Secţiuni » Mesaje de condoleanţe
Mesaje de condoleanţe
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3 SUV
AUDI Q3
AUDI Q8
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
Citeşte mai mult în legătură cu Mesaje de condoleanțe

Jud. Georgeta Anton s-a stins. UPDATE: Mesaje de condoleanțe

29 august 2023 | JURIDICE.ro

Foștii colegi din cadrul Tribunalului Dâmbovița deplâng plecarea dintre noi, la vârsta de 66 de ani, a jud. GEORGETA ANTON (13 iulie 1957 – 27 august 2023) – a transmis cotidianul „Gazeta Dâmboviței”.

Doamna judecător Georgeta (Geta) Anton a activat în cadrul Secției a II-a Civilă (fostă Comercială și de Contencios Administrativ) a Tribunalului Dâmbovița, de unde s-a pensionat în luna aprilie 2013.

A fost o colegă foarte bună și foarte apreciată, tot timpul cu zâmbetul pe buze. Se lupta de câțiva ani cu o boală incurabilă.

Trupul neînsuflețit va fi depus la Capela Mitropoliei (Biserica „Sf. Atanasie și Chiril”) din Târgoviște, str. Cetății, nr. 1, jud. Dâmbovița, până mâine, 29 august 2023, ora 13:00, când urmează a fi condusă în comuna Finta, sat Finta Mare, jud. Dâmbovița, unde, începând cu ora 14:00, vor avea loc slujba de înmormântare și înhumarea.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

***

Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă profundul regret pentru încetarea din viaţă a doamnei Georgeta Anton, fost judecător în cadrul Tribunalului Dâmbovița şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate.

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

JURIDICE by Night

Servicii JURIDICE.ro

Dumnezeu să o odihnească!


Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories