Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
11 comentarii

E pur și muove – Înscrierea în fals a prejudiciului fără titlu de creanță
28.10.2020 | Daniel UDRESCU

JURIDICE - In Law We Trust
Daniel Silviu UDRESCU

Daniel Udrescu

Din 2012 spuneam pe JURIDICE.ro că între Legea Civilă (Cod fiscal şi Cod de procedură fiscală) şi cea penală nu avem norme de trecere de la contravenţie la infracţiune, că fiscalo-penalul se judecă eronat.

Scriam aici că în baza Regulamentului (CE) nr. 1798/2003, ANAF este autoritatea naţională raportată de România ca responsabilă cu implementarea şi supravegherea măsurilor anti-fraudă în domeniul TVA.

Drept pentru care creanţele fiscale se stabilesc prin Decizie de Impunere în urma unui Raport de Inspecţie Fiscală, ce este definitiv cu privire la prejudiciu, cu care ANAF se înscrie pe latura civilă a procesului penal conform art. 19 alin. 4 CPP.

A trebuit să vină SIIJ să pornească o anchetă în urma unor nelegalităţi: aici și aici.

LUJU spune:

În cazul de faţă, în care procurorii SIIJ au solicitat redeschiderea urmăririi penale au apărut probe noi, care pur şi simplu îi zdrobesc pe cei din Grup. În cazul unui grup de firme româneşti distruse de gruparea de la Parchetul Capitalei, a apărut un Raport de control intern al ANAF de dată recentă, care a stabilit un lucru care în opinia noastră [Pe JURIDICE.ro opinia circulă de 8 ani] ar trebui să genereze arestări. Şi anume că pentru a lichida firmele româneşti vizate în dosarul 2501/P/2012, înalţi funcţionari din ANAF, la cererea Grupului de lucru constituit la nivelul Politiei Capitalei, s-au înscris în fals ca parte civilă pentru un prejudiciu uluitor de 588.717.178 lei, “fara sa existe titluri de creante”.

Totul pleacă de la lucruri deja menţionate în articole mele precedente, de manipulare a legii, prin fapte penale, ce ajung la CCR, Guvern sau Parlament:

OUG 54/2010 a modificat nelegal art 2. g din Legea 241/2010, permitând Ministerului Public prin propriile organe să facă verificări fiscale – Problemă de drept penal care afectează dreptul fiscal.

Legea 241/2005 are caracter organic, deci nu poate fi modificată prin Ordonanţe de Urgenţă, fără să respecte art. 115 alin. (5) din Constituţie, adică să fie modificată LEGEA ORGANICĂ cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1); Citez; Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată (adoptată de Senat în condiţiile art. 115 alin. 5 teza a III-a din Constituţie) şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Avem un Regulament al Camerei Deputaţilor care spune la art. 115 alin (3) că OUG se adoptă în regim de urgenţă dar nu avem un termen care să definească acest regim de urgenţă.  Deci avem un proiect de lege de adoptare a OUG 54/2010, care trenează în Camera Deputaţilor „în regim de urgenţă” din 2010.  Deci o modificare NELEGALĂ, NECONSTITUŢIONALĂ afectează până în 2019, când în urma dezvăluirilor pe www.juridice.ro şi la solicitarea mea către Parlament s-a votat în lege, modul în care Parchetul prin organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare îşi asumă efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Competenţa de stabilire a creanţelor fiscale este dată de Codul de procedură fiscală şi aparţine exclusiv ANAF. Deci un text nelegal, a fost solicitat de HCSAT 69/2010, prin intermediul unui act neconstituţional OUG 54/2010, modificând art 233^1 din CPF, care nelegal a fost folosit de DNA cu ajutorul art 2. g din Legea 241/2005 în 15.000 de dosare, dând parchetului competenţe pe care nu le are, instanţele şi CCR permiţând amestecul SRI, Ministerului Public, MI, DGAF în treburile ANAF, pentru a decapitaliza şi controla oamenii de afaceri

Un control intern al ANAF (vezi materialul ataşat) a depistat ca angajaţii ANAF s-au înscris în fals, cu prejudiciu, “fără să existe titlu de creanţă”, taman în Dosarul Ghiţă, la simpla cerere a DNA echipa de elită a albirilor clientelari. SIIJ a cerut redeschiderea cazului.

Instanţa penală judecă ERONAT.  Lipsa de procedură este CLARĂ, dar cum justiţia este oarbă pentru cele 10.000 de dosare fără inspecţii fiscale şi determinarea creanţelor fiscale certe, Parchetul pe post de …zei, a şantajat, a ales completele taman ale cu judecători foşti procurori.

Expert contabil Daniel Udrescu



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 11 de comentarii cu privire la articolul “E pur și muove – Înscrierea în fals a prejudiciului fără titlu de creanță”

  1. Ioan BUCSA spune:

    Nu cunosc speţa şi nici nu urmăresc LUJU… un site de cancan juridic… dar dacă intr-un dosar penal se instrumentează fapte de evaziune fiscală, în care urmărirea penală se extinde permanent deoarece apar noi şi noi date(sunt adevărate caracatiţe aceste firme care se ocupă de evaziune) cum ar putea să emită organul fiscal decizii de impunere pe baza unor fapte(tranzacţii fictive, firme fictive etc)care fac obiectul urmăririi penale.
    Din câte ştiu, chiar şi când se face un control fiscal, in momentul când sunt indicii despre astfel de fapte de organul fiscal sesizează organul penal şi suspendă inspecţia fiscală(bine…de cele mai multe ori o fac atunci când contestă omul decizia de impunere!!!), rămânând ca prejudiciul să se calculeze în dosarul penal, iar dacă se dă clasare, se continuă inspecţia cu toate efectele sale.

    PS Iar ANAF nu are mijloacele pe care le conferă Codul de procedură penală pentru a dovedi tranzacţiile fictive, legăturile infracţionale dintre firmele implicate, dintre organele de conducere ale acestora : deci ce creanţe certe vrem a se constata prin decizii de impunere!?

    PSS Regulamentul nr. 1798/2003 a fost abrogat, cu efect de la 1 ianuarie 2012, prin Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă și combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată (JO 2010, L 268, p. 1).

    PSSS Şi de unde se deduce că doar ANAF-ul trebuie să stabilească definitv prin decizii de impunere prejudiciul în procesele penale.. unde scrie în Regulamentul (UE) nr. 904/2010 că nu rezultă din domeniul lui de aplicare:
    DISPOZIȚII GENERALE
    Articolul 1(1) Prezentul regulament stabilește condițiile în care autori¬tățile competente din statele membre responsabile pentru aplicarea legislației privind TVA trebuie să coopereze între ele și cu Comisia pentru a asigura respectarea respectivei legislații.În acest scop, prezentul regulament stabilește norme și proceduri care să permită autorităților competente ale statelor membre să coopereze și să schimbe reciproc orice informații care ar putea ajuta la efectuarea unei determinări corecte a TVA, la controlul aplicării corecte a TVA, mai ales în cazul tranzac-țiilor intracomunitare, și la combaterea fraudei în domeniul TVA. Prezentul regulament stabilește în special normele și procedurile care permit statelor membre să colecteze și săfacă schimb de astfel de informații pe cale electronică.
    (2) Prezentul regulament stabilește condițiile în care autori¬tățile menționate la alineatul (1) oferă asistență în privința protecției veniturilor din TVA pentru toate statele membre.
    (3) Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării de către statele membre a normelor privind asistența reciprocă în materie penală
    (4) De asemenea, prezentul regulament stabilește norme și proceduri pentru schimbul pe cale electronică de informații privind TVA pentru servicii furnizate pe cale electronică în conformitate cu regimul special prevăzut la titlul XII capitolul 6 din Directiva 2006/112/CE și pentru eventualele schimburi ulterioare de informații, precum și, în ceea ce privește serviciile reglementate de respectivul regim special, pentru transferul de bani între autoritățile competente ale statelor membre.

    • Domnule Bucsa, presupunand conditiile mentionate de Dumneavoastra, organul penal solicita organului fiscal sa efectueze o inspectie fiscala. O decizie de impunere finala ANAF se poate modifica in conditiile Codului de procedura fiscala:

      ART. 128 Reverificarea

      (1) Prin excepție de la prevederile art. 118 alin. (3), conducătorul organului de inspecție fiscală poate decide reverificarea unor tipuri de obligații fiscale pentru o anumită perioadă impozabilă, ca urmare a apariției unor date suplimentare necunoscute organului de inspecție fiscală la data efectuării inspecției fiscale, care influențează rezultatele acesteia.

      (2) Prin date suplimentare se înțelege informații, documente sau alte înscrisuri obținute ca urmare a unor controale inopinate desfășurate la alți contribuabili/plătitori ori comunicate organului fiscal de către organele de urmărire penală sau de alte autorități publice ori obținute în orice mod de organul de inspecție fiscală, de natură să modifice rezultatele inspecției fiscale anterioare.

      (3) La începerea acțiunii de reverificare, organul de inspecție fiscală este obligat să comunice contribuabilului/plătitorului decizia de reverificare, care poate fi contestată în condițiile prezentului cod. Decizia se comunică în condițiile prevăzute la art. 122 alin. (2) – (6). în acest caz nu se emite și nu se comunică aviz de inspecție fiscală.

      (4) Decizia de reverificare conține, pe lângă elementele prevăzute la art. 46 și elementele prevăzute la art. 122 alin. (7) lit. b) – d).

      ART. 129 Refacerea inspecției fiscale

      (1) în situația în care, ca urmare a deciziei de soluționare emise potrivit art. 279 se desființează total sau parțial actul administrativ-fiscal atacat, emis în procedura de inspecție fiscală, organul de inspecție fiscală reface inspecția fiscală, cu respectarea dispozițiilor art. 276 alin. (3).

      (2) Refacerea inspecției fiscale trebuie să respecte strict perioadele fiscale, precum și considerentele deciziei de soluționare a contestației care au condus la desființare, astfel cum acestea sunt menționate în decizie.

      (3) Refacerea inspecției fiscale și emiterea noului act administrativ-fiscal sunt posibile chiar dacă pentru perioadele și obligațiile fiscale vizate de refacere s-a anulat rezerva verificării ulterioare potrivit art. 94 alin. (3).

      (4) Refacerea inspecției fiscale se realizează de către o altă echipă de inspecție fiscală decât cea care a încheiat actul desființat.

      Art 14 din Legea 241/2005

      n cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, nu se pot stabili, pe baza evidenţelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

      Cine este organul COMPETENT? ANAF

      CCR a pronunțat Decizia nr. 258/2016, în care spune la pct. 6: … noțiunea de „prejudiciu” nu este definită (de LEGE), determinând incertitudine în stabilirea acestuia.

      În principiu, pentru a putea fi solicitată reparaţia pe latura civilă a procesului penal, prejudiciul trebuie să fie cert, direct, personal şi să rezulte din încalcarea sau lezarea unui drept sau interes legitim, adică prin Declaraţie/Decizie de impunere pentru infracţiunile economice în care ANAF este parte pe latura civilă a procesului penal.

      Legea este foarte clară, în sensul in care numai ANAF are dreptul să stabilească creanţe fiscale care sunt acelaşi lucru cu prejudiciu şi ANAF are COMPETENŢĂ în baza art. 93 din Legea nr. 227/2015.

      Sunt 3 faze distincte între stabilirea creanţei fiscale conform legii şi urmărirea penală:

      1. Contribuabilul depune declaraţia de impunere la ANAF care este act administrativ. ANAF-ul verifică declaraţia şi dacă, consideră că declaraţia nu este în regulă, are obţiunea de a face inspecţie fiscală.

      2. Inspectorul fiscal, în urma inspecţiei fiscale, constată o nemodificare a bazei de impunere sau emite o decizie de impunere, în baza Raportului de inspecție fiscală. La acest moment există mai multe variante ce urmează o ordine:

      a. Se emite RIF şi decizie de impunere în urma căreia poate exista o creanță fiscală. Mai nou, ANAF emite Decizie de impunere numai pentru creanţa principală după care se emite o a doua Decizie de impunere pentru dobânzi şi penalităţi, ce sunt titluri de creanţă.

      i. Dacă se alege plata creanţa fiscală se stinge prin plată şi se consemnează opţiunea contribuabilului fără alte demersuri.

      ii. Dacă se constată alte elemente inspectorul are opţiunea dată de art 132 CPF. Conform art. 2 lit. g) din Legea 241/2005, la definiţii nu apare procurorul, specialistul, expertul, auditorul, consultantul fiscal sau poliţistul economic ca organ competent, ci ANAF sau alte organe competente care au atribuții de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii, iar la lit. a) buget general consolidat reprezintă ansamblul tuturor bugetelor publice, componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg.

      iii. Art 132 CPF este cât se poate de clar cu privire la sesizarea organelor judiciare, dar inspecţia fiscală nu se suspendă. TREBUIE clar indicat că responsabilitatea documentării unei evaziuni fiscale aparţine inspectorului fiscal, prin inspecţie fiscală, pentru că el este organ competent conform Legii 241/2005 şi nu procurorului, prin ordonanţă. A se compara cu prevederile art 127 când se poate suspenda inspectia fiscală.

      b. Se poate contesta Decizia de impunere, care este un drept al contribuabilului:

      i. În baza procedurii dată de art 268 CPF;

      ii. Se poate suspenda procedura fiscală în baza art 277(1)(a) în cazul în care există sesizare a organului de control.

      iii. În baza art 279 există variantele admiterii sau respingerii contestaţiei, inclusiv refacerea inspecţiei fiscale

      c. În baza art 281 (2) se pot ataca Deciziile de soluţionare a contestaţiilor la instanţa judecătorească de contencios administrativ, care este un drept al contribuabilului:

      i. Competenţa instanţei judecătoreşti de contencios administrativ este clar definită de alin 3 şi 4 din art 281 CPF în sensul admiterii în totalitate, in parte sau desfiinţării actului administrativ fiscal Decizie de impunere.

      ii. ANAF, în baza acţiunii instanţei judecătoreşti de contencios administrativ emite o nouă Decizie de impunere, adică un nou act administrativ.

      iii. În baza art 28 din Legea nr. 554/2004, contribuabilul poate solicita continuarea judecăţi cu privire la creanţa fiscală.

      3. Ultima fază este cea dată de reverificarea fiscală, care poate interveni în oricare din elementele menţionate anterior. După inspecţia fiscală Ministerul Public trimite conducătorului inspecţiei fiscale care a efectuat sesizarea date suplimentare cu privire la creanţele fiscale, urmând ca acesta să decidă:

      a. Reverificarea în baza elementelor suplimentare

      b. Menţinerea Deciziei de impunere

      Elementul cel ma important este cel al competenţelor între autorităţi. Instituţiile noi ale sistemului nostru nu au o practică unitară. Trei instituţii, Ministerul Public, instituţia judecătorului de cameră preliminară şi instituţia contenciosului administrativ nu au o aplicare unitară, pentru că avem proceduri legiferate în legi diferite (Codul de procedură penală, Legea nr. 554/2004 şi Codul fiscal/Codul de procedură fiscală).

      Codul de procedură penală indică competenţa procurorului la art. 56, fără a indica stabilirea de creanţe fiscale, ci numai deleagă acestuia un rol „de administrator” al unor proceduri în care sunt implicaţi experţii, consultanţii, inspectorii DGAF sau proprii specialişti, împreună cu organele de cercetare poliţieneşti.

      Standardul 35 CECCAR nu indică dacă expertul contabil ar avea competenţe, pentru stabilirea creanțelor fiscale. La fel legea nu indică nici specialistul parchetului, nici DGAF, că ar avea astfel de competenţe. Art. 19 alin. (5) din CPP arată că „Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile. Acest aspect arată că pe lângă aspectul penal, care este apanajul strict al procurorului, există latura civilă ce trebuie judecată strict conform legii civile. Atunci când Statul reprezentat de ANAF şi dedicat specific administrării creanţelor bugetare, solicită constituirea ca parte civilă, pentru prejudiciu compus din accize, taxe contribuţii şi impozite, legea civilă este Legea nr. 554/2004.

      Parlamentul a desemnat O SINGURĂ AUTORITATE – ANAF să stabilească creanţe fiscale, pentru care a desemnat INSTANŢA DE CONTENCIOS, pentru a judeca aspectele fiscale.

      Va rog mult sa cititi si Concluziile Raportului de Control Intern atasat articolului. Se explica singur. ANAF spune ca trebuie sa se inscrie pe latura civila cu un prejudiciu cert.În criminalitatea economică există o instituţie OBLIGATORIE care anulează actele administrative ale autorităților publice. Această instituție de dată recentă, prin Legea nr. 554/2004, obligă şi Ministerul Public să solicite anularea realităţii economice diferită de actul administrativ, ce ar exista la baza criminalităţii economice, în chiar art. 1.

      Investigarea penală prin Codul de procedură penală (alături de dispoziţiile relevante din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale), se referă la faptă, persoană şi întindere, unde accentul se pune pe angajarea răspunderii penale (deci, pe pedepsire), dar stabilirea creanţei fiscale ca valoare este de competenţa ANAF.

      Procesele verbale şi Rapoartele de Constatare sunt doar estimări de prejudiciul, care nu este determinat nici cert, nici direct, nici personal. Dacă prejudiciul nu este sigur, nu se poate şti dacă s-a născut dreptul la reparaţie, iar dacă incertitudinea priveşte întinderea lui, obiectul creanţei în despăgubire nu poate fi stabilit decât prin inspecţie fiscală. Există clar aspecte de nelegalitate cu privire la COMPETENŢA de stabilire a creanţelor fiscale pe care Parchetele le consideră certe, care de fapt sunt nişte estimări ce nu au fost judecate de instanţa de Contencios, care este delegată de LEGE, pentru a da certitudinea legală creanţelor fiscale şi a respecta dreptul la apărare.

      Cu privire la Regulamentul (UE) nr. 904/2010 se poate verifica practica CJUE care nu are norme intre procedura fiscala si cea penala.

      • Ioan BUCSA spune:

        D-voastră încercaţi să scoateţi latura civilă a unui proces penal înfara jurisdicţiei penale şi să o mutaţi în cea de contencios fiscal pe care o stăpâniţi mai bine, iar judecătorul din penal NU (asta cam aşa e! dar se poate educa şi el!) Deci, dacă organul fiscal ar stabili prejudiciul înainte de a se constitui parte civilă şi ar emite un titlu de creanţă, atunci ce rost ar avea să se mai judece în penal(!?), ar pune în executare decizia, inculpatul ar contesta-o în contenciosul fiscal şi tot aşa.

        Eu vă înţeleg frustările, iar din experienţă am văzut cam cum se calculează (estimează) prejudiciile astea în penal, dar de aceea este un proces, fie el şi penal, de aceea se fac expertize/contraexpertize (unde am mai văzut că experţii chiar constată că nu chiar toate tranzacţiile cu furnizorul X au fost fictive, ci doar o parte), inclusiv cu acei experti în fiscalitate, se poate ajusta prejudiciul pretins, iar în urma administrării probatoriului se va stabili o creanţă certă, lichidă şi exigibilă( dacă ar exista un titlu de creanţă fiscal sau chiar titlu executoriu, ce ar mai face judecătorul în penal pe latură civilă!?) – de ex. nu am să înţeleg niciodată de ce se impută unui inculpat tot TVA-ul şi alte impozite de la toate cele 10 firme fictive de care s-a folosit în caruselul infracţional, de ce se adună 19% de la fiecare tranzacţie aferentă fiecărei firme, dar fără a se scădea cheltuiala cu achizitia(că na, nu este cheltuială deductibilă), şi uita aşa se inmulţeşte 10 x 19% şi se ajunge la prejudicii imense(care nu se vor recupera vreodată, dar dă bine la statistică). Dacă tot sunt fictive firmele respective, cum puteau ele colecta TVA real, acele firme sunt doar mijloace frauduloase, nu entităţi viabile!!! Poate corect ar fi să vezi cu cât a plecat marfa(produsele petroliere, materialele de construcţii că astea sunt la modă acum) de la primul furnizor(real sau fictiv) şi să vezi cât s-a adăugat până la ultima firmă şi doar la diferenţă, eventual şi la preţul de la primul furnizor dacă acela a fost fictiv să aplici TVA şi alte impozite pentru a afla prejudiciul.

        Nu ştiu cum e mai bine, d-voastră sunteţi specializat în acest domeniu. Dar vreau să subliniez că niciodată fiscul nostru şi judecătorul din contenciosul fiscal nu are şi nu va avea mijloacele adecvate (aşa cum se întâmplă în penal) pentru a stabili caracterul fictiv al unor tranzacţii, legăturile frauduloase dintre cei care se află în spatele firmelor fictive, faptul că cei din conducerea unor societăţi sunt doar „oameni de paie”-toate acestea sunt chestiuni de fapt care nu se pot dovedi doar pe pe bază de înscrisuri, prezumţii sau mai ştiu eu ce registre, fie ele şi reglementate comunitar, ci mai ales prin mijloace procedurale/probatorii care aduc atingere vieţii private-cum autorizează un judecător din fiscal o percheziţie sau o interceptare!?

        • Citez din Dl Av Costas, unul din avocatii de top ce profeseaza in domeniul fiscalo-penal, material prezentat saptamana trecuta la conferinta JURIDICE.RO:

          Poate fi determinat prejudiciul de alte autorități decât organele fiscale și potrivit căror reguli?

          – art. 1 pct. 37 Cod procedură fiscală: titlu de creanţă fiscală – actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală
          – Codul face referiri exprese la modul în care:
          a) se stabilesc creanțele fiscale – art. 26 alin. (8) – răspunderea solidară; art. 93 alin. (2) – stabilirea creanțelor fiscale prin decizie de impunere sau declarație fiscală; art. 112 – ne-emiterea titlului în cazul survenirii prescripției; art. 113 și următoarele (inspecția fiscală)
          b) se colectează creanțele fiscale – art. 152 alin. (2): colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță fiscală
          c) se evidențiază creanțele fiscale – art. 153: evidența se organizează pe baza titlurilor de creanță fiscală + acces pentru contribuabil la evidența creanțelor fiscale
          d) se execută creanțele fiscale – art. 226, legătură titlu executoriu/titlu creanță
          e) se contestă creanțele fiscale – art. 268 și următoarele
          De lege lata, activitatea de determinare a creanțelor fiscale și, subsecvent, a eventualelor prejudicii fiscale, este de competența exclusivă a organelor fiscale, întrucât:
          – Doar această modalitate de lucru respectă exigențele procedurii fiscale (stabilire, colectare voluntară, evidențiere, executare silită, contestare).
          – Nu există “o lege specială care să prevadă altfel”, în sensul art. 2 alin. (1) Cod procedură fiscală, prin urmare Parchetul/instanța/alte autorități lipsite ab initio de competență nu pot stabili valid creanțe fiscale (competența fiind o condiție sine qua non pentru validitatea oricărui act administrativ fiscal).
          – Aceeași concluzie se impune și prin prisma faptului că Parchetul/instanța nu emit acte administrative fiscale, iar o stabilire directă a creanțelor fiscale prin ordonanțe/rechizitoriu/hotărâri judecătorești ar face imposibilă valorizarea procedurii de contestare prevăzute de art. 268 Cod procedură fiscală.
          – În aceeași ipoteză, contribuabilul nu poate beneficia de restructurare, eșalonare sau amnistie fiscală, ceea ce ridică probleme sunt aspectul discriminării.
          – În condițiile în care nu există o reglementare unitară a procedurii și procesului fiscal (ex. Livre des procedures fiscales – Franța), determinarea creanțelor fiscale în alte proceduri decât cea fiscală apare ca o bizarerie juridică.
          – Legislația penală nu are reguli proprii pentru determinarea creanțelor fiscale, urmând ca eventual să se raporteze la legislația civilă și procedural civilă, ceea ce implică o multitudine de probleme asociate.
          – Chiar stabilite de Parchete/instanțe, creanțele fiscale nu pot fi înscrise în evidența fiscală, întrucât ele nu sunt consemnate în titluri de creanță și, cel puțin până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, nu sunt titluri executorii.
          – Fără titlu de creanță, organele fiscale nu se pot constitui valid ca parte civilă în sensul art. 10 din Legea nr. 241/2005, ceea ce face finalmente imposibilă recuperarea prejudiciului și discutabilă existența infracțiunii.

          CJUE, hotărârea din 20 martie 2018, afacerea C-524/15, Luca Menci

          Articolul 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia procesul penal poate fi inițiat împotriva unei persoane pentru neplata în termenele prevăzute de lege a taxei pe valoarea adăugată datorate, deși acestei persoane i s‑a aplicat deja, pentru aceleași fapte, o sancțiune administrativă definitivă de natură penală în sensul acestui articol 50, cu condiția ca această reglementare:
          –        să vizeze un obiectiv de interes general care este de natură să justifice un astfel de cumul de proceduri și de sancțiuni, respectiv combaterea infracțiunilor în materie de taxă pe valoarea adăugată, aceste proceduri și aceste sancțiuni trebuind să aibă scopuri complementare;
          –        să conțină norme de asigurare a unei coordonări care să limiteze la strictul necesar sarcina suplimentară care rezultă, pentru persoanele vizate, dintr‑un cumul de proceduri și
          –        să prevadă norme care permit să se asigure limitarea severității ansamblului sancțiunilor aplicate la ceea ce este strict necesar în raport cu gravitatea infracțiunii vizate.

          În opinia noastră, sub presiunea principiului ne bis in idem (art. 50 Carta DFUE, art. 4 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție) și în considerarea hotărârii CJUE în afacerea Luca Menci, o dată ce s-a finalizat procedura fiscală (în cazul nostru, cu un acord privind întinderea și modalitatea de stingere a creanțelor fiscale), o procedură penală care are ca fundament aceeași stare de fapt și același prejudiciu de natură fiscală nu mai poate continua. Spunem acest lucru întrucât:
          – cele două proceduri tind să conducă la rezultate contrare (a se vedea CEDO, Lungu și alții c. România, 2014);
          – nu sunt îndeplinite criteriile de compatibilitate a procedurii penale și procedurii fiscale din afacerea C-524/15, Luca Menci.
          Prin urmare, în toate cazurile în care s-a finalizat procedura fiscală (s-a anulat decizia de impunere; s-au plătit obligațiile fiscale; există un acord privind stingerea obligațiilor fiscale), procesul penal ar trebui să înceteze.”

    • Ce caută citate din LUJU pe JURIDICE.ro?

  2. Ioan BUCSA spune:

    Nu cumva se confundă mijloacele de prevenire a fraudei fiscale cu cele de condamnare/pedepsire a evaziunii fiscale!!!?

    • Va indrum sa cititi Cap 5 Concluzii are Raportului de Control Intern al ANAF. Apasati pe albastru – Un control intern al ANAF. Un avocat trebuie sa ceara lipsa de procedura ca un judecator sa o dea. Nu discutam de confuzii ci de lipsa la dosar a unei proceduri legale

      • Ioan BUCSA spune:

        Am citit, nu înţeleg de ce trebuia să emită decizii de impunere (care au fost emise cam pe genunchi!) Acolo este vorba mai degrabă de estimări… aşa cum se face şi când se suspendă o inspecţie fiscală şi se trimite pentru cercetări penale, iar dacă se dovedesc a fi săvârşite infracţiuni, atunci în procesul penal se stabileşte creanţa fiscală! Dar tocmai aici e datoria avocatului din penal, să conteste acele decizii în sensul că sunt doar estimări (teoria inexistenţei actului administrativ – când actul este atât de viciat dpdv legal încât se poate reţine că acesta nu există), iar nu veritabile decizii de impunere, iar în procesul penal să se stabilească creanţa reală. Cred că d-voastră vreţi să sugeraţi faptul că trebuia ca la urmărirea penală să se facă o estimare serioasă de către organul de cercetare penală, nu să aibă în vedere astfel de decizii informe, iar nu direct în faţa instanţei!

  3. V-am citit cele 2 mesaje intermediare. Eu nu sunt buricul pamantului. Spun doar ca avem nevoie de un tribunal fiscal sa judece fiscalo-penalul. Legea este gresita. De fapt nici la nivel european nu avem norme intre fiscal si penal.

    Corelarea acestor articole de lege din Legea Contabilitatii, Codul fiscal si Codul de procedura fiscala cu cele din Legea 241/2005 ar reduce confuzia unde se opreşte şi unde continuă urmărirea penală.

    Americanii, dar nu numai ei, au prevederi foarte clare:

    Codul fiscal, secțiunea 26 din Codul Statelor Unite ale Americii, prevede în Sec. 7201 încercarea de evaziune sau neplată a impozitul:

    Orice persoană care în mod intenționat încearcă să comită o evaziune sau să nu plătească orice taxă impusă prin acest titlu sau plata acesteia, trebuie să fie, în afară de alte sancțiuni prevăzute de lege, vinovată de o infracțiune și, după condamnarea acesteia, să fie amendată cu cel mult 100.000 $ (500.000 $ în cazul unei corporații), sau închis nu mai mult de 5 ani, sau ambele, împreună cu costurile de urmărire penală.

  4. Îmi plac articolele domnului avocat Udrescu şi cât de „juridic” explică el tot ce se întâmplă, concluzionând foarte juridic că „Parchetul pe post de …zei, a şantajat”.

  5. Nu e vina domnului Udrescu că situația e lipsită de logică din orice parte ai apuca-o. Pe de altă parte, uneori, și eu am observat expertiză contabilă/fiscală făcută și în care se identifica și dreptul UE incident din perspectivă juridică, și se identifica eronat … și mi-a venit să plâng când am văzut și cât a costat, plus că partea de drept UE invocată de expertul contabil era cam în contra (sau subsidiar rău) argumentului câștigător și favorabil.

    Relația fiscalo-penală în România e vraiște, și fie numai din acest motiv încalcă drepturile fundamentale neavând claritate suficientă ca să i se permită o derulare în tandem. Ca să constați că e vraiște trebuie numai să privești la Franța.

    Mai precizez că nu mă miră să citesc comentarii pe J de la avocați în chiar contra justițiabilului-contribuabil. Am dat peste o cauză la CJUE (după ce am cerut acces la observațiile depuse de Comisie), venită din România, în care Comisia argumenta în favoarea contribuabilului, și avocatul contribuabilului nu (adică sărise un argument principal important și câștigător din fașă). Și CJUE săraca a respins argumentul Comisiei pe motiv că nimeni de la nivel național nu discutase acel aspect incident și prioritar în cadrul trimiterii … am rămas șocată (allez, allez, grilele #doamneajuta). Am uneori impresia că în România unii avocați (ce sunt și anonimizați – convenabil, nu?) își doresc să fie procurori. Și nu vreau să descriu ce senzație simt când văd Comisia Europeană cum apără justițiabilul român de chiar argumentele Ministerului Public/Guvernului României. Simți așa o trădare … sau o neglijență gravă.

    https://citate.juridice.ro/11823/respectul-acestui-principiu-ar-fi-putut-fi-asigurata-daca-judecatorul-de-penal-ar-fi-suspendat-procesul-dupa-declansarea-procedurii-administrative-si-ulterior-ar-fi-dispus-incetarea-procesului/

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.