« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Punct și de la capăt – Legea 113/2020 privind aprobarea O.U.G. 88/2018 – principalele modificări
05.11.2020 | Lucian Vasile ANDRONIC

JURIDICE - In Law We Trust
Lucian Vasile Andronic

Lucian Vasile Andronic

Mobilis in mobili[1]

Pe vremea când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului, adică pe la 8 iulie anul de grație 2020, abia ce lumea se dezmeticea după un lock-down de două luni și se pregătea să-și reia activitatea, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 113/2020 prin care a fost aprobată, cu modificări, O.U.G. 88/2018.

Deși ordonanța (de tristă amintire) criticată atât de teoreticienii dreptului cât și de practicieni, a adus câteva modificări substanțiale legii insolvenței și a produs reverberații în sălile de judecată deopotrivă ale tribunalelor și ale C.C.R., nu le mai reluăm și aici, fiind analizate în trecut.

Însă, lecturând Legea 113/2020 (de bun augur, de altfel), legiuitorul ne apare ca un editor cu mâna pe butonul Undo al O.U.G. 88/2018.

Astfel, la o trecere în revistă a modificărilor aduse, observăm faptul că s-au definit și clarificat unii termeni menționați în ordonanță, s-a renunțat la alții, însă cele mai importante nu reprezintă decât o revenire la forma inițială a Legii 85/2014.

Unul din elementele de noutate a fost creșterea valorii prag (cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență) pentru creditori, alții decât cei salariali, de la 40.000 lei la 50.000 lei.

Majorarea este binevenită, valoarea de 40.000 lei – adică nici măcar 10.000 euro – fiind oarecum anacronică anului 2020. Ar fi totuși interesant de aflat cum a fost determinată valoarea prag de 50.000 lei de la care o societatea este insolventă.

Cu titlu de exemplu, pentru un comerciant cu o cifră de afaceri anuală de 60.000 lei (adică la nivelul unui salariu mediu pe economie calculat pentru o perioadă de 12 luni) pragul de insolvență este ridicat prea sus, incapacitatea efectivă de plată putând fi constatată și de la o valoare mult mai mică, iar pe de altă parte, în cazul unei companii multinaționale, este mult prea coborât pentru a fi relevant.

De lege ferenda, poate că declararea judiciară a insolvenței ar trebui să țină cont de relația subiectivă și concretă dintre patrimoniul debitorului și starea sa de pauperitate, reflectată fie într-un procent din totalul datoriilor bilanțiere, fie chiar eliminarea întru totul a pragului, luând în considerare faptul că incapacitatea de plată este o situație reală, de facto a debitorului, în antiteză cu impunerea unei valori minime care creează o falie artificială și abstractă între insolvent/bun platnic și care, de cele mai multe ori, nu face altceva decât să amâne inevitabilul.

O altă modificare binevenită, e drept că nu ex officio,  ci la numeroasele sesizări atât ale corpului profesional al practicienilor în insolvență, ale avocaților cât și ale altor justițiabili, a fost cea a art. 5, pct. 72.

Astfel, a fost eliminată condiția ca, în cazul în care cererea de deschidere aparține debitorului, cuantumul creanțelor bugetare să fie mai mic de 50% din totalul declarat al creanțelor.

Inutil a mai relua întreaga argumentație a criticilor formei inițiale, însă de reținut este faptul că dacă ordonanța ar fi fost aprobată fără modificări, în ipoteza unor creanțe bugetare mai mari de 50%, interdicția de a introduce cererea de deschidere a procedurii insolvenței ar fi avut pentru debitor două efecte cu puternic impact:

– pe de o parte, o potențială acuzație de bancrută simplă – art. 240 Cod penal: „Neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei […]”

– pe de altă parte, imposibilitatea de beneficia de procedura de reorganizare, prizonier într-o eventuală executare silită. Subliniem faptul că viziunea legiuitorului asupra scopului procedurii de insolvență a suferit o modificare în anul 2014, în sensul că, în codul insolvenței, alături de acoperirea datoriilor, salvarea activității debitorului a fost ridicată în mod expres, la rang de principiu.

Același procedeu precum cel prezentat mai sus a fost aplicat și în cazul unui alt articol mult criticat al ordonanței: 143, alin. 1. Astfel, prin modificarea adusă de primul act normativ s-a instituit posibilitatea ca, în ipoteza neachitării datoriilor curente, creditorii să poată demara procedura executării silite.

Dincolo de faptul că acest addendum intra în conflict nu doar cu art. 75 alin. 1 (suspendarea de drept a executărilor silite), ci și cu înseși principiile concursualității și colectivității procedurii, dispozițiile cuprinse în art. 143, alin. 1 al ordonanței erau imprecise și cel puțin lacunare: nu era clar dacă această executare silită urma să se facă în cadrul procedurii de insolvență sau al celei de drept comun, de către cine: administratorul judiciar sau executorul judecătoresc/fiscal, după care reguli: cele ale insolvenței în materie de lichidare a patrimoniului sau cele ale Codului de Procedură Civilă/Codului de Procedură Fiscală.

O altă modificare a textului ordonanței (în fapt, revenirea la forma inițială a Legii 85/2014 anterioară O.U.G. 88/2018) o reprezintă posibilitatea ca și debitorul să aibă oportunitatea de a formula o propunere cu privire la desemnarea practicianului în insolvență ce ar urma să exercite mandatul de administrator judiciar.

Întrucât am analizat cu altă ocazie textul ordonanței[2], nu mai reluăm analiza și aici, ci doar redăm pentru comparație art. 57, alin. 1.

În concluzie, cu toate că modificările aduse de Legea nr. 113/2020 reprezintă în mod cert o evoluție față de varianta inițială a actului normativ, în cele din urmă, ne vom aminti de O.U.G. 88/2018 mai degrabă ca urmare a confuziei și dezordinii create, decât a efectului său reformator- C’est pire qu’un crime, c’est une faute[3].


[1] Schimbător prin elementul schimbător.
[2] Disponibil aici
[3] E mai rău decât o crimă, e o gafă, Antoine BOULAY comte de la MEURTHE.


Lucian Vasile Andronic
Financial Operational Restructuring (F.O.R.) I.P.U.R.L.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.