Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Insolvențe desenate (27): care-s creanțele salariale din raporturile asimilate?
18.11.2020 | Adrian Ștefan CLOPOTARI

JURIDICE - In Law We Trust
Adrian Ștefan Clopotari

Adrian Ștefan Clopotari

A. Premisă:

Insolvența spune ”creanţele salariale sunt creanţele ce izvorăsc din raporturi de muncă şi raporturi asimilate între debitor şi angajaţii acestuia”. Ultima parte e suficient de ambiguă cât să fie folosită drept portiță de unii chirografari pentru înscrierea la salariați. Managerii și sportivii profesioniști au generat cele mai multe litigii. Argumentul principal este relația de subordonare. Dacă debitoarea are dreptul să-ți spună când, cum și ce să faci, atunci te numești angajat. Dacă ai libertate, atunci rămâi chirografar. Tipul contractului, de muncă sau convenție civilă, e criteriu subsidiar. Nu contează numele, ci conținutul.

Doctrina rară pe subiect e categorică, însă contradictorie[1]. Așteaptă jurisprudența, și ea timidă. Raporturile asimilate n-au o definiție proprie în Legea 85/2014. Înseamnă că-s totuna cu veniturile asimilate salariilor, definite de Codul Fiscal? Art. 5 pct. 18 se referă la raporturile asimilate între debitor și persoane care n-au calitatea de angajați sau de raporturi asimilate între debitor și persoane care au deja calitatea de angajați? Oricare ar fi, de ce-ar trebui să beneficieze de favorurile creanțelor salariale, creanțele din raporturile asimilate?

B. Jurisprudența:

Conținutul drepturilor și obligațiilor contractuale primează în fața denumirii contractului

1. Curtea apreciază că în speţă creanţele contestate izvorăsc din raporturi asimilate raporturilor de muncă, întrucât contractele de colaborare încheiate de societatea debitoare cu persoanele fizice în discuţie reprezintă veritabile raporturi de muncă, faţă de criteriile stabilite de doctrina de specialitate şi reţinute în considerentele deciziei nr. 16/2016, pronunţate de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, potrivit cărora „subordonarea este o categorie juridică ce desemnează un element structural al raportului de muncă, care se manifestă prin mai multe drepturi ale angajatorului: dreptul de a da instrucţiuni salariatului cu privire la executarea muncii, dreptul de a controla executarea prestaţiei ori dreptul de a sancţiona eventuale neexecutări sau executări necorespunzătoare ale obligaţiilor salariatului. Se identifică şi criterii adiacente ale acesteia, cum sunt integrarea salariatului în structura organizatorică a angajatorului, modalităţile de plată a remuneraţiei, respectarea unui program de lucru, iar indicii suplimentare pot fi şi acelea că materialele sau echipamentele necesare executării muncii nu aparţin angajatului, precum şi dependenţa economică.”

2. Astfel, următoarele prevederi ale contractelor de colaborare:

– 4.1 – Beneficiarul asigură colaboratorului suma de 1000 lei/lună net, reprezentând contravaloarea activităţii desfăşurate în baza acestui contract.

– 5.1.2 – Va pune la dispoziţia colaboratorului spaţiul de lucru, dotările şi logistica, pentru desfăşurarea activităţii, asigurând condiţii pentru păstrarea secretului profesional, primirea clientelei, comunicarea cu aceasta, în spaţiile afectate desfăşurării activităţii beneficiarului.

– 5.2.1 – Colaboratorul îşi organizează activitatea şi timpul de muncă în funcţie de obligaţiile sale profesionale, afectând timpul de lucru necesar îndeplinirii serviciilor profesionale încredinţate cu celeritate şi corectitudine.

– 5.2.2. – Colaboratorul este obligat să păstreze confidenţialitatea informaţiilor pe care le deţine în temeiul prezentului contract de colaborare.

– 5.2.4 – Colaboratorul are obligaţia să nu prezinte rezultatele activităţii care face obiectul prezentului contract ca fiind proprietatea sa sau ca fiind creaţia sa personală.

– 5.2.6 – Să acţioneze cu promptitudine la toate solicitările beneficiarului în domeniul pe care îl are stabilit ca şi obiect al prezentului contract.

– 5.2.7 – Să realizeze materialele audio/video la comandă şi la standardele calitative impuse de beneficiar şi să respecte secretul lucrărilor şi regulile disciplinare stabilite de beneficiar, conturează ideea existenţei unui raport juridic asimiliat unui raport de muncă între colaborator şi beneficiar.

3. Aceleaşi prevederi contractuale nu îndrituiesc instanţa în a considera că activitatea desfăşurată de colaborator este una independentă în sensul reglementat de dispoziţiile Codului fiscal (art. 7 al. 1 pct. 4 din Legea nr. 571/2003 în vigoare la data încheierii contractelor sau art. 7 al. 1 pct. 3 în vigoare în prezent) din cuprinsul convenţiilor nerezultând că activitatea desfăşurată de persoana fizică întruneşte cel puţin 4 criterii din cele expres menţionate de legiuitor şi anume: persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru; persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi; riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică ce desfăşoară activitatea; activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară; activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii; persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective; persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane în condiţiile legii.

4. În concluzie, având în vedere şi dispoziţiile art. 102 al. 1 Legea nr. 895/2014, curtea apreciază că în mod corect aceste creanţe salariale au fost înscrise în tabel din oficiu de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile.

Decizia 283/2019 Curtea de Apel Bacău

Contractul de mandat al administratorului nu generează creanțe salariale

1. Prin Contractul de mandat privind încredinţarea funcţiei de director (…) se prevede clar că pe perioada îndeplinirii mandatului persoana având calitatea de director nu poate încheia cu societatea un contract de muncă. Se respectă astfel dispoziţiile Legii 31/1990 republicată. Art. V din OUG nr. 82/2007 precizează derogarea de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii în privinţa administratorilor/directorilor care încheie un contract de mandat cu societatea în exercitarea atribuţiilor lor. (art. V din OUG nr.82/2007: „prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, de la data acceptării mandatului”). Dacă au avut anterior contract de muncă acesta încetează de drept la data acceptării mandatului de administrator/director.

2. Contractul încheiat de creditor este clar în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile părţilor. Creditorul nu a avut un contract de muncă cu societatea aflată în prezent în procedura insolvenţei.

3. Remarcăm şi faptul că în contractul de mandat se precizează expres că acesta se completează cu dispoziţiile cuprinse în „actul constitutiv al societăţii, în hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor, în deciziile consiliului de administraţie, precum şi cu dispoziţiile Legii societăţilor comerciale, ale Legii pieţei de capital, dacă este cazul, ale Codului civil şi ale Codului comercial”. Nu se trimite nicidecum la Codul muncii pentru a putea exista elemente obiective care să conducă la asimilarea acestor drepturi cu cele ale salariaţilor.

4. Legea instituie măsuri de protecţie a salariaţilor pentru a constitui un factor de contrapondere în raport cu subordonarea juridică a angajatului faţă de angajator. În speţă nu este vorba de o relaţie contractuală de tip salariat/angajator. Contractul de mandat este acordul de voinţă încheiat între societate reprezentată de consiliul de administraţie şi director care are ca obiectiv îndeplinirea unor criterii de performanţă aprobate de asociaţi. Nu este un contract de muncă şi nu poate fi asimilat unui contract de muncă, nefiind îndeplinite condiţiile necesare şi specifice existenţei unui raport de muncă. Faptul că indemnizaţia obţinută conform contractului se impozitează nu o transformă în venit salarial, este un venit impozabil.

Decizia 192/2019 CA Brașov

Contractul de activitate sportivă nu generează creanțe salariale

1. Noţiunea juridică de creanţă salarială este definită de art. 5 pct. 18 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: „creanţe salariale sunt creanţele ce izvorăsc din raporturi de muncă şi raporturi asimilate între debitor şi angajaţii acestuia. Aceste creanţe sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creanţe de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.”

2. În ceea ce priveşte situaţia juridică a creditorului apelant, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului „în condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile cuprinse în statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naţionale şi internaţionale sportivii de performanţă pot fi:

a) amatori;

b) profesionişti.

3. Conform art. 14 alin. 1^1 din aceeaşi lege „sportivii de performanţă pot încheia cu o structură sportivă un contract de activitate sportivă”, iar potrivit art. 14 alin. 2 „sportivul profesionist este cel care pentru practicarea sportului respectiv îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are licenţa de sportiv profesionist;

b) încheie cu o structură sportivă un contract individual de muncă sau un contract de activitate sportivă.”

4. În condiţiile în care legislaţia specială menţionează posibilitatea încheierii fie a unui contract de activitate sportivă (contract civil), fie a unui contract de muncă, este evident că contractului de activitate sportivă în discuţie nu-i pot fi aplicabile deopotrivă dispoziţiile codului civil şi dispoziţiile codului muncii.

5. În acest sens denumirea părţilor este de „club” şi „jucător” şi nu „angajat” şi „angajator”, că niciunde în cuprinsul contractului nu se face vreo altă referire la legislaţia muncii în afară de articolul art. 13.4, iar modalitatea de plată este specifică unui contract de activitate sportivă.

6. Durata contractului, durata concediului, durata normală a muncii, salariul de bază, condiţiile încetării contractului prin concedierii în cazul săvârşirii unei abateri grave nu sunt stipulate în contractul de activitate sportivă nr. 15X, în condiţiile unui contract de muncă încheiat cu respectarea prevederilor Codului muncii.

7. În ceea ce priveşte modificarea sau rezilierea contractului se prevede expres în contract că acestea se realizează în condiţiile prevăzute expres în cadrul contractului de activitate sportivă nr. 15X.

8. De asemenea, venitului stipulat în contract nu i se aplică dispoziţiile privind cotele de CAS, CASS, fonduri de garantare, şomaj, etc. Nu se plăteşte impozit pe salariu şi nici una din taxele speciale. Nu se generează dreptul la pensie, la şomaj, nu există protecţia specială din dreptul muncii cu privire la salariat.

9. În concluzie, veniturile din contractul activitate sportivă nr. 15X nu sunt venituri de natură salarială, fiind înscrise în mod corect de către administratorul judiciar în categoria creanţelor chirografare.

Decizia 421/2019 Curtea de Apel Timișoara

C. Simplificări

1. Există 2 interpretări:

a) creanțele salariale asimilate din procedura insolvenței se suprapun peste veniturile asimilate salariilor, enumerate expres de normele metodologice ale art. 76 C. fiscal[2]. Așadar, tot ce are de făcut practicianul este să caute în listă creanța supusă analizei. Conform acestui criteriu, managerul are o creanță salarială.

b) creanțele salariale asimilate din procedura insolvenței nu se suprapun peste veniturile asimilate salariilor în sens fiscal, fiind necesară identificarea de la caz la caz a unui raport de subordonare și organizare a muncii. Conform acestui criteriu, managerul nu are o creanță salarială.

2. Ambele interpretări depășesc limita textului legii, fiindcă art. 5 pct. 18 din Legea 85/2014 îngustează aria creanțelor asimilate, arătând că titularii pot fi doar angajații. Astfel, sunt vizate strict acele creanțe care se plătesc în baza unui contract de muncă angajatului, însă nu cu titlu de salariu: indemnizații, prime, dobânzi.

3. Definiția creanțelor salariale merită o rafinare, fiindcă din perspectiva principiului protejării locurilor de muncă, nu are sens excluderea raporturilor de muncă deghizate. Are dreptul practicianul să procedeze la recalificarea juridică a contractului în etapa verificării creanței? Dar dacă este inaplicabilă recalificarea, fiind în ipoteza unui zilier, legal fără contract de muncă? În fața unui text încețoșat, până și cele mai limpezi drepturi devin tulburi.


[1]Se acoperă astfel și creanțele izvorând dintr-un contract de mandat comercial (…) deoarece remunerațiile acestora sunt supuse acelorași impozite și rețineri ca și salariile izvorând din contractele de muncă”, Nicoleta Țăndăreanu, Codul insolvenței adnotat: noutăți, examinare comparativă și note explicative, Universul Juridic, 2014, p. 29 – 30; ”(…) se poate considera că și raportul juridic de mandat în care se află directorul cu societatea pe care o administrează este asimilat raportului de muncă, dar numai din perspectiva Legii insolvenței”, Gh. Piperea (coord.), Codul insolvenței: note, corelații, explicații, C. H. Beck, 2017, p. 176 – 177; ”Reținem că în contractele civile (în baza cărora o persoană se obligă să desfășoare activitatea în folosul altuia) sunt deosebiri esențiale față de contractele de muncă ori asimilate contractelor de muncă. Prin astfel de convenții civile cel ce se obligă la prestarea activității își organizează singur munca, fără a se încadra într-un colectiv și fără a se subordona celui cu care a contractat. Aceste elemente ale raportului juridic de muncă tipic, ce implică subordonarea angajatului față de angajator cu toate componentele menționate anterior, trebuie să se regăsească în raporturile analizate, ca acestea să fie asimilate raporturilor de muncă”, Marcela Comșa, Creanțele salariale în procedura insolvenței angajatorului, Phoenix 69/2019, p. 18; ”sumele reprezentând creanțe salariale care se înscriu din oficiu de către practicianul în insolvență nu se limitează la raporturile de muncă stabilite între subiectele de drept în baza contractului individual de muncă (…), ci și la alte tipuri de venituri considerate asimilate salariilor cum ar fi creanțele izvorâte din raportul juridic de mandat în care se află directorul cu societatea pe care o administrează, creanțele zilierilor ca urmare a desfășurării unor activități necalificate cu caracter ocazional sau creanțele deținute de persoanele fizice care desfășoară activități dependente”, Ștefan Pavel, Sfera noțiunii de creanță salarială în procedura insolvenței, juridice.ro, 03.10.2018; Prin creanțe salariale nu se înțeleg numai acele sume de bani neplătite și datorate de debitor salariaților săi, ci orice creanțe pecuniare care decurg din raporturi de muncă și raporturi asimilate între debitor și angajații acestuia, cum ar fi drepturile bănești cuvenite salariatului în temeiul dreptului de inventator sau de autor pentru operele create, programe de calculator, drepturi de proprietate intelectuală etc (a se vedea și Directiva 2008/94/CE)”, Ioan Adam, Anca Roxana Adam, Codul insolvenței; Titlul II: Procedura insolvenței: (art. 1164 – 1649), C. H. Beck, 2016, p. 89.
[2] Art. 76 C. fiscal (1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor. (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: a) indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii; b) indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial; c) solda lunară acordată potrivit legii; d) sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăților, potrivit legii sau actului constitutiv, după caz, precum și participarea la profitul unității pentru managerii cu contract de management, potrivit legii; e) sume reprezentând participarea salariaților la profit, potrivit legii; f) remunerația obținută de directorii cu contract de mandat și de membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege; g) remunerația primită de președintele asociației de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu modificările și completările ulterioare; h) sumele primite de membrii fondatori ai societăților constituite prin subscripție publică; i) sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum și sumele primite pentru participarea în consilii, comisii, comitete și altele asemenea; j) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii; k) indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați, potrivit legii, pe perioada delegării/detașării, după caz, în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel: (i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul autorităților și instituțiilor publice; (ii) străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar; l) indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariații care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori nerezidenți, pe perioada delegării/detașării, după caz, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător țării de rezidență a angajatorului nerezident de care ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara respectivă; m) indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliți potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel: (i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul autorităților și instituțiilor publice; (ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar; n) indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfășurării activității, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entități nerezidente, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător țării de rezidență a entității nerezidente de care ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara respectivă; o) remunerația administratorilor societăților, companiilor/societăților naționale și regiilor autonome, desemnați/numiți în condițiile legii, precum și sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor și în consiliul de administrație; p) sume reprezentând salarii/solde, diferențe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum și actualizarea lor cu indicele de inflație, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii; q) indemnizațiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurență, stabilite conform contractului individual de muncă; r) remunerația brută primită pentru activitatea prestată de zilieri, potrivit legii; r1) veniturile obținute de către persoanele fizice care desfășoară activități în cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale românești din străinătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din cap. IV secțiunea a 3-a al anexei nr. IV la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. s) orice alte sume sau avantaje în bani ori în natură.


Adrian Ștefan Clopotari



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.