« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii
18 comentarii

Nerespectarea condiţiei de independenţă a expertului analizată din perspectiva de funcționar public poate fi asimilată infracțiunii de abuz în serviciu?
29.10.2020 | Daniel UDRESCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Daniel Silviu UDRESCU

Daniel Udrescu

Descrie art. 246[i] Cod Penal fenomenul experţilor contabili judiciari „de casă” ai Ministerului Public sau cei ce sunt legaţi ombilical la robinetul de bani al expertizelor, ce curge pe lângă desemnarea „aleatorie,” pe care din ce în ce mai mulţi profesionişti (judecători, procurori, avocaţi, poliţişti) îl văd ca şi corupţie şi nu pot să pună degetul pe el?

Tipuri de abuz:

– Desemnarea de către Ministerul Public numai a unui anumit tip de expert care are o deformaţie profesională înclinată ACUZĂRII, selectiv, repetitiv, preferenţial, fără condiţia aleatorie.

– Desemnarea pe liste scurte, de către Ministerul Justiţiei a unei clasificări pe specialităţi, care la CECCAR reprezintă opţiuni ale expertului, transformate de instanţă în bariere selective.

– Listele pregătite pentru judecători de către Biroul Local de Expertize, ce sunt „dedicate” şi foarte scurte ce afectează în mod evident noţiunea de concurenţă.

CECCAR are un standard pe care experţii sunt obligaţi să-l respecte – Standardul Profesional 35, norma metodologică 3513.4, care obligă experţii cu privire la starea de independență a expertului contabil în raport cu cauza și mandatul primit. Important de arătat că în starea de independenţă este inclusă şi independenţa financiară.

Poate fi numit independent un expert ce efectuează 42 de expertize pentru Ministerul Public (vezi adresa atașată), cantitate procentuală ce depăşeşte cota de 25% din venituri/control stabilită de Standardele Contabile pentru independenţă? Mai există integritate într-o relație de dependență pecuniară? Şi mai ales când discutăm de achiziţii publice de servicii de către o autoritate, ce nu corespund legal cu textul de lege. Este vinovat Ministerul Public că nu ştie LEGEA?[ii]

Potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 20/2014, expertul tehnic judiciar a fost declarat funcționar public în conformitate cu dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal. Prin asimilare şi deducere, expertul contabil judiciar este învestit de către o autoritate publică pentru realizarea unui serviciu public printr-o decizie a autorității, respectiv numirea de către instanță a expertului. Trebuie reţinut că în astfel de numiri, Ministerul Public, mai recent, îşi numeşte expert consilier parte. Acest tip de expertiză este denumită judiciară. În urma acestei decizii Ministerul Justiţiei trebuie să stabilească norme de independenţă, dar de multe ori instanţa numeşte expert, acelaşi expert care a efectuat expertiza în cadrul urmăririi penale. Ori acesta este un abuz ce încalcă drepturile la apărare.

Prin asimilare, expertiza parte judiciară în care expertul este numit de către Ministerul Public a fost extinsă în sensul că expertul contabil judiciar exercită atribuții stabilite în temeiul legii, în scopul sprijinirii realizării prerogativelor puterii judecătorești, care este o instituţie publică. Din punctul meu de vedere, puterea judecătorească înseamnă Ministerul Justiţiei cu toată structura lui, ori procurorul face parte dintr-o altă structură, cea a Ministerului Public, deci nu exercită o putere judecătorească.

Drept pentru care modul în care un expert contabil judiciar îşi obţine onorariile trebuie să fie atât transparent, cât şi subiect al unor investigaţii, asemănătoare celor pentru funcţionarii publici.

Aici ar trebui să mă opresc şi să spun că expertiza este o probă a părţii când este depusă de parte.  Obiectivele părţii pot fi diferite de cele ale instanţei, sau pot fi orientate către elemente ce duc doar la presupunerea de adevăr, de întărire a unor prezumpţii.

Numirea prin încheiere de către procuror prin ordonanţă este o expertiză a părţii ACUZAREA. Şi acest tip de expertiză este denumită tot judiciară. Dacă însă APĂRAREA îşi face propria expertiză, aceasta are denumirea de expertiză extrajudiciară.

Întrebarea ce trebuie pusă este calitatea expertului în astfel de expertize. Este expertul funcţionar public într-o expertiză judiciară sau este expert într-o expertiză „extrajudiciară” a părţii ACUZAREA?

AUTORITĂŢII, oricare ar fi ea atunci când solicită o expertiză, îi sunt incidente prevederile Deciziei ÎCCJ nr. 20/2014, prin care expertul tehnic judiciar a fost declarat funcționar public în conformitate cu dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal?

Expertul judiciar contabil formulează concluzii în cadrul proceselor aflate pe rolul instanțelor sau în dosarele de cercetare/urmărire penală cu presupusa respectare a dispozițiilor cuprinse în  art. 5 CPP – aflarea adevărului în cauză.  Expertul desemnat exprimă o opinie, ce nu este cenzurată de un for, ci de către un alt expert (ce poate fi expert parte, prin opinie separată sau prin contraexpertiză). Judecătorul o acceptă sau nu. Procurorul poate doar să-l cheme ca martor, sau mai grav, să-l pună sub acuzare.

Infracţiunii de abuz în serviciu înscrise în art. 297 NCP îi corespund incriminările prevăzute în art. 246, art. 247 şi art. 248 CP 1969. În noua reglementare, infracţiunea analizată este prevăzută printre altele într-o variantă tip, corespondentă abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor şi, respectiv, contra intereselor publice.

Subiectul activ al infracţiunii rămâne calificat, fiind circumstanțiat de textul de lege prin calitatea de „funcţionar public” în sensul dat acestei noţiuni de art. 175 NCP. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 308 NCP, subiect activ al infracţiunii poate fi şi persoana asimilată funcţionarului public sau o persoană care exercită o însărcinare în cadrul oricărei persoane juridice. Comiterea faptei din culpă, are o incriminare separată, constituind infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută în art. 298 NCP.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, la fel ca în reglementarea anterioară, infracţiunea analizată se realizează şi printr-o inacţiune – nedeclararea situaţiei de independenţă, atunci când un procent semnificativ, definit de Standardele Contabile la 25%, afectează independenţa.  Deci nerespectarea condiţiei de independenţă a expertului analizată din perspectiva de funcționar public poate fi asimilată infracțiunii de abuz în serviciu.


[i] Art. 246: „Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor. Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”;
[ii] Spuneam în articolele precedente că raportat la prevederile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1/2018, din punct de vedere al legislației achizițiilor publice şi potrivit art. 59 din Legea nr. 98/2016, „în sensul prezentei legi, prin „conflict de interese” se înţelege orice situaţie în care membrii personalului autorităţii contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziţie care acţionează în numele autorităţii contractante, care sunt implicaţi în desfăşurarea procedurii de atribuire sau care pot influenţa rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparţialitatea ori independenţa lor în contextual procedurii de atribuire”.


Expert contabil Daniel Udrescu

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Secţiuni/categorii: Articole, Drept penal, Opinii, SELECTED TOP LEGAL, _CONTENT

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Au fost scrise până acum 18 de comentarii cu privire la articolul “Nerespectarea condiţiei de independenţă a expertului analizată din perspectiva de funcționar public poate fi asimilată infracțiunii de abuz în serviciu?”

  1. Robert ȘTEFAN spune:

    Infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută la art. 297 alin. (1) C. pen., implică neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos de către un funcționar public, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a unui act cauzator de prejudicii (vătămări). Prin decizia nr. 405/15.06.2016 (publicată în M. Of. nr. 517 din 08.07.2016), Curtea Constituțională a stabilit că norma legală de la art. 297 alin. (1) C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează ”prin încălcarea legii”, în acord cu principiul legalității incriminării – ”nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege” (par. 55 și 65). Termenul ”lege” desemnează legislația primară – legi adoptate de Parlament și ordonanțe emise de Guvern (ordonanțe de urgență și ordonanțe simple), cu excluderea reglementărilor secundare, care vin să detalieze legislația primară în limitele și potrivit normelor care le ordonă (par. 60-64).

    În această cheie interpretativă constituțională, nerespectarea de către expertul contabil a obligației relativ la completarea declarației de independență, prevăzută de Standardul profesional nr. 35 emis de CECCAR – ediția 2014 (pct. 3511.6., și nu 3513.4. cum greșit se indică în articol) nu intră sub incidența legii penale (chiar dacă expertul tehnic/contabil judiciar a fost asimilat funcționarului public în accepția legii penale). Neconformarea poate atrage însă răspunderea disciplinară a expertului contabil [art. 121 lit. m) din Regulamentul din 1995 privind organizarea și funcționarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați, art. 17 din OG nr. 65/1994].

    Experții contabili judiciari înclinați fie către ”acuzare”, fie către ”apărare” (analiza trebuie făcută din ambele perspective), pot fi suspectați de lipsă de imparțialitate și recuzați în urma constatării existenței unor elemente obiective, respectiv în urma dovedirii motivelor/cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 64 C. proc. pen. (art. 174 C. proc. pen.). În acest context, expertul contabil care a efectuat expertiza în faza de urmărire penală poate fi recuzat, existând o suspiciune rezonabilă în privința imparțialității sale [art. 64 alin. (1) lit. f) raportat la art. 174 alin. (1) C. proc. pen.]. Autorul articolului nu indică care ar fi temeiul legal al ”cotei de 25% din venituri/control stabilită de Standardele Contabile pentru independență”.
    În faza urmăririi penale organul de urmărire penală dispune efectuarea expertizei contabile, prin ordonanță motivată, sens în care numește experți independenți autorizați să efectueze lucrarea [art. 172 alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen., art. 2 din OG nr. 9/2000]. În absența unei prevederi normative exprese, numirea expertului nu este aleatorie în această fază procesuală, ceea ce, într-adevăr, ridică o problemă în planul concurenței profesionale oneste.

    Organul de urmărire penală nu are calitatea de ”parte” în procesul penal, care este alocată inculpatului/suspectului, părții civile/persoanei vătămate și părții responsabile civilmente (subiecți procesuali – art. 32-33 C. proc. pen.). Procurorul are calitatea de participant în procesul penal, desemnat să realizeze activitatea judiciară ca organ specializat al statului [art. 29 și art. 30 lit. b) C. proc. pen.]. În această calitate, este deplasat (juridic vorbind) să se afirme că procurorul ”își numește expert consilier parte” în faza de urmărire penală. Doar în faza de judecată procurorul poate solicita instanței ca un expert recomandat de acesta să participe la efectuarea expertizei, judecătorul urmând a dispune în privința acestei solicitări [art. 173 alin. (4) teza finală C. proc. pen.]. Părțile (subiecții procesuali principali) pot solita organului de urmărire penală ca la efectuarea expertizei să participe experți independenți autorizați recomandați de acestea [art. 172 alin. (8) și art. 173 alin. (4) prima teză C. proc. pen.), denumiți și experți consilieri ai părții [art. 18 alin. (1) din OG nr. 2/2000]. Faptul că partea a propus expertul, pe care îl plătește în baza unui contract de prestări de servicii profesionale contabile [art. 18 alin. (3) și art. 31 alin. (1) din OG nr. 2/2000] nu înseamnă că acesta își pierde independența profesională (se demontează astfel teza autorului articolului, care sugerează lipsa de independență a expertului numit de organul de urmărire penală). În plan probatoriu (expertiza) procesual se asigură astfel un (oarecare) echilibru pe linia dreptului la apărare. Se pleacă de la premisa că toți experții contabili judiciari, înscriși pe tabloul experților, sunt independenți. Afirmațiile speculative nu țin loc de dovadă.

    Expresii patologice (non-juridice) și incongruente de genul ”expertiza este o probă a părții când este depusă de parte”, ”dacă apărarea își face propria expertiză, aceasta are denumirea de expertiză extrajudiciară”, ”numirea prin încheiere de către procuror prin ordonanță (!?!) este o expertiză a părții acuzarea”, ”este expertul funcționar public… expert într-o expertiză ”extrajudiciară” a părții acuzarea ” ?, comportă câteva minime reacții din partea juriștilor. Procurorul nu este ”parte” în procesul penal și dispune doar efectuarea expertizelor judiciare – art. 177 C. proc. pen. (nu și extrajudiciare, pe care să le folosească în procesul penal). Expertizele extrajudiciare au un alt regim juridic (art. 3 și art. 26-31 din OG nr. 2/2000), aparte de expertizele judiciare (art. 2 , art. 17-25 din OG nr. 2/2000), și nu au valoarea de probă (mijloc de probă) a expertizelor judiciare dispuse de organele judiciare în cadrul procedurilor judiciare [art. 97 alin. (1) lit. e), art. 172 și urm. C. proc. pen.]. Aceasta în virtutea principiului nemijlocirii administrării probelor de către organele judiciare. Părțile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea probei cu expertiza contabilă judiciară [art. 99 alin. (3), art. 100 alin. (3) și art. 172 alin. (2) C. proc. pen.]. Administrarea probei cu expertiza constituie atributul organului de urmărire penală în faza de urmărire penală [art. 100 alin. (1) C. proc. pen.] și nu al părții. În cursul judecății, instanța este cea care administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămare sau a părților [art. 100 alin. (2) C. proc. pen.]. În procedurile judiciare expertizelor extrajudiciare li se acordă uneori valențe de înscrisuri probatorii (mijloc de probă distinct de expertiza judiciară), constituind premisa pentru dispunerea unei expertize judiciare în cadrul procesului pendinte (ceea ce reprezintă cu totul altceva).

    Opinia expertului numit, materializată în constatările/concluziile raportului de expertiză, nu poate fi ”cenzurată” prin opinia separată a expertului ”parte” (mai bine zis consilier al părții). Instanța este cea care apreciază liber proba cu expertiza contabilă judiciară [art. 103 alin. (1) C. proc. pen.]. Atunci când concluziile raportului de expertiză judiciară sunt contestate de parte (eventual prin intermediul expertului consilier), pentru ca acestea sunt neclare sau contradictorii (inclusiv sub aspectul comparației între conținut și concluzii), organul de urmărire penală poate aprecia și dispune efectuarea unei noi expertize [art. 181 alin. (1) C. proc. pen.].

    În continuarea întrebării retorice lansate de autorul articolului aici comentat, propunem atenției alte două întrebări:

    1. Poate face expertul contabil obiect al cercetării disciplinare atunci când încalcă următoarele dispoziții din cuprinsul Standardului profesional nr. 35 Expertizele contabile/Ghid de aplicare, elaborat și revizuit de CECCAR în anul 2014?: expertul contabil trebuie să folosească metode specifice științei contabilității, iar concluziile sale trebuie să fie fundamentate numai pe bază de documente care atestă evenimente și tranzacții ce fac obiectul evaluărilor/prezentărilor contabile, conform legislației/reglementărilor din domeniul financiar-contabil (pct. 3513.1. din Standard); expertului contabil nu i se poate cere și acesta nu se poate pronunța asupra încadrărilor juridice/legale ale faptelor supuse judecății, cu mențiunea actelor normative încălcate [pct. 3521.2.(ii) din Standard; Cap. 3, pct. 3.2.1. din Ghid]; în cauzele penale, opinia expertului contabil se rezumă la expunerea faptelor/împrejurărilor expertizate în conformitate cu regulile științei și expertizei profesionale contabile, aplicând principiile contabilității (pct. 3521.4. din Standard; Cap. 2, pct. 2.3.3.2. din Ghid); expertului îi este interzis să facă aprecieri asupra încadrărilor juridice, deoarece misiunea acestuia este de a analiza evenimente și tranzacții, și nu încadrarea juridică a faptelor constatate (pct. 3531.3. din Standard).

    2. Poate fi expertul contabil subiectiv activ al infracțiunii de exercitarea fără drept a activităților specifice profesiei de avocat, în condițiile art. 25 alin. (2)-(4) raportat la art. 3 din Legea nr. 51/1995, coroborat cu art. 348 din Codul penal?

    3. Este tolerabilă, într-o societate democratică, bazată pe principiile statului de drept, retorica publică a experților contabili în domeniul dreptului (științelor juridice), în scopul atragerii clientelei?

    • Am savurat comentariul dvoastra. Omerta. Eu ma intreb multe, pentru ca vad comentariul dvoastra si vad ca atunci cand avocatul cere obiective in cadrul expertizei parchetului, acestea sunt respinse in bloc, nu respecta stiinta contabila fiind de regula idiotenii combinate cu prezumtii. De cand stabileste Ministerul Public creante fiscale fara implicarea ANAF?

      Retoric un exemplu: prejudiciul din tranzactii poate fi de maxim 155 de milioane pt TVA eliminat de la deducere. Expertul desemnat, urmarind constructia unui obiectiv PREZUMTIE, ajunge la un calcul de 295 milioane, pentru ca nu a luat in considerare si recomandarea ANAF de stornare si repunere in perioada urmatoare. A adunat repunerea fara stornare, marind prejudiciul cu 140 mil, ARTIFICIAL.

      Ati spus: „Opinia expertului numit, materializată în constatările/concluziile raportului de expertiză, nu poate fi ”cenzurată” prin opinia separată a expertului ”parte” (mai bine zis consilier al părții). Instanța este cea care apreciază liber proba cu expertiza contabilă judiciară [art. 103 alin. (1) C. proc. pen.]. Atunci când concluziile raportului de expertiză judiciară sunt contestate de parte (eventual prin intermediul expertului consilier), pentru ca acestea sunt neclare sau contradictorii (inclusiv sub aspectul comparației între conținut și concluzii), organul de urmărire penală poate aprecia și dispune efectuarea unei noi expertize [art. 181 alin. (1) C. proc. pen.].”

      Comentariul dvoastra este teorie cu Codul in mana. Eu va spun practic. La exemplu de mai sus avocatul face obiectiune. Procurorul spune ca este aparare de fond. Nu tu stiinta contabila, ci pura speculatie, cu mentiunea catre avocat: „obiectiunea eliptica de sens nu are legatura cu raspunsul expertilor desemnati.” Punct!!! Adica as putea spune idiotic ca ce este ilogic pentru mine ca nu poate fi prejudiciul mai mare decat valoarea tranzactiei, pentru procuror intervine legea expansiunii universului si prejudiciul poate fi atat cat vrea procurorul, ca el este cel mai mare dumnezeu (cu d mic).

      • Udrescu are dreptate aici.
        Instituţia expertului profesionist, adică mercenar, năimit al ANAF, nu garantează independenţa şi lipsa prejudecăţii.
        Ăştia sunt experţi lipsiţi de credibilitate.
        Dacă ar începe nişte studii de drept cred că Udrescu are şansa să fie un bun jurist.
        Poate dacă ar face un efort să ceară opinia unor colegi (şi mă ofer să-i dau o revizuire colegială) ar evita multe din greşelile juridice pe care le face.
        Dar, repet, aici are dreptate.
        Organizarea expertizelor în România este defectuoasă. Nu ar trebui să existe instituţia expertului de listă.

        • Ioan BUCSA spune:

          Domnul Udrescu este un jurist foarte bun în domeniul lui de expertiză – dacă face dreptul nu devine mai bun! Problema dumnealui e că e prea pătimaş, iar asta derivă din faptul că e de cealaltă parte a baricadei, adică a contribuabililor (mai mult sau mai puţin de bună credinţă, oneşti) şi vede cum autorităţile fiscale şi cele judiciare aplică de multe ori eronat dispoziţiile legale pentru a mări artificial dările/prejudiciile pretinse. Ce să-i faci, dacă aceşti contribuabili şi-au angajat un expert/jurist competent şi nu un funcţionar influent?!

      • M-ati facut sa-mi doresc sa citesc o teza de doctorat scrisa pe acest subiect, in Romania, printr-o privire comparativa spre jurisprudenta CEDO ref. la martorii-experti + cum se intampla in Franta. Aveti atat de multa dreptate, incat e dureros de trist.

        As mai adauga ca in penal se mai intampla un lucru tare ingrijorator si STRIGATOR LA CER DIN PERSPECTIVA LUI ART 1 DIN PROTOCOLUL NR 1 LA CONVENTIE. Se pune sechestru pe toate bunurile mobile si imobile, indiferent de valoarea lor, cat e ea de mare, prin raportare la prejudiciul estimat. Am vazut o situatie recenta in care pentru un prejudiciu estimat de 130 de mii de euro, s-a impus sechestru prin folosirea expresiei: toate bunurile mobile si imobile. Si ele erau mai mult de 1 milion de euro. Si s-a incalcat clar jurisprudenta CEDO incidenta, si anume, mai ales Dzinic v Croatia

        Si daca mai imi amintesc si ce a zis CJUE ref datoria procurorilor de a respecta ex officio drepturile fundamentale, incep sa plang in hohote cu lacrimi ce se vad si de pe Luna intr-o noapte senina

        https://citate.juridice.ro/11145/trebuie-aratat-ca-o-obligatie-similara-revine-de-asemenea-in-mod-necesar-ministerului-public-in-cursul-fazei-preliminare-a-procedurii-penale/

        sau

        https://citate.juridice.ro/10253/procurorilor-europeni-eppo-ar-trebui-sa-li-se-ofere-o-pregatire-adecvata-in-carta-dfue-precum-ea-a-fost-interpretata-in-jurisprudenta-cjue/

        Cine verifica in Romania ca procurorii respecta din oficiu CARTA DFUE si juri CJUE/CEDO aferenta incidenta, in cadrul urmarii penale? avem pe cineva ce face o astfel de statistica? ca eu, ca tert, clar nu am acces.

        „La exemplu de mai sus avocatul face obiectiune. Procurorul spune ca este aparare de fond. Nu tu stiinta contabila, ci pura speculatie, cu mentiunea catre avocat: „obiectiunea eliptica de sens nu are legatura cu raspunsul expertilor desemnati.” Punct!!! Adica as putea spune idiotic ca ce este ilogic pentru mine ca nu poate fi prejudiciul mai mare decat valoarea tranzactiei, pentru procuror intervine legea expansiunii universului si prejudiciul poate fi atat cat vrea procurorul, ca el este cel mai mare dumnezeu (cu d mic).”

  2. Să nu uităm că judecătorul este expertul final.
    El ascultă opiniile tuturor, le cântăreşte şi apoi face socotelile el singur.
    Judecătorul nu are nicio obligaţie să creadă pe nimeni, martor expert sau laic.
    Cu atât mai bine că ANAF angajează experţi mercenari pentru că îşi diminuează credibilitatea şi rapoartele lor nu vor fi credibile.

    În ce priveşte declararea martorilor experţi ca funcţionari publici, cred că ICCJ a greşit aici. Martorul expert nu este angajat al statului, nu exercită nicio putere de stat legislativă, guvernamentală sau judecătorească.

    • Ioan BUCSA spune:

      Textul de lege spune că acel expert exercită atribuţiile unei puteri de stat, chiar dacă temporar şi prin delegare; noi românii suntem cam cârcotaşi… dacă face organul/autoritatea o evaluare, nu e bună, iar dacă o face un expert independent numit de ea, tot nu e bine, e un mercenar; dar de principiu, organul/autoritatea când se apucă de treabă, trebuie să facă o evaluare pentru că in funcţie de ea face o încadrare juridică a faptelor, devin incidente tot felul de norme juridice; problema e că în faza de urmărire penală(dacă vorbim de un ds de evaziune de ex) inculpaţii nu prea apelează la experţi parte profesionişti care să propună şi ei obiective, să se opună motivat la cele ale organului şi tot aşa, ci o lălăie pe motiv că lasă că or vedea ei în instanţă! Bună, rea evaluarea, până la urmă judecătorul, în contradictorialitate cu celelalte părţi, va putea administra o nouă expertiză care să tranşeze chestiunile litigioase. Apropos de profesionişti, am văzut puncte de vedere la unor experţi parte care în loc să critice punctual răspunsurile la obiective oferite de expertul judiciar desemnat şi să spună după opinia sa cum ar fi fost corect, pur şi simplu făceau un alt raport de expertiză după cum credeau ei că era bine pentru clientul lor (ce să mai înţeleagă judecătorul!?).

      • Instituţia „martorului oficial, de stat” e un nonsens.
        Nu există „martor de profesie” sau „martor autorizat” de stat.
        De asemenea, nu există „martorul arbitru” ales de ambele părţi.
        O această procedură încalcă principiul contradictorialităţii.
        Legea la noi este neconstituţională în acest sens iar decizia ICCJ care conferă calitatea de „funcţionar public” martorilor experţi în procesele penale nu face decât să confere statutul de funcţionar de stat într-un proces în care Statul este parte.
        Martorul oficial, de stat, martorul de profesie este esenţialmente nedemn de încredere.
        Unui martor nu îi este permis să exercite niciun fel de atribuţii de stat într-un proces iniţiat de stat împotriva unei persoane fizice.
        Instituţia martorului funcţionar public este o confuzie juridică de proporţii.
        Un martor ales de ambele părţi este mai mult un arbitru, nu un martor.
        Eu personal nu aş fi niciodată de acord cu un expert ales de instanţă prin aruncarea cu zarurile sau ales de partea adversă.
        Niciodată un avocat apărător nu va propune vreodată un martor expert care să depună mărturie împotriva lui. Ăla nu e martor. E acuzator.
        Iar martorii de pe liste „judiciare” nu sunt martori. Sunt mercenari.
        Martorii care trăiesc din mărturii nu pot fi acceptaţi în instanţă.

        • https://www.juridice.ro/443140/problema-expertilor-judiciari.html

          De mult ar fi trebuit sa exprimati intr-o dezbatere ce ati scris in 2016, dar perfect adevarat.

          Eu consider ca sistemul prin care sunt numiti expertii de catre instanta prin liste, ce sunt atat de corupte ca imi este rusine sa vad biroul de expertize legat la sifonarea unor fonduri.

          Si eu sustin acelasi lucru ca proba cu expertiza este similara martorului expert si nu trebuie sa fie proba judecatorului ci a partii (iar o sa ma criticati ca Procurorul nu este parte) Mi se pare insa incorect sa numesc expertiza solicitata de Ministerul Public ca expertiza judiciara pe aceiasi treapta cu cea solicitata de judecator si incomparabil mult mai jos, denigrata chiar, expertiza extrajudiciara prezentata de avocat, care nu este o arma egala in argumentatia impotriva Ministerului Public, avocatul fiind cenzurat atunci cand solicita obiective pe care procurorul le respinge in expertiza Ministerului Public.

          • Hai sa construim o dezbatere in acest sens.

          • Uite că mai ţin o lecţie aici ca să corectez nişte neînţelegeri foarte frecvente. E o confuzie terminologică şi practică
            Nu există în legislaţia română „probă cu expertiză” ci probă cu martori.
            Mărturia este exclusiv depoziţia orală a martorului.
            Mai există, desigur, şi interogatoriul scris.
            „Expertiza” nu poate depune mărturie. Este o simplă hârtie, un document creat de expert (martor). Doar martorul expert poate depune mărturie.
            Nicio bucată de hârtie depusă în faţa judecătorului nu are valoare dacă nu este susţinută personal, în faţa judecătorului, de către expertul autor al documentului (expertizei). Asta este regula fundamentală.
            Procesul se judecă exclusiv în instanţă, nu în afara ei.
            Expertul poate fi numit de judecător, din oficiu, sau de către părţi.
            Numirea din oficiu este o excepţie, deoarece procesele trebuie conduse şi promovate de către părţi, nu de către judecător.
            Regula este că părţile stăruie şi propun un expert.
            În practică, avocaţii noştri nu ştiu că pot contesta rapoartele prin însăşi faptul că expertul nu e prezent în instanţă să le susţină, nu ştiu că expertul TREBUIE chemat în instanţă şi că îi pot contesta capacităţile profesionale, educaţia ştiinţifică, metoda ştiinţifică şi experienţa în domeniu.
            Avocaţii nu ştiu că niciodată nu trebuie să fii de acord cu expertul propus de instanţă, mai ales dacă există experţi propuşi de parte.
            Un expert numit de instanţă este un semnal de alarmă pentru părţi.
            Inculpatul sau pârâtul, după caz trebuie întotdeauna să aibă expertul propriu.
            Martorul trebuie să informeze ambele părţi cu privire la faptele pe care le-a stabilit.
            Martorul poate fi interogat de fiecare parte, în procedura administrării dovezilor prin avocat (absolut preferabilă) sau în faţa judecătorului.
            Martorul poate fi chemat în instanţă pentru interogatoriu sau contra-interogatoriu de către orice parte.
            Numirea de către judecător a unui expert nu împiedică cu nimic părţile să aibă propriul expert.
            Raportul de expertiză (hârtia) reprezintă o declaraţie extrajudiciară, şi în lipsa prezenţei autorului în instanţă, nu poate fi reţinută de judecător ca având valoare de probă.
            Un expert care îşi trimite hârtia la judecător şi nu se prezintă s-o susţină, va fi exclus ca martor, şi automat lucrarea lui va fi exclusă ca probă.
            De ce? Pentru că orice probă trebuie obligatoriu supusă procedurii adversariale, interogatoriu/contra-interogatoriu, prin care părţile au dreptul să-l confrunte în instanţă pe martor, care trebuie să răspundă la întrebări.
            Nu există în dreptul românesc probe care nu pot fi contestate sau probe care au valoare prestabilită.
            Toate documentele pot fi contestate şi excluse din probatoriu.
            Un martor care nu se prezintă în instanţă nu poate fi considerat martor.
            Dar, dacă avocaţii tac ca peştii sau nu ştiu că trebuie să conteste aceste lucruri, atunci judecătorul va conchide că avocaţii nu au nicio obiecţie la prezentarea raportului SCRIS fără susţinere personală a martorului. O greşeală imensă pentru că avocatul, în naivitatea lui, îşi lipseşte propriul client de dreptul de confruntare, de interogatoriu, de contrazicere, de pledoarie, dacă vrei.
            Şi drepturile neinvocate se pierd sau excepţiile neridicate sunt considerate ca fiind abandonate. Asta e legea procedurii civile. Avocaţii au obligaţia să nege, să conteste, să ridice excepţii. Dacă nu le ridică, dreptul se pierde.
            În instanţă bătălia este între experţi, nu este o bătălie a hârtiilor, care scrie mai mult.
            Nicio expertiză nu poate fi atacată cu o contraexpertiză. E o exprimare improprie şi generatoare de confuzii.
            Doar un expert/martor poate fi atacat de un alt martor.
            Un martor expert care nu poate fi confruntat, contrazis, adus în instanţă, nu poate fi admis ca martor în cazul respectiv. Martorul care nu mărturiseşte nu e martor. Hârtia pe care o scrie el nu este mărturie, nu e dovadă. E doar o declaraţie extrajudiciară.
            Nu se acceptă ca martorii să stea acasă şi să se bată în în hârtii şi contra-hârtii (expertize/contraexpertize).
            Dar, în lipsa contestării şi atunci când avocatul este naiv şi nu cheamă martorul personal în instanţă, atunci, judecătorul, în lipsa obiecţiunilor va accepta hârtiile.
            Avocatul care achiesează la o procedură scrisă în instanţă face o greşeală mare. Îşi lipseşte propriul client de o armă puternică: depoziţia.

            Nu eu te-am criticat că „procurorul nu este parte”. Într-adevăr, într-un proces penal, părţile sunt inculpatul şi Statul. Statul este parte, reprezentat de procuror.
            Dar e o diferenţă fără prea mare distincţie. În exprimare, când se vorbeşte de „parte”, se subînţelege că este vorba de parte, prin avocat sau procuror, după caz.
            De exemplu, în expresia „Acuzarea susţine că inculpatul a …”, cuvântul „acuzarea” reprezintă întreaga echipă a părţii care acuză.
            Eu te critic pentru chestiuni de substanţă, nu pentru nimicuri, şi doar atunci când e nevoie.
            De asemenea, nu mă interesează greşelile de ortografie.

            • Legile în România sunt pline de confuzii terminologice – le numim confuzii pentru că probabil presupunem buna-credință a legiuitorului.

              De exemplu: organ JUDICIAR e și procurorul. Că așa îl face Codul de procedură penală din pix. Or, numai JUDICIAR nu e procurorul.

              Art. 30: Organele judiciare
              Organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciară sunt:
              a)organele de cercetare penală;
              b)procurorul;
              c)judecătorul de drepturi şi libertăţi;
              d)judecătorul de cameră preliminară;
              e)instanţele judecătoreşti.

              Ce zice dicționarul referitor la judiciar? Zice așa: JUDICIÁR, -Ă, judiciari, -e, adj. 1. Care ține de justiție, privitor la justiție; judecătoresc. ◊ Cronică judiciară = dare de seamă asupra proceselor și dezbaterilor care au loc înaintea justiției. 2. Făcut prin autoritatea justiției. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. judiciaire, lat. judiciarius.

              Plus că nu știu, și dacă să zicem nu ai ști limba română și nu ai avea acces la dicționarul românesc pentru a verifica niște cuvinte, te simți automat stânjenit când observi înșiruirea egală dintre procuror și judecător … dar terminologic avem confuzia? o avem: organ judiciar – și pac! în România – când auzi această expresie – te obligă articolul 30 să te gândești în egală măsură fie la judecător, fie la procuror: să te confuzezi, adică să ai nevoie de precizări suplimentare pentru a-ți da seama dacă e vorba de procuror, sau e vorba de judecător, Codul de procedură penală obligându-te să simți că gândești eronat ceea ce gândești corect totuși pentru că tu ai gândi spontan conform cu dicționarul explicativ al limbii române și deci ai gândi doar că e vorba mereu de judecători.

              Probabil de aceea nu poți fi testat la drept, în România, decât pe bază de grile și memorare. Că altfel, ai constata inclusiv aceste elementare contradicții terminologice. Adică ce ar zice legea ar fi contrazis de dicționar, … de contradicția cu Constituția ce să mai vorbesc …

              • Nu prea văd ce are exemplul tău primitiv de-a face cu chestiunea complicată a teoriei dovezilor.

              • are la fel de mult de a face (ba chiar un pic mai mult) pe cât are discuția dumneavoastră despre ce și cum ar trebui să se întâmple în România, fără să discutați CEDO deloc, cu privire la forța probantă a experților, deși dvs practicați într-un stat ce nu e stat-membru CEDO si mai ales, desi faceti afirmatii ce nu lasa loc deloc pentru exceptii, ba chiar pare ca transformati regula CEDO in exceptia CEDO – pe langa faptul ca o ignorati. cam asta am dorit să demonstrez, adica si mai pe scurt: am dorit sa demonstrez ca mai bine discutam despre exemplul meu, ca ar avea o relevanta mai mare prin raportare la comentariile dvs.

                cât despre caracterizarea cum că exemplul ar fi un exemplu primitiv, să știți că eu îl consider a fi foarte postmodern, de fapt.

    • as nuanta afirmatia ca nu are obligatia sa creada pe nimeni, martor expert sau laic.
      priviti spre CEDO incident, si veti observa de ce trebuie mult nuantata.

      • Aş privi către CEDO, aş privi oriunde, dacă ai putea măcar să indici o trimitere jurisprudenţială în sprijinul afirmaţiilor tale sau să explici măcar ce vrei să spui.
        Nu există martori care au credibilitate şi rezonabilitate cu valoare prestabilită.
        Judecătorii nu au nicio obligaţie să creadă pe nimeni. Mai mult, judecătorii sunt obligaţi să fie imparţiali, să aprecieze orice martor, expert sau laic, să le cântărească credibilitatea şi caracterul rezonabil şi abia apoi să ia în considerare mărturia depusă.
        Un judecător care acceptă ca evanghelie orice mărturie a unui tip de martor, expert de exemplu, nu e judecător, e taxator de bilete la circul judiciar.

        • Ce spun eu referitor nuantare se regaseste in carti de drept CEDO de la Oxford University Press. O Boyle, 2018, p. 483, nota de subsol 1142 care trimite la una dintre cauzele CEDO pertinente. Evident ca mai sunt si alte cauze, de la alte pagini, ce trebuie de asemenea – evident – chiar coroborate. Plus ca dreptul e viu, si de la 2018 pana la 2021 om mai avea si alte cauze.

          Nu am timp sa dezvolt mai mult, cum de altfel se pare ca nu avuserati nici dvs, din moment ce nu trimiteti la nimic relevant din punct de vedere juridic care sa sustina afirmatia pe care eu am criticat-o.

          Initial, va raspunsesem altfel, dar mi-am sters comentariul si-l postai pe acesta.

          • Da, mulţumesc pentru citat. Foarte util. Este cartea de sub masă, lângă cartea verde, deasupra cărţii cu coperţi rupte, pagina 483, nota de subsol 1142 care trimite la una din cauze.
            Cu o aşa claritate şi precizie juridică de bisturiu, totul îmi este foarte clar acum.
            Pot să dorm liniştit, dna Caţavencu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD