CJUE. Cauza C-585/19, Academia de Studii Economice din București. Durata timpului de lucru per lucrător sau per contract. Concluziile Avocatului general Pitruzzella
11.11.2020 | JURIDICE.ro

Lucrători care au încheiat mai multe contracte de muncă – Durata maximă a timpului de lucru zilnic și a timpului de lucru săptămânal – Aplicare per lucrător sau per contract
Cererea de decizie preliminară, introdusă de Tribunalul București, invită Curtea să clarifice calcularea limitelor privind durata zilei și a săptămânii de lucru impuse de Directiva 2003/88 în cazul în care un lucrător a încheiat mai multe contracte cu același angajator, și anume dacă per lucrător sau per contract.
Instanța de trimitere arată că mai mulți experții au fost angajați prin încheierea mai multor contracte de muncă cu același angajator, ASE. Aceștia au fost angajați ca salariați de instituția menționată în temeiul unui contract individual pe durată nedeterminată, cu normă întreagă de 40 de ore pe săptămână, însă au încheiat totodată unul sau mai multe contracte individuale de muncă pe durată determinată și cu fracțiune de normă cu același angajator. Astfel, în unele zile, acești angajați au înregistrat un număr total de ore de lucru cuprins între 14 și 16 ore pe zi.
Această situație a fost considerată neregulamentară de către Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman – Ministerul Educației Naționale, care acordase acestei instituții o finanțare în baza Fondului Social European, și a condus la litigiul principal.
În concluziile de astăzi, Avocatul general invită Curtea să precizeze că reiese atât din textul cât și din obiectivele directivei menționate că limitele timpului de lucru trebuie calculate per lucrător, prin raportare la toate contractele încheiate cu același angajator. În cadrul evaluării, instanța de trimitere trebuie să verifice însă caracterul subordonat al prestațiilor prevăzute în contract, astfel încât să se regăsească noțiunea de „lucrător” în dreptul Uniunii, realizarea efectivă a „orelor de lucru” în sensul dreptului Uniunii și neaplicabilitatea derogărilor prevăzute la articolul 17 din Directiva 2003/88.
:: Concluziile