Lucian Vasile Andronic
Mobilis in mobili[1]
Pe vremea când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului, adică pe la 8 iulie anul de grație 2020, abia ce lumea se dezmeticea după un lock-down de două luni și se pregătea să-și reia activitatea, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 113/2020 prin care a fost aprobată, cu modificări, O.U.G. 88/2018.
Deși ordonanța (de tristă amintire) criticată atât de teoreticienii dreptului cât și de practicieni, a adus câteva modificări substanțiale legii insolvenței și a produs reverberații în sălile de judecată deopotrivă ale tribunalelor și ale C.C.R., nu le mai reluăm și aici, fiind analizate în trecut.
Însă, lecturând Legea 113/2020 (de bun augur, de altfel), legiuitorul ne apare ca un editor cu mâna pe butonul Undo al O.U.G. 88/2018.
Astfel, la o trecere în revistă a modificărilor aduse, observăm faptul că s-au definit și clarificat unii termeni menționați în ordonanță, s-a renunțat la alții, însă cele mai importante nu reprezintă decât o revenire la forma inițială a Legii 85/2014.
Unul din elementele de noutate a fost creșterea valorii prag (cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență) pentru creditori, alții decât cei salariali, de la 40.000 lei la 50.000 lei.
Majorarea este binevenită, valoarea de 40.000 lei – adică nici măcar 10.000 euro – fiind oarecum anacronică anului 2020. Ar fi totuși interesant de aflat cum a fost determinată valoarea prag de 50.000 lei de la care o societatea este insolventă.
Cu titlu de exemplu, pentru un comerciant cu o cifră de afaceri anuală de 60.000 lei (adică la nivelul unui salariu mediu pe economie calculat pentru o perioadă de 12 luni) pragul de insolvență este ridicat prea sus, incapacitatea efectivă de plată putând fi constatată și de la o valoare mult mai mică, iar pe de altă parte, în cazul unei companii multinaționale, este mult prea coborât pentru a fi relevant.
De lege ferenda, poate că declararea judiciară a insolvenței ar trebui să țină cont de relația subiectivă și concretă dintre patrimoniul debitorului și starea sa de pauperitate, reflectată fie într-un procent din totalul datoriilor bilanțiere, fie chiar eliminarea întru totul a pragului, luând în considerare faptul că incapacitatea de plată este o situație reală, de facto a debitorului, în antiteză cu impunerea unei valori minime care creează o falie artificială și abstractă între insolvent/bun platnic și care, de cele mai multe ori, nu face altceva decât să amâne inevitabilul.
O altă modificare binevenită, e drept că nu ex officio, ci la numeroasele sesizări atât ale corpului profesional al practicienilor în insolvență, ale avocaților cât și ale altor justițiabili, a fost cea a art. 5, pct. 72.
Astfel, a fost eliminată condiția ca, în cazul în care cererea de deschidere aparține debitorului, cuantumul creanțelor bugetare să fie mai mic de 50% din totalul declarat al creanțelor.
Inutil a mai relua întreaga argumentație a criticilor formei inițiale, însă de reținut este faptul că dacă ordonanța ar fi fost aprobată fără modificări, în ipoteza unor creanțe bugetare mai mari de 50%, interdicția de a introduce cererea de deschidere a procedurii insolvenței ar fi avut pentru debitor două efecte cu puternic impact:
– pe de o parte, o potențială acuzație de bancrută simplă – art. 240 Cod penal: „Neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei […]”
– pe de altă parte, imposibilitatea de beneficia de procedura de reorganizare, prizonier într-o eventuală executare silită. Subliniem faptul că viziunea legiuitorului asupra scopului procedurii de insolvență a suferit o modificare în anul 2014, în sensul că, în codul insolvenței, alături de acoperirea datoriilor, salvarea activității debitorului a fost ridicată în mod expres, la rang de principiu.
Același procedeu precum cel prezentat mai sus a fost aplicat și în cazul unui alt articol mult criticat al ordonanței: 143, alin. 1. Astfel, prin modificarea adusă de primul act normativ s-a instituit posibilitatea ca, în ipoteza neachitării datoriilor curente, creditorii să poată demara procedura executării silite.
Dincolo de faptul că acest addendum intra în conflict nu doar cu art. 75 alin. 1 (suspendarea de drept a executărilor silite), ci și cu înseși principiile concursualității și colectivității procedurii, dispozițiile cuprinse în art. 143, alin. 1 al ordonanței erau imprecise și cel puțin lacunare: nu era clar dacă această executare silită urma să se facă în cadrul procedurii de insolvență sau al celei de drept comun, de către cine: administratorul judiciar sau executorul judecătoresc/fiscal, după care reguli: cele ale insolvenței în materie de lichidare a patrimoniului sau cele ale Codului de Procedură Civilă/Codului de Procedură Fiscală.
O altă modificare a textului ordonanței (în fapt, revenirea la forma inițială a Legii 85/2014 anterioară O.U.G. 88/2018) o reprezintă posibilitatea ca și debitorul să aibă oportunitatea de a formula o propunere cu privire la desemnarea practicianului în insolvență ce ar urma să exercite mandatul de administrator judiciar.
Întrucât am analizat cu altă ocazie textul ordonanței[2], nu mai reluăm analiza și aici, ci doar redăm pentru comparație art. 57, alin. 1.
În concluzie, cu toate că modificările aduse de Legea nr. 113/2020 reprezintă în mod cert o evoluție față de varianta inițială a actului normativ, în cele din urmă, ne vom aminti de O.U.G. 88/2018 mai degrabă ca urmare a confuziei și dezordinii create, decât a efectului său reformator- C’est pire qu’un crime, c’est une faute[3].
[1] Schimbător prin elementul schimbător.
[2] Disponibil aici
[3] E mai rău decât o crimă, e o gafă, Antoine BOULAY comte de la MEURTHE.
Lucian Vasile Andronic
Financial Operational Restructuring (F.O.R.) I.P.U.R.L.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.