Diplomatul Ciprian Popa s-a stins. UPDATE: Mesaje de condoleanțe
22 august 2023 | JURIDICE.ro22 august 2023. Secretariatul Comisiei Dunării își exprimă profunda întristare la aflarea veștii că domnul Ciprian Popa, cetățean român și fost consilier pentru afaceri juridice în Secretariatul Comisiei Dunării a încetat din viaţă.
În lumina acestor circumstanțe triste, Secretariatul dorește să-și exprime cele mai profunde condoleanțe familiei și colegilor săi din Ministerul Afacerilor Externe al României.
În timpul mandatului său la Secretariat, domnul Popa a pus în centrul preocupărilor sale problemele legate de navigația pe Dunăre și funcționarea Comisiei.
Secretariatul îi va păstra o onorabilă amintire.
* * *
22 august 2023. Ciprian Popa ne-a fost coleg, nouă, celor care am absolvit în 1994 Facultatea de Drept a Universității din București. Mi-a fost coleg și în Ministerul Afacerilor Externe. Un băiat foarte bun, un coleg deosebit, un diplomat profesionist, cu misiuni diplomatice, unele complicate, așa cum au fost cele de la Chișinău sau Budapesta. La 53 de ani ne-a părăsit. Cancer. M-a căutat săptămânile trecute, foarte târziu și am încercat să-l ajut. În țara europeană și euroatlantică România, un diplomat în Ministerul Afacerilor Externe nu a avut acces la un oncolog. Și atunci când în sfârșit a avut, a fost mult prea târziu.
Mare păcat. Condoleanțe soției, copilului și familiei. Marți îl vom însoți, colegi de la Drept sau din MAE, pe ultimul său drum… Dumnezeu să-l odihnească în pace!
* * *
NOU! Despre bani în profesii juridice: avocați, executori, notari, consilieri juridici și alți profesioniști ai dreptului
10 septembrie ⁞ Corpus et Animus - Funcția juridică & Consilierii juridici bancari în lumina Regulamentului BNR nr. 8/2024
12 septembrie ⁞ Start Curs Expert Achiziții Publice 2024
13 septembrie ⁞ Ultimele evoluții jurisprudențiale privind prescripția răspunderii penale
14 septembrie ⁞ JURIDICE.ro Premier Golf Day
16 septembrie ⁞ Accidentul de muncă în toate formele de răspundere juridică
18 septembrie ⁞ Școala Superioară de Cadre
23 septembrie ⁞ Fraudarea creditorilor – eficacitatea mijloacelor actuale pentru combaterea ei
25 septembrie ⁞ Noutățile Legii nr. 214/2024 – ce efecte poate avea semnătura electronică
26 septembrie ⁞ JURIDICE by Night. Golden Season edition
30 septembrie ⁞ Avocatura: onorariu orar vs. onorariu global
5 octombrie ⁞ Start Curs INGENIO de pregătire pentru Barou, INM & Magistratură, Notariat și Licență
21 octombrie ⁞ Abilitățile de negociere: un moft sau o necesitate?
31 octombrie ⁞ JURIDICE by Night. Mystic Night. Halloween edition
23 noiembrie ⁞ Start Curs Admitere INM/ Magistratură & Avocatură 2025
28 noiembrie ⁞ JURIDICE by Night. Autumn Allure edition
2025 ⁞ The Congress / The biggest legal event
21 august 2023. Colegii și prietenii din promoția 1994 a Facultății de Drept a Universității din București am aflat cu nespusă durere trista veste a plecării mult prea devreme dintre noi, la vârsta de numai 53 de ani, după o scurtă dar grea suferință, a distinsului și apreciatului jurist CIPRIAN POPA, diplomat cu gradul de ministru-consilier.
În cursul meritoriei sale cariere, desfășurată în perioada 1996-2023, Ciprian Popa a activat la Direcția Drept Internațional și Tratate a Ministerului Afacerilor Externe, unde a deținut și funcția de director adjunct, apoi în calitate de consilier pe probleme juridice al Secretariatului Comisiei Dunării cât și în cadrul Ambasadelor României de la Chișinău, Budapesta și, respectiv, Sofia.
Regretatul nostru coleg a urmat studiile preuniversitare la Liceul de Matematică-Fizică „Ion Neculce” (1984-1986) și la Liceul de Filologie-Istorie „Zoia Kosmodemianskaia” (1986-1988) – actualmente „Școala Centrală” –, ambele din Bucureşti. Ulterior susținerii examenului de licență în Drept, a mai absolvit Cursul postuniversitar de relaţii internaţionale „Nicolae Titulescu” (MAE – Ministerul Educaţiei, 1995), Cursul de perfecţionare „Dreptul Tratatelor” (King’s College Londra 1996) precum și un Curs de perfecționare (2002) și un Modul de pregătire (2004) în cadrul Academiei Diplomatice.
Ciprian Popa este autorul unor lucrări de specialitate, în care a abordat teme care și în prezent sunt de actualitate, dintre care amintim: „Participarea României în cadrul Tratatului Antarcticii” – Revista Fundaţiei „Antarctica Română” şi a Institutului Român de Cercetări Polare, 2006; „Canalul navigabil de mare adâncime Dunăre-Marea Neagră pe braţele Chilia şi Bâstroe ale Dunării – proiect ucrainean cu probabil impact transfrontalier de mediu” – Revista Română de Drept Internaţional, nr. 2/2006, Editura C.H. Beck; „L’efficacité de la Commission du Danube” – Cahiers Internationaux, nr. 22/juin 2010 ș.a.
Celor care am fost onorați de faptul de a ne fi fost coleg și prieten, ne vor lipsi foarte mult sufletul său bun și nobil, calmul, înțelepciunea și optimismul dragului nostru Ciprian! 🥲
Suntem alături de familia sa mult îndurerată și greu încercată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și sentimentele noastre de profundă compasiune.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, cu Drepții, și veșnică să-i fie pomenirea!
* * *
21 august 2023. Colegii din Ministerul Afacerilor Externe au anunțat cu adâncă tristețe vestea încetării din viață ieri, 20 august 2023, a colegului lor, diplomatul CIPRIAN POPA, ministru consilier, născut la data de 27 iulie 1970 în municipiul Buzău.
Ciprian Popa și-a desfășurat activitatea în cadrul Ministerul Afacerilor Externe, în perioadele 1996-2002 și 2003-2023, atât în Centrala MAE, cât și în Serviciul Exterior.
În Serviciul Exterior, a reprezentat țara noastră la Ambasada României la Chișinău, în perioada 1999-2002, la Ambasada României la Budapesta, între 2017-2021, și la Ambasada României la Sofia, în perioada 2021-2023.
În Centrala MAE, Ciprian Popa și-a desfășurat activitatea la Direcția Drept Internațional și Tratate, între 1996-1999, și, ulterior, în perioada 2004-2007, în calitate de director adjunct al acestei Direcții.
Fiind specialist în Drept Internațional Public, a fost ales în anul 2007, la propunerea MAE, în funcția de consilier pe probleme juridice al Secretariatului Comisiei Dunării, unde a activat până în 2016.
În aceste momente extrem de dificile, colectivul Ministerului Afacerilor Externe a transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate.
Trupul neînsuflețit a fost depus astăzi la Capela Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din București, B-dul Drumul Taberei nr. 28A, sector 6, unde mâine, 22 august 2023, de la ora 10:30, se va oficia slujba de înmormântare, după care va fi înhumat la Cimitirul Parohial Militari (cimitirul nou).
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |