Secţiuni » JURIDICE NEXT » Universitaria
Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi

Facultatea de Drept, Universitatea din București. Mobilități ErasmusPlus în cadrul rețelei CIVIS 2020-2021
03.11.2020 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, UNIVERSITARIA
JURIDICE - In Law We Trust

Luni, 2 noiembrie 2020, Facultatea de Drept, Universitatea din București, a informat că s-a aprobat lansarea selecției pentru mobilități de studii în cadrul programului Erasmus, potrivit unui comunicat.

Mobilitățile de studii Erasmus vor fi finanțate pentru o perioada de minim trei luni (90 zile) și maxim un semestru academic, pe durata semestrului al doilea 2020-2021 (grant 520 euro/lună).

Mobilitățile se pot efectua în cadrul următoarelor patru universități CIVIS: Aix-Marseille Universite,  Sapienza Universita di Roma, Eberhard Karls Universitaet Tuebingen, Stockholm University.

Criterii de eligibilitate și selecție:
∙ să fie student/masterand/doctorand al Universităţii din Bucureşti (la cursuri zi);
∙ să fie cel puțin absolvent al primului an de studii de nivel licență,
∙ să facă dovada cunoaşterii unei limbi străine (certificat/diplomă/atestat sau auto-evaluare, nivel minim B2);
∙ să prezinte o scrisoare de intenţie/motivaţie pentru efectuarea mobilității (într-o limbă străină);
∙ să prezinte un curriculum vitae, în format EUROPASS (într-o limbă străină);
∙ să prezinte o recomandare pentru efectuarea mobilității, din partea unui cadru didactic din facultatea respectivă.

Candidații pot trimite online documentele pentru selecție la Biroul ERASMUS+ al UB până la  data de 12 noiembrie 2020 (ora 14:00), completând aplicația disponibilă aici.

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti