Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Citeşte mai mult: CCR, Drept constituțional, Note de studiu, Procedură civilă, RNSJ

Excepție de neconstituționalitate respinsă ref. timbrarea cererii de recuzare

25 august 2023 | Alina MATEI

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 23 august 2023 a fost publicată Decizia nr. 175/2023 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. d) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Excepţia a fost ridicată de Asociaţia de Locatari nr. 761 din Galaţi, prin reprezentant legal Marin Frunză, în Dosarul nr. 10.073/233/2009/a1 al Judecătoriei Galaţi – Secţia civilă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că plata unei taxe de timbru ce vizează o cerere de recuzare reprezintă o nesocotire a principiilor consacrate în cuprinsul art. 1 alin. (3) din Constituţie, cu privire la garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în art. 1 alin. (5) din Constituţie, care stabilesc prioritatea absolută a aplicării prevederilor Constituţiei în raport cu alte acte inferioare, dar şi o încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) Constituţie, care impun ca cetăţenii să beneficieze de drepturile şi libertăţile consacrate şi prevăzute de Constituţie, inclusiv de garantarea dreptului la apărare. Textul de lege criticat este vădit neconstituţional în măsura în care se solicită o taxă pentru a îndrepta o greşeală, o eroare judiciară sau chiar un abuz comis de instanţă când a solicitat taxa judiciară de timbru. Susţine, totodată, că aceste dispoziţii nu prevăd termenul legal în care se poate formula cerere de acordare a facilităţilor fiscale pentru taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei aferentă cererii de recuzare, modul de soluţionare a cererii de acordare a facilităţilor fiscale sub forma scutirii de plata taxelor, formulată de o persoană juridică, şi nici calea de atac împotriva soluţiei şi nici termenul în care se poate exercita calea de atac împotriva soluţiei pronunţate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 3 lit. d) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: […] d) cereri de recuzare în materie civilă – 4 lei.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că:

– dispoziţiile invocate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare celor din prezenta cauză şi prin raportare la aceleaşi norme constituţionale (Decizia nr. 587 din 23 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 21 aprilie 2022);

– Curtea a reţinut în decizia din 2021, în esenţă, că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. Legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu. Art. 21 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele judiciare de timbru, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”, plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor.

– nu se poate vorbi despre un cuantum împovărător al taxei judiciare de timbru, acesta fiind unul rezonabil, care nu este de natură a afecta justiţiabilul din punct de vedere financiar, astfel încât nu pot fi reţinute criticile referitoare la restricţionarea accesului la justiţie sau a dreptului la apărare prin instituirea acestei taxe fixe datorate de justiţiabil în cazul depunerii unei cereri de recuzare a membrilor completului de judecată, în materie civilă. De altfel, legiuitorul a instituit, prin art. 21 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea de a se acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situaţii în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanţie a accesului liber la justiţie.

– întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză;

– referitor la susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora dispoziţiile art. 3 lit. d) din Legea nr. 146/1997 nu prevăd termenul legal în care se poate formula cerere de acordare a facilităţilor fiscale pentru taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recuzare, modul de soluţionare a cererii de acordare a facilităţilor fiscale sub forma scutirii de plata taxelor, formulată de o persoană juridică, calea de atac împotriva soluţiei şi nici termenul în care se poate exercita calea de atac împotriva soluţiei pronunţate, Curtea subliniază faptul că instanţa de contencios constituţional nu este competentă a soluţiona excepţii de neconstituţionalitate privind lacune legislative ori în cazul unor reglementări legale despre care se pretinde că ar fi incomplete ori nesatisfăcător redactate, deoarece aceasta ar presupune o intervenţie nemijlocită din partea sa în activitatea de legiferare.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Arii de practică

Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică
Specialişti
Secţiuni   Noutăţi   Servicii      Articole   Jurisprudenţă   Legislaţie      Arii de practică