Plângerea prealabilă – calculul termenului de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei
25 august 2023 | Gabriel PETRACHE
Gabriel Petrache
Unul din principiile de bază ale dreptului procesual penal consacrat în Codul de procedură penală din 1968 a fost cel al oficialității, reglementat în art. 2 sub denumirea “legalitatea și oficialitatea procesului penal”.
Noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010) a preluat acest principiu într-o formă atenuată în art. 7 sub denumirea de” obligativitatea punerii în mișcare și exercitării acțiunii penale”. În noua reglementare, principiul oficialitații apare într-o formă atenuată, întrucât textul impune obligația de punere în mișcare a acțiunii penale doar în sarcina procurorului, când în cauză există probe din care rezultă săvarșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză de împiedicare, alta decât cele prevăzute la art. 7 al. (2) și (3).
Totuși, această obligație impusă procurorului nu este una absolută, textul articolului 7 al. (3) instituind unele excepții arătând că: “în cazurile prevăzute expres de lege, procurorul pune în mișcare si exercită acțiunea penală după introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau după obținerea autorizării ori sesizării organului competent sau după îndeplinirea unei alte condiții prevazută de lege”.
Astfel, una din excepțiile de la principiul oficialității o reprezintă instituția plângerii prealabile.
Conform art. 295 al. 1 Cpp “punerea în miscare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere”.
Potrivit art. 296 al. 1 Cpp “plângerea prealabilă trebuie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei”.
Din analiza celor doua texte rezultă că noțiunea de”faptă” prevăzută în articolul 296 al. 1 trebuie asimilată noțiunii de infracțiune consacrată la art. 295 al. 1 Cpp, întrucât în accepțiunea celor două texte conceptul de faptă se referă la fapta prevăzută de legea penală care a cauzat o vatămare celui îndreptățit la introducerea plângerii.
Cu alte cuvinte, ceea ce este de esența instituției plângerii prealabile este conștientizarea de către persoana vătămată a naturii infracțiunii a cărei victimă este, cu toate elementele constitutive ale acesteia, implicit faptul că această infracțiune se pedepsește la plângerea prealabilă.
Consecință a principiului disponibilitații, instituția plângerii prealabile a impus astfel persoanei vătămate, din rațiuni de politică penală, o obligație de diligență în privința aplicării acestei instituții procesual penale, sub sancțiunea decăderii.
Aceasta presupune că persoana vătămată trebuie să cunoască, la momentul formulării plângerii prealabile, infracțiunea pe care doreste să o sesizeze și implicit elementele constituitive ale acesteia, din care urmarea periculoasă cerută de lege fiind cea mai importantă.
Urmarea periculoasă cerută de textul de incriminare este cel mai important element pe care trebuie să-l cunoască persoana vătămată întrucât, pe de o parte acest moment a fost avut în vedere de către legiuitor când a prevăzut termenul de trei luni pentru introducerea plângerii, iar pe de altă parte, fiind momentul consumării sau epuizării infracțiunii, de acest moment depinde aplicarea altor instituții procesual penale.
Cunoasterea acestui element constitutiv al infracțiunii este foarte importantă din perspectiva clasificării infracțiunilor în funcție de rezultatul produs, întrucât analiza diferă după cum infracțiunea este de rezultat sau de pericol.
De asemenea, de momentul rezultatului depinde cunoașterea datei la care se consumă infracțiunea precum și incidența altor instituții de drept.
Chestiunea de drept antamată în acest material a pornit de la un caz concret apărut practică în privința infracțiunii de vătămare corporală din culpă în modalitatea unor acte de malpraxis medical, chestiune care nu a fost dezvoltată mult în doctrină.
Astfel, infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 al. 2 Cp face parte din categoria infracțiunilor de rezultat, ceea ce plasează momentul consumarii acesteia la momentul la care se produce urmarea periculoasă prevăzută de lege, respectiv una din urmările arătate la art. 194 al. 1 Cp.
Stabilirea cu exactitate a momentului consumării infracțiunii este foarte important, având relevanță juridică, întrucât acesta este momentul pe care persoana vătămată trebuie să-l cunoască, pentru introducerea plângerii prealabile.
Identificarea acestui moment poate ridica însă serioase probleme pentru persoanele care nu sunt familiarizate cu elemente de specialitate juridică, cu consecințe în planul drepturilor procesuale ale acestora, mergând chiar până la decăderea din exercițiul unor drepturi.
În practică, cunoașterea momentului consumării infracțiunii de către persoana vătămată este condiționată de capacitatea psiho-fizică a acesteia de a înțelege semnificația unor fapte prevăzute de legea penală, precum și, ceea ce este cel mai important, de modul în care aceasta percepe personal urmarea periculoasă a infracțiunii.
Modalitatea în care o persoană vătămată este în masură să înțeleagă, din punct de vedere juridic semnificația elementelor unei infracțiuni, în special urmarea periculoasă a acesteia, cu consecințe în planul dreptului procesual, diferă și în funcție de modalitatea concretă de comitere a faptei, precum și de formele infracțiunii.
Cazul concret de studiu ar fi al unei persoane vătămate care, suferind de o anumită afecțiune ușoară a fost supusă la o serie de intervenții medicale într-o perioada de câțiva ani la mai multe clinici, la finalul intervențiilor aceasta fiind nemultumită de actul medical pe care l-a considerat ca fiind cauzator al unei vătămari grave a sănătații sale în raport de afecțiunea minoră pe care o prezentase la început.
Intervențiile medicale de specialitate au presupus foarte multe vizite la acele clinici, multe manopere medicale efectuate periodic, precum și un tratament medicamentos specific evoluției cazului, întrucât evoluția sa nu a fost favorabilă încă de la început.
Într-o astfel de situație particulară, complexă din punct de vedere medical, în care s-a aflat persoana vătămată, supusă unor multiple manopere medicale în mod repetat și unor tratamente care s-au întins pe o peroadă de câțiva ani, este foarte dificil pentru aceasta să stabilească momentul la care a aflat despre săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă sau să identifice care manoperă medicală a generat urmarea periculoasă prevazută de textul de incriminare, respectiv una din urmările enumerate la art. 194 al. 1 Cp.
Astfel, modalitatea specifică de comitere a unei astfel de fapte ne obligă să apreciem că, momentul la care se poate considera că persoana vătămată ar fi putut fi în masură să cunoască despre existența unei posibile infracțiuni comisă de către medici este momentul în care, după finalizarea tuturor manoperelor medicale, aceasta a constatat, prin prisma stării sale de sănătate, că ansamblul manoperelor medicale la care a fost supusă nu a avut rezultatul dorit, cauzându-i o vătămare a sănătății.
Pentru stabilirea acestui moment, în practica organelor de urmărire penală sunt necesare verificări multiple pentru identificarea momentului de la care începe să curgă termenul prevăzut la art. 296 al. 1) Cpp, verificări care implică, atât studierea actelor medicale, dar și audierea amănunțită a victimei, tocmai pentru a vedea percepția subiectivă a acesteia cu privire la stărea sa de sănătate, în raport de manoperele medicale și de celelate particularități ale speței.
Vedem că, pornind de la modalitațile concrete de comitere a unor astfel infracțiuni de malpraxis, un moment important care trebuie avut în vedere pentru calculul termenului prevăzut de art. 296 al. 1 Cpp este cel perceput de către persoana vătămată ca fiind generator al unei vătămări a sănătății sale, ori un astfel de moment nu poate fi stabilit decât în urma unor investigații amanunțite.
Pe de altă parte, pentru existența unei eventuale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în varianta prevazută de art. 196 al. 2 Cp este necesar ca fapta care constituie elementul material al infracțiunii să producă una din consecințele prevăzute la art. 194 al. 1 Cp.
Din examinarea cazurilor indicate la art. 194 al. 1 Cp care reprezintă consecințe ale infracțiunii de vătămare corporală apreciem că aceste urmări nu pot fi constatate și individualizate decât pe parcursul cercetarilor și cu ocazia efectuării unei expertize medico-legale asupra victimei. Numai după administrarea acestui mijloc de probă cu caracter științific s-ar putea stabili legătura dintre actele medicale efectuate și urmarea periculoasă prevăzută de textul de incriminare, și implicit momentul la care persoana vătămată putea să cunoască despre săvârșirea infracțiunii.
Mijlocul de probă indicat, respectiv expertiza medico-legală asupra victimei, se impune a fi administrat în mod obligatoriu în situatia acestui gen de fapte care presupun acte medicale multiple care împreună conduc la un rezultat final vătămător.
Mai mult decât atât, în cauză vorbim despre o singură infracțiune de vătămare corporală din culpă compusă din mai multe acte care au fost comise în mod necesar în vederea obținerii rezultatului medical dorit și nu de o unitate legală în forma infracțiunii continuate.
Mențiunea aceasta este obligatorie, deoarece infractiunile comise din culpă nu pot îmbrăca forma infracțiunilor continuate, find lipsite de o rezoluție infracțională unică a autorului încă de la începutul activitatii infracționale planificate.
Astfel, în cazul unor astfel de fapte medicale multiple, numai după administrarea unor mijloace de probă organul de urmărire penală poate fi în măsură să aprecieze în privința momentului în care s-a comis fapta și implicit urmarea periculoasă cerută de textul de incriminare.
Ori, în lipsa acestor elemente necesare din cadrul probatoriului soluția dispusă este nelegală, atât prin prisma faptului că s-a stabilit în mod greșit momentul consumării infracțiunii, cu consecințe asupra termenului de introducere a plângerii prealabile, cât și pentru că cercetările sunt incomplete, deoarece nu s-a clarificat situația de fapt și toate elementele infracțiunii, în special consecințele acesteia.
Jurisprudența în materie, respectiv Decizia nr. 2/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casție și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu oferă din această perspectivă o soluție de drept în speța noastră, întrucât modalitatile de comitere a faptelor sunt diferite.
De aceea, în practica organelor de urmărire penală în cazul unor astfel de cauze de malpraxis, particulare ca modalitate de comitere, sunt necesare verificări multiple pentru stabilirea momentului la care începe să curgă termenul prevăzut la articolul 296 al. 1) verificări care implică, atât studierea actelor medicale, dar si audierea amanunțită a victimei tocmai pentru a putea identifica perceptia subiectivă a acesteia în raport de actele medicale la care a fost supusă, precum și față de celelate particularități ale speței.
Abia după coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate, respectiv acte medicale, declarația victimei și eventual ale martorilor, concluziile expertizei, etc se poate ajunge la o concluzie în privința momentului la care persoana vătămată era obligată să cunoască despre săvârsirea faptei.
În cazul unor astfel de spețe compexe, soluțiile de clasare întemeiate pe lipsa plângerii prealabile ca urmare a faptului că aceasta nu a fost introdusă în termenul legal, fără efectuarea activităților de urmarire penală necesare clarificarii situatiei de fapt, sunt nelegale.
În concluzie, în situația unor astfel ce cauze complexe din punct de vedere al modalității concrete de comitere, care presupun manopere medicale repetate și un tratament care se întinde pe o perioadă mai lungă de timp, momentul la care se produce urmarea periculoasă, respectiv vătămarea persoanei treebuie plasat la finalul activităților medicale, când persoana are o imagine de ansamblu asupra tuturor actelor medicale la care a fost supusă și este în măsură să perceapă starea de sănătate la care ajuns și să aprecieze în privința declanșării unei investigații penale împotriva celor vinovați.
Av. Gabriel Petrache
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
