Violența împotriva animalelor – un precursor al tendinței la criminalitate. Perspectivă criminologică
1 septembrie 2023 | Gabriela-Elena STAN
Gabriela-Elena Stan
Abstract
Violența împotriva animalelor este un fenomen aflat în plină expansiune. Actele de cruzime asupra animalelor sunt realizate atât de adulți, cât și de minori și sunt un adevărat pericol social.
Lucrarea își propune o abordare multidisciplinară, dar mai ales din punct de vedere criminologic cu privire la violența exercitată asupra animalelor și factorii care declanșează acest comportament antisocial.
Acest abuz afectează familiile și o gamă largă de instituții sociale. De asemenea, nu numai că dăunează animalelor, ci indică și diverse tipuri interpersonale de violență și tulburări de comportament individuale, care sugerează pericolul social. Această lucrare conectează violența asupra animalelor cu violența domestică și abuzul asupra copiilor.
Înțelegerea factorilor care determină cruzimea asupra animalelor ca parte a violenței umane și ca semn de primejdie pentru bunăstarea animalelor și a oamenilor este un prim pas către construirea unei politici sociale durabile.
Introducere
Prezenta lucrare se concentrează asupra unui fenomen ce a luat amploare în ultimii ani, și anume actele de violența asupra animalelor. Scopul lucrării este analizarea situației deja menționate. De asemenea, studiul se vrea a fi o perspectivă de ansamblu pentru a iniția dorința de progres a societății cu privire la viziunea acestora asupra existenței animalelor și a consecințelor asupra comportamentului uman în relațiile interumane.
La nivel național, există în vigoare norme juridice care reglementează abuzurile asupra animalelor, prin Legea nr. 205/2014 privind protecția animalelor[1], și, mai cu seamă, prevede, conform art. 1 al legii anterior citate: „măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor de viaţă şi bunăstare ale animalelor cu sau fără deţinător”.
Literatura de specialitate psihiatrică a recunoscut de mulți ani că actele de cruzime împotriva animalelor sunt un factor care determină formarea unui comportament antisocial, inclusiv în raporturile interumane.
Prima parte a studiului nostru va avea în vedere aspecte teoretice cu privire la actele de violență, relele tratamente și cruzimile ce reprezintă acțiunile sau inacțiunile comportamentului uman asupra speciei animale, dar și aspecte care privesc direct individualizarea animalelor sub aspect juridic.
Violența împotriva animalelor a fost cercetată din mai multe perspective în țările dezvoltate și, ulterior, pe baza rezultatelor și a factorilor care determină acest abuz au fost adoptate măsuri/pedepse care să corecteze/să sancționeze acest comportament antisocial. Altfel spus, cea de-a doua parte a lucrării are în vedere două linii directoare care studiază comportamentul antisocial împotriva animalelor: ipoteza violenței graduale și cea a devianței generalizate, care au avut drept rezultat faptul că violența asupra animalelor are un parcurs halucinant asupra violenței împotriva oamenilor și au stabilit că un factor determinant în dezvoltarea tulburărilor comportamentale este validitatea[2].
Ultima parte, dezvoltă argumente relevante cu privire la latura criminologică asupra violenței împotriva animalelor care se confruntă cu reflecții multiple în jurul construcției obiectului său, cadrului teoretic în care se poate alinia și posibila asociere cu alte discipline. Pentru a putea parcurge etapele logice ale perspectivei criminologice conform cu teza violenței împotriva animalelor, considerăm necesar să determinăm natura relațiilor umane cu animalele și conținutul implicit al violenței inerente acestei relații.
În ultimul rand, articolul va încerca să arate necesitatea construirii de punți transdisciplinare (de la drepturile omului până la drepturile animalelor) și să ia în considerare punctele de vedere etice și filosofice pentru a înțelege relațiile dintre animale și ființele umane în lumina umanismului metafizic, care condiționează modul în care le privim și să nu luăm în considerare suferința lor singulară. Această abordare deschisă către alte discipline duce la o serie de probleme cu privire la limitele cadrului juridic pentru stabilirea legitimității violenței împotriva animalelor[3].
Secțiunea I – Aspecte teoretice
Cadrul legal în care au fost încadrate și sancționate actele de violență asupra animalelor este Legea nr. 205/2014 privind protecția animalelor. Aceasta instituie printre altele măsurile de deținere a animalelor în condiții de bunăstare prin asigurarea unui trai decent și îndestulător, astfel cum se menționează în art. 5 alin. (1) al legii deja menționate: un adăpost corespunzător; hrană și apă suficiente; posibilitatea de mișcare suficientă; îngrijire și atenție; asistență medicală. Necesitatea acestei legi rezidă din comportamentul uman antisocial[4], dar și din neintegrarea străinilor, care vin din medii unde hrana obținută prin omorul animalelor domestice sau animalelor declarate pe cale de dispariție este o normalitate[5], în societățile în care traiul este stabilit în mod diferit.
Pentru o înțelegere mai amplă a acestui concept de mare substanță, considerăm importantă definirea unor termeni precum: cruzimi, violență și rele tratamente aplicate animalelor. Prin violență înțelegem reducția fenomenologică a ființei[6], mai concret, putem afirma că „agentul care exercită orice formă de violență neagă prin aceasta existența ființei asupra căreia o exercită, transformând-o într-un simplu obiect”[7].
Cruzimea față de animale poate fi definită ca un comportament inacceptabil din punct de vedere social care provoacă în mod intenționat durere, suferință animalului și poate conduce la moartea acestuia. Astfel, putem conchide că aceste tulburări de comportament cuprind un set de elemente nocive pentru animal, care este exploatat, de exemplu: pentru carnea sau pielea sa, pentru calitățile sale războinice sau doar pentru că suferința animalului îi produce plăcere agresorului[8].
În ceea ce privește definiția relelor tratamente, Legea nr. 205/2014 privind protecția animalelor stipulează în art. 6 alin (1) elementele care întrunesc aplicarea unui rău tratament asupra animalelor, cum sunt: comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile, precum și neasigurarea condițiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) din lege.
Sub acest aspect, considerăm relevant a parcurge și o individualizare a animalelor sub aspect juridic. Cu privire la încadrarea juridică pe care am putea da-o animalelor, a existat întotdeauna o opinie juridică unanim acceptată precum că animalele sunt bunuri și se pot constitui asupra lor drepturi patrimoniale[9]. De asemenea, trebuie să menționăm că încă din perioada aplicării dreptului roman, animalele făceau parte din categoria bunurilor/lucrurilor, mai concret. Lucrul (res) era pentru romani tot ce se afla în natură. Pentru juriştii Romei cuvântul desemna numai acele lucruri la care se referea un raport juridic şi pe care noi le numim actualmente bunuri[10]. Acestea erau împărțite în mai multe categorii, dintre care putem menționa lucrurile patrimoniale, divizate la rândul lor în bunuri mancipi și nec mancipi.
Cu relevanță pentru studiul nostru, abordăm doar bunurile mancipi[11]. Acestea reprezentau categoria de bunuri formate din fondurile agrare şi casele din Italia, sclavii, animalele de povară şi tracţiune (boii, caii, măgarii etc.), precum şi servituţile, cum sunt: dreptul de a trece cu piciorul, cu carul sau cu turmele pe un teren străin, de a lua apă dintr-un astfel de teren etc. Prin urmare, putem spune că formau mai cu seamă o divizie a mijloacelor de trai și de bază ale producției agricole.
Astfel, suntem de acord că animalele au fost considerate bunuri încă din cele mai vechi timpuri, însă conform istoriei, s-a acordat întotdeauna o importanță deosebită asupra lor, fiind bunuri deosebit de necesare pentru stabilitatea, dezvoltarea şi prosperitatea societății.
Cu timpul, societatea actuală consideră (sub aspect non-juridic) animalele ca membri ai familiei lor şi nu mai sunt văzute doar din perspectiva unor modalități de supraviețuire sau de distracție. Cu toate acestea, încadrarea juridică nu s-a schimbat, iar Codul Civil în vigoare le acordă statut de bunuri mobile, teză dedusă implicit din art. 539 C. Civ[12]. Rămâne de văzut dacă în contextul presiunii realizate de către societate asupra legiuitorului, animalelor le va fi oferită o altă încadrare juridică, având în vedere și Legea nr. 205/2014 care reglementează protecția animalelor (și drepturile animalelor recunoscute, în subsidiar[13]) şi sancțiunile specifice cu privire la violențele care se îndreaptă în mod iminent asupra acestora. Violența împotriva animalelor este un adevărat fenomen social, care declanşează abateri grave ale comportamentului uman de la normele juridice – devianță.
Secțiunea a II-a – Perspectiva criminologică privind violența împotriva animalelor
Cea mai mare parte a cercetării multidisciplinare și interdisciplinare indică abuzul asupra animalelor ca o problemă socială, juridică, etică, criminologică și psihologică gravă, care trebuie studiată extensiv, în special legătura sa cu alte acte de violență anterioare, simultane sau viitoare conexe. Studiile anterioare privind legătura dintre cruzimea față de animale și comportamentul antisocial s-au concentrat asupra violenței umane la adulți și asupra legăturii sale cu abuzurile față de animale manifestate încă din copilărie[14].
Cu titlu de exemplu, prezentăm unul dintre studiile pivot[15] privind dezvoltarea comportamentului antisocial izvorât din violența împotriva animalelor. Baza cercetărilor a fost formată din deținuți acuzați de infracțiuni violente și trimiși la evaluări psihiatrice de către instanțe, închisori sau ofițeri de eliberare condiționată. S-a constatat că trei sferturi dintre ei au prezentat, ceea ce este numit în doctrină triada sau o parte a triadei violenței, şi anume elementele determinante ale comportamentului antisocial: cruzimea față de animale, incendierea și udarea patului când erau copii. Studiul a arătat, de asemenea, că indivizii au suferit, de obicei, de neglijare sau abuz în cadrul cercului lor familial. Această lucrare a devenit un punct de plecare nu numai pentru sfera academică, ci și pentru societate față de acest subiect și a creat o legătură diacronică, evolutivă între cruzimea asupra animalelor din trecut și pericolul viitor pentru societate.
De asemenea, cele mai multe cercetări recente privind cruzimea față de animale investighează un aspect al abuzului asupra animalelor și legătura lor cu anumite tipuri de violență, care apar cumulativ, cum ar fi: violența domestică, abuzul asupra copiilor, bullying-ul etc. Unele studii au fost efectuate după ce mai multe lucrări teoretice au creat mai întâi premise ale unor astfel de situații și au stabilit legăturile de cauzalitate. De exemplu, în unul dintre studiile lui Lacroix s-a susținut că „trăsăturile comune dintre femei și copii ca victime ale violenței în familie pot fi ușor extinse la animalele de companie din familie”[16], deoarece victimele violenței în familie împărtășesc caracteristici comune încă din cele mai vechi timpuri. Victimologia violenței domestice este marcată de faptul că „femeile, copiii și animalele au statut istoric în temeiul legii ca proprietate”[17].
Toate studiile menționate anterior indică și explorează legăturile dintre violența împotriva animalelor și cea împotriva oamenilor, care apar fie diacronic (unul precedând-o și eventual „prezicând” pe cealaltă, adică o teză de progresie[18]), fie simultan (ca în cazul violenței domestice). Împreună formează un întreg privind victimologia infracțiunilor de abuz asupra animalelor. Indiferent dacă abuzatorul de animale este un copil sau un adult sau dacă alte forme de violență au avut loc sau ar putea apărea, este nevoie de o privire mai atentă asupra fenomenului la nivel social.
Astfel, la nivel doctrinar[19] au fost identificate două ipoteze: cea a violenței graduale (reflectă un parcurs social anormal şi este un factor al actelor agresive comise ulterior asupra oamenilor) și cea a devianței generalizate (așa cum am văzut în studiul lui Lacroix, violenţa împotriva animalelor apare deseori concomitent violenței domestice). De asemenea, s-a arătat în multe studii ale literaturii de specialitate că animalul este văzut ca o modalitate de a induce teroare, teamă şi suferinţă persoanelor vulnerabile, care, ulterior, sunt victime ale violenței domestice[20].
În literatura de specialitate au fost identificate trei elemente, care permit transferul agresiunii pe un alt subiect, de regulă perceput ca fiind mai slab decât subiectul care folosește apărarea: proiecția de la un abuz personal asupra altcuiva, identificarea a altui subiect cu agresorul și deplasarea (acțiunea/inacțiunea asupra victimei identificate), care pot duce la un comportament agresiv[21]. În timp ce deplasarea și, într-o anumită măsură, proiecția funcționează ca o apărare imediată împotriva temerilor internalizate cauzate de presiunea externă, identificarea cu agresorul eliberează teama de a fi victimă și dezvoltă o încredere pe termen lung și creșterea stimei de sine prin identificarea cu elementul „mai puternic”[22]. Animalele și femeile, precum și alți copii în toate cele trei cazuri prezintă un subiect mai slab și sunt cele mai obișnuite modalități de eliberare a furiei, a stresului sau a altor sentimente mistuitoare.
Proiecția poate lua și formă colectivă[23] și permite, de asemenea, abuzul animalelor ca eliberare de stres, deoarece societatea consideră (în majoritatea culturilor) că animalul are un statut scăzut față de orice altă ființă vie umană. Acest lucru este oarecum similar cu statutul inferior al femeilor în raport cu bărbații sau al copiilor în raport cu adulții (primordial, bărbații). Stresul extern și intern, trauma sau abuzul care declanșează apărarea combinate cu sistemele de valori culturale contribuie foarte mult la scăderea empatiei pentru obiectul/subiectul agresiunii (de exemplu, animalele) și permit un comportament agresiv.
Empatia socială este deosebit de importantă atunci când discutăm despre ceea ce merită empatia cuiva în sens legal, moral sau criminologic. De exemplu, am putea „simți” empatie pentru un animal care a fost ucis, dar, din punct de vedere legal sau moral, nu considerăm că este greșit, deoarece acțiunea acestuia s-a soldat cu decesul unui copil.
Lipsa colectivă de empatie a fost un subiect deosebit de interesant, deși morbid, de cercetare socială după monstruozitățile Holocaustului din al Doilea Război Mondial[24], și mulți specialiști de drepturile femeilor și animalelor aduc această corelație atunci când discută atrocitățile împotriva altor grupuri marginalizate. Carol Adams a comparat, într-un studiu recent[25], uciderea în masă a animalelor cu mecanismele genocidelor și opresiunii istorice a diferitelor grupuri, cum ar fi femeile, care împărtășesc procesul extrem al creării unei lipse colective de empatie. Adams a explicat toleranța societății față de abuz și inegalitate prin tehnica comunicării prin limbaj, deoarece a cunoaște lumea prin metoda limbajului înseamnă „a accepta puterea care îi construiește sensul”[26]. Concluzionăm, așadar, că abuzul asupra femeilor sau animalelor prin viol, lovire și ucidere, dar şi lipsirea în tot sau în parte a animalelor de necesitățile vitale pentru supraviețuire a fost și este o parte a vieții noastre de zi cu zi, a societății noastre subdezvoltate.
Tot prin raportare la empatia socială, s-a descoperit că violența asupra animalelor a fost declanșată încă din copilărie și a fost asociată cu o tulburare de personalitate dezvoltată în urma exemplelor negative din cadrul cercului familial, precum violență domestică verbală sau fizică. Acest rezultat a fost obținut în baza unui studiu[27] realizat pe 48 de subiecți inculpați care au avut un istoric de cruzime asupra animalelor. Acest grup de persoane a fost combinat cu alți inculpați care nu aveau un istoric de rele tratamente aplicate animalelor, ci sufereau de retard mental, tulburări psihotice și abuz de alcool, care i-au determinat să săvârșească anumite infracțiuni minore sau să nu săvârșească niciuna. Studiul a arătat ca ultimele trei probleme menționate nu declanșează abuzul asupra animalelor și că violența împotriva animalelor intervine concomitent comportamentului antisocial, determinat de cele două ipoteze, cea a violenței graduale și cea a devianței generalizate.
Aceste studii arată că abuzul asupra animalelor ar trebui considerat un indicator important al tulburărilor de conduită. Efectele unei astfel de poziții ar trebui luate în serios și puse în balanță cu dreptul la integritate corporală al oamenilor pentru care să fie luate măsuri de prevenție și tratament, iar, în ultimă instanță, când există un pericol social iminent şi de necontrolat să fie sancționate în baza unor norme specifice și pedepse bine determinate și accesorizate de tratament psihiatric.
Concluzii
Pentru a determina concret efectele violenței împotriva animalelor trebuie să facem o distincție teoretică privind acțiunile și inacțiunile pe care o persoană le poate săvârși împotriva animalelor[28]. Prin acțiuni înțelegem orice modalitate de lovire a animalelor, iar prin inacțiuni înțelegem lipsirea în tot sau în parte de hrană, apă și adăpost a animalelor. „Violența împotriva animalelor produce o serie de efecte în afara cadrului legal, cum ar fi suferința, durerea, creșterea agresivității și temerea societății”[29].
În primul rând, cruzimea provoacă suferință emoțională, durere fizică sau boală și decesul animalului.
Este clar că ultimele trei efecte sunt de la sine înțeles bazate pe lovirea animalelor sau lipsirea lor de hrană, apă și adăpost. Însă, în ceea ce privește suferința lor emoțională apreciem că acesta este poate cea mai controversată consecință. Deși au existat opinii de specialitate care au contestat inteligența emoțională a animalelor, acțiunile pe care le fac acestea dezmint în mod neechivoc aceste păreri de doctrină. De fapt, reacțiile oamenilor față de sensibilitatea/inteligența emoțională a animalelor și a îngrijorării cu privire la utilizarea abuzivă a animalelor s-au dezvoltat în paralel cu convingerile mai puternice despre capacitatea animalelor de a experimenta durerea și suferința, împreună cu abilitățile lor cognitive[30].
În cazul animalelor domestice, atașamentul emoțional pe care îl dezvoltă animalul față de stăpân îl putem asimila cu cel pe care îl dezvoltă copilul cu părintele său. Ne aflăm în preajma unei încărcături emoționale puternice. Astfel, lipsirea în tot sau în parte de hrană și apă sau abandonul animalelor putem spune că este echivalentul unei neîndeplinirii a obligațiilor părintești. La fel ca în cazul minorilor, animalele sunt predispuse la efectele negative ale abandonului sau lipsei de afectivitate asupra comportamentului lor social. Animalele pot deveni violente atât cu alte animale și alți oameni, cât își pot ataca inclusiv stăpânii. Totodată, acestea vor fi foarte greu de integrat într-un alt mediu social animalier sau de familie (cu referință clară la relațiile umane) și pot fi victimele eutanasiei din motive evidente.
În al doilea rând, efectele violenței împotriva animalelor se răsfrâng asupra oamenilor prin insuflarea temerii, dezvoltarea anxietății, a bolilor de natură psihică și a unui comportament antisocial în cazul în care infracțiunea este realizată într-un cerc familial pentru ca atacatorul să își arate superioritatea atât fizică, cât și psihică față de membrii familiei/de grupul social.
De asemenea, „persoanele care au de suferit în urma infracțiunilor de violență împotriva animalelor sunt în multe cazuri chiar infractorii”[31]. O primă teză este lipsa de empatie, fiind o consecință a mediului de lucru în care se află individul (putem vorbi aici de fermieri, măcelari etc.) și care îl determină să nu mai aibă niciun fel de sentimente. Cea de-a doua teză[32] este premisa în care individul dezvoltă sentimente devastatoare de regret a ceea ce este dispus să facă pentru a se întreține și a-și stabili un trai decent și care poate conduce la o depresie finalizată cu sinuciderea.
Nu în ultimul rând, violența împotriva animalelor produce consecințe la nivelul întregii societăți. „Nu multe persoane sunt indiferente atunci când vine vorba de rănirea, schingiuirea sau uciderea unui animal, iar majoritatea dezvoltă sentimente precum frică, tristețe, suferință, compasiune și furie”[33]. De aceea, trebuie să concluzionăm această secțiune menționând că violența împotriva animalelor este un real pericol social, care se află în expansiune atât în România, cât și în străinătate.
Fenomenul violenței împotriva animalelor trebuie să atragă un adevărat semnal de alarmă asupra autorităților, ce au menirea să intervină și să prevadă evoluția nefastă a acestuia și, totodată, repercursiunile la nivel interuman, dar și consecințele dintre raporturile violente om-animal.
[1] Republicată în M. Of., Partea I, nr. 320 din 30 aprilie 2014.
[2] T. Manea, D. L. Ivan, Violența împotriva animalelor. Dispozițiile art. 25 din Legea nr. 205/2014 privind protecția animalelor comentate și adnotate. Practică judiciară recentă, Ed. Hamangiu, București, 2020, p. 1.
[3] S. Garcet, W. Roufosse, Sujet violenté ou objet de violences – Quelle place pour l’animal en criminology?, în Revue de la Faculté de Droit de l’Université de Liège, publicat la data 28 februarie 2023, pp. 1-2, disponibil aici la data de 2 mai 2023).
[4] În această categorie includem orice formă de violență a animalelor săvârșită cu orice formă de vinovăție de către minori sau majori. Aceste acte de violență au ajuns deseori a fi promovate în mediul online de către oameni care simt o plăcere desăvârșită în momentul unor astfel de acțiuni sau de către persoane care vor să taxeze acest comportament și încearcă să aducă o atenție asupra amplorii fenomenului. Putem menționa, spre exemplu, știri din mediul online: aici (accesat la data de 12.05.2023); aici (accesat la data de 12.05.2023) etc.
[5] Cu titlu de exemplu menționăm cazul vietnamezilor filmați în timp ce prindeau popândăi, adus în vederea autorităților în ipoteza în care animalele ar fi fost consumate drept hrană, disponibil aici (accesat la data de 12.05.2023).
[6] W. Schinkel, Biophobia, State Violence and the Definition of Violence, în R. Lippens, D. Crew et al., Existentialist Criminology, Ed. Routledge, London, 2009, p. 71.
[7] T. Manea, H.-Ș. Tiugan, Criminologie, Ed. ASE, București, 2021, p. 127.
[8] A.-M. Silion, Violența împotriva animalelor. Analiza legislației. Perspectivă criminologică, în Revista Universul Juridic nr. 9/2022, p. 141.
[9] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 402.
[10] A.-M. Silion, op. cit., p. 143.
[11] I. Cuciureanu, Drept roman, Ed. ASE, pp. 115-117.
[12] Republicat în M. Of., Partea I nr. 505 din 15 iulie 2011.
[13] A se vedea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 205/2014 privind protecția animalelor.
[14] I. Vrečko, Criminological aspects of animal abuse: A review study, în Criminology & Social Integration Vol 27, nr. 1/2019, p. 85, disponibil aici (accesat la data de 12.05.2023).
[15] D. S. Hellman, N. Blackman, Enuresis, firesetting, and cruelty to animals: A triad predictive of adult crime., în American Journal of Psychiatry, 122(12), 1966, pp. 1431-1435.
[16] C. A. Lacroix, Another weapon for combating family violence. Prevention of Family Abuse, în F. R. Ascione, P. Arkow (Ed.), Child abuse, domestic violence and animal abuse. Linking the cycles of compassion for prevention and intervention, Purdue University Press, West Lafayette, 1999, p. 63.
[17] Ibidem.
[18] Ibidem.
[19] T. Manea, D. L. Ivan, op. cit., p. 1.
[20] Ibidem.
[21] A. Arluke, Animal Abuse as Dirty Play, în Symbolic Interaction, Vol. 25, nr. 4/2002, pp. 405–409, disponibil aici (accesat la data de 16.05.2023).
[22] Ibidem.
[23] I. Vrečko, op. cit., p. 90.
[24] I. Vrečko, op. cit., p. 90.
[25] C. J. Adams, The Sexual Politics of Meat: A Feminist-Vegetarian Critical Theory, Ed. Bloomsbury Academic, London, 2015, p. 200.
[26] Ibidem.
[27] R. Gleyzer, A. R. Felthous, C. E. Holzer, Animal Cruelty and Psychiatric Disorders, în Journal of American Academic Psychiatry Law, nr. 30/2002, pp. 257-265.
[28] A.-M. Silion, op. cit., p. 144.
[29] Ibidem.
[30] A. Cornish, B. Wilson, D. Raubenheimer, P. McGreevy, Demographics Regarding Belief in Non-Human Animal Sentience and Emotional Empathy with Animals: A Pilot Study among Attendees of an Animal Welfare Symposium, în Animals (Basel), 2018, disponibil aici (accesat la data de 16.05.2023).
[31] A.-M. Silion, op. cit., p. 149.
[32] Ibidem, p. 148.
[33] Ibidem.
Gabriela-Elena Stan
Studentă – Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
