Excepție de neconstituționalitate respinsă ref. plata cheltuielilor judiciare, în cursul urmăririi penale, în cazul pronunţării unei soluţii de clasare
22 august 2023 | Alina MATEIÎn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 22 august 2023 a fost publicată Decizia nr. 278/2023 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 275 alin. (2) şi (4) şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată de Narcis-Adrian Oprea în Dosarul nr. 12.303/280/2017/a1 al Judecătoriei Piteşti – Secţia civilă.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că hotărârea judecătorească de respingere a plângerilor împotriva soluţiilor de clasare are caracter definitiv, motiv pentru care petentul căruia i-a fost respinsă o astfel de plângere este obligat la plata unor sume de bani, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, chiar şi în situaţia în care cuantumul sumelor la care este obligat este unul nedovedit, exagerat de mare, în contradicţie cu dovezile existente la dosar şi cu sumele reale avansate de către stat în respectiva cauză. Se mai susţine că acest cuantum al cheltuielilor judiciare nu este cunoscut de către partea în sarcina căreia sunt stabilite decât cu prilejul pronunţării hotărârii judecătoreşti, nefiind pus anterior în discuţia părţilor, aspect ce contravine dreptului său la apărare. Totodată, cuantumul sumelor astfel stabilite nu poate fi contestat în cadrul contestaţiei la executare, pentru a putea fi cenzurat, fiind, aşadar, excluse de la verificarea/cenzurarea pe calea contestaţiei la titlu, conform dispoziţiilor art. 260 alin. (3) din Codul de procedură fiscală. Este subliniat faptul că nici dispoziţiile art. 598 alin. (1), ale art. 600 alin. (1) şi ale art. 601 alin. (1) din Codul de procedură penală nu permit contestarea cheltuielilor judiciare stabilite în favoarea statului, fiind prevăzute în mod expres şi limitativ cazurile în care se poate formula contestaţie împotriva executării unei hotărâri penale. Se susţine că, prin eliminarea controlului judecătoresc al hotărârilor judecătoreşti de respingere a plângerilor îndreptate împotriva soluţiilor de clasare se aduce atingere accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului de apărare şi caracterului unic, imparţial şi egal al justiţiei, golindu-se, astfel, de conţinut principiul exercitării căilor de atac. Se arată că, deşi statul are obligaţia de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare, în astfel de cauze, lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa penală, ca primă şi ultimă instanţă, echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv cu privire la cheltuielile judiciare stabilite în favoarea statului, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic. Se arată, de asemenea, că aplicarea coroborată a dispoziţiilor legale criticate afectează substanţa dreptului fundamental anterior menţionat, în situaţia în care instanţa este chemată să se pronunţe asupra cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cauzele penale şi, în mod particular, în ipoteza prevăzută la art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală. Se menţionează că legislaţia internă nu prevede niciun remediu efectiv pentru înlăturarea acestor inechităţi, erori sau abuzuri, care au loc în procedura de stabilire a cheltuielilor judiciare avansate de către stat în ipotezele menţionate, aspect ce contravine prevederilor art. 129 din Constituţie. Pentru aceste motive, se apreciază că dispoziţiile legale criticate încalcă şi dispoziţiile art. 53 alin. (2) teza finală din Constituţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 275 alin. (2) şi (4) şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
– Art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: „Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”;
– Art. 275 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală:
„(2) În cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea.
[…]
(4) În cazul când mai multe părţi sau persoane vătămate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.”;
– Art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală: „Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (71) este definitivă.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că sunt cheltuieli judiciare toate acele cheltuieli efectuate în cursul procesului penal.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat – în etapa soluţionării de către judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 340 din Codul de procedură penală, a plângerii formulate conform art. 339 din Codul de procedură penală, vor fi stabilite printr-o încheiere a judecătorului de cameră preliminară, împotriva căreia nu poate fi exercitată nicio cale de atac specifică dreptului procesual penal – nu constituie, de plano, o lacună legislativă. Ci, mai degrabă, o opţiune a legiuitorului, întrucât acesta a prevăzut, la art. 578 din Codul de procedură penală, punerea în executare a cheltuielilor judiciare avansate de stat, făcând referire doar la dispoziţiile din hotărârile penale şi din ordonanţele procurorului privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, fără a include, aşadar, cheltuieli judiciare avansate de stat care sunt stabilite prin încheieri ale judecătorului de cameră preliminară.
În această situaţie, sunt aplicabile în materia executării cheltuielilor judiciare avansate de stat şi stabilite prin încheiere a judecătorului de cameră preliminară dispoziţiile Codului de procedură civilă coroborate cu cele ale Codului de procedură fiscală. Aceasta, întrucât executarea acestor cheltuieli implică, de fapt, plata unor sume de bani către bugetul statului, iar, potrivit art. 2 alin. (2) din Codul civil, acest din urmă act normativ „este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale”. Prin urmare, şi contestarea cheltuielilor judiciare la care face referire autorul excepţiei se va face potrivit dispoziţiilor Codului civil şi ale Codului de procedură civilă coroborate cu prevederile Codului de procedură fiscală.
În acest sens, susţinerea autorului excepţiei, conform căreia încheierea prin care sunt stabilite cheltuielile judiciare de către judecătorul de cameră preliminară în condiţiile art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală nu constituie titlu executoriu, nefiind, prin urmare, aplicabile dispoziţiile art. 260 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, nu poate fi reţinută. Aceasta întrucât, potrivit art. 632 alin. (2) din Codul de procedură civilă, constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633 din acelaşi cod, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, norma juridică astfel reglementată făcând, aşadar, trimitere, în sens larg, la orice înscrisuri care pot fi puse în executare. Or, încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară conform art. 340 din Codul de procedură penală, prin care sunt stabilite cheltuielile judiciare în sarcina unuia dintre participanţii la procesul penal, conform art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală, constituie un înscris oficial, potrivit definiţiei prevăzute la art. 178 alin. (2) din Codul penal, şi are un caracter definitiv, conform art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, putând fi pusă în executare, la nevoie, prin forţa de constrângere a statului, adică pe calea executării silite.
Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea:
– Respinge, ca neîntemiată, excepția de neconstituționalitate invocată.
