Divergențe jurisprudențiale în cauzele având ca obiect „punere sub interdicție judecătorească”

Ioana-Anamaria Filote-Iovu

Dosarele având ca obiect „punere sub interdicție judecătorească” traversează o perioadă de grea încercare începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 601/2020, respectiv 27 ianuarie 2021.

Cu privire la efectele Deciziei instanței de contencios constituțional prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil[1], reținem aplicarea art. 147 alin. (1) – alin. (3) din Constituţie, potrivit cu care, actul normativ declarat neconstituțional îşi încetează efectele în termen de 45 zile de la data publicării, dacă Parlamentul sau Guvernul nu pun de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, perioadă în care dispoziţiile constatate neconstituţionale sunt suspendate. De asemenea, reţinem că efectele deciziilor Curții se produc doar pentru viitor, textul art. 147 alin. (4) din Constituție care declară că de la data publicării deciziile sunt general obligatorii şi au putere pentru viitor, putând fi aplicat fără dificultate.

Observăm că începând cu data de 27 ianuarie 2021 și până în prezent nu a fost adoptat cadrul legislativ pentru această tipologie de cauze, lăsându-se astfel deschisă calea pronunțării de către instanțele judecătorești a unor soluții divergente în această materie.

Într-un articol publicat anterior[2], am anticipat câteva posibile interpretări jurisprudențiale privind efectele publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 601/2020, precizând că există mai multe teorii cărora instanțele să le dea curs.

Astfel, am subliniat că, potrivit unei concepții, cererile având ca obiect „punere sub interdicție”, aflate pe rolul instanțelor de judecată, vor fi respinse întrucât, începând cu data de 27 ianuarie 2021, dispozițiile art. 164 alin. (1) C. civ. sunt suspendate, astfel încât nu există niciun temei legal în baza căruia aceste dosare să fie soluționate.

Am criticat această optică întrucât, deși potrivit dispozitivului Deciziei menționate, art. 164 alin. (1) C. civ. a fost declarat neconstituțional, considerentele obligatorii ale acesteia fac distincția dintre formele lipsei capacității psihice sau a discernământului, care poate fi totală/parțială, respectiv reversibilă/ireversibilă, astfel că ar apărea inechitabilă o astfel de soluționare fără nicio diferențiere între cauze și o analiză a lor pe fond.

Cu toate acestea, nu putem face abstracție de faptul că în practica judiciară au fost pronunțate și astfel de soluții.

De exemplu, prin sentința civilă nr. 936/2021, Judecătoria Răcari[3] a respins[4] o cerere recalificată din oficiu ca având obiect „punere sub interdicție”, reținând în esență că potrivit Certificatului de încadrare în grad de handicap emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu handicap, intimata a fost încadrată în gradul de handicap grav cu asistent personal, iar termenul de revizuire a fost menţionat ca nerevizuibil.

S-a amintit că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 601/2020 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) C. civ., reţinându-se încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 16 şi ale art. 50, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 din Constituţie şi prin prisma art. 12 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Instanţa a constatat că la momentul soluționării cauzei, ca urmare a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale, norma de drept substanţial aplicabilă pentru punerea sub interdicție judecătorească era scoasă din fondul activ al legii civile, astfel că cererea pentru punerea sub interdicție judecătorească nu putea fi analizată prin raportare la dispoziţiiile legale incidente în vigoare.

În speţă, înscrisurile administrate au pus în evidenţă faptul că intimata prezenta diagnosticul de „schizofrenie reziduală”, deci nu era capabilă pentru a se îngriji de propriile interese, astfel că s-ar fi impus punerea sub interdicție judecătorească a acesteia, în măsura în care dispoziţia de drept substanţial nu ar fi fost afectată de viciul de constituţionalitate constatat de Curtea Constituţională a României.

În același sens este și opinia Institutului Național al Magistraturii exprimată cu ocazia Întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel organizată la Brașov, în perioada 10-11 iunie 2021[5], potrivit căreia, după pronunțarea Deciziei nr. 601/16.07.2020 de către Curtea Constituțională a României, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 164 alin. (1) C. civ. sunt neconstituționale și până la adoptarea de către Legiuitor a unor dispoziții legale conforme cu dispozițiile Constituției, cererile de punere sub interdicție vor fi respinse ca inadmisibile.

S-a argumentat că, având în vedere că prevederile art. 164 alin. (1) C. civ., ce se constituie în însuși temeiul cererilor de punere sub interdicție, au fost declarate neconstituționale, raportat la art. 147 din Constituția României, aceste dispoziții au fost suspendate de drept pentru 45 de zile de la publicarea deciziei, iar la împlinirea acestui termen, și-au încetat efectele juridice. Or, concluzia care se impune este că, efect al omisiunii legiuitorului de a pune în acord dispozițiile declarate neconstituționale cu cele ale Constituției, de lege lata, nu mai există posibilitatea punerii sub interdicției a unei persoane, în lipsa unei proceduri care să prevadă condițiile în care se poate dispune măsura, caracterul temporar al acesteia, posibilitatea revizuirii ei ulterioare. Ca atare, soluția care se impune a fi pronunțată cu privire la aceste cereri este aceea de respingere ca fiind inadmisibile.  Pronunțarea unei soluții de punerea sub interdicție exclusiv în acele ipoteze în care persoana este lipsită total de capacitate psihică, soluție revizuibilă într-un anumit termen stabilit de instanță nu își regăsește fundament legal în legislația în vigoare. O astfel de măsură nu își găsește corespondent în dispozițiile legale în vigoare, este în afara oricărei proceduri legale, pronunțarea unei astfel de soluții fiind echivalente depășirii atribuțiilor instanței judecătorești, prin substituirea de către instanță unui legiuitor pasiv, ceea ce nu poate fi admis.

S-a mai precizat că o atare soluție este susceptibilă a fi pronunțată după intervenția legiuitorului prin edictarea unei dispoziții legale care să fie conformă dispozițiilor Constituției, raportat la considerentele reținute prin decizia menționată.

În plus, în sprijinul tezei menționate vine împrejurarea că decizia analizată nu este una interpretativă, care să condiționeze caracterul constituțional al dispoziției legale supuse controlului de o anumită interpretare a acesteia, ci este o decizie de declarare a caracterului neconstituțional al unei dispoziții legale.

În ceea ce privește posibilitatea formulării unei cereri adiționale, de modificare a cererii inițiale în sensul înlocuirii cererii de punere sub interdicție cu cea a solicitării instituirii curatelei, conform art. 178 alin. (1) lit. a) C. civ., aceasta ar fi posibilă, în măsura în care reclamantul și-ar manifesta voința în acest sens și ar fi respectate normele prevăzute de art. 204 C. pr. civ. Desigur că dispoziția menționată nu a fost concepută pentru situația interzisului judecătoresc, care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale. Dimpotrivă, instituirea curatelei vizează ipoteza persoanei capabile, care, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator. Însă, câtă vreme nu a fost luată măsura punerii sub interdicție, operează prezumția că persoana este capabilă, astfel încât în măsura în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 178 alin. (1) lit. a) C. civ., instanța de tutelă poate dispune instituirea curatelei^[6].

S-a mai precizat că ocrotirea persoanei care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale, nu s-ar putea realiza prin formularea unei acțiuni în constatarea lipsei discernământului, întemeiată pe art. 35 C. pr. civ. Acest text prevede că cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. Or, existența sau, după caz, lipsa discernământului este o stare de fapt care nu intră în sfera de aplicare a dispoziției legale analizate, o atare cerere având caracter inadmisibil. Mai mult decât atât, independent de argumentul anterior expus, validarea unei astfel de teze ar fi de natură să înfrângă caracterul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale a României. Concluzia menționată se impune prin prisma considerentelor care fundamentează decizia menționată, a căror esență rezidă în lipsa instituirii garanțiilor care să însoțească măsura de ocrotire a punerii sub interdicție judecătorească, aspect apt să aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1) și ale art. 50, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 alin. (1), și prin prisma art. 12 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Totodată, în articolul publicat anterior[7], am subliniat că a fost emisă și teoria potrivit căreia, în cauzele pendinte, instanța va reveni cu adresă către Serviciul de Medicină Legală, căruia i se solicită a răspunde unor obiective suplimentare, precum: gradul de dizabilitate al persoanei, în ce măsură respectiva persoană are discernământul afectat, sau dacă acesta este în totalitate abolit, care sunt activitățile care pot fi întreprinse în mod conștient de către aceasta, durata pentru care este recomandată a fi instituiă măsura de ocrotire, respectiv periodicitatea reviziurii acesteia.

În funcție de răspunsul la aceste obiective, coroborat cu probele administrate în cauză, instanța, în măsura în care apreciază întemeiată cererea, va dispune și cu privire la durata punerii sub interdicție, respectiv periodicitatea revizuirii acestei măsuri.

Pentru această ipoteză, astfel cum am susținut și anterior, apreciem că instanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului în acordarea garanțiilor menționate în decizia analizată, mai ales că, acestuia îi revine sarcina de a pune în acord dispoziția declarată neconstituțională cu Decizia Curții Constituționale nr. 601/2020, în termen de 45 de zile de la publicarea ei.

Chiar în cuprinsul deciziei, instanța de contencios constituțional a menționat legislațiile franceze și elvețiene care au reglementat durata acestui tip de măsuri, precizând totodată că legiuitorul trebuie să reglementeze dispunerea acesteia pe anumite intervale de timp pentru a da posibilitatea evaluării încetării cauzelor care au condus la instituirea măsurii. Aceste termene trebuie să fie fixe, prestabilite, ușor cuantificabile, suple și fără a avea o durată excesivă, care să permită revizuirea periodică a măsurii într-un mod eficient și coerent.

A mai precizat instanța de contencios constituțional că, având în vedere că există diferite grade de dizabilitate, iar o persoană poate să aibă într-o mai mare sau mai mică măsură discernământul afectat, dar nu în totalitate abolit, până la dispunerea unei măsuri care să restrângă capacitatea de exercițiu a persoanei trebuie luată în considerare instituirea unor măsuri alternative și mai puțin restrictive decât punerea sub interdicție, măsuri care nu pot fi dispuse de instanțe, în lipsa consacrării lor legislative.

Totodată, Curtea a îndrumat Parlamentul sau, după caz, Guvernul, cărora li se incumbă această sarcină, de a adopta o reglementare conformă Constituției și Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, pe baza propunerilor de reglementare în acest domeniu făcute de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, care dă curs sugestiilor și a recomandărilor făcute de Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, organism de experți independenți care monitorizează implementarea Convenției de către statele părți.

Nu putem face însă abstracție de faptul că teoria descrisă se confirmă în practica judiciară, existând în acest context și soluții de admitere a cererilor în materia analizată.

De exemplu, într-o cauză soluționată la data 8 septembrie 2021 de către Judecătoria Târgu Mureș, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată, a dispus punerea sub interdicție a intimatului pe o perioada de 1 an de zile și l-a numit în calitate de tutore al intimatului pe petent care se va îngriji de persoana pusă sub interdicție, spre a-i grăbi vindecarea și a-i îmbunătăți condițiile de viață, îi va administra bunurile și îi va apăra interesele, prezentând anual în acest sens instanței de tutelă o dare de seamă, respectiv în termen de 30 de zile de la sfârșitul fiecărui an calendaristic (în speță, până la data de 30 ianuarie 2022).

S-a dispus totodată că tutorelui îi este interzisă efectuarea oricărui act de dispoziție în numele intimatului, pentru astfel de acte având nevoie de autorizarea prealabilă din partea instanței de tutelă și că această dispoziție de numire a tutorelui va produce efecte din momentul rămânerii definitive a hotărârii.

În considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 601/2020, prin rezoluția din data de 29.01.2021, instanța a solicitat Institutului de Medicină Legală ca la efectuarea expertizei să precizeze dacă bolnavul și-a pierdut capacitatea total sau parțial și să indice dacă starea actuală este ireversibilă sau este posibil ca în urma unei revizuiri viitoare să se constate că acesta a redobândit capacitatea parțial sau total.

Cu titlu introductiv s-a remarcat faptul că prin concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, completat prin suplimentul la raport s-a opinat că pierderea capacității psihice a intimatului de a se îngriji de interesele sale se manifestă în multiple domenii fiind totală. Având în vedere că este posibilă o recuperare după atacul vascular cerebral s-a considerat că pierderea capacității psihice de a se îngriji de propriile interese nu este permanentă, fiind propusă o reexaminare medico – legală psihiatrică peste un an de zile.

Totodată, în urma ascultării intimatului de către instanță s-a putut constata că acesta este total dezorientat spațial și temporal, necunoscând unde se află, anul curent sau ce vârstă are.

S-a reținut în cauză că, prin prisma împrejurării conform căreia Decizia nr. 601/2020 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 27.01.2021, termenul de 45 zile aflat la dispoziția puterii legislative pentru corelarea dispozițiilor neconstituționale cu prevederile Constituției s-a împlinit la data de 12.03.2021, dată de la care dispozițiile art. 164 alin. (1) C. civ. sunt considerate abrogate.

Or, această incertitudine se perpetuează, neexistând o reglementare legală în ceea ce privește instituția punerii sub interdicție nici la ora actuală.

În aceste condiții, cu luarea în calcul și a împrejurării conform căreia au fost acordate mai multe termene în cauză pentru a oferi legiuitorului posibilitatea de a stabili cadrul legal de protecție a persoanelor care nu au discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele lor, instanța a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 5 alin. (2) C. pr. civ., conform cărora „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”.

Cu relevanță în cauză au fost considerate și dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Constituție[8] și cele ale art. 12 alin. (4) din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități[9].

S-a reținut că, în esență, aceste aspecte sunt redate și în considerentele Deciziei Curții, a căror forță juridică este obligatorie, stabilindu-se că în vederea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități, orice măsură de protecție trebuie să fie proporțională cu gradul de capacitate, să fie adaptată la viața persoanei, să fie dispusă numai dacă alte măsuri nu pot oferi o protecție suficientă, să țină cont de voința persoanei, să se aplice pentru cea mai scurtă perioadă de timp și să fie revizuită periodic.

Instanța a constatat totodată că, în legislația internă, deși prevederile art. 164 alin. (1) C. civ. au încetat a produce efecte ca urmare a constatării neconstituționalității lor și a faptului că legiuitorul nu a făcut demersuri după cele 45 zile prevăzute de Constituție în a le pune în acord cu considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 601/2020, dispozițiile art. 106 alin. (2) C. civ., conform cărora „ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdicție judecătorească sau prin instituirea curatelei” consacră în continuare instituția punerii sub interdicție, care nu a fost înlăturată așadar în totalitate din legislația internă.

În concret, Decizia nr. 601/16.07.2020 critică procedura punerii sub interdicție din punct de vedere al constituționalității, respectiv prevederile art. 164 alin. (1) C. civ., prin prisma faptului că nu este însoțită de suficiente garanții care să asigure respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale, că nu are în vedere că pot exista diferite grade de incapacitate și nici de diversitatea intereselor unei persoane, nu se dispune pe o perioadă determinată de timp și nu este supusă unei revizuiri periodice, sens în care o incapacitate nu trebuie să conducă la pierderea exercițiului tuturor drepturilor civile, ci trebuie analizată în fiecare caz în parte. Totodată, Curtea Constituțională acceptă că punerea sub interdicție are caracterul unei măsuri de ocrotire, având drept consecință lipsirea persoanei în cauză de capacitatea de exercițiu și instituirea tutelei, astfel încât rolul tutorelui este de a administra în mod corespunzător bunurile pusului sub interdicție și de a contribui la bunăstarea bolnavului.

Cu alte cuvinte, față de dispozițiile legale mai sus citate, instanța a apreciat că produc în continuare efecte juridice dispozițiile art. 106 alin. (2) C. Civ. coroborat cu condițiile prevăzute de art. 936 și urm. C. pr. civ., însă acestea se impun a fi aplicate cu respectarea considerentelor Deciziei Curții Constituționale și a legislației internaționale la care România este parte, precum art. 12 alin. (4) din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Astfel, din probele administrate în cauză, s-a apreciat ca intimatul nu avea la acel moment discernământ și nici capacitatea de a înțelege consecințele faptelor sale, lipsindu-i posibilitatea psihică de autoîngrijire și autocontrol.

În ceea ce privește proporționalitatea, instanța a considerat că în cazul intimatului se relevă o incapacitate totală, având în vedere deteriorarea cognitivă de care suferă, precum și deficitul adaptiv marcat cu implicații asupra funcționării globale și a luării deciziilor în propriul beneficiu.

Pe de altă parte, având în vedere că potrivit concluziilor suplimentului la raportul de expertiză este posibilă o recuperare după atacul vascular cerebral, fiind propusă o reexaminare psihiatrică peste un an de zile, ținând seama și de considerentele Deciziei Curții Constituționale mai sus evocate, precum și de art. 12 alin. (4) din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, instanța a apreciat că se impune dispunerea măsurii punerii sub interdicție pe o perioadă de 1 an, perioadă care apare ca fiind suficientă și adecvată față de ansamblul situației medicale a intimatului și de vârsta acestuia.

Ulterior expirării acestui termen, în funcție de starea medicală a intimatului și de dispozițiile care vor fi în vigoare la acel moment, persoanele interesate vor putea analiza oportunitatea de a sesiza din nou instanța în vederea reevaluării stării psihice și a competenței psihice a intimatului.

Pe cale de consecință, instanța a admis în parte cererea, a dispus punerea sub interdicție pe o perioadă de 1 an, cu posibilitatea reevaluării competenței psihice a intimatului după această perioadă în condițiile legii în vigoare de la momentul formulării cererii și a desemnat un tutore, conform art. 170 C. civ., care să se îngrijească de intimat spre a-i îmbunătăți condițiile de viață, această dispoziție urmând a produce efecte din momentul rămânerii definitive a hotărârii.

Observăm că practica judiciară confirmă și a treia teorie anticipată în articolul menționat la începutul materialului[10], privind amânarea cauzelor pentru o perioadă mai mare de 45 de zile, în vederea adoptării de către Legiuitor a unei reglementări conforme cu cele statuate prin decizia supusă analizei.

Și în acest caz, am apreciat și susținem în continuare ideea potrivit cu care se ajunge la o tergiversare excesivă a cauzelor având ca obiect „punere sub interdicţie”, care au caracter urgent și pe care unele instanțe le-au suspendat sau le-au amânat începând cu data de 16 iulie 2020, încălcându-se astfel principiul dreptului la un proces echitabil, în termen optim și rezonabil, consacrat și în legislația noastră, prin art. 6 C. pr. civ.

În aceste dosare observăm că petenții formulează, pe calea ordonanței președințiale, cereri de numire a acestora curatori speciali ai intimaților până la soluționarea dosarului având ca obiect „punere sub interdicție”.

De exemplu, prin sentința civilă a Judecătoriei Sectorului 1 București[11] a fost admisă cererea și în temeiul art. 167 C. civ. a fost numită reclamanta în calitate de curator special pentru pârâtă, pentru îngrijirea si reprezentarea pârâtei, precum si pentru administrarea bunurilor acesteia, până la soluționarea definitivă a cererii de punere sub interdicție judecătorească, care face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

S-a reținut că, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta este încadrată în grad de handicap grav, permanent, că nu se poate îngriji singură de bunurile sale si nici nu își poate administra și gestiona în mod corespunzător veniturile și că este internată în cadrul centru de îngrijire pe perioadă nedeterminată.

Totodată, instanța a constatat că reclamanta este fiica pârâtei, iar pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti se află un dosar de fond, ce are ca obiect punere sub interdicție, în calitate de intimată figurând pârâta din cauză.

În drept, s-au reținut dispoziţiile art. 997 C. pr. civ., ce prevăd că, pentru a fi admisibilă, o cerere de ordonanţa preşedinţială, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii: afirmarea de către reclamant a unei aparenţe de drept, caracterul provizoriu al măsurilor solicitate, urgenţa şi neprejudecarea fondului.

Referitor la aparenţa dreptului, instanţa a constatat că aceasta este îndeplinită, dat fiind faptul că potrivit art. 112 alin. 1 C. civ., aplicabil în cauză, conform art. 186 C. civ., poate fi numită curator orice persoană, dacă nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de Codul civil. Astfel, reclamanta nu se află în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 113 alin. (1) C. civ.

În ce priveşte caracterul provizoriu al măsurii, instanţa a reţinut că se referă, pe de o parte, la conţinutul reversibil al măsurilor luate, în condiţiile în care pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt, iar pe de altă parte, se referă la durata limitată temporar a acestor măsuri.

Instanţa a constatat că această condiţie este îndeplinită în cauză, măsura numirii unui curator pentru pârâtă fiind solicitată în mod provizoriu, până la soluţionarea dosarului de fond.

În ce priveşte condiţia neprejudecării fondului, art. 997 alin. (5) C. pr. civ. stabileşte că pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

Instanţa a constatat că şi această condiţie este îndeplinită, având în vedere că numirea unui curator pentru pârâtă nu constituie o măsură cu influenţe asupra hotărârii de fond şi nici o măsură a cărei executare nu ar mai face posibilă restabilirea/schimbarea situaţiei de fapt.

Relativ la condiţia urgenţei, instanţa a reţinut că în prezenta cauză urgenţa este dată de starea de sănătate a pârâtei şi de împrejurarea că aceasta este internată într-un centru specializat, de unde riscă să fie evacuată, în cazul în care taxa lunară stabilită prin contractul încheiat cu această unitate nu va fi achitată.

În continuare, instanţa a reţinut că potrivit art. 167 C. civ., în caz de nevoie si până la solutionarea cererii de punere sub interdicție judecătorească, instanta de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea si reprezentarea celui a cărui interdicție a fost cerută, precum si pentru administrarea bunurilor acestuia.

Conform art. 186 C. civ., în cazul curatorului special prevăzut de art. 167 C. civ., drepturile si obligatiile stabilite de lege în sarcina tutorelui se aplică, în mod corespunzător si curatorului special, rezultând astfel că procedura si condițiile de numire ale tutorelui sunt aplicabile si curatorului special prevăzut de art. 167 C. civ.

Astfel, potrivit art. 118 C. civ., în lipsa unui tutore desemnat, instanta de tutelă numește cu prioritate ca tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei în stare să îndeplinească această sarcină, ținând seama, după caz, de relațiile personale, de apropierea domiciliilor, de conditiile materiale si de garanțiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă.

În cauza dedusă judecății, s-a concluzionat că nevoia numirii unui curator special pentru pârâtă rezultă din faptul că aceasta, din pricina problemelor de sănătate de care suferă, nu poate să se îngrijească și să-și apere interesele singură și nici să-și administreze în mod corespunzător bunurile.

Totodată, în ce o priveşte pe reclamantă, din înscrisurile depuse la dosar a reieșit că aceasta este în măsură să apere în mod corespunzător interesele pârâtei și să administreze în mod corespunzător bunurile acesteia și să îndeplinească astfel, sarcinile prevăzute de lege în sarcina curatorului special. Aşadar, aceasta nu figurează cu fapte înscrise în cazierul judiciar şi nici în cazierul fiscal şi chiar dacă potrivit adeverinţei medicale suferă de anumite afecţiuni, acestea nu sunt de natură a afecta concluzia enunţată anterior.

În alte dosare constatăm că petenții, dorind să preîntâmpine respingerea cererilor ori amânarea excesivă a soluționării cauzelor înregistrate pe rolul instanțelor de judecată, fie și-au modificat cererile având ca obiect „punere sub interdicție” în „curatelă” ori în „curatelă specială”, fie au introdus cereri pe rolul instanțelor având aceste din urmă obiecte[12], deși intimații erau încadrați în grad de handicap grav cu asistent personal, suferind de boli precum Demență senilă, Retardare mintală severă, Alzheimer etc.

Din prima categorie de cauze[13] face parte și sentința civilă nr. 2615/2021 a Judecătoriei Satu Mare[14], prin carea fost admisă cererea de instituire a curatelei, s-a dispus instituirea curatelei pentru intimată, numit în calitate de curator petentul care a fost împuternicit pentru efectuarea actelor de administrare a bunurilor părţii intimate, să reprezinte interesele acesteia în faţa autorităţilor de stat şi particulare, la bănci în vederea efectuării operaţiunilor bancare (deschidere de cont, ridicare de card), ridicarea pensiei şi a indemnizaţiei de handicap şi pentru a putea semna în numele ei orice document, în limitele dreptului de administrare conferit.

S-a reținut că în şedinţa publică din data de 3 august 2021, petentul şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat numirea sa în calitate de curator al intimatei.

Totodată, instanța a subliniat faptul că intimata se încadrează în gradul de handicap grav cu asistent personal, însă în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 178 C. civ.[15] coroborate cu cele ale art. 180 alin. (1) C. civ.[16]

S-a apreciat că din cauza stării sale de sănătate precară, bolnavul nu este în măsură să îşi gestioneze singur chestiunile de ordin administrativ-gospodăresc, astfel încât este necesară implicarea unei alte persoane, precum și că persoana indicată spre a fi numită curator, respectiv petentul este o persoană responsabilă, în măsură să îndeplinească această sarcină şi nu prezintă antecedente penale, potrivit certificatului de cazier judiciar. Totodată, din raportul de anchetă socială, s-a concluzionat că petentul, respectiv fiul intimatei și soţul acesteia sunt singurele persoane care îi asigură bolnavului cele necesare traiului.

Referitor la existenţa consimţământului părţii intimate pentru numirea petentului în calitate de curator al acesteia pentru a-i reprezenta interesele, instanţa a apreciat că există o imposibilitate de exprimare a lui, având în vedere afecţiunile de care aceasta suferă, conform înscrisurilor de la dosarul cauzei.

Observăm însă că pratica judiciară nu este unitară cu privire la interpretarea sintagmei „imposibilitate de exprimare a consimţământului” din materia curatelei.

Astfel, reținem cele statuate prin încheierea nr. 1030/2021 Judecătoria Curtea de Argeș [17], care a apreciat că prevederile art. 182 teza a II-a C. civ., de unde rezultă că poate fi instituită curatela şi fără consimţământul persoanei ocrotite „în cazul în care consimţământul nu poate fi dat”, nu au aplicabilitate în cauza dedusă judecății, întrucât se referă la cazurile de instituire a curatelei prevăzute de art. 178 lit. c) și d) C. civ., respectiv când persoana a lipsit timp îndelungat de la domiciliu sau este dispărută. A îmbrăţişa interpretarea contrară înseamnă a accepta că nu există nicio distincţie între cele două instituţii de ocrotire, respectiv „curatelă” şi „punere sub interdicție”, ceea ce este de neconceput.

În speță, instanţa a subliniat că intimatul este încadrat în handicap grav, certificatul de handicap fiind emis cu valabilitate permanentă, apreciind astfel că poate fi prezumată lipsa de discernământ sau discernământul diminuat, ori curatela presupune ocrotirea unei persoane capabile, nu a unei persoane lipsite de discernământ, ocrotirea intimatului impunându-se a fi realizată prin punere sub interdicție judecătorească.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că potrivit art. 104 C. civ. orice măsură de ocrotire se stabileşte numai în interesul persoanei, iar conform art. art. 109 C. civ. ocrotirea prin curatelă are loc numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, nefiind îndeplinite condiţiile pentru instituirea curatelei prevăzute de art. 178 şi urm. C. civ., instanţa a respins cererea având ca obiect „curatelă”, ca neîntemeiată.

Din a doua categorie de modificări ale obiectului cererii din „punere sub interdicție judecătorească” în „numire curator special” face parte și sentința civilă nr. 825/2021 a Judecătoriei Rădăuți[18], prin care a fost admisă cererea de instituire a curatelei speciale, a fost numită petenta curator special al intimatei, cu precizarea că dispoziţia privind numirea curatorului special va produce efecte până la formularea de către petentă a unei cereri având ca obiect „punere sub interdicţie judecătorească şi numire tutore”.

A reţinut instanţa că intimata a fost încadrată în grad de handicap grav conform certificatului remis de către Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Suceava.

Totodată, intimata a fost expertizată de către o comisie de expertiză medico – legală psihiatrică  din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava, concluzionându-se în raportul de expertiză întocmit că prezintă „retardare mintală severă”, iar afecţiunea psihică îi anulează capacitatea de analiză şi sinteză a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale penale şi civile și o pune în imposibilitatea de a se îngriji de interesele sale, capacitatea psihică (discernământul) fiind absentă, comisia recomandând punerea sa sub interdicţie judecătorească.

S-a reţinut totodată că la data de 27 ianuarie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Decizia nr. 601/2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 164 alin. (1) C. civ. și că la data soluționării cauzei, respectiv 5 aprilie 2021, dispoziţiile legale sunt abrogate, iar obiectul cererii a fost modificat. Astfel, s-a apreciat că, în temeiul art. 167 C. civ. poate fi numit pentru pârâtă, curator special în persoana petentei, până la formularea de către aceasta din urmă a unei cereri având ca obiect „punere sub interdicţie şi numire tutore”, astfel încât să se asigure ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei vulnerabile.

Semnalăm totodată existența în practica judiciară și a altor două tipuri de soluții, respectiv: formularea unei acțiuni în constatarea lipsei discernământului, potrivit art. 35 C. pr. civ., respectiv numirea unui curator special pentru intimat, urmată de suspendarea judecării cauzei până la adoptarea de către legiuitor a normelor care să reglementeze instituția punerii sub interdicție judecătorească.

Din aspectele semnalate anterior, observăm că, în continuare în soluționarea cauzelor având ca obiect „punere sub interdicţie judecătorească”, instanţele judecătoreşti se confruntă cu reale dificultăți, indiferent de diligenţele depuse şi de rolul activ manifestat.

Această tipologie de dosare comportă interpretări jurisprudențiale divergente, ca urmare a lipsei cadrului legislativ începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 601/2020, respectiv 27 ianuarie 2021.

[1] Dispoziţiilor art. 164 alin. (1) C. civ. au următorul cuprins: „Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească”.
[2] I. -A. Filote-Iovu, Scurte considerații cu privire la Decizia nr. 601 din 16 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 164 alin. (1) din Codul civil, disponibilă [Online] la adresa https://www.juridice.ro/715038/scurte-consideratii-cu-privire-la-decizia-nr-601-din-16-iulie-2020-referitoare-la-exceptia-de-neconstitutionalitate-a-dispozitiilor-art-164-alin-1-din-codul-civil.html, consultată la data de 17 septembrie 2021.
[3] Jud. Răcari, sent. civ. nr. 936/2021, disponibilă [Online] la adresa www.sintact.ro, consultată la data de 17 septembrie 2021.
[4] În același sens, a se vedea Jud. Sectorului 4 București, s. civ., sent. civ. nr. 5630/2021, disponibilă [Online] la adresa www.sintact.ro, consultată la data de 17 septembrie 2021. Soluția a fost de respingere ca inadmisibilă a cererii petentei de punere sub interdicție a intimatului, ca urmare a inexistenţei unor dispoziţii legale care să reglementeze procedura punerii sub interdicție judecătorească.
[5] Minuta Întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel organizată la Brașov, în perioada 10-11 iunie 2021, disponibilă [Online] la adresa http://inm-lex.ro/wp-content/uploads/2021/07/Minuta-intalnire-dr-civil-Brasov-10-11-iunie-2021.pdf, consultată la data de 17 septembrie 2021.
[6] Art. 182 alin. (2) C. civ. prevede următoarele: „Curatela nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat”.
[7] I. -A. Filote-Iovu, op. cit.
[8] Dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Constituție prevăd următoarele: „ (1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
[9] Art. 12 alin. (4) din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități prevede că „statele părți se vor asigura că toate măsurile legate de exercitarea capacității juridice prevăd protecția adecvată și eficientă pentru prevenirea abuzurilor, conform legislației internaționale privind drepturile omului. O astfel de protecție va garanta că măsurile referitoare la exercitarea capacității juridice respectă drepturile, voința și preferințele persoanei, nu prezintă conflict de interese și nu au o influență necorespunzătoare, sunt proporționale și adaptate la situația persoanei, se aplică pentru cea mai scurtă perioadă posibilă și se supun revizuirii periodice de către o autoritate competentă, independentă și imparțială sau de către un organ juridic. Măsurile de protecție vor fi proporționale cu gradul în care asemenea măsuri afectează drepturile și interesele persoanei”.
[10] I. -A. Filote-Iovu, op. cit.
[11] Jud. Sectorului 1 București, s. civ., sent. civ. nr. 6408/2021, disponibilă [Online] la adresa www.sintact.ro, consultată la data de 17 septembrie 2021.
[12] A se vedea Jud. Reghin, sent. civ. nr. 658/2021, disponibilă [Online] la adresa www.sintact.ro, consultată la data de 17 septembrie 2021.
[13] În același sens, a se vedea și Jud. Sectorului 6 București, s. civ., sent. civ. nr. 6266/2021, disponibilă [Online] la adresa www.sintact.ro, consultată la data de 17 septembrie 2021.
[14] Jud. Satu Mare, sent. civ. nr. 2615/2021, disponibilă [Online] la adresa www.sintact.ro, consultată la data de 17 septembrie 2021.
[15] Potrivit art. 178 C. civ. „În afară de cazurile prevăzute de lege, instanţa de tutelă poate institui curatela: a) dacă, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană deşi capabilă, nu poate personal, să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare şi, din motive temeinice, nu îşi poate numi un reprezentant sau un administrator; b) dacă din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deşi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare”.
[16] Potrivit art. 180 alin. (1) C. civ. „Poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exerciţiu şi care este în măsură să îndeplinească această sarcină”.
[17] Jud. Curtea de Argeș, înch. nr. 1030/2021, disponibilă [Online] la adresa www.sintact.ro, consultată la data de 17 septembrie 2021. În același sens, a se vedea și Jud. Găești, înch. nr. 1392/2021; Jud. Carei, înch. nr. 866/2021; Jud. Carei, înch. nr. 277/2021; Trib. Dolj, S. I civ., dec. nr. 1826/2021.
[18] Jud. Rădăuți, sent. civ. nr. 825/2021, nepublicată.

Jud. Ioana-Anamaria Filote-Iovu, Judecătoria Rădăuți

Citeşte mai mult despre decizie CCR, Ioana-Anamaria Filote-Iovu, punere sub interdicție judecătorească! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.