Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

O nouă șansă ratată de a reglementa în mod corespunzător și complet instituția măsurilor asigurătorii din procedura penală (inexistența „remediului eficient”)
05.11.2020 | Cătălin ONCESCU

JURIDICE - In Law We Trust
Cătălin Oncescu

Cătălin Oncescu

În anul 2017, Guvernul României a inițiat în fața Senatului un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul penal, în vederea transpunerii unor directive ale Uniunii Europene. La final de 2017 (ca urmare a depășirii termenului de adoptare), proiectul a ajuns la nivelul Camerei Deputaților, primind numărul de înregistrare PLX537/2017[1]. După aproape 3 ani de dezbateri în Camera Deputaților, proiectul a fost adoptat în data de 13 octombrie 2020, fiind promulgat de Președintele României la data de 2 noiembrie 2020 prin Decretul nr. 826/2020. Astfel, proiectul a devenit Legea nr. 228/2020, aceasta fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 1019 din 2 noiembrie 2020 (pentru mai multe detalii privind parcursul proictului poate fi consultată pagina web a Camerei Deputaților aici).

Proiectul în discuție (actuala Lege nr. 228/2020) vizează transpunerea în legislaţia naţională a mai multor dispoziții cuprinse de Directiva 2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, precum și de Directiva 2016/343/UE privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

În mod special, cu privire la măsurile asigurătorii care pot fi luate în cursul procesului penal, observăm că decizia legiuitorului este ca, la art. 249 C.pr.pen., după alineatul (4) să fie introdus un nou alineat, alin. (41), cu următorul cuprins:

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.”

De asemenea, la art. 2501 C.pr.pen., după alineatul (3), a fost introdus un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins, clarificând astfel procedura de contestare a măsurilor asigurătorii luate în cursul judecăţii, atunci când sunt dispuse direct prin decizia instanței de apel, dat fiind că această situație nu era acoperită de vechile prevederi ale art. 2501 C.pr.pen.:

(4) În cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanţei de apel, dispoziţiile alin. (1) – (3) se aplică în mod corespunzător.”

În plus, cu privire la modificarea art. 2501 C.pr.pen. indicată anterior, a fost completată Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară astfel încât, pentru contestaţiile formulate împotriva încheierilor sau deciziilor pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel cu privire la luarea unor măsuri asigurătorii, completul de judecată să fie format din 3 judecători.

Cu toate acestea, chiar dacă Legea nr. 228/2020 (proiectul PLX537/2017) urmărește transpunerea în legislaţia naţională a unor instrumente europene și chiar dacă au fost vizate de modificări inclusiv măsurile asigurătorii din procesul penal, se pare că din nou a fost uitat principalul instrument de protecție a drepturilor fundamentale în Europa: Convenția europeană a Drepturilor Omului. Evident, când spunem Convenția europeană a Drepturilor Omului, ne referim și la protocoalele adiționale, precum și la jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului (jurisprudenţă care, din punctul nostru de vedere, face corp comun cu Convenţia dat fiind că aceasta nu este altceva decât interpretarea normelor Convenţiei).

Având în vedere că măsurile asigurătorii luate în procesul penal aduc atingere în principal dreptului de proprietate, dat fiind că prin Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul penal (care a devenit Legea nr. 228/2020) au fost vizate măsurile asigurătorii și propuse anumite completări, apreciem că legiuitorul național ar fi trebuit să consulte pe perioada dezbaterilor și jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului cu privire la interpretarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană (cu denumirea marginală ”Protecţia proprietăţii”):

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

Or, așa cum am arătat în titlu, această șansă de a completa reglementarea instituției măsurilor asigurătorii a fost din nou ratată de legiuitor, chiar dacă  instanța europeană s-a pronunțat încă din 2011 cu privire la necesitatea existenței unui „remediu eficient” în această materie (deci chiar mai înainte de a intra în vigoare actualul Cod de procedură penală) și chiar dacă hotărârea instanței europene cu privire la obligativitatea existenței acestui „remediu eficient” a fost pronunțată în una dintre cele mai cunoscute și mai analizate cauze din acest domeniu.

Înainte însă de a prezenta cauza respectivă, suntem datori să observăm că – urmare a intervențiilor Curții Constituționale[2] și a introducerii art. 2501 C.pr.pen. prin OUG nr. 18/2016 – reglementarea actuală respectă parțial direcțiile stabilite de instanța europeană.

Astfel, prin jurisprudența sa constantă[3], Curtea europeană a observat că dreptul unei persoane de a se bucura în mod neliniștit de bunurile sale (drept ocrotit de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție) implică și existența unor garanții judiciare efective în cadrul procedurilor de contestare a măsurilor. Mai precis, în cadrul acestor proceduri care trebuie să se desfășoare în fața unor organe judiciare competente, persoanei în cauză trebuie să i se acorde oportunitatea rezonabilă de a-și prezenta cazul și de a contesta în mod real și efectiv măsurile asigurătorii dispuse de autorități, dat fiind că acestea interferează cu drepturile garantate de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție. Cu privire la aceste garanții, Curtea a mai subliniat că o ingerință în drepturile prevăzute de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 nu poate avea nicio legitimitate în absența unor proceduri contradictorii, care să respecte principiul egalității de arme și care să permită astfel discutarea aspectelor importante pentru cauza respectivă.

Dacă analizăm reglementarea actuală, observăm că garanțiile judiciare efective atașate art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție (grație jurisprudenței Curții europene) sunt respectate de legea procesual penală. Astfel, imediat ce măsurile asigurătorii au fost dispuse, persoana interesată poate formula contestație în acord cu dispozițiile art. 250 – art. 2501 C.pr.pen. Iar cu ocazia soluționării contestației de către un judecător (într-o procedură contradictorie și cu respectarea principiului egalității de arme), persoanei interesate îi este oferită oportunitatea rezonabilă de a-și prezenta cazul și de a contesta în mod real și efectiv măsurile asigurătorii dispuse[4].

Spunem însă că reglementarea actuală respectă doar parțial direcțiile stabilite de instanța europeană, deoarece garanțiile judiciare efective privesc strict momentul la care măsurile asigurătorii sunt luate și, prin intermediul contestației, persoana interesată se poate adresa unui judecător pentru a-și prezenta cazul și, evident, pentru a contesta măsurile. După acest moment inițial, dreptul de proprietate pare a fi uitat de legea procesual penală.

În schimb, Curtea europeană a Drepturilor Omului a arătat că, pe lângă garanțiile judiciare efective atașate art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 (care privesc contestarea în fața unor organe judiciare competente a măsurilor asigurătorii dispuse), trebuie să existe și un „remediu eficient”, care să includă accesul la instanțe, remediu prin intermediul căruia persoana interesată să poată contesta continuitatea măsurii asigurătorii.

Așa cum precizam mai sus, facem trimitere la una dintre cele mai cunoscute hotărâri pronunțate de Curtea europeană cu privire la necesitatea și proporționalitatea măsurilor asigurătorii dispuse în cadrul unui proces penal: cauza BENET Czech, spol. s.r.o. c. Republicii Cehe[5]. De precizat că măsurile asigurătorii fuseseră luate de parchet în legătură cu o acuzație îndreptată împotriva domnului B., administrator și unic asociat al societății BENET Czech, spol. s.r.o.; acuzația a vizat săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, acesta fiind achitat la finalul procesului.

În această cauză instanța europeană nu a găsit o încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană, datorită faptului că, în orice moment, societatea reclamantă a avut la dispoziție un remediu eficient[6], care includea accesul la instanțe, prin intermediul căruia societatea putea contesta sechestrarea continuă a conturilor sale bancare (textul hotărârii în limba engleză este următorul: „49. The Court further notes that at any given time the applicant company had at its availability an effective remedy, which included access to courts, by which it could challenge the continuing seizure of its bank accounts”, iar hotărârea integrală poate fi consultată aici).

Așadar, din interpretarea per a contrario a celor statuate de Curtea europeană prin hotărârea BENET Czech, spol. s r.o. c. Republicii Cehe, având în vedere că dreptul național nu prevede un remediu eficient în cursul procesului penal, care să includă accesul la instanțe în orice moment, remediu prin intermediul căruia să fie contestată continuitatea măsurilor asigurătorii, rezultă că reglementarea actuală încală, cel puțin, dreptul de proprietate privată (ocrotit de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției și de art. 44 din Constituția Romaniei).

Iar din punctul nostru de vedere, lipsa acestui „remediu eficient” (care să includă garanțiile enumerate de Curte) încalcă și următoarele norme regăsite în Convenție și în Constituție:

dreptul la un proces echitabil, sub componenta accesului liber la justiție (art. 6 din Convenție și art. 21 din Constituția Romaniei);

dreptul la un remediu efectiv (art. 13 din Convenție[7]).

În concluzie, actuala reglementare a instituției măsurilor asigurătorii respectă doar „garanțiile judiciare efective” atașate art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, acestea fiind identificate strict la momentul inițial al luării măsurilor asigurătorii. Cu toate acestea, observăm că nu este prevăzut de normele procesual penale și acel „remediu eficient” la care instanța europeană a făcut referire în cauza BENET Czech, spol. s r.o. c. Republicii Cehe pentru a nu constata încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, remediu care trebuie să includă (i) accesul la instanțe în orice moment și (ii) oportunitatea persoanei interesate de a contesta continuitatea măsurii asigurătorii. Astfel că legiuitorul a pierdut o nouă șansă de a reglementa în mod corespunzător și complet instituția măsurilor asigurătorii din procedura penală.

P.S.: Având în vedere aplicabilitatea directă în faţa instanţelor naţionale – prin intermediul dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României – a Convenției și a protocoalelor adiționale (interpretate prin jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului), apreciem că persoanele interesate se pot adresa judecătorului de drepturi și libertăți (în cursul urmăririi penale), judecătorului de cameră preliminară (în cursul procedurii camerei preliminare) sau instanței (în cursul judecății) pentru a contesta continuitatea măsurilor asigurătorii, raportat la dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenție, precum și ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție (astfel cum a fost interpretat prin cauza BENET Czech, spol. s r.o. c. Republicii Cehe, parag. 49).


[1] Disponibil aici
[2] Decizia nr. 24/2016 a Curții Constituționale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală (publicată în Monitorul Oficial cu numărul 276 din data de 12 aprilie 2016).
[3] CEDO, hotărârea din 25 iulie 2002, cauza Sovtransavto Holding c. Ucrainei; CEDO, hotărârea din 24 noiembrie 2005, cauza Capital Bank AD c. Bulgariei; CEDO, hotărârea din 11 ianuarie 2007, cauza Anheuser-Busch Inc. c. Portugaliei; CEDO, hotărârea din 30 august 2007, cauza J.A. Pye (Oxford) Ltd și J.A. Pye (Oxford) Land Ltd c. Regatului Unit; CEDO, hotărârea din 04 octombrie 2011, cauza Zafranas c. Greciei; CEDO, hotărârea din 03 octombrie 2013, cauza Giavi c. Greciei.
[4] Cu ocazia soluționării contestației sunt aplicabile și prevederile art. 4251 C.pr.pen., acestea reprezentând „dreptul comun” în materia contestației.
[5] CEDO, hotărârea din 24 februarie 2011, cauza BENET Czech, spol. s r.o. c. Republicii Cehe.
[6] Am ales să traducem sintagma „effective remedy” prin „remediu eficient” (în loc de „remediu efectiv”), deoarece ideea unui remediu care produce un anumit efect (care este folositor / eficace) este mult mai aproape de ideea care transpare din întreg parag. 49 al hotărârii.
[7] Art. 13 CEDO: „Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale”.


Av. dr. Cătălin Oncescu



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.