Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Articole Drept penal Opinii SELECTED

Imposibilitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul infracțiunii de ucidere din culpă în variantele agravante, săvârșite de o persoană care conduce un vehicul fără permis de conducere ori sub influența alcoolului sau a altor substanțe

25 august 2023 | Igor LĂCĂTUŞ
Igor Lăcătuș

Igor Lăcătuș

Prin Legea nr. 213 din 7 iulie 2023 pentru completarea art. 91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 629 din 10 iulie 2023, în vigoare din 13 iulie 2023, denumită “Legea Anastasia”, s-a reglementat imposibilitatea dispunerii de către instanța de judecată a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3) din Codul penal, dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336 din Codul penal.

Infracțiunile cu privire la care nu mai poate fi suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, sunt infracțiunile de ucidere din culpă, săvârșite în condițiile agravante prevăzute de alin. 2 și 3 al art. 192 din Codul penal, și dacă acestea au fost comise în condițiile săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere ori a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Articolul 192 din Codul penal
Uciderea din culpă
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.

Articolul 335 din Codul penal
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.

Articolul 336 din Codul penal
Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
(3) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Legiuitorul face referire exclusiv la imposibilitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor amintite, fără a face precizări și cu privire la amânarea aplicării pedepsei (articolul 83 și următoarele din Codul penal).

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Urmează a se vedea dacă, modificările legislative vizând imposibilitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul infracțiunilor înlăturate de la această modalitate de executare a pedepsei închisorii, vor trece filtrul de constituționalitate, în situația în care va fi sesizată Curtea Constituțională a României.

Avocat Igor Lăcătuș

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale