Inspecția fiscală – Componenta administrativă în combaterea consecințelor în materia răspunderii juridice de natură fiscală
5 septembrie 2023 | Mirabela NICULI
Mirabela Niculi
Rezumat: Prezentul material se vrea a fi o radiografie a dispozițiilor legale în vigoare referitoare la inspecția fiscală și a regulilor în baza cărora se desfășoară activitatea propriu-zisă a organelor fiscale cu atribuții de a efectua inspecția fiscală. Pornind de la prevederile legale în materia răspunderii juridice de natură fiscală, în situația în care nu sunt îndeplinite adecvat obligațiile prevăzute de legislația fiscală și cea procesual-fiscală, am analizat, prezentând și dispozițiile legale care reglementează etapele premergătoare declanșării inspecției fiscale, dar și consecințele care pot să apară în urma desfășurării activității de inspecție fiscală, dacă activitatea de inspecție fiscală astfel cum este în prezent reglementată în actele normative naționale contribuie la evitarea suportării de către contribuabili a consecințelor de ordin juridic atunci când nu sunt îndeplinite adecvat obligațiile ce decurg din legislația fiscală și procesual-fiscală.
Abstract: This material is meant to be an X-ray of the legal provisions in force regarding the fiscal inspection and the rules based on which the actual activity of the fiscal bodies with duties to carry out the fiscal inspection is carried out. Starting from the legal provisions in the matter of legal liability of a fiscal nature, in the situation where the obligations provided for by the fiscal and procedural-fiscal legislation are not adequately fulfilled, we analyzed, presenting also the legal provisions that regulate the stages preceding the initiation of the fiscal inspection, but also the consequences which may arise as a result of the fiscal inspection activity, if the fiscal inspection activity as currently regulated in the national normative acts contributes to avoiding the bearing by taxpayers of the legal consequences when the obligations arising from the legislation are not adequately fulfilled fiscal and procedural-fiscal.
1. Introducere
Având în vedere modificările recente intervenite în legislația procesual-fiscală, și în special în privința regulilor în baza cărora se desfășoară inspecția fiscală, consider că este necesar a se cerceta și arăta în ce mod aceste schimbări influențează activitatea diferitelor entități care sunt subiecte ale raporturilor juridice de drept fiscal dar și al celor de drept procedural fiscal.
Ipoteza avută în vedere la realizarea prezentului material vizează în principal Care sunt regulile actuale aplicabile inspecției fiscale? și în egală măsură Este inspecția fiscală o componentă a administrației fiscale în combaterea consecințelor în materia răspunderii de natură fiscală?
Astfel prezentul demers pornește de la scurte considerații referitoare la răspunderea juridică de natură fiscală, pentru a prezenta apoi reglementările referitoare la inspecția fiscală și modul în care aceasta se desfășoară, accentul fiind pus pe noile reglementări în materie, și în special fiind prezentate regulile în baza cărora se desfășoară inspecția fiscală, precum și importanța conformării contribuabilului în etapa preliminară declanșării inspecției fiscale, iar în final urmând a stabili în urma analizei efectuate asupra dispozițiilor legale, dacă activitatea de inspecție fiscală astfel cum este în prezent reglementată în actele normative naționale, contribuie la evitarea suportării de către contribuabili a consecințelor de ordin juridic atunci când nu sunt îndeplinite adecvat obligațiile ce decurg din legislația fiscală și procesual-fiscală
2. Răspunderea juridică de natură fiscală
Astfel analizând definițiile oferite de literatura de specialitate cu privire la răspunderea juridică și a legislației procesual-fiscale se poate afirma faptul că răspunderea fiscală poate fi definită ca acţiunea sau inacţiunea, exprimată prin neîndeplinirea sau îndeplinirea neadecvată a prevederilor legislaţiei fiscale, prin încălcarea drepturilor şi intereselor legitime ale participanţilor la raporturile fiscale, pentru care este prevăzută răspunderea în conformitate cu Codul fiscal și Codul de procedură fiscală.
Urmare a faptului că subiecții raportului juridic fiscal nu se conformează prevederilor legale care stabilesc obligațiile pe care aceștia trebuie să le îndeplinească, apar consecințele de natură fiscal. Conform dispozițiilor legale acestea constau în executarea din oficiu a obligației de către creditor, prin organul fiscal competent. În concret executarea din oficiu de către creditorul obligației prin organul fiscal competent constă în:
– „Stabilirea din oficiu a creanței fiscale de către organul fiscal printr-o decizie de impunere pe baza informațiilor obținute de către organul fiscal sau pe bază de estimare;
– Aplicarea de accesorii pentru creanțele neachitate la termen, inclusiv penalitatea de nedeclarare;
– Executarea silită a creanțelor fiscale”24.
3. Inspecția fiscală
Inspecția fiscală este de departe cel mai important și complex tip de control fiscal ce poate fi derulat de către ANAF. Astfel din analiza prevederilor din Codul de procedură fiscală se poate afirma că „Inspecția fiscală reprezintă activitatea ce are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor în legătură cu stabilirea obligațiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare și a situațiilor de fapt aferente, stabilirea diferențelor de obligații fiscale principale.”[1]
În cadrul inspecției fiscale, personalul de control poate derula o multitudine de activități, dintre care se pot aminti:
– verificarea concordanței dintre datele din declarațiile fiscale cu cele din evidența contabilă și fiscală a contribuabilului, inclusiv din fișierul standard de control fiscal;
– analiza și evaluarea informațiilor fiscale, în vederea confruntării declarațiilor fiscale cu informațiile proprii sau din alte surse și, după caz, a descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legislației fiscale;
– verificarea locurilor unde se realizează activități generatoare de venituri impozabile ori unde se află bunurile impozabile;
– stabilirea bazei de impozitare, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după caz, față de obligația fiscală principală declarată de către contribuabil și/sau stabilită de organul fiscal;
– sancționarea potrivit legii a faptelor reprezentând încălcări ale legislației fiscale și contabile constatate și dispunerea de măsuri pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la prevederile legislației fiscale și contabile.
Inspecțiile fiscale pot fi efectuate, în baza analizei de risc, fie parțiale (verificarea îndeplinirii unei singure obligații sau a mai multor obligații fiscale pentru o perioadă anume), fie generale (verificarea îndeplinirii tuturor obligațiilor fiscale pentru o perioadă anume). Iar, ca metode, inspectorii pot face o inspecție prin sondaj, o inspecție exhaustivă sau o inspecție electronică.
Inspecția fiscală poate fi făcută o singură dată pentru fiecare tip de creanță fiscală și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
4.1. Selecția contribuabililor-analiza de risc
Analiza de risc a contribuabililor se referă la evaluarea riscului asociat cu comportamentul și situația financiară a contribuabililor în contextul impozitelor și taxelor pe care le plătesc. Scopul acestei analize este de a identifica riscurile de fraudă fiscală, evaziune fiscală sau alte activități ilegale sau incorecte care pot afecta veniturile fiscale ale unei țări.
Iată câteva aspecte importante care pot fi incluse într-o analiză de risc a contribuabililor:
1. Verificarea conformității fiscale: Analiza de risc poate implica evaluarea conformității fiscale a contribuabililor pentru a identifica potențialele nereguli sau neconformități. Acest lucru poate include verificarea completitudinii și corectitudinii declarațiilor fiscale, precum și respectarea termenelor de plată.
2. Evaluarea situației financiare: Analiza de risc poate implica evaluarea situației financiare a contribuabililor pentru a identifica potențialele discrepanțe sau anomalii. Aceasta poate include analiza soldurilor conturilor bancare, a proprietăților, a veniturilor declarate și a cheltuielilor raportate.
3. Utilizarea indicatorilor de risc: Pot fi utilizate diferite indicatori de risc pentru a identifica contribuabilii cu un potențial mai mare de a comite fraude sau evaziune fiscală. Acești indicatori pot include variații semnificative ale veniturilor declarate de la un an la altul, evitarea plății taxelor prin intermediul paradisurilor fiscale sau prezentarea unor structuri fiscale complexe.
4. Analiza datelor și utilizarea tehnologiei: Analiza de risc poate implica utilizarea tehnologiei și a analizei de date pentru a identifica modele sau tendințe în comportamentul contribuabililor. Aceasta poate include analiza datelor financiare, tranzacțiilor bancare, informațiilor despre proprietăți și alte surse de informații relevante.
5. Investigarea și auditul fiscal: În cazul în care există suspiciuni de nereguli fiscale sau evaziune fiscală, se pot desfășura investigații sau audituri fiscale mai detaliate pentru a verifica și a colecta probe suplimentare. Aceste investigații pot fi realizate de către organizațiile fiscale sau de către alte agenții specializate în combaterea fraudelor fiscale.
Analiza de risc a contribuabililor, astfel cum este reglementată prin dispozițiile din Codul de procedură fiscală, ajută autoritățile fiscale să identifice contribuabilii care prezintă un risc mai mare și să ia măsuri adecvate pentru a asigura conformitatea fiscală și colectarea corectă a impozitelor și taxelor. Totuși, este important ca această analiză să fie realizată în mod transparent, echitabil și respectând confidențialitatea și drepturile contribuabililor.
4.2. Formele inspecției fiscale și metodele de control
Inspecția fiscală se exercită asupra oricăror persoane și entități, indiferent de forma lor de organizare, care au obligații de stabilire, reținere sau plată a obligațiilor fiscale prevăzute de lege. Astfel formele inspecției fiscale sunt:
Inspecția generală – reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire a tuturor obligaţiilor fiscale şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă ce revin unui contribuabil/plătitor, pentru o perioadă de timp determinată;
Inspecţia fiscală parţială-reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire a tuturor obligaţiilor fiscale şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă ce revin unui contribuabil/plătitor, pentru o perioadă de timp determinată.
Organul de inspecţie fiscală decide asupra efectuării unei inspecţii fiscale generale sau parţiale, pe baza analizei de risc.
Inspecţia fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legislaţiei fiscale/contabile.
Metodele de control care se pot utiliza sunt:
a) inspecţia prin sondaj care constă în activitatea de verificare selectivă a perioadelor impozabile, documentelor şi operaţiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale;
b) inspecţia exhaustivă care constă în activitatea de verificare a tuturor perioadelor impozabile, precum şi a documentelor şi operaţiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale;
c) inspecţia electronică, care constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente informatice specializate.
Inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale.
4.3. Etapa preliminară declanșării inspecției fiscale
Conform regulilor actualizate ale inspecției fiscale, se poate afirma faptul că se acordă o importanță sporită conformării voluntare. Aceasta motivat de faptul că a fost reglementată ideea de notificare de conformare, ce se poate trimite înainte de declanșarea controlului în sine.
Concret, ANAF trimite o notificare în care prezintă riscurile fiscale pe care le-a identificat la o firmă în urma analizei efectuate, astfel prin intermediul acestei notificări se acordă contribuabilului un termen de 30 de zile pentru clarificarea sau corectarea situației.
„Pentru contribuabilii/plătitorii prezumtivi a fi selectați pentru efectuarea inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală transmite acestora, în scris, o notificare de conformare cu privire la riscurile fiscale identificate în scopul reanalizării de către aceștia a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale. Prin notificare se comunică contribuabilului/plătitorului că în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării are posibilitatea să depună sau să corecteze declarațiile fiscale. Până la expirarea acestui termen, organul de inspecție fiscală nu întreprinde nicio acțiune în vederea selectării pentru efectuarea inspecției fiscale”stabilesc prevederile Codului de procedură fiscală[2], astfel cum acestea au fost modificate.
În situația în care contribuabilul notificat reanalizat situația adusă la cunoștință prin notificarea transmisă, respectiv, a depus declarațiile rectificative sau a clarificat riscurile identificate, în termenul de 30 de zile acordat, inspectorii ANAF pot decide să nu înceapă inspecția fiscală.
Dacă contribuabilul nu clarifică riscurile ce au fost identificate în baza analizei ce a fost efectuată, nu sunt depuse declarațiile rectificative, într-o astfel de situație inspecția fiscală poate începe.
4.4. Declanșarea inspecției fiscale și locul derulării sale
Înainte de desfășurarea efectivă a inspecției fiscale, contribuabilul trebuie anunțat despre control prin avizul de inspecție fiscală. Avizul se comunică cu 30 de zile înainte, pentru marii contribuabili, sau cu 15 zile înainte, pentru celelalte categorii de contribuabili.
Notabil este că inclusiv prin acest aviz se dă posibilitatea contribuabilului de a clarifica sau corecta situația pentru care autoritățile consideră că e nevoie de control. Astfel, firmele beneficiază de un termen suplimentar de 15 sau 30 de zile pentru a se conforma voluntar.
Conform noilor reglementări introduse prin Ordonanța de Urgență nr. 188 din 28 decembrie 2022 pentru pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală[3], inspecțiile se derulează în principal la sediul ANAF. Însă în anumite situații excepționale, din inițiativa organului de inspecție fiscală sau la solicitarea motivată a contribuabilului, inspecția fiscală se poate desfășura și în spațiile de lucru ale contribuabilului.
„În cazul în care inspecția fiscală se desfășoară în spațiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului, aceasta se realizează, de regulă, în timpul programului de lucru al contribuabilului/plătitorului. Inspecția fiscală se poate desfășura și în afara programului de lucru al contribuabilului/plătitorului, cu acordul scris al acestuia și cu aprobarea conducătorului organului de inspecție fiscală. În cazul în care inspecția fiscală se desfășoară la sediul organului fiscal, aceasta se realizează în timpul programului de lucru al organului fiscal. Inspecția fiscală se poate desfășura și în afara programului de lucru al organului fiscal, dacă nu este necesară prezența contribuabilului/plătitorului, cu aprobarea conducătorului organului de inspecție fiscală.”[4]
4.5. Principalele reguli ale desfășurării inspecției fiscale
Indiferent unde se derulează inspecția fiscală, personalul ANAF este obligat să se legitimeze la începerea verificărilor, iar dacă inspecția se face la sediul contribuabilului, este nevoie de completarea registrului unic de control.
Pe toată durata inspecției, contribuabilul are dreptul la asistență de specialitate sau juridică.
Fiecare control are o durată stabilită de organul de inspecție fiscală, însă trebuie precizat că aceasta poate fi de cel mult 180 de zile, pentru contribuabilii mari și cei cu sedii secundare, 90 de zile, pentru contribuabilii mijlocii, sau 45 de zile, pentru restul contribuabililor.
„În cazul în care inspecția fiscală nu se finalizează într-o perioadă reprezentând dublul perioadei prevăzute (…) în care nu se includ perioadele de suspendare legală a inspecției fiscale, inspecția fiscală încetează, fără a se emite raport de inspecție fiscală și decizie de impunere sau decizie de nemodificare a bazei de impunere”.[5]
Suspendarea inspecției poate să intervină în mai multe situații – de exemplu, pentru efectuarea unei expertize, pentru solicitarea de informații sau documente de la autorități, instituții ori terți, inclusiv de la autorități fiscale din alte state, în legătură cu obiectul inspecției fiscale sau chiar la cererea justificată a contribuabilului.
Decizia, în acest sens, însă, este luată de conducătorul inspecției fiscale.
4.6. Efectele inspecției fiscale
Atunci când se ajunge la finalul controlului, contribuabilul primește un proiect al raportului de inspecție fiscală, față de care se poate exprima un punct de vedere. În același timp, se stabilesc data și locul discuției finale dintre inspectorii ANAF și contribuabil.
„Raportul de inspecție fiscală se întocmește la finalizarea inspecției fiscale și cuprinde constatările în legătură cu toate perioadele și toate obligațiile fiscale înscrise în Avizul de inspecție fiscală, precum și în legătură cu alte obligații prevăzute de legislația fiscală și contabilă ce au făcut obiectul verificării. În cazul în care contribuabilul/plătitorul și-a exercitat dreptul prevăzut (…), raportul de inspecție fiscală cuprinde și opinia organului de inspecție fiscală, motivată în drept și în fapt, cu privire la punctul de vedere exprimat de contribuabil/plătitor”[6].
Așa cum reiese din actul normativ, pentru fiecare perioadă și obligație fiscală ce au făcut obiectul constatărilor, raportul de inspecție fiscală stă la baza emiterii:
– deciziei de impunere, pentru diferențe în plus sau în minus de obligații fiscale principale aferente diferențelor de baze de impozitare;
– deciziei de nemodificare a bazelor de impozitare, dacă nu se constată diferențe ale bazelor de impozitare și respectiv de obligații fiscale principale;
– deciziei de modificare a bazelor de impozitare, dacă se constată diferențe ale bazelor de impozitare, dar fără stabilirea de diferențe de obligații fiscale principale.
Indiferent despre ce decizie e vorba, aceasta se emite în maximum 25 de zile lucrătoare de la încheierea inspecției fiscale și apoi se comunică celui care a fost verificat.
5. Concluzii
Răspunderea juridică a persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de contribuabil, în sensul prevederilor din legislația fiscală și procedural-fiscală, intervine atunci când aceștia se sustrag parţial ori integral de la îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina acestora de dispozițiile legale.
Abordarea problematicii prevenirii și combaterii consecințelor în materia răspunderii juridice fiscale prin prisma eficienței activității autorităților cu responsabilitate în identificarea, limitarea, prevenirea și combaterea conduitelor necorespunzătoare a contribuabililor, a urmărit să stabilească dacă în urma modificărilor legislative intervenite, activitatea de inspecție fiscală desfășurată de către organele statului poate contribui la combaterea și prevenirea fenomenului de eludare a legislației fiscale și procedural fiscale.
Astfel Ministerul Finanțelor, prin intermediul structurilor sale specializate, are misiunea de a încuraja conformarea voluntară a contribuabililor pentru prevenirea și a combate astfel comportamentele necorespunzătoare ale contribuabililor atunci când este vorba de îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin promovarea unui control fiscal de calitate, care pune accent pe zonele cu risc fiscal ridicat și eficiență în colectarea taxelor, impozitelor și a contribuțiilor sociale. Direcția Generală de Management a Riscurilor este cea care elaborează, implementează și monitorizează măsuri și procese care au ca scop identificarea, analiza, tratamentul și revizuirea periodică a riscurilor fiscale în urma colectării datelor fiscale. Urmare a realizării analizei de risc și a încadrării într-o categorie de risc fiscal, informațiile obținute sunt transmise spre valorificare compartimentelor specializate din cadrul ANAF. Activitatea de Inspecție fiscală este structura cu atribuții de control privind identificarea, limitarea, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Prin intermediul acestei structuri statul procedează la verificarea respectării prevederilor legislației fiscale de către contribuabilii persoane fizice sau persoane juridice care au calitatea de angajatori și în sarcina cărora există obligația de a reține și a vărsa taxele și contribuțiile aferente diferitelor tipuri de venituri pe care aceștia le plătesc către proprii angajați. Totodată inspecția fiscală conduce și la corectarea sau îndrumarea contribuabililor privind corectitudinea întocmirii situațiilor financiar-contabile și fiscale, atunci când este cazul.
Drept urmare se poate afirma faptul că astfel cum a fost reglementată în prezent activitatea de inspecție fiscală, poate contribui în mod eficient la prevenirea și combaterea comportamentelor incorecte ale contribuabililor, și pune accentul pe conformarea acestora în sensul de li se oferi un termen în care să își îndeplinească corespunzător obligațiile fiscale, iar astfel să evite atragerea răspunderii juridice din punct de vedere fiscal.
[1] I.M Costea, Fiscalitate europeană.Note de curs, Editura Hamangiu, București, 2016, pp. 10-11.
[2] Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicat în M.Of nr. 547 din 23 iulie 2015.
[3] Publicată în M.Of nr. 1272 din 29.12.2022.
[4] Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură fiscală, Publicată în M.Of nr. 547 din 23 iulie 2015.
[5] Idem.
[6] Idem.
Consilier juridic Mirabela Niculi
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
