Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 

Dispozițiile art. 78 Cod procedură civilă din perspectiva practicii judiciare
28.10.2020 | Ioana-Anamaria FILOTE-IOVU

JURIDICE - In Law We Trust
Ioana-Anamaria Filote-Iovu

Ioana-Anamaria Filote-Iovu

Dispozițiile art. 78- art. 79 cuprinse în Cartea I ”Dispoziții generale”, Titlul al II-lea ”Participanții la procesul civil”, Capitolul al II-lea ”Părțile”, Secţiunea a III-a ”Alte persoane care pot participa la judecată”, Subsecțiunea ”Intervenția forțată” din Codul de procedură civilă[1] reglementează instituția Introducerii forțate în cauză, din oficiu, a altor persoane.

Terții sau penitus extranei sunt persoanele străine de un anumit act juridic, care nu au participat nici direct și nici prin reprezentare la încheierea acestuia. În principiu, terții nu sunt afectați prin încheierea unui act juridic, în sensul că acesta nu le profită, dar nici nu le dăunează[2].

În acest sens, art. 78 Cod procedură civilă, cu denumirea marginală ”Condiții. Termen”, prevede următoarele:

”(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc.

(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.

(3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe.

(4) Când necesitatea introducerii în cauză a altor persoane este constatată cu ocazia deliberării, instanța va repune cauza pe rol, dispunând citarea părților.

(5) Hotărârea prin care cererea a fost respinsă în condițiile alin. (2) este supusă numai apelului.”

Art. 79 Cod procedură civilă detaliază procedura specifică acestei instituții de drept în sensul că:

”(1) Cel introdus în proces va fi citat, odată cu citația comunicându-i-se, în copie, și încheierea prevăzută la art. 78 alin. (3), cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, precum și înscrisurile anexate acestora. Prin citație i se va comunica și termenul până la care va putea să arate excepțiile, dovezile și celelalte mijloace de apărare de care înțelege să se folosească; termenul nu va putea fi mai lung decât termenul de judecată acordat în cauză.

(2) El va lua procedura în starea în care se află în momentul introducerii în proces. Instanța, la cererea celui introdus în proces, va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi probe. Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite și față de acesta.”

Introducerea forțată a terţilor în procesul civil din oficiu poate fi privită ca o aplicaţie a principiului rolului activ al judecătorului, art. 22 alin. (3) Cod procedură civilă reglementând posibilitatea judecătorului de a dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii.

În acest sens, asistăm la o estompare a principiul disponibilităţii părţilor, enunţat în art. 9 Cod procedură civilă, potrivit cu care obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

În doctrină[3] s-a afirmat însă că, privitor la alineatul (1) al art. 78 Cod procedură civilă, nu principiul rolului activ al judecătorului este cel incident – judecătorul este obligat a aplica legea, fără a avea o aşa-zisă putere discreţionară, de apreciere, pentru a introduce din oficiu terţi în proces.

În ipotezele reglementate de dispozițiile art. 78 alin. (1) Cod procedură civilă, instanţa are obligația, iar nu facultatea de a dezvolta cadrul procesual, chiar în ipoteza existenței unei opoziții din partea părților.

Dată fiind această obligație, în mod just se apreciază că aceasta nu este o aplicaţie a principiului rolului activ al judecătorului, în baza căruia judecătorului îi este conferită o anumită putere de apreciere, posibilitatea de a lua o hotărâre în baza oportunităţii.

În lucrările de specialitate[4] a fost exprimată aceeași viziune, în sensul că, în cazurile «expres prevăzute» de lege, introducerea în cauză a unui terţ de către instanţă nu este decât expresia conformării instanţei la dispoziţiile imperative ale legii, indiferent de «oportunitatea judiciară» a unei asemenea măsuri – prezumată absolut şi a priori de către legiuitor – şi indiferent de aprecierea părţilor.

Din analiza primului alineat al art. 78 Cod procedură civilă se deduce reglementarea a două situații în care este obligatorie pentru instanță introducerea unei terțe persoane în proces, respectiv introducerea obligatorie a unui terț în cauza dedusă judecății în cazurile expres prevăzute de lege și introducerea obligatorie a unui terț în dosar în procedura necontencioasă.

Din prima ipoteză, fac parte, de exemplu, următoarele situații: art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule şi tramvaie[5] – care prevede obligativitatea citării persoanei sau persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați[6]; art. 33 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor[7] – obligă instanța să citeze și societatea de asigurări menționată în procesul-verbal de contravenție[8]; art. 119 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice[9] – este obligatorie citarea în cauză și a celuilalt conducător auto implicat în accident[10].

Alte exemple sunt constituite de: dispozițiile art. 436 Cod civil, ce reglementează  obligativitatea citării părinților si a copilul în toate cauzele privitoare la filiatie, inclusiv când nu au calitatea de parte în dosar; dispozițiile 439 Cod civil, potrivit cu care este obligatorie citarea renunțătorilor la o moștenire vacantă, dacă există, în cadrul unei cereri referitoare la filiație; art. 155 alin. (2) Cod civil, pentru solutionarea plângerii privind actele sau faptele tutorelui, păgubitoare pentru minor, instanța de tutelă citează părțile și membrii consiliului de familie[11].

Din a doua situație pot fi date cu titlu de exemplu următoarele: dispozițiile art. 532 alin. (2) Cod procedură civilă, care conferă instanței dreptul de a asculta orice persoană care aduce lămuriri în cauză, precum și pe acelea ale căror interese ar putea fi afectate de hotărâre, implică introducerea acestor terțe persoane din oficiu în proces pentru a fi ascultate, ori cazul în cazul plângerii împotriva încheierii dată de registratorul- șef de carte funciară când este obligatorie introducerea în cauză a proprietarului tabular.

Apreciem utilă evidențierea printr-un exemplu din jurisprudenţă a ultimei situații enunțate, astfel că, reținem că prin decizia nr. 759/19.06.2018, Tribunalul Suceava a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentinţa civilă nr. 832/6.12.2017 a Judecătoriei Vatra Dornei şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că în cauză, calitatea procesuală pasivă aparţine tuturor proprietarilor tabulari, înscrişi în cărţile funciare menţionate în cerere, ale căror drepturi pot fi afectate prin admiterea acţiunii reclamantei, existând un caz de coparticipare procesuală pasivă forțată, întrucât soluţionarea litigiului este posibil să producă consecinţe directe în patrimoniul acestor persoane, în sensul restrângerii drepturilor reclamate de respectivele persoane.

S-au mai reținut următoarele: ”Coparticiparea procesuală obligatorie derivă din natura dreptului de proprietate precum şi din necesitatea ca hotărârea ce urmează a se pronunţa să fie opozabilă tuturor celor care ar putea invoca un drept asupra imobilului în cauză, fiind incidente dispoziţiile art. 78 şi 79 din Codul de procedură civilă.”

Prin urmare, instanţa de control judiciar a apreciat că ”judecarea cererii nu poate avea loc decât în contradictoriu cu persoanele arătate mai sus, în caz contrar fiind încălcat dreptul acestora la un proces echitabil, consacrat de art.6 CEDO, precum şi dreptul la respectarea bunurilor, consacrat de art.1 Protocolul nr.1 CEDO. Aceştia pot fi puşi în situaţia de a li se restrânge un drept fără a le fi acordată posibilitatea de a formula apărări şi de a administra probe pentru a combate susţinerile reclamantei. În cazul în care s-ar realiza operaţiunea de notare în favoarea reclamantei, se vor produce efecte ireversibile.”

De asemenea, Tribunalul a considerat că, ”faţă de prevederile art. 478 al. 1 şi 3 din Noul Cod de procedură civilă absenţa cadrului procesual corect, sub aspectul părţilor şi, în consecinţă, nepunerea în discuţie, cu respectarea principiului contradictorialităţii, a chestiunilor invocate de reclamantă, semnifică nejudecata fondului cauzei, fiind vorba de aspecte esenţiale pentru soluţionarea cauzei”, recomandând în rejudecarea cauzei, ca ”instanţa de fond să procedeze la complinirea cadrului procesual, în sensul celor arătat mai sus, verificând chemarea în judecată a tuturor proprietarilor tabulari, conform extraselor de carte funciară depuse la dosar şi să analizeze argumentele expuse de reclamantă prin acţiune, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare pentru toate părţile.”

Reținem că, în cazul alin. (1) al art. 78 Cod procedură civilă, neintroducerea în cauză, din oficiu de către instanță a terțului în cazurile expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea absolută extrinsecă potrivit art. 176 pct. 6 Cod procedură civilă a hotărârii primei instanțe, aceasta putând fi invocată în calea de atac a apelului sau a recursului, de orice persoană interesată, iar ca motiv de ordine publică, conform art. 479 Cod procedură civilă, inclusiv de către instanța ierarhic superioară.

Soluția[12] în acest caz ar fi de anulare sau casare a sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, care va fi obligată să dispună citarea terțului, respectând procedura reglementată de dispozițiile art. 79 Cod procedură civilă.

În practica judiciară însă, s-a adoptat și soluția anulării hotărârii primei instanțe și reținerea cauzei spre rejudecare, cu citarea intervenientului forțat[13], la care nu achiesăm, prin prisma nerespectării dreptului la apărare al terțului și a necesității asigurării aplicabilității principiului contradictorialității.

Se constată în jurisprudență și o extindere a cazurilor de aplicare a art. 78 alin. (1) Cod procedură civilă, prin interpretarea unor dispoziții legale, concluzionându-se că pot fi și altele situațiile în care introducerea în cauză a unui terț ar fi obligatorie.

Cu titlu de exemplu, într-o cauză[14] având ca obiect ”modificare titlu de proprietate”, s-a apreciat că prima instanță avea obligația introducerii în cauză, în calitate de intervenient și a Oficiului de Cadastru și Pulicitate Imobiliară. Astfel, s-a admis apelul, a fost anulată, în parte, sentinţa civilă şi trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe, cu privire la primul capăt de cerere, cu menţinerea celelorlate dispoziţii ale sentinţei civile, ce nu sunt contrare.

S-a considerat că, prin prisma prevederilor art. 591 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 235 alin. (1) – (3) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, rezultă că Oficiul de Cadastru și Pulicitate Imobiliară deţine atribuţii legale semnificative, în materia îndreptării erorilor materiale din cuprinsul titlurilor de proprietate, şi cu toate acestea, nu a fost chemat în judecată în cauză, reținându-se următoarele:

”Faţă de aceste chestiuni, rezultă clar că reclamantul a conturat greşit cadrul procesual sub aspectul părţilor, în sensul prevederilor art. 36 din noul Cod de procedură civilă.

În această situaţie, tribunalul apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 78 şi art. 79 din noul Cod de procedură civilă, ce reglementează introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane (…)

Tribunalul a pus în discuţia părţilor acest aspect, iar părţile prezente, au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în cazul în care se va reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 78 şi 79 din noul Cod de procedură civilă.

Această soluţie se impune, faţă de prevederile art. 480 alin. (3) teza a II-a din noul Cod de procedură civilă: conform prevederilor art. 78 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, punerea în discuţie a introducerii forțate în cauză a altor persoane este obligatorie pentru prima instanţă, urmând a fi dispusă ”din oficiu”. Conform art. 78 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă, aceasta poate fi dispusă doar în faţa primei instanţe, prin coroborare cu prevederile art. 478 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă, în apel nu se pot schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul acţiunii şi nu se pot formula pretenţii noi.

Acest aspect era esenţial pentru soluţionarea cauzei, neluarea sa în discuţie echivalând cu nejudecata fondului cauzei, a se vedea în acest sens şi jurisprudenţa CEDO, cauza Albina contra României. Astfel, se impune admiterea apelului, anularea în parte a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în privinţa primului capăt de cerere.

În rejudecare, în faţa primei instanţe, se va complini cadrul procesual în sensul arătat mai sus, luându-se în considerare toate aspectele de fond, invocate de părţi.

Se va lua în calcul, văzând şi poziţia părţilor în rejudecare, efectuarea unei expertize topo-cadastrale, pentru verificarea susţinerilor contrare ale părţilor, cu privire la identificarea corectă a amplasamentului. (…)

După efectuarea acesteia, se va dispune avizarea expertizei conform prevederilor Legii nr. 7/1996, pentru a fi integrată în baza de date, fiind o măsură suplimentară, menită a asigura corectitudinea identificărilor topo-cadastrale.

În rejudecare, se va verifica inclusiv dacă noul amplasament solicitat nu afectează drepturile de proprietate ale unor terțe persoane, caz în care se va pune în discuţie introducerea acestora în cauză, conform prevederilor art. 7879 noul Cod de procedură civilă, pentru a se asigura dreptul la apărare, problema amplasamentului trebuind tranşată în contradictoriu cu toate persoanele afectate de aceste modificări, în acest sens pronunţându-se şi jurisprudenţa CEDO (…).”

Nu ne raliem acestei optici privind extinderea sferei de aplicare a dispozițiilor art. 78 alin. (1) Cod procedură civilă la alte cazuri neprevăzute expres de lege, apreciind că nu se poate adăuga, pe cale de interpretare, la actele normative în vigoare, mai ales că la alin. (2) al aceluiași articol este reglementată chiar ipoteza tuturor celorlalte cereri formulate în materie contencioasă.

Astfel alineatul (2) al art. 78 Cod procedură civilă reglementează situațiile în care, în materie contencioasă, în celelalte cazuri în afara celor expres prevăzute de lege, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul poate pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane, cum ar fi, de exemplu când se solicită partajul ce presupune participarea la proces a tuturor coproprietarilor.

Au fost evidenţiate în jurisprudenţă și alte cazuri practice, în care situaţia prevăzută la art. 78 alin. (2) Cod procedură civilă a fost incidentă[15]: acţiunea în anularea actului juridic prin care s-au constituit drepturi în favoarea unei persoane nu poate fi soluţionată fără chemarea în judecată a titularului dreptului. Omisiunea reclamantului de a-l chema în judecată dădea dreptul şi obliga pe judecător să pună în discuţia contradictorie a părţilor această împrejurare.

De asemenea, s-a considerat că, atunci când se atacă un contract, chemarea în judecată a ambelor părţi este o necesitate juridică obiectivă, deoarece nu este de conceput ca acelaşi act, expresie a unuia şi aceluiaşi consimţământ, să fie în acelaşi timp valabil pentru o parte şi nevalabil faţă de cealaltă[16].

Astfel, după punerea în discuția contradictorie a necesității introducerii în cauză și a altei persoane de către instanță, părtile au dreptul de a decide dacă sunt sau nu de acord să se judece în contradictoriu și cu penitus extranei.

Dacă niciuna dintre părți (reclamant, pârât sau terţ intervenient) nu solicită aceasta, iar instanța apreciază că pricina nu poate soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea fără a se pronunța pe fond.

Apreciem că introducerea forțată din oficiu a altor persoane prevăzută de art. 78 alin. (2) Cod procedură civilă constituie o derogare de la principiul disponibilităţii părţilor, instanța având dreptul de a pune în discuţia părţilor iniţiale necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Rezultă că instituţia procesuală a introducerii în cauză a altor persoane din oficiu, operează la iniţiativa instanţei de judecată şi nu a altor părţi din proces sau terţi, întrucât terţii au posibilitatea intervenirii în proces sub forma intervenţiei voluntare, iar părţile pot atrage în judecată alte persoane numai sub forma intervenţiei forțate prevăzută de art. 68 – art. 77 Cod procedură civilă.

A admite în sens contrar, situaţia în care părţile sau terţele persoane pot formula cerere de introducere în cauză în calitate de intervenient forțat, în temeiul art. 78 Cod procedură civilă, ar presupune eludarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 194 Cod procedură civilă şi respectiv art. 204 Cod procedură civilă, cadrul procesual modificându-se în orice etapă a procesului civil.

În practica judiciară s-au formulat două opinii cu privire la excepția ce poate fi invocată din oficiu de către instanță, soluția aferentă fiind însă aceeași, respectiv respingerea cererii ca inadmisibilă.

Într-o primă optică[17], s-a apreciat că este suficientă invocarea excepției inadmisibilității formulării cererii, prin raportare la soluția ce va fi pronunțată.

Într-o altă viziune[18], pentru aplicarea riguroasă a instituțiilor juridice se apreciază că este necesară invocarea excepției lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii (litisconsorțiului pasiv obligatoriu).

Considerentele avute în vedere într-o speță[19] în care s-a solicitat anularea unor titluri de proprietate fără a fi chemați în judecată titularii acestora, ci doar Comisia județeană de fond funciar, au fost în esență următoarele:

Reclamanta a solicitat anularea Hotărârii (…) Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (…) şi obligarea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (…) să procedeze la anularea titlurilor duble având în vedere documentaţia existentă.

Conform art. 59 Cod procedură civilă: «Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură».

Aceste dispoziţii legale reglementează litisconsorţiul sau coparticiparea procesuală, care, în conformitate cu poziţia părţilor poate fi activă, pasivă sau mixtă. Deşi, în principiu, în funcţie de rolul voinţei părţilor în formarea sa, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, sunt situaţii în care, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este necesară.

Distincţia dintre litisconsorţiul facultativ şi cel necesar (obligatoriu) prezintă importanţă pentru speţa de faţă, deoarece în cazul unei cereri în obligarea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (…) să anuleze parţial 42 de titluri duble, instanţa ar trebui, dacă se probează, să constate nevalabilitatea actelor juridice faţă de toate părţile şi, întrucât pronunţarea unei hotărâri uniforme reprezintă necesitate obiectivă în materia nulităţii actelor juridice, în cauză litisconsorţiul este necesar, obligatoriu şi unitar.

Aşadar, reclamanta avea obligaţia să cheme în judecată în calitate de pârâţi pe toţi titularii actelor a căror anulare este cerută şi nu numai pe emitenţii lor, deoarece drepturile şi obligaţiile părţilor derivând din acte sunt indivizibile şi coparticiparea procesuală pasivă este obligatorie, ignorarea acestui aspect conducând la admiterea excepţiei lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii.

Această situaţie este dată în prezenta cauză, respectiv în cazul unei cereri în obligarea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (…) să anuleze parţial 42 de titluri duble.

Faţă de motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, este dată coparticiparea procesuală pasivă obligatorie, derogatorie de la regula generală conform căreia coparticiparea este facultativă, obligativitatea coparticipării reieşind din faptul că în prezenta cauză se solicită anularea Hotărârii (…) judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (…), ce vizează 42 de Titluri de proprietate emise pe numele unor persoane diferite.

Instanţa reţine că, raportat la principiul disponibilităţii procesului civil, conform căruia reclamanta este cea care stabileşte cadrul procesual, în condiţiile în care acţiunea nu a fost formulată şi împotriva celor ce figurează pe titlurile de proprietate a căror anulare parţială se urmăreşte, instanţa nu poate proceda la introducerea din oficiu a acestora.

Faţă de aceste considerente, instanţa va admite excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii invocată din oficiu şi va respinge acţiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

Textul art. 78 alin. (2) Cod procedură civilă a fost interpretat în sensul că este suficient acordul uneia dintre părți (indiferent de calitatea sa procesuală) în privința introducerii terțului în cauză, neimpunându-se un acord de voință a tuturor părților inițiale[20].

Introducerea forțată în cauză a unei terțe persoane se realizează prin intermediul unei încheieri cu caracter interlocutoriu, iar nu preparatoriu, care leagă instanța, deci asupra căreia nu se mai poate reveni.

Reținem că aceste norme au făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind respinsă o excepție de neconstituționalitate prin Decizia nr. 712 din 9 noiembrie 2017[21], Curtea Constituțională reținând următoarele considerente relevante:

”16. Art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă reglementează situația, în materie contencioasă, în care legea nu prevede în mod expres dreptul instanței de a introduce din oficiu terți în proces. În această ipoteză, judecătorul pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a terțului. Așadar, părțile inițiale au dreptul să hotărască dacă se vor judeca sau nu în contradictoriu și cu persoana arătată de instanță. Dacă părțile sunt de acord cu introducerea în cauză a terțului, aceasta se va dispune, ca urmare a consimțământului lor, prin încheiere.

17. În situația în care părțile inițiale nu solicită introducerea în cauză a terțului [art. 78 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă], terțul nu va deveni parte în proces, însă, dacă o asemenea intervenție era necesară pentru ca pricina să poată fi soluționată, instanța va respinge cererea fără a se pronunța pe fond. În ipoteza art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă, spre deosebire de situația prevăzută în alin. (1) al aceluiași articol, legiuitorul a reglementat dreptul părților de a aprecia asupra necesității lărgirii sferei subiective a procesului, la solicitarea judecătorului care consideră că, pentru valabilitatea hotărârii ce urmează a fi pronunțată, pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului.

18. Refuzul introducerii în cauză a altor persoane este manifestat de chiar părțile din proces. Dispozițiile legale criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiției, ci au în vedere ipoteza în care judecătorul apreciază necesară introducerea în cauză a altor persoane, iar părțile refuză, astfel încât nu sunt afectate garanțiile unui proces echitabil și nici dreptul la apărare. Dispoziția legală criticată dă expresie principiului rolului activ al judecătorului, în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluționări juste și complete a cauzei, însă cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, printre care și principiul disponibilității părților. Acest principiu este derivat din prevederile constituționale ale art. 124 alin. (2),care consacră trăsăturile pe care trebuie să le întrunească justiția într-un stat de drept. Pentru a putea fi unică, egală și imparțială, justiția trebuie administrată de judecători care să dispună de putere de apreciere asupra unor aspecte diverse, inclusiv în ceea ce privește depunerea tuturor diligențelor în vederea stabilirii corecte și cuprinzătoare a cadrului procesual (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.567 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011).

19. Raportat la cauza de față, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate critică dispozițiile legale criticate deoarece pot genera arbitrariu din perspectiva faptului că acordă posibilitatea „necontrolată și fără obligația de motivare și dovedire a pretinsei aprecieri larg și incert acordată instanței de judecată, în sensul că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului“.

20. Curtea reține că nu poate fi primită critica de neconstituționalitate potrivit căreia dispozițiile art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilănu ar îndeplini cerințele de previzibilitate sau claritate, întrucât judecătorul pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a terțului, iar pentru a putea fi unică, egală și imparțială, justiția trebuie administrată de judecători care să dispună de putere de apreciere asupra unor aspecte diverse, inclusiv în ceea ce privește depunerea tuturor diligențelor în vederea stabilirii corecte și cuprinzătoare a cadrului procesual. Prin urmare, textul legal criticat nu este susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară.

21. Prin Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, sau Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Curtea de la Strasbourg a decis că legea internă trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Așadar, previzibilitatea legii ține de calitatea acesteia, respectiv legea trebuie să fie suficient de precisă și clară pentru a putea fi aplicată. Totuși, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit pentru a permite instanțelor naționale să facă să evolueze dreptul în funcție de ceea ce ele consideră măsuri necesare în interesul justiției, precum și în funcție de evoluția concepțiilor sociale (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

22. În continuare, Curtea observă că, potrivit art. 78 alin. (5) din Codul de procedură civilă, hotărârea prin care cererea a fost respinsă în condițiile alin. (2) este supusă numai apelului. Prin urmare, soluția instanței este supusă controlului judiciar, apelul reprezentând calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă).

23. Totodată, Curtea reține că instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale.

Problemele în jurisprudenţă apar în special în materia contencioasă, când se dau diferite interpretări ale dispozițiilor art. 78 Cod procedură civilă, nefâcându-se distincția, în special de către instanțele ierarhic superioare între obligația impusă judecătorului de primă instanță de dispozițiile alin. (1) și posibilitatea oferită acestuia de normele prevăzute de alin. (2).

Ipoteza reglementată de alin. (2) al art. 78 Cod procedură civilă comportă un regim juridic total diferit față de cel de la alin. (1), în sensul că, în primul rând judecătorului nu îi este permis a introduce în cauză o terţă persoană în lipsa solicitării vreunei părţi, norma legală urmărind a armoniza principiul rolului activ al judecătorului cu principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

În al doilea rând, omisiunea primei instanței de a pune în discuția contradictorie a părților necesitatea introducerii unui terț nu poate fi invocat direct de către părţi în calea de atac a apelului, ori de către instanța de control judiciar din oficiu, nereprezentând un motiv de ordine publică, ci unul de ordine privată.

Deși majoritatea instanțelor de control judiciar dispun anularea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, chiar dacă nicio parte nu a solicitat expres aceasta prin cererea de apel ori prin întâmpinare, apreciem că această soluție nu își poate găsi temei legal nici în dispozițiile art. 480 alin. (3) Cod procedură civilă și nici în justificarea asigurării terțului a dublului grad de jurisdicție, care nu este un principiu consacrat constiutuțional și nici al procesului civil.

Potrivit art. 480 alin. (3) Cod procedură civilă În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”

În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar asupra problemei de drept legate de interpretarea şi aplicarea art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă sub aspectul înțelesul sintagmei „prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului”.

Astfel, unele instanţe au reţinut că „soluţionarea procesului fără a intra în judecata fondului” implică o constatare a instanţei de apel că prima instanţă a admis în mod greşit o excepţie dirimantă care a făcut inutilă cercetarea temeiniciei pretenţiilor din cererea introductivă. În aceste condiţii, ori de câte ori instanţele de control judiciar reţineau că, în mod eronat, au fost admise excepţii precum inadmisibilitatea, autoritatea de lucru judecat, lipsa calităţii procesual active sau pasive, prescripţiei, tardivităţii etc., dacă părţile din apel solicitau aceasta, dispuneau trimiterea cauzei la prima instanţă pentru continuarea judecăţii.

Alte instanţe au considerat că pot ordona rejudecarea de prima instanţă şi în situaţiile în care prima instanţă a dispus formal asupra fondului cererii prin respingerea acţiunii ca neîntemeiată sau prin admiterea acesteia în tot sau în parte, însă există lacune sau inadvertenţe ale motivării, lipsuri ale probatoriului, sau orice altă situaţie care ar putea fi calificată ca nefiind o reală cercetare a fondului, ce ar îndreptăţi instanţa de apel să aprecieze că nu a existat o judecată a fondului[22].

Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă au făcut obiectul unui recurs în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța, care însă a fost respins de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibil[23], reținându-se în esență următoarele:

”25. Referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură civilă, în ceea ce privește înțelesul sintagmei „prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului”, autorul sesizării ridică problema dacă, în afara soluționării procesului în temeiul unei excepții și de pronunțarea asupra altei cereri decât cea cu care a fost învestită instanța, care în mod clar reprezintă o neintrare în judecata fondului, mai pot fi subsumate acestui concept și alte situații, cum ar fi: motivarea lacunară a sentinței, neadministrarea unor mijloace de probă, nesoluționarea unor cereri incidentale etc., situații care atrag, în condițiile în care partea solicită acest lucru în mod expres, admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

26. Situațiile exemplificate vizează ipoteze ale unor neregularități procedurale, iar aprecierea că acestea viciază modul în care aparent s-a judecat fondul cauzei reprezintă o chestiune de fapt, care trebuie stabilită concret, de la caz la caz, numai pe baza evaluării nemijlocite, directe, de către instanțe, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe.

27. Or, pe calea recursului în interesul legii nu se poate statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor de judecată, de vreme ce stabilirea anumitor chestiuni este rezultatul aprecierii materialului probator sau al anumitor circumstanțe proprii fiecărei cauze, aceasta fiind o problemă doar de aplicare a legii (în acest sens, Decizia nr. 1 din 16 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 29 martie 2012).

28. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „premisele recursului în interesul legii sunt acelea că o dispoziție legală conține reglementări îndoielnice, lacunare ori neclare, necesar a fi lămurite sub aspectul interpretării, pentru înlăturarea unei aplicări neunitare a acesteia. Per a contrario, nu sunt asigurate aceste premise dacă textul de lege atacat presupune doar modalitatea în care, stabilind circumstanțele unei cauze – atribut exclusiv al instanței sesizate cu litigiul – instanțele realizează aplicarea unei dispoziții legale, dispoziție care are întotdeauna un caracter general și impersonal, din care judecătorii trebuie să extragă esența aplicării la un caz concret” (Decizia nr. 11 din 23 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016).

29. De altfel, din chiar conținutul hotărârilor judecătorești indicate de autorul sesizării, reiese că nu este vorba despre o jurisprudență neunitară în sensul art. 514 din Codul de procedură civilă (adică, de soluții diferite date unor situații de fapt și de drept identice sau similare), ci doar de ilustrarea unei varietăți de situații în care fondul cauzei nu a fost de fapt judecat, deși prima instanță nu s-a pronunțat pe cale de excepție.

30. În consecință, în recursul în interesul legii cu care instanța supremă a fost învestită, scopul procedurii, adică asigurarea interpretării și aplicării unitare a textului de lege supus examinării, printr-o dezlegare de principiu, dar care să rezolve întreaga problematică posibilă, nu poate fi realizat.”

Apreciem însă că, în privința interpretării dispozițiilor art. 78 Cod procedură civilă trebuie făcută distincția între alin. (1), despre care am afirmat deja ca soluție îmbrățișată trimiterea cauzei spre rejudecare și alin. (2), pe care îl apreciem incompatibil cu o interpretare similară.

Astfel, trimiterea cauzei spre rejudecare nu se poate dispune în lipsa solicitării exprese a uneia dintre părţile care ar putea invoca nelegalitatea doar dacă li s-a respins solicitarea adresată primei instanţe de a fi introdus terţul intervenint.

Mai mult, nulitatea relativă nu poate fi invocată direct în calea de atac de către părţi şi nici de către instanţa de apel sau recurs din oficiu, cu consecinţa trimiterii cauzei primei instanţe.

Cu toate acestea, majoritatea instanțelor judecătorești[24] converg spre soluția anulării sau casării hotărârii primei instanțe, fie luând act de invocarea nelegalităţii direct de către părţi în calea de atac, fie invocând din oficiu nesocotirea dispozițiilor art. 78 alin. (2) Cod procedură civilă și trimițând cauza spre rejudecare.

Un exemplu în acest sens este reprezentat de o speţă[25] în care prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a respins o cerere având ca obiect “servitute de trecere” ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reţinându-se în esenţă că:

 “Reclamanţii sunt proprietarii imobilului (…) înscris în CF (…) în suprafaţă de 344 mp teren, pe care au amplasată casa de locuit nr. 45 cât şi anexe, proprietatea lor, fiind învecinat cu parcela (…) din CF (…) în suprafaţă de 80 m.p., proprietatea statului român.

Legea nr. 213/1998 în articolele 3-6 face distincţie între domeniul public şi cel privat al statului precum şi al unităţilor administrativ-teritoriale, iar art. 8-12 stabilesc regimul juridic al proprietăţii publice şi procedura care trebuie de urmat pentru trecerea unui teren din domeniul statului în domeniul unităţilor administrativ-teritoriale.

Aşa cum s-a arătat mai sus, proprietarul terenului limitrof este statul român, care potrivit art 12 alin.5 este reprezentat de Ministerul Finanţelor, astfel încât, în conformitate şi cu disp. art. 755 C.civ., pârâta, unitatea administrativ-teritorială nu justifică legitimare pasivă în prezenta cauză, impunându-se astfel admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active cu consecinţa respingerii acţiunii.”

În calea de atac a apelului[26], reprezentantul apelanţilor a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei civile apelate, cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, iar pe fond, admiterea acţiunii, arătând că este de acord cu complinirea cadrului procesual, în sensul ca pârât în cauză să fie Statul Român prin Ministerul Finanţelor publice.

Instanţa de apel a adus la cunoştinţă părţilor prevederile art.78 Cod procedură civilă, în sensul că aspectul invocat de către reprezentantul apelanţilor referitor la complinirea cadrului procesual nu poate fi dispus de către instanţa de apel, aspect ce l-a determinat pe reprezentantul apelanţilor să-şi exprime acordul privind trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru complinirea cadrului procesual.

De asemenea, instanţa ierarhic superioară, admiţând apelul şi anulând sentinţa civilă cu trimiterea cauzei spre rejudecare, a reţinut următoarele:

(…) se observă că instanţa a stabilit că pârâtul Municipiul (…) nu are calitate procesuală pasivă, raportându-se la înscrierea Statului Român într-o carte funciară veche, fără a verifica regimul juridic actual al imobilului, în condiţiile în care în cauză, reclamantul a invocat prevederile art.36 alin. l din Legea nr. 18/1991 (…). De asemenea, se are în vedere că din apărările formulate de către pârâtul Municipiul (…), acesta urmăreşte a demara procedura pentru atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului a parcelei nr. (…), în acest sens fiind solicitate şi relaţii de la Ministerul Finanţelor Publice. (…)

În aceste împrejurări, în vederea clarificării situaţiei juridice actuale a terenului fond aservit, şi a soluţionării cererii privind servitutea de trecere, se impunea a se pune în discuţie, conform art. 78 Cod de procedură civilă necesitatea introducerii în cauză a Statului Român.

Cum între cele două entităţi, Statul Român şi unitatea administrativ teritorială nu s-a clarificat regimul juridic al terenului fond aservit, faţă de înscrierea din cartea funciară pe de o parte şi faţă de prevederile art.36 alin. l din Legea nr. 18/1991, pe de altă parte, se apreciază că raportul juridic dedus judecăţii impune introducerea în cauză a Statului Român alături de pârâtul Municipiul (…), pentru ca în acest cadru procesual să se stabilească situaţia actuală a proprietarului fondului aservit şi să se verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege cu privire la cererea de servitute de trecere.

Având în vedere că prima instanţă admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, fără a stabili regimul juridic al terenului fond aservit, a soluţionat cauza fără a cerceta fondul acesteia, reţinând că  la termenul din data de 14.12.2019,  apelantul prin apărător a arătat că este de acord cu introducerea în cauză conform art. 78 a Statului Român, inclusiv cu trimiterea cauzei spre rejudecare către prima instanţă, Tribunalul în baza art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă va anula hotărârea primei instanţe şi va trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Rădăuţi. Această măsură se va dispune avându-se în vedere poziţia apelantului, faptul că potrivit art. 478 Cod de procedură civilă în apel nu se poate schimba cadrului procesual în care s-a judecat în primă instanţă precum şi necesitatea asigurării în favoarea terţului a dublului grad de jurisdicţie.”

Din cele sus-menţionate, constatăm dificultăţile de interpretare şi de aplicare jurisprudenţială a dispozițiilor art. 78 Cod procedură civilă ce reglementează instituţia “Introducerii forţate în cauză, din oficiu, a altor persoane”.

Aceste dificultăţi sunt generate de confuzia dintre situaţiile cuprinse în alin. (1) al art. 78 Cod procedură civilă şi cele vizate de alin. (2) al aceluiaşi articol, de încercarea de a extinde sfera de aplicare a primului alineat, precum şi de viziunile diferite ale instanţelor de control judiciar privind soluţiile ce pot fi pronunţate în dosarele în care se regăseşte aplicabilitatea acestei instituţii.

În acest sens, apreciem că primul alineat al art. 78 Cod procedură civilă reglementează două situații în care este obligatorie pentru instanță introducerea unei terțe persoane în proces, respectiv în materie contencioasă în cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, nefiind permisă extinderea acestora şi la alte cazuri nereglementate de actele normative în materie contencioasă.

Omisiunea primei instanţe de a proceda în maniera descrisă anterior va fi sancţionată de instanţa de control judiciar cu anularea/casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, acest motiv de anulare/casare, fiind de ordine publică, putând fi invocat şi de către instanţa ierarhic superioară.

Din contră, alineatul (2) al art. 78 Cod procedură civilă reglementează toate celelalte situaţii din materia contencioasă, în care prima instanţa apreciază că nu se poate soluţiona cauza fără introducerea în cauză a unui terţ, oricare dintre părţile din proces având posibilitatea de a-şi da acordul cu privire la chestiunea pusă în discuţia contradictorie a acestora, de către preşedintele completului de judecată.

Încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor celui de-al doilea alineat al art. 78 Cod procedură civilă nu poate fi sancţionată cu anularea/casarea hotărârii de către instanţa de control judiciar, care nu poate invoca din oficiu această neregularitate, întrucât nulitatea este una relativă, iar nu absolută.

Această soluţie este confirmată şi de doctrina[27], care concluzionează că, în cazurile prevăzute de art. 78 alin. (2) Cod procedură civilă, nici părţile şi nici instanţa de control judiciar, din oficiu, nu ar putea invoca direct în căile de atac faptul că, deşi raportul juridic dedus judecăţii o impunea, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.

În concluzie, nu ne raliem opiniei potrivit cu care instanţele de control judiciar ar anula/casa hotărârea primei instanţe pentru încălcarea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) Cod procedură civilă, trimiţând cauza spre rejudecare, invocând din oficiu această neregularitate, ori la cererea părţilor ce o invocă direct în apel sau recurs.


[1] Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în forma initială în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 247 din 10 aprilie 2015, republicată în temeiul art. XIV din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, dându-se textelor o nouă numerotare, republicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012 şi ulterior a fost modificată şi completată prin: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 august 2012, aprobată prin Legea nr. 206/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 13 noiembrie 2012; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 214/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 28 iunie 2013 şi Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 2 aprilie 2013, prin Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în: Monitorul Oficial Nr. 1.074 din 18 decembrie 2018.
[2] A se vedea https://legeaz.net/dictionar-juridic/terți, accesat ultima dată la 24.10.2020.
[3] O.F. Constantinescu, Introducerea forțată în cauză, din oficiu, a unor terți. Aspecte practice, Universul Juridic Premium nr. 6 din 2017.
[4]  I. Deleanu, Noul Cod de procedură civilă – Comentariu pe articole, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 144.
[5] Potrivit art. 22 alin.1 din Legea nr. 132/2017, având denumirea marginală ”Stabilirea despăgubirilor” ”Despăgubirea se stabileşte şi se plăteşte în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligaţiei acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forțați”
[6] A se vedea Judec. Buftea, s. civ. nr. 8070/2020.
[7] Potrivit art. 33 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001: ”În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, judecătoria va cita și societatea de asigurări menționată în procesul-verbal de constatare a contravenției.”
[8] A se vedea Judec. Onești, s. civ. nr. 402/2016.
[9] Art. 119 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede următoarele: ”În cazul în care fapta unui conducător de autovehicul sau tramvai a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei va cita unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, părţile implicate în eveniment şi societatea de asigurare.”
[10] În acest sens, a se vedea Judec. Călărași, s. civ. nr. 213/2013.
[11] M. Tăbârcă, Drept Procesual CivilVol. I – Teoria Generală, Ed. Universul Juridic, 2013, p. 403-404.
[12] A se vedea Trib. Timiș, S. a II-a civ., dec. civ. nr. 104/2015, în care s-au reținut următoarele: ”În mod eronat judecătoria a făcut aplicabilitatea dispoziţiilor cuprinse în alin. 2 al art. 78 C.pr.civ., întrucât situaţia reglementată de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 se circumscrie sferei cazurilor din materia contencioasă „expres prevăzute de lege” la care face referire art. 78 alin. 1 C.pr.civ. În lumina celor menţionate, rezultă că, chiar dacă părţile nu au solicitat introducerea în cauză a terţului şi chiar dacă s-ar fi împotrivit participării terţului în proces, instanţa, din oficiu, în temeiul art. 78 alin. 1 C.pr.civ., trebuia să dispună introducerea în cauză a persoanei responsabile de producerea accidentului.”
[13] A se vedea Trib. Suceava, S. cont. adm și fiscal, prin dec. civ. nr. 253/2019 s-a anulat hotărârea apelată şi s-a reţinut cauza spre rejudecare. S-a stabilit termen de judecată la data de 15.05.2019, cu citarea părţilor, precum şi a terților asigurători şi a conducătorului celuilalt autovehicul, în calitate de intervenienţi forțați.
[14] A se vedea Trib. Suceava, S. I. civ, dec. civ. nr. 163/2020.
[15] M. Tăbârcă, Drept procesual civil, Vol. I – Teoria Generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 405, n.s. 563.
[16] Idem, p. 405, n.s. 563.
[17] A se vedea Judec. Timișoara, s. civ. nr. 8962/2014.
[18] A se vedea Judec. Rădăuți s. civ. nr. 2390/2017.
[19] A se vedea Judec. Rădăuți, s. civ. nr. 1787/2017.
[20] Coord. Gabriel Boroi, Delia Narcisa Teohari și alții, Noul Cod de procedură civilă, comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, 2013, Vol. I, pag. 229;
[21] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din data de 27 martie 2018. Aceeși soluție de respingere a excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) teza finală şi alin. (3) teza finală din Codul de procedură civilă a fost prounțată de Curtea Constituțională și prin Deciza nr. 480 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din data de 8 septembrie 2016.
[22] G. Lefter, Condiţiile în care instanţa de apel poate pronunţa soluţia de anulare a hotărârii primei instanţe şi de trimitere spre rejudecare acestei instanţe, 2017, disponibil pe https://www.juridice.ro/511431/conditiile-care-instanta-de-apel-poate-pronunta-solutia-de-anulare-hotararii-primei-instante-si-de-trimitere-spre-rejudecare-acestei-instante.html, accesat ultima dată la 24.10.2020
[23] Decizia nr. 23 din 6 noiembrie 2017 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța referitor la interpretarea și aplicarea art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 23 ianuarie 2018.
[24] Pentru o soluţie similară a se vedea Trib. Suceava, S. I. civ., dec. civ. nr. 304/2019
[25] A se vedea Judec. Rădăuţi, s. civ. nr. 1390/2018.
[26] A se vedea Trib. Suceava, S. I. civ, dec. civ. nr. 1543/2018.
[27] A se vedea G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual Civil, Ediţia a 4-a, revizuită şi adăugită”, Ed. Hamangiu, 2017, p. 160; A se vedea, în acelaşi sens M. Tăbârcă, Drept procesual civil 2017, vol. I, p. 454.


Judecător Ioana-Anamaria Filote-Iovu



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.