La Ziua Veteranilor de Război. Recunoștință și ipocrizie
29 aprilie 2021 | Antonie POPESCU
Veșnică recunoștință și pomenire combatanților din Al Doilea Război Mondial care au încercat din 1941 să apere rezultatul Marii Uniri din 1918, de care mulți din epigonii de azi ai României mici uită, Biserica fiind aceea care-i pomenește la fiecare Liturghie și la Înălțarea Domnului!
Declarațiile sforăitoare de 1 Decembrie nu țin locul acțiunii naționale pentru reclădirea statului de drept și a ordinii constituționale a țării, răsturnate de armata roșie a urss sub comanda nkvd, folosind și bicisnice unelte locale.
Crearea a 2-3 republici pe teritoriul Regatului României este o rană adâncă și nevindecată față de care cei învestiți azi cu tot-provizoria-Putere executivă și legislativă ar trebui să intervină, repunând în aplicare (că în vigoare este) Constituția legitimă a României, adoptată în 1866, în forma revizuită în 1923, și convocând o Adunare Constituantă care să refacă și să actualizeze ordinea constituțională a țării!
De la Puterea judiciară (care se autocomplace în forma „autorității”, nu a puterii) este greu să aștepți ceva, după ce, cu puține și notabile excepții, s-a complăcut și ea după 1989 doar în a-și crea privilegii și imunități, fiind în bună parte responsabilă de nesancționarea abuzurilor și dereglărilor create de conducătorii politici, cărora deseori li s-a afiliat complice și uneori cu sinistră obediență.
În fine, dar nu în ultimul rând, mulți observatori avizați deplâng starea serviciilor de informații subvenționate de bugetul țării, care în niciun moment după 1989 nu au avut ca target refacerea ordinii constituționale a țării, contribuind deseori la campaniile bolșevice sau bolșevizante de defăimare a Regelui Mihai, capul Oștirii în cel de-Al Doilea Război Mondial, a unioniștilor de pe ambele maluri ale Prutului, a celor care s-au implicat în susținerea proprietății private și în reconstituirea dreptului de proprietate privată imobiliară în România.
Îți vine să și râzi, râs amarnic, văzând că vorbesc de suveranitate și de integritatea teritorială a țării, adică despre teritoriu, niște inși care nu înțeleg să respecte un drept de proprietate asupra unui teren!
Av. Antonie Popescu
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro