesul-verbal la care se referă art. 61 alin. (5) C. proc. penală este emis în vederea executării în concret a legii.

Procesul-verbal la care se referă art. 61 alin. (5) C. proc. penală naște raporturi juridice, produce efecte juridice și stabilește luarea unor măsuri în sarcina persoanei juridice de drept privat controlate.

Procesul-verbal la care se referă art. 61 alin. (5) C. proc. penală întrunește toate caracteristicile unui act administrativ, și cu toate acestea, teza finală a art. 61 alin. (5) C. proc. penală îl exceptează expres de la controlul pe calea contenciosului administrativ.

Procesul-verbal la care se referă art. 61 alin. (5) C. proc. penală nu intră sub incidența art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ deoarece, simpla calificare ca act de sesizare a organelor de urmărire penală a unui act administrativ individual ce provine de la o autoritate sau instituție publică nu înseamnă că legiuitorul organic îi consacră o altă cale de control judecătoresc, semnificație evidentă a sintagmei „o altă procedură judiciară”.

În consecință, fără a stabili o altă cale de control judecătoresc, art. 61 alin. (5) C. proc. penală, exceptează controlul unui Proces-verbal, calificat ca act administrativ individual, de la calea de atac în contencios administrativ, adăugând astfel, la cele două excepții absolute consacrate de art. 126 alin. (6) teza I din Constituția României, republicată.

Prin urmare, astfel cum este formulat, art. 61 alin. (5) C. proc. penală încalcă de o manieră evidentă, art. 126 alin. (6) teza I din Constituția României, care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ.

II. Neconstituționalitatea art. 61 alin. (5) Cod proc. penală în raport cu art. 52 alin. (1) din Constituție

Potrivit art. 52 alin. (1) din Constituție: „per­soa­na vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei”.

Art. 52 alin. (1) din Constituție reprezintă fundamentul principal al instituției contenciosului administrativ ce consacră dreptul oricărei persoane vătămate într-un drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis de o autoritate publică de a se adresa instanței de contencios administrativ solicitând anularea acestuia.

Art. 61 alin. (5) C. proc. penală încalcă art. 52 alin. (1) din Constituție deoarece interzice expres ca un act administrativ individual să poată fi controlat de instanța de contencios administrativ chiar dacă, procesul-verbal în discuție poate să vatăme un drept al unei persoane fizice sau al unei persoanei juridice de drept privat controlate. Or, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică este consacrat de art. 52 alin. (1) din Constituție ca un drept fundamental al oricărei persoane de a acționa în instanța de contencios administrativ.

Mai mult, față de conținutul complex al dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică art. 52 alin. (2) trimite la o lege organică pentru stabilirea condițiilor și limitelor exercitării sale. Limitele la care se referă art. 52 alin. (2) sunt chiar actele administrative exceptate de la controlul în contencios administrativ, cunoscute în doctrina clasică sub denumirea de „fine de neprimire”.[9]

Prin urmare, art. 52 din Constituție admite că, pe lângă cele două categorii de excepții consacrate constituțional în art. 126 alin. (6) teza I, Legea contenciosului administrativ mai poate stabili limite ale acestei forme de control și avem în vedere chiar art. 5 alin. (2) analizat mai sus.

Potrivit acestuia, este necesară o lege organică care să prevadă o altă cale de atac a procesului-verbal încheiat de organele de constatare dacă Legea nr. 135/2010 (Codul de Procedură Penală) ,,omite” să o facă și ne referim din nou la teoria recursului paralel.

În condițiile în care art. 61 alin. (5) C. proc. penală nu a consacrat nici o cale de atac a procesului-verbal încheiat de o autoritate sau instituție publică ce-și produce efecte juridice inclusiv în sfera dreptului administrativ, deși este calificat ca fiind act de sesizare a organelor de urmărire penală considerăm că el contravine art. 52 alin. (1) care permite oricărei persoane vătămate într-un drept sau interes legitim, printr-un act administrativ al unei autorități publice să acționeze în instanța de contencios administrativ solicitând recunoașterea dreptului pretins sau a interesului, anularea actului și repararea pagubei.

III. Neconstituționalitatea art. 61 alin. (5) Cod proc. penală în raport cu art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție

Potrivit art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție: „(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”

Accesul la justiție poate fi definit ca dreptul subiectiv al oricărei persoane, fizice sau juridice, de a avea acces la activitatea desfășurată de instanțele judecătorești, pentru apărarea drepturilor sau intereselor legitime pretins încălcate de alte subiecte de drept[10] iar prin interdicția prevăzută de alin. (5) al art. 61 din Codul de procedură penală se încalcă flagrant acest drept subiectiv.

Dreptul persoanei de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime se concretizează în posibilitatea celui vătămat de a se adresa unei instanțe, instanță ce trebuie să fie independentă și imparțială, garanție prevăzută de art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor  Omului și respectiv, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Art. 61 alin. (5) C. proc. penală încalcă art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție deoarece îngrădește accesul liber la justiție al persoanei fizice sau juridice asupra căreia s-a exercitat controlul deși Procesul-verbal la care se referă art. 61 alin. (5) C. proc. penală poate să o vatăme într-un drept sau într-un interes legitim.

Alin. (2) al acestui articol constituțional prevede ca regulă supremă faptul că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului persoanelor de a se adresa justiției, astfel, suntem de părere că având în vedere, ierarhia actelor normative, Codul de procedură penală nu poate să prevadă limitarea acestui drept, întrucât acesta este o lege organică, iar ea trebuie să fie în acord cu prevederile constituționale.

IV. Concluzie

Pentru toate argumentele prezentate considerăm că art. 61 alin. (5) din Codul de procedură penală este neconstituțional în raport cu: art. 126 alin. (6) teza I, art. 52 alin. (1) și art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată, prevederile Legii fundamentale fiind enumerate în funcție de gradul de încălcare. 


[1] A. Crișu, Drept procesual penal. Partea specială, Ediția a 3-a, Ed. Hamangiu, București, 2022, p. 40-41.
[2] Idem, p. 37-38.
[3] Ibidem.
[4] Publicat în  M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010.
[5] N. Volonciu, A. Vasiliu, R. Gheorghe, Noul Cod de procedură penală adnotat. Partea generală, Ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016.
[6] A. Iorgovan, L. Vișan, D.I.Pasăre, Al. Ciobanu, Legea contenciosului administrativ – comentată și adnotată, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p. 150.
[7] G. Bogasiu, Legea contenciosului administrativ. Comentată și adnotată, Ediția a V-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2022, p. 148 și urm.
[8] T. Toader, M. Safta, Constituția României. Decizii C.C.R. Hotărâri C.E.D.O. Hotărâri C.J.U.E. Legislație conexă, ed. a 3-a, îngrijită și adnotată, Ed. Hamangiu, București, 2019, p. 542.
[9] D. Apostol Tofan, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coordonatori), Constituția României. Comentariu pe articole, Ediția 3, Ed. C.H. Beck, București, 2022, p. 450.
[10] B. Selejan Guțan, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coordonatori), op.cit., p. 158.


Mihail Tofan, Junior Lawyer STOICA & Asociații

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories