Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Citarea şi comunicarea actelor de procedură prin e-mail în materie civilă
19.11.2020 | Claudiu DRĂGUȘIN, Cosmin STEREA-GROSSU

JURIDICE - In Law We Trust
Claudiu Drăgușin

Claudiu Drăgușin

Cosmin Sterea-Grossu

Cosmin Sterea-Grossu

I. Introducere

Citarea și comunicarea actelor de procedură reprezintă unele dintre cele mai importante elemente ale dreptului la un proces echitabil astfel cum este acesta înțeles în jurisprudența Curții Constituționale prin intermediul articolului 21 din Constituție și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin intermediul articolului 6 din Convenția EDO.

Deși instituția în sine este veche și în esență s-a cam scris tot ce putea fi scris despre aceasta, o zonă a ei cere astăzi o analiză particulară, în contextul tendințelor de tehnologizare tot mai presante asupra unui domeniu profund conservator cum este dreptul.

Prezentul studiu își propune să clarifice din punct de vedere tehnic și din punct de vedere juridic problema citării și a comunicării actelor de procedură prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice, respectiv prin e-mail, precum şi a eventualelor implicații adiacente instituției.

Din punctul nostru de vedere problema enunțată comportă o analiză pe două paliere care vor fi privite separat: componenta juridică și componenta tehnică.

Având în vedere că domeniul tehnic nu este ușor accesibil participanților la procedurile judiciare, considerăm că este absolut necesară o descriere în detaliu a modului de funcționare a sistemelor care permit citarea prin poștă electronică, în primul rând pentru că zona tehnică aici determină concluziile juridice, iar în al doilea rând pentru că accesul la partea tehnică este de natură să confere predictibilitate şi stabilitate activităților juridice, actorii implicați având astfel mai multe șanse să știe la ce să se aștepte, putând să îşi regleze conduita în mod corespunzător.

II. Analiza sistemului tehnic

Din punct de vedere tehnic există două sisteme (aplicații) care permit citarea şi comunicarea actelor de procedură prin e-mail:

a) un sistem dezvoltat de specialiști IT din cadrul Tribunalului Arad (aplicabil la Înalta Curte de Casație şi Justiție, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi alte instanțe), denumit în continuare sistemul Arad.

b) Un sistem dezvoltat de specialiștii IT ai Curţii de Apel Cluj (aplicabil la Curtea de Apel Cluj), denumit în continuare sistemul Cluj;

A. Sistemul Arad

Din perspectiva tehnică, citarea / comunicarea actelor de procedură prin e-mail în cazul acestui sistem se face prin intermediul unei aplicații web, pe care o utilizează grefierul.

Astfel, grefierul desemnat (de obicei grefierul de şedinţă) va accesa interfața de citare/comunicare electronică a unui dosar şi va selecta documentul pe care dorește să-l transmită (expertiza, înscrisuri, încheiere, hotărâre etc.), după care va apăsa pe butonul de transmitere a acestora.

Transmiterea documentelor se va face către căsuța poștală indicată anterior de parte.

Partea primește la adresa de e-mail un mesaj care din punct de vedere grafic are următoarea configurație:

Se observă că în e-mail sunt indicate elementele de identificare ale dosarului și ale părții căreia i s-a făcut comunicarea.

De asemenea se observă că e-mailul conține un link pe care partea trebuie să-l acceseze pentru a vedea efectiv documentele transmise.

În momentul în care partea apasă pe link-ul din e-mail, i se va deschide într-o pagina web listă cu documentele ataşate, fiecare document devenind vizibil și disponibil în format .pdf pentru download (descărcare) și salvare locală, în propriul calculator, prin apăsarea pe textul care le descrie în secţiunea „Documente ataşate”.

Din punct de vedere grafic, pagina va avea următorul conţinut:

De asemenea mesajul va conține şi o notificare disponibilă destinatarului, cu următorul conţinut:

Accesarea linkului va genera concomitent şi un mesaj transmis către aplicația utilizată de grefier în sensul că link-ul a fost accesat, ceea ce semnifică în mod implicit că documentul a fost deschis de parte, şi că aceasta a luat cunoștință de existența sa.

Mesajul generat va conține mențiunea „Dovada vizualizare document / Data accesării: xx.xx.xxxx”.

Din punct de vedere grafic, mesajul va apărea sub următoarea formă:

Acest mesaj va fi vizibil în aplicația grefierului care a făcut comunicarea, urmând să fie imprimat și atașat la dosar pentru a se evalua de către judecător legalitatea procedurii de citare / comunicare.

Dacă din orice motiv, linkul nu este accesat de destinatar în termen de 3 zile de la transmitere, aplicația utilizată de grefier va genera un mesaj care va fi imprimat şi atașat la dosar, în vederea evaluării de către judecător.

Mesajul va conține mențiunea „Documentul nu a fost accesat on-line!”.

În acest din urmă caz, judecătorul va decide dacă este necesară citarea / comunicarea prin alte mijloace (poștă clasică, spre exemplu).

Din punct de vedere grafic, mesajul va apărea sub următoarea formă:

Link-ul transmis în e-mailul indicat de parte rămâne activ pentru o perioadă de 30 de zile. Dacă partea încearcă accesarea link-ului după perioada respectivă, browserul va deschide o pagină de eroare indicând faptul că documentul nu a fost găsit, cu următoarea configurație grafică:

Tot din perspectivă tehnică trebuie spus că aplicația sistemului Arad are încorporat sigiliul electronic al instanței (echivalentul pentru persoane juridice a semnăturii electronice) care se aplică pe fiecare document emis de instanţă. Prin urmare documentul comunicat (hotărâre, încheiere etc.) va fi semnat electronic, iar din punct de vedere grafic, pe documentul transmis vor apărea următoarele mențiuni:

În concluzie, din punct de vedere tehnic, în cadrul sistemului Arad, următoarele aspecte sunt relevante în procedura de citare prin e-mail:

– grefierul transmite citația / dovada de comunicare, împreună eventual cu documente printr-o aplicație Web, creată special pentru această funcție;

– citația / dovada de comunicare şi documentele transmise sunt semnate electronic cu sigiliul instanței (semnătura electronică);

– partea primește un e-mail cu link-ul către citație sau către documentul transmis (expertiză, înscrisuri, încheiere, hotărâre etc.);

– dacă partea accesează link-ul (şi implicit documentul), atunci aplicația generează o notificare automată care conține data plecării e-mailului şi adresa de e-mail a destinatarului, precum şi informația că linkul a fost accesat, notificarea fiind disponibilă grefierului pentru a fi imprimată şi depusă la dosar;

– accesarea link-ului conduce la deschiderea unui document în format .pdf care poate fi descărcat (download) local, în mediul de stocare al propriului calculator;

– link-ul respectiv este activ 30 de zile după care accesarea lui va genera un mesaj de eroare;

– dacă partea, din orice motiv, nu accesează link-ul, în termen de 3 zile aplicația generează o notificare în acest sens care este disponibilă grefierului pentru a fi imprimată şi ataşată la dosar;

– judecătorul poate decide, după caz, ca procedura de citare / comunicare să se facă şi prin alte metode, în special dacă link-ul nu este accesat în 3 zile de la transmitere;

B. Sistemul Cluj

Deşi soluția tehnică este diferită, în esență aplicația construită la Cluj pentru a facilita citarea / comunicarea prin e-mail face în mare cam aceleași lucruri.

Astfel, grefierul utilizează un template de mail (cu setări predefinite) în care atașează citația / comunicarea şi, eventual, documentele de comunicat, toate acestea fiind în prealabil semnate electronic cu sigiliul instanței.

Grefierul transmite mesajul şi, după trimitere, partea va primi în clientul său de mail (căsuța sa poștală) un mesaj care din punct de vedere grafic va conține la rubrica „Subiect” următoarele informaţii: numărul dosarului, partea căreia i se trimite citația şi termenul (doar dacă există un termen viitor, respectiv dacă este vorba despre citaţie):

De asemenea, partea va primi şi următoarele texte în corpul mesajului:

În fine, partea va primi atașate e-mailului (ca ataşament) documentele comunicate (citație / dovada de comunicare / înscrisuri).

Aşadar, spre deosebire de aplicația sistemului Arad, care trimite părții un link către documente, aplicația sistemului Cluj trimite părții citația / comunicarea şi / sau documentele, semnate electronic, ca atașamente ale mesajului electronic.

După efectuarea acestor operațiuni, grefierul primește în aplicație un mesaj de confirmare a transmiterii corespondenței, care va fi tipărit şi atașat la dosar, şi care din punct de vedere grafic va avea următoarea configurație:

În mesajul grafic anterior se observă că sistemul certifică plecarea e-mailului din serverul emitentului la adresa de e-mail indicată („Delivery to these recipients or distribution lists is complete” – Livrarea către destinatar / destinatari s-a realizat cu succes), dar precizează că serverul destinatarului nu a confirmat primirea mesajului („but delivery notification was not sent by the destination” – dar notificarea primirii mesajului nu a fost transmisă de serverul destinatar).

Acest mesaj nu înseamnă că serverul destinatarului nu a primit mesajul, ci doar că nu a transmis o notificare în sensul că a primit mesajul.

În cazul în care serverul destinatarului permite, atunci această parte a doua din textul analizat anterior va confirma primirea mesajului electronic.

Dacă mesajul nu ajunge la serverul destinatarului sau dacă, din diferite motive, serverul destinatarului refuză mesajul, atunci sistemul va primi un mesaj de eroare la livrare de tipul „Mail Delivery System [MAILER-DAEMON@…] ”, cu o configurație grafică similară celei de mai jos:

În concluzie, din punct de vedere tehnic, următoarele aspecte sunt relevante în procedura de citare prin e-mail prin aplicația sistemului Cluj:

– grefierul transmite citația / dovada de comunicare, împreună cu documente, dacă este cazul, prin intermediul aplicației;

– citația / dovada de comunicare şi documentele transmise sunt semnate electronic cu sigiliul instanței (semnătura electronică);

– partea primește un e-mail cu documentele astfel transmise (expertiză, înscrisuri, încheiere, hotărâre etc.);

– după transmiterea e-mailului, aplicația generează un mesaj în acest sens, care conține data plecării e-mailului, adresa de e-mail a destinatarului şi confirmarea că mesajul a fost transmis către destinatar (eventual şi confirmarea că mesajul a ajuns în serverul destinatarului, dacă acesta din urmă permite) şi care este disponibil grefierului pentru a fi printat şi ataşat la dosar;

– în măsura în care, din diferite motive, e-mailul nu ajunge la serverul destinatarului, atunci sistemul va primi un mesaj de eșec la livrare („delivery failure”), marcând faptul că procedura nu a fost legal îndeplinită; mesajul va fi imprimat şi depus la dosar pentru a fi evaluat de judecător.

III. Analiza juridică

Potrivit art. 154 alin. (6) şi alin. (6 ind. 1) Cpc, în vigoare în forma actuală din 21 decembrie 2018, introduse prin punctul 20, Articolul I din Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018:

(6) Comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței și prin …, poștă electronică …, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. Comunicarea actelor de procedură va fi însoțită de semnătura electronică extinsă a instanței care va înlocui ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință din mențiunile obligatorii ale citației. Fiecare instanță va avea o singură semnătură electronică extinsă pentru citații și acte de procedură.

(6 ind. 1) Citațiile și celelalte acte de procedură menționate la alin. (6) se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta.

Din aceste texte de lege se extrag mai multe probleme de drept care necesită o analiză individuală:

1. Citarea se poate face (şi) prin poștă electronică?

Cu privire la această observație, trebuie menționat că citarea şi / sau comunicarea actelor de procedură prin e-mail reprezintă o modalitate validă de realizare a acestei proceduri, alături de celelalte modalități de citare / comunicare permise de cod (citarea prin poștă, citarea prin publicitate – art. 167 Cpc etc.).

[Distincție faţă de instituția încunoștințării părţilor] Acest lucru nu se confundă însă cu încunoștințarea părţilor prevăzută de art. 241 alin. (3) teza a doua Cpc, care precizează că atunci când este cazul, instanța va ordona luarea măsurilor de refacere a acestor proceduri. În afară de aceste măsuri, instanța va putea dispune ca încunoștințarea părților să se facă și telefonic, telegrafic, prin fax, poștă electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură, după caz, transmiterea textului actului supus comunicării ori înștiințarea pentru prezentarea la termen, precum și confirmarea primirii actului, respectiv a înștiințării, dacă părțile au indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop.

După cum rezultă din textul de lege, încunoștințarea părţilor nu ține loc de citare şi nu este însoțită de niciun alt element suplimentar de siguranță pentru a fi validă, cum ar fi atașarea semnăturii electronice sau observarea momentului la care e-mailul a ajuns la destinatar, aşa cum dispun dispoziţiile art. 154 alin. (6) şi alin. (6 ind. 1) Cpc în cazul citării / comunicării prin e-mail.

2. Partea trebuie să fi indicat instanței datele corespunzătoare în scopul citării / comunicării electronice?

a. Adresa de e-mail trebuie indicată de parte anterior citării / comunicării

Se remarcă faptul că textul art. 154 alin. (6) teza întâi Cpc cere ca anterior citării, partea să fi indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. Aceeași cerință este instituită şi de prevederile art. 148 teza a II – a Cpc (cererea va cuprinde, dacă este cazul, și adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părți).

Acest lucru rezultă cu claritate din timpul trecut la care este folosit verbul „a indica” (partea a indicat instanţei …) în ambele texte ante-referite.

Prin urmare, adresa de e-mail trebuie deja să se afle la dosar la momentul la care procedura este efectuată, iar partea trebuie să fi fost cea care a indicat e-mailul.

b. Modalitatea explicită sau implicită de indicare a e-mailului

Cu privire la modalitatea de indicare a e-mailului, aici se pot naște niște discuții care implică în mod necesar determinarea înțelesului sintagmei în acest scop, care se regăsește în ambele texte anterior indicate.

În primul rând, dacă adresa de e-mail este indicată de o altă parte decât cea interesată, instanţa nu poate reţine o manifestare de voință a acesteia din urmă în sensul de a fi citată / de a i se comunica actele de procedură prin e-mail. Prin urmare, nu ar fi îndeplinite condițiile legale pentru citarea / comunicarea prin e-mail, astfel cum sunt acestea descrise de art. 154 alin. (6) Cpc (partea însăși trebuie să o fi indicat în acest scop).

În al doilea rând, dacă adresa de e-mail este indicată de parte expres, în vederea corespondenței electronice (în acest scop), fie printr-un înscris adresat instanței, fie verbal, în faţa instanței, cu consemnarea în încheierea de ședință, atunci manifestarea de voință este neechivocă, iar citarea / comunicarea actelor de procedură se poate face fără rezerve prin această modalitate.

În al treilea rând, se pune problema eficienţei juridice a indicării e-mailului chiar de către parte, însă într-o manieră echivocă (spre exemplu în antetul cererii). Este ea o indicare în scopul realizării în această manieră a corespondenței sau nu?

Într-o opinie s-ar putea susţine că indicarea e-mailului nu poate fi decât expresă în sensul că partea trebuie să precizeze că înțelege să primească toate citațiile şi comunicările din dosar la adresa de e-mail indicată. Indicarea în antet a adresei de e-mail nu ar putea atrage concluzia că partea dorește să poarte cu instanţa o corespondență electronică.

Într-o altă opinie s-ar putea susţine că odată prezentată adresa de e-mail în orice înscris transmis instanței, deci inclusiv prin indicare în antet, fără o precizare expres exprimată, acest lucru echivalează cu o invitație la corespondență în acest mod, putându-se așadar spune că a fost prezentată în scopul corespondenței. Se naște măcar o prezumție simplă că partea are în vedere să poarte corespondența cu instanţa prin acest mijloc.

În legătura în această a doua opinie, se poate contra-argumenta că simpla indicare a adresei de e-mail în antetul unei cereri de către o instituţie, persoană juridică sau de către avocat, este echivocă, nefiind sigur faptul că partea respectivă va acorda o atenție sporită comunicării prin e-mail, așteptând corespondența instanței.

Fără a fi în total dezacord cu un astfel de contra-argument, ne limităm a remarca totuşi că atunci când o instituţie (şi includem aici şi pe avocat) îşi prezintă adresa de corespondență prin e-mail către orice entitate, cu atât mai mult instanței, se poate considera că este generată măcar o prezumție simplă în sensul că această instituţie se așteaptă să fie contactată în respectiva manieră electronică.

Dacă s-ar interpreta altfel, gestului indicării adresei de e-mail în antet nu i s-ar putea atașa niciun mobil, nicio cauză.

Mutând discuția către o comparație sugestivă, la fel se pune problema în situaţia în care două persoane se întâlnesc şi îşi schimbă numerele de telefon. Chiar în lipsa unor asigurări exprese, gestul în sine implică înțelegerea cel puţin tacită că cei doi vor coresponda în viitor prin intermediul acelor numere de telefon. Altfel, gestul ar fi total inutil.

La fel şi în cazul e-mailului indicat în antetul cererilor adresate instanței. Dacă nu ar exista intenţia autorului de a fi contactat astfel, de către orice entitate cu care intră în contact, atunci menținerea acestui element pe înscrisul care emană de la ea nu ar putea fi interpretată nicicum într-o grilă logică.

Simpla inerție administrativă a gestului nu poate explica menționarea în antet a adresei de e-mail, fără acordul prealabil şi implicit al organelor decizionale ale instituției (publice sau private) de a fi astfel contactată.

c. Soluția preferabilă la acest moment

Concluzionând cu privire la discuția anterior expusă, în opinia noastră, cel puțin la acest moment al aplicării procedurii, singura ipoteză în care citarea se poate face fără rezerve este cea în care partea a indicat în mod explicit, în scris sau verbal în faţa instanței, adresa de e-mail în vederea realizării corespondenței electronice.

În ceea ce priveşte indicarea adresei de e-mail în antetul cererilor adresate instanței, considerăm, de principiu, că acest gest ar trebui să echivaleze cu existenţa măcar a unei prezumții simple în sensul că partea şi-a exprimat acordul pentru comunicarea procedurală în acest mod.

Totuşi, suntem de acord că o astfel de interpretare, măcar la acest stadiu al evoluției dreptului procedural românesc, poate genera confuzie.

Altfel spus, acceptând că instituția citării prin e-mail este una nouă, a cărei folosire nu este încă generalizată la nivelul întregului sistem, atât din cauze tehnice, dar şi decizionale (unii judecătorilor fiind mai reticenți să folosească noile soluții tehnologice), ar putea exista situații în care părțile din dosar să aibă, în mod istoric, inerțial, un anumit antet care conține adresa de e-mail pe care, de obicei, se așteaptă să primească o corespondență diversă. În acelaşi timp, s-ar putea susține că respectiva instituție / persoană nu poate ști cu certitudine şi nici nu se poate aștepta că instanţa o va cita astfel, ținând seama de noutatea instituției şi de lipsa acesteia de generalizare a gestului la nivelul întregului sistem.

Prin urmare, persoanele însărcinate cu corespondența instituției (şi chiar persoana fizică parte în dosar) ar putea să nu fie atente la comunicările pe e-mail, având așteptarea (am putea spune chiar rezonabilă), că vor fi citate în mod clasic.

Astfel, în această perioadă de tranziție, cel puţin până la generalizarea şi acceptarea pe scară largă a sistemului de citare / comunicare prin e-mail şi pentru a evita orice situații de natură să afecteze dreptul fundamental de acces la instanţă, este recomandabil ca instanţa să se asigure, anterior dispunerii măsurii citării / comunicării prin e-mail, că partea este de acord în mod expres ca această procedură să se facă prin intermediul poștei electronice la adresa indicată în acest scop de către parte.

3. Comunicarea actelor de procedură prin această modalitate se face folosindu-se sigiliul electronic al instanței (semnătura electronică)

Cu privire la această observație, problema nu comportă prea multe discuții juridice, ci doar tehnice, acest lucru fiind deja descris în prima parte a articolului.

După cum spuneam, gestionarul aplicației (spre exemplu, Tribunalul Bucureşti pentru această instanţă şi pentru judecătoriile din circumscripție) a încorporat sigiliul electronic în aplicația care realizează citarea / comunicarea electronică, acesta fiind atașat tuturor documentelor care sunt comunicate, astfel că sub acest aspect nu pot fi identificate prea multe ipoteze de discuție, cu excepţia unor eventuale erori tehnice la nivelul gestionarului aplicației.

O astfel de situație ar putea interveni, spre exemplu, dacă gestionarul sistemului ar lăsa să expire perioada de validitate a certificatului de valabilitate a sigiliului electronic, fără a-l reînnoi, ceea ce ar fi de natură să vicieze procedurile de citare / comunicare astfel efectuate.

4. Procedura de citare sau comunicare se consideră îndeplinită în momentul la care s-a primit mesaj din partea sistemului folosit:

– că a ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta sau

– că a fost comunicată către destinatar?

a. Contradicţii legislative

Cu privire la această problemă, ar fi fost necesare mai multe discuții de natură tehnică pe care se pare că legiuitorul nu le-a avut înainte de aprobarea textului de lege.

Revenind la textul art. 154 alin. (6 ind. 1) Cpc, acesta spune că procedura de citare / comunicare se consideră îndeplinită atunci când s-a primit un mesaj din partea sistemului folosit că e-mailul a ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta.

În alt text, respectiv la art. 163 alin. (11 ind. 1) Cpc, se prevede că ”atunci când comunicarea actelor s-a realizat potrivit prevederilor art. 154 alin. (6) mesajul de comunicare către destinatar primit de la sistem constituie dovada de comunicare. Acesta se va lista și se va atașa la dosarul cauzei.”

În timp ce din primul text (art. 154 alin. (6 ind. 1) Cpc) ar rezulta că accentul se pune pe mesajul care confirmă că e-mailul a ajuns în căsuța electronică a destinatarului, din al doilea text (art. 163 alin. (11 ind. 1) Cpc) rezultă că accentul se pune pe plecarea e-mailului către adresa de corespondență corectă (indicată de parte).

Vorbim aşadar de două momente diferite în timp: cel al plecării e-mailului către adresa de e-mail a destinatarului (care este anterior) şi cel al ajungerii mesajului în căsuţa poştală electronică a destinatarului (care este ulterior).

Distincția este extrem de importantă întrucât, din punct de vedere tehnic, sistemul electronic poate confirma întotdeauna că un e-mail a plecat către o adresă concretă, dar nu poate confirma întotdeauna că e-mailul a ajuns în căsuța poștală a destinatarului.

Fără a intra în detalii extrem de tehnice, trebuie spus că protocolul standard utilizat de foarte multă vreme pentru comunicarea prin e-mail permite generarea unei notificări atunci când e-mailul plecat din serverul expeditorului nu ajunge la serverul destinatarului (spre exemplu, la aplicația Gmail există un mesaj de tipul „Delivery Status Notification (Failure)”). Prin urmare, feedbackul negativ („delivery failure”) există ca standard şi clientul de e-mail al expeditorului va primi un mesaj de avertizare dacă e-mailul său nu a ajuns la serverul destinatarului.

În acelaşi timp, nu există un protocol standard care să confirme că mesajul a fost livrat, respectiv să ofere un feedback pozitiv, aşa cum pare că cer cel puţin dispoziţiile art. 154 alin. (6 ind. 1) Cpc.

Există soluţii tehnice („delivery tracking”) care permit generarea unui mesaj de răspuns pozitiv, în sensul că mailul a fost livrat, însă ele depind de multe variabile, de obicei de setările serverului destinatarului (deci nu se emitent), şi de aceea nu funcţionează întotdeauna, astfel că analiza lor nu e relevantă aici. De asemenea, există soluţii tehnice care pot fi atașate clientului de mail (mailul emițătorului) şi care ar putea da un feedback pozitiv, dar care nu sunt atașate sistemelor analizate (Arad şi Cluj) şi, din acest motiv, este de asemenea inutil să fie analizate aici.

Pentru a dezlega totuşi această contradicţie, cele două sisteme de citare electronică trebuie analizate separat.

Sistemul Cluj. Cu privire la sistemul Cluj, trebuie observat din informaţiile tehnice expuse anterior, că după trimiterea e-mailului este generat un mesaj care este printat şi ataşat la dosar, mesaj care conține, pe de o parte, data plecării e-mailului din serverul emitentului, iar pe de altă parte, adresa de e-mail a destinatarului.

Aceste două informații combinate, coroborate cu faptul că sistemul nu a primit un mesaj care să indice eroarea la livrare („delivery failure”), conduc la concluzia că e-mailul a fost transmis destinatarului.

O atenție deosebită trebuie să fie acordată adresei de e-mail a destinatarului întrucât, dacă aceasta diferă de cea indicată de parte, dar este validă (aparţine unui alt utilizator terț), atunci în aparență procedura este corect îndeplinită, sistemul neprimind un mesaj de eroare, însă mesajul a fost livrat unui alt destinatar decât partea.

În măsura în care acest lucru este evitat, dacă nu se primește un mesaj de eroare la livrare, se poate considera că e-mailul a fost transmis părții, iar dispoziţiile art. 154 alin. (6 ind. 1) Cpc, şi cu atât mai mult ale art. 163 alin. (11 ind. 1) Cpc, sunt respectate.

Sistemul Arad. Sistemul Arad nu este creat astfel încât să primească un mesaj de eroare de tipul „delivery failure”.

În consecinţă, într-o ipoteză în care adresa de e-mail către care se face livrarea este inexistentă (este greşit introdusă în sistem), mesajul va figura ca fiind trimis la acea adresă, dar în realitate, e-mailul nu a ajuns niciodată nicăieri. Este evident însă că nimeni nu va putea accesa linkul trimis (e-mailul fiind inexistent), astfel că în 3 zile de la livrare, sistemul va genera o notificare în sensul că linkul nu a fost accesat.

De asemenea, există şi ipoteza în care mesajul este trimis corect în căsuța poștală a părții, dar linkul aferent nu este accesat într-un interval de 30 de zile, în final devenind inactiv şi astfel anulând practic accesul părții la document. În acest caz, sistemul primește doar o notificare în sensul că mesajul a fost livrat, iar în 3 zile de la livrare va primi şi notificarea că mesajul nu a fost citit.

Rezumând, pentru aceste ipoteze, sistemul Arad este gândit astfel încât, dacă în 3 zile de la momentul emiterii citației, linkul trimis nu a fost accesat de destinatar (oricine ar fi acesta – partea sau un terț eronat citat), atunci se generează un mesaj disponibil judecătorului, în care se precizează acest lucru (că mesajul nu a fost citit).

Judecătorul ia cunoștință că nu e sigur că partea a primit e-mailul şi atunci poate dispune ca procedura de citare / comunicare să se facă prin postă clasică.

În acest fel, există o siguranță mai mare că drepturile părții nu sunt afectate.

În consecință, dacă partea accesează linkul, atunci este sigur că a primit citația / comunicarea, iar dacă linkul nu e accesat (din orice motive), în termen de 3 zile de la livrare, atunci logica sistemului Arad invită pe judecător să dispună îndeplinirea procedurii prin poștă clasică, împreună cu toate inconvenientele care decurg din aceasta.

Ca o ultimă ipoteză de lucru, se mai poate întâmpla ca mesajul să fie transmis greșit, către o căsuță poștală existentă, dar care nu este identică cu cea oferită de parte. Este posibil ca în acest caz, destinatarul terț (care nu e parte) să acceseze linkul (eventual din curiozitate) şi în acest fel să determine generarea unei false notificări în sensul că mesajul a fost livrat şi citit de destinatar (ceea ce tehnic este adevărat, doar că din punct de vedere juridic destinatarul nu e parte în dosar). În acest caz rămâne judecătorului (sau grefierului) ori părții interesate să observe neregularitatea şi să o invoce.

În concluzie, în opinia noastră, modul în care a fost gândit sistemul Arad îşi are rădăcinile în conștientizarea perioadei de tranziție de la procedura clasică la cea digitală, când este firesc să se încerce punerea la adăpost a părţilor de posibile necunoscute ale noii proceduri, de natură a le afecta iremediabil drepturile. Se observă, de asemenea, că sistemul Arad oferă un standard mai înalt decât cel oferit de art. 154 alin. (6 ind. 1) Cpc.

b. Posibile probleme care se pot naște din aceste contradicții

În situaţia ambelor sisteme (Cluj şi Arad), dacă totuşi partea insistă că nu ar fi primit mesajul, contrar notificărilor din sistem (adică dacă la sistemul Cluj mesajul figurează ca fiind trimis la adresa corectă, iar la sistemul Arad mesajul figurează ca fiind citit de destinatarul – parte), acest lucru poate fi relativ ușor verificat, fie printr-o expertiză informatică, fie printr-o adresă la gestionarul serverului, pentru a preciza dacă mesajul a ajuns sau nu la destinatar. Evident, judecătorul are şi posibilitatea de a reface procedura de citare, în măsura în care circumstanțele juridice ale cauzei îi permit o astfel de decizie.

Deşi, în teorie, partea s-ar putea găsi şi în situaţia în care mesajele transmise de instanţă ajung în folderul „Spam” al căsuței poștale a destinatarului, şi nu în folderul „Inbox”, făcând mai greu detectabilă primirea e-mailului, totuşi posibilitatea este redusă aproape spre zero întrucât acest lucru se întâmplă de obicei din cauza setărilor de securitate ale serverului destinatarului, care include mesajele, din diferite rațiuni, în categoria potențial periculoase (cel mai des din cauza reputației domeniului de pe care se trimite mesajul sau din cauza riscului ca formatul documentelor – cu excepţia celor în format tip .pdf – să permită transmiterea unor viruși informatici).

Acest risc spuneam că este redus spre zero întrucât sistemele Arad şi Cluj presupun transmiterea unor mesaje fără alte atașamente în afara de documente în format .pdf și sunt trimise de pe domenii cu reputație bună.

În orice caz, într-o ipoteză deloc probabilă în care acest lucru totuşi s-ar întâmpla (sau s-ar susține de către partea interesată), considerăm că revine părții care e citată sarcina de a supraveghea folderele din propria căsuță poștală, pentru a se asigura că poate citi mesajele în timp util. Aşadar, nu credem că o apărare întemeiată pe un astfel de argument ar putea fi primită de instanţa, atât timp cât dispoziţiile relevante ale Codului de procedură civilă nu fac o astfel de distincție cu privire la folderul unde trebuie să se descarce mesajele, ci se referă doar la faptul transmiterii către cutia poștală a părții.

În orice caz, chiar şi într-o astfel de situație, ținând seama de contextul noutății instituției, în cazul în care reţine ca fiind vădită lipsa de familiarizare a părţilor cu o astfel de procedură, instanţa poate totuşi avea o abordare îngăduitoare, dacă există un risc disproporționat de afectare a drepturilor unei părți, fără însă a dezechilibra pozițiile părţilor din dosar.

5. Momentul îndeplinirii procedurii de citare / comunicare]

Pentru stabilirea momentului la care se consideră îndeplinită procedura de citare, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 165 pct. 3 Cpc modificat prin Legea nr. 310/2018, care dispun că ”în cazul citării sau comunicării altui act de procedură efectuate potrivit prevederilor art. 154 alin. (6), procedura se socotește îndeplinită la data arătată pe copia imprimată a expedierii, certificată de grefierul care a făcut transmisiunea.”.

În consecință, data la care procedura de citare / comunicare să consideră îndeplinită este cea de pe copia imprimată a mesajului care confirmă expedierea certificată de grefier (prezentat grafic în partea de analiză tehnică şi identificată la rubrica „Data transmiterii” – sistemul Arad sau la rubrica „Trimis” – sistemul Cluj). În ceea ce priveşte cerința certificării mesajului, aceasta se îndeplinește prin semnătura olografă a grefierului şi are doar rolul de a atesta faptul că mesajul emis de sistem este identic cu mesajul depus la dosar, iar nu rolul de a atesta realitatea operațiunilor tehnice făcute de aplicație pentru a transmite mesajul de la instanţă la destinatar. În caz de dubiu, se poate dispune imprimarea din nou a mesajului pentru a se compara cu cel existent la dosar.

În cazul aplicației sistemului Arad, se poate pune problema semnificației datei accesării linkului de către destinatar şi implicit a datei vizualizării documentelor transmise, astfel cum e identificată expres în mesajul imprimat la dosar (a se vedea explicațiile tehnice). Acestea sunt indiferente pentru stabilirea momentului la care a fost îndeplinită procedura, în acord cu art. 165 pct. 3 Cpc, ambele fiind ulterioare celui la care mesajul a fost transmis.

De asemenea, dacă linkul nu a fost accesat de destinatar şi în consecință sistemul nu a primit notificarea că mesajul a fost citit, problema momentului îndeplinirii procedurii de citare / comunicare nu se pune întrucât judecătorul ar trebui să dispună refacerea procedurii prin poștă clasică, având în vedere că nu are siguranța că mesajul a ajuns la destinatar.

Dacă judecătorul nu dispune refacerea procedurii prin poștă clasică, spre exemplu în ipoteze precum cele prezentate la pct. 8 din prezentul articol, atunci ar trebui considerat că momentul îndeplinirii procedurii prin poștă electronică este cel indicat de mesajul emis de sistem care arată data plecării (transmiterii) mesajului spre căsuța poștală a destinatarului, aşa cum indică art. 165 pct. 3 Cpc.

6. Certitudinea / incertitudinea accesării propriului e-mail de către parte

Dacă sistemul Arad a primit o notificare în sensul că linkul a fost accesat, nu credem că ar avea relevanță juridică o eventuală afirmație a părții în sensul că nu este ea cea care a accesat link-ul respectiv, invocând astfel un viciu al procedurii de citare / comunicare.

Atât timp cât partea a furnizat instanței o adresă de e-mail, îi revine sarcina de a se asigura că accesul la aceasta nu este permis altor persoane sau măcar de a se asigura că accesul este permis doar unor persoane de încredere.

Prin urmare, partea nu ar trebui să aibă succes dacă ar invoca în faţa instanței o astfel de neregularitate, cu excepţia situației în care ar putea dovedi că propria căsuță de poștă electronică i-a fost accesată neautorizat (în sens infracțional).

În acest caz, ar trebui să propună un probatoriu corespunzător (expertiză informatică), prin care să dovedească faptul că datele de acces (credențiale) au fost folosite fără acordul său pentru a-i fi accesat e-mailul.

Credem însă că astfel de situații nu se vor ivi frecvent în practică, iar invocarea lor în mod abuziv poate primi răspuns din partea judecătorului, prin sancțiuni procedurale specifice.

7. Sistemul Arad, accesarea linkului după 30 de zile de la transmiterea e-mailului

În cazul sistemului Arad, partea ar putea accesa linkul primit pe mail după mai mult de 30 de zile de la data trimiterii e-mailului. În acest caz, linkul nu va mai fi activ, fiind generat un mesaj de eroare (aşa cum a fost precizat la partea de prezentare tehnică). Prin urmare, partea nu va mai avea acces la documente.

O astfel de ipoteză ar putea genera încălcări ale drepturilor părții în situaţia în care termenul stabilit în cauză este unul mai mare de 30 de zile.

În acest caz, dacă nu a accesat linkul în cele 30 de zile, rămânând în pasivitate cu convingerea că le va accesa mai aproape de termenul de judecată, partea va avea surpriza să constate că linkul nu mai este valabil, iar accesul la documente nu îi mai este disponibil.

Pentru a elimina orice fel de probleme legate de perioada de valabilitate a linkului respectiv, sistemul Arad a fost gândit astfel încât să genereze un mesaj care va fi imprimat la dosar, prin care anunță că linkul nu a fost accesat în 3 zile de la trimitere. Rostul acestui mesaj este acela de a-l face atent pe judecător, şi de a-l invita să dispună citarea prin mijloace clasice (poștă clasică), anulând astfel avantajul citării prin poștă electronică, dar asigurându-se în acelaşi timp că evită orice discuții legate de eventuale neregularități ale procedurii, astfel cum au fost identificate anterior.

Aceasta reprezintă o situație de compromis, o plasă de siguranță binevenită în această perioadă de tranziție de la felul clasic, conservator, de a cita / comunica, la felul digital, rapid, eficient şi sigur, dar care rămâne încă o necunoscută pentru mulți dintre participanții la procedurile judiciare.

În consecință, concepția sistemului Arad este aceea de a se asigura (prin accesarea linkului) că partea a primit citația / documentele, iar dacă acest lucru nu se întâmplă în termen de 3 zile de la emiterea e-mailului, de a reveni la citarea prin poștă clasică.

8. Funcționarea sistemului Arad în situaţia în care termenul acordat în cauză este mai scurt decât termenul de 3 zile de notificare pentru nevizualizarea documentelor sau mai scurt decât termenul de 30 de zile de expirare a valabilității linkului de acces la documente

Se mai poate pune problema ce se întâmplă dacă:

– citarea se produce pentru un termen mai scurt decât cel de 30 de zile în care expiră linkul de vizualizare a documentelor sau chiar pentru un termen mai scurt decât cel de 3 zile în care sistemul Arad primește notificarea că documentele trimise nu au fost vizualizate şi

– destinatarul nu accesează linkul primit în aceste intervale de timp.

Acest lucru este perfect posibil în special în procedurile care se soluționează de urgență, cum ar fi ordonanțele președințiale, ordinele de protecție sau chiar şi în proceduri de fond, dacă agenda judecătorului permite un termen mai scurt.

Aşa cum este conceput astăzi sistemul Arad, acesta va primi în 3 zile de la livrarea e-mailului o notificare în sensul că documentele nu au fost accesate.

Dacă termenul stabilit în cauză este mai scurt de 3 zile, atunci la dosar nu se va primi în timp util o notificare în sensul ne-citirii documentelor înainte de termenul stabilit, dar documentele sunt la dispoziţia părţii până la data termenului de judecată, şi chiar ulterior până la împlinirea celor 30 de zile de expirare a linkului.

În fine, dacă termenul este mai mare de 3 zile, dar mai mic de 30 de zile, sistemul va primi după 3 zile mesajul că documentele nu au fost accesate, dar linkul de acces rămâne valid şi documentele rămân la dispoziția părții până în ziua termenului pentru care a fost citată, şi chiar ulterior până la împlinirea celor 30 de zile de expirare a linkului.

În astfel de situații, judecătorul ar putea să considere, similar sistemului Cluj, că procedura este legal îndeplinită dacă la dosar există o notificare din partea sistemului că mesajul a fost comunicat către adresa de e-mail, iar aceasta din urmă este identică cu cea furnizată de parte. Astfel sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 154 alin. (6 ind. 1) Cpc şi art. 163 alin. (11 ind. 1) Cpc, întrucât nu există riscul ca părții să îi expire valabilitatea linkului şi accesul la documente înainte de termenul pentru care a fost citată.

Evident, într-o astfel de situație rămâne judecătorului să decidă dacă e cazul să dispună efectuarea procedurii şi prin alte mijloace, inclusiv prin poștă clasică.

9. Procedura prealabilă. Obligația indicării e-mailului, potrivit art. 194 lit. a) teza a III-a Cpc, cu referire la art. 148 alin. (1) teza a II-a Cpc

În cadrul acestei problematici, arătăm că potrivit art. 194 lit. a) Cpc, Cererea de chemare în judecată va cuprinde: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. …

Potrivit art. 148 alin. (1) teza a II-a Cpc, De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, și adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părți, precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea.

Potrivit art. 154 alin. (6) Cpc, Comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop.

Citind coroborat aceste trei texte de lege, rezultă că reclamantul nu are obligația legală de a indica e-mailul părții adverse în cererea de chemare în judecată, chiar dacă o cunoaște, iar ca o consecință a acestui lucru, dacă nu indică adresa de e-mail a părții adverse, cererea introductivă de instanţa nu poate fi anulată potrivit art. 200 Cpc.

Astfel, în cuprinsul art. 194 lit. a) teza întâi şi a II – a Cpc sunt enumerate elementele pe care trebuie să le conțină cererea de chemare în judecată. Printre acestea nu se regăsește şi adresa de e-mail a părții adverse.

Art. 194 lit. a) teza a III – a Cpc face trimitere la art. 148 alin. (1) teza a II-a Cpc în sensul că dispozițiile respective sunt aplicabile. Sintagma Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile are un simplu rol de trimitere pentru a atrage aplicabilitatea normei de la art. 148 alin. (1) teza a II – a Cpc în cadrul art. 194 lit. a) Cpc, păstrându-i însă în acelaşi timp un regim juridic distinct.

Acesta din urmă se poate deduce din coroborarea art. 148 alin. (1) teza a II-a cu art. 154 alin. (6) Cpc din care rezultă că datele respective sunt indicate de către fiecare parte pentru sine („dacă este cazul”), specificând în mod expres să fie citat ori să se realizeze comunicarea actelor de procedură către ea într-o asemenea modalitate, în măsura în care dorește acest lucru („care au fost indicate în acest scop de părți”);

Prin urmare, în procedura de regularizare nu s-ar putea impune obligația în sarcina reclamantului de a indica datele prevăzute la art. 148 alin. (1) teza a II-a Cpc, motiv pentru care nici nu s-ar putea ridica problema anulării cererii în caz de neconformare.

În orice caz însă, judecătorul poate întotdeauna (şi chiar este recomandabil) să ceară părţilor încă din faza procedurii prealabile, şi ulterior pe parcursul fazei judecătorești, să indice adresa de e-mail în scopul efectuării citării şi a comunicării actelor de procedură prin poștă electronică. În caz de neconformare, nu va opera însă nicio sancțiune, incluzând aici şi sancțiunea anulării cererii pentru faza prealabilă, ci singura consecință născută ar fi aceea că respectivele activități s-ar realiza prin poștă clasică.

10. Termen în cunoștință

Faţă de această instituție, considerăm că în stadiul actual al legislației nu se poate considera că partea citată prin e-mail are termen în cunoștință.

Astfel, potrivit art. 154 alin. 6 ind. 1 Cpc, Citațiile și celelalte acte de procedură menționate la alin. (6) se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta.

Potrivit art. 163 alin. l Cpc, Atunci când comunicarea actelor s-a realizat potrivit prevederilor ari. 154 alin. (6) mesajul de comunicare către destinatar primit de la sistem constituie dovada de comunicare. Acesta se va lista și se va atașa la dosarul cauzei.

Potrivit art. 229 alin. 1 Cpc, Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar și a luat termenul în cunoștință, precum și partea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant legal ori convențional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, considerându-se că ea cunoaște termenele de judecată ulterioare. Aceste dispoziții îi sunt aplicabile și părții căreia, personal ori prin reprezentant legal sau convențional ori prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, i s-a înmânat citația pentru un termen de judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaște și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația l-a fost înmânată.

Din punctul de vedere al legislației în vigoare în prezent, se observă că dispoziţiile speciale ale art. 229 alin. (1) Cpc, care stabilesc cazurile în care se poate considera că partea are termen în cunoștință, nu acoperă şi ipoteza în care comunicarea citației se face electronic.

Din punct de vedere tehnic, aplicațiile de citare electronică nu fac altceva decât să confere acces părții la vizualizarea citației în formă electronică.

Prin urmare, nu se pune problema vreunei înmânări (predări în mână) concrete către parte, aşa cum impune art. 229 alin. (1) Cpc.

De asemenea, partea nu poate nici semna procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare, nici chiar prin semnătură electronică, sistemul nepermițând trimiterea către parte a vreunui proces-verbal de îndeplinire a procedurii de citare care să fie semnat şi nici nu instituie vreo procedură confirmare a primirii prin semnare electronică.

În consecință, chiar dacă s-ar putea reproșa un formalism accentuat acestei concepții, totuşi credem că legislația actuală, în forma în care se află, nu permite interpretarea că procedura de citare electronică ar crea premisele să se considere că partea are termen în cunoștință.

Dincolo de limitările interpretării impuse de Codul de procedură civilă, intervin şi alte considerente de natură tehnică în susținerea acestei concluzii.

Astfel, accesarea de către parte a adresei de e-mail se face prin intermediul unui nume de utilizator (adresa de e-mail) şi a unei parole. Adresa de e-mail şi parola pot să fie nu doar în posesia părții, ci e-mailul poate fi accesat şi de alte persoane, utilizând respectivele credenţiale.

Prin urmare, chiar dacă este adevărat că este în responsabilitatea părții să aibă grijă de credențialele de acces la e-mail, nu se poate exclude ipoteza în care e-mailul este accesat de o altă persoană decât partea (o rudă sau, spre exemplu, un coleg de birou).

Mai mult, nimic nu obligă partea să furnizeze instanței un e-mail pe care îl folosește doar ea. Dacă adresa de e-mail furnizată este una semi-publică (în sensul că datele de acces sunt cunoscute mai multor persoane), atunci nu se poate cunoaște dacă citația a ajuns sau nu la parte personal.

Din punctul de vedere al procedurii de citare, aceasta va fi îndeplinită, partea asumându-şi faptul că mai multe persoane au acces la respectivul e-mail, aşa cum lăsarea poștei clasice în cutia poștală fizică implică acceptarea faptului că orice persoană care are cheia cutiei o poate colecta. Însă din perspectiva instituției termenului în cunoștință, nu există siguranța că părții i-a fost comunicată citația personal şi direct prin e-mail. Or aceste lucruri sunt esențiale pentru instituția termenului în cunoștință.

În concluzie, trebuie constatat că cele două sisteme de citare electronică oferă o facilitate tehnică pentru a asigura o comunicare mai rapidă între instanţă şi părți (cele care îşi dau acceptul), inclusiv din perspectiva efectuării procedurii de citare / comunicare, reducându-se costurile şi asigurând un flux mai rapid al informației.

În opinia noastră însă, acest lucru nu poate fi extins pentru a influența alte instituții precum cea a termenului în cunoștință, cel puțin în stadiul actual al legislației, în lipsa unor precizări concrete în acest sens.

În orice caz, din punct de vedere practic, problema discutată este una falsă.

Rostul instituției termenului în cunoștință este acela ca partea să nu mai fie citată la fiecare termen, procedura de citare prin poștă clasică fiind una greoaie, care de suficient de multe ori nu este îndeplinită corect, generând întârzieri în judecarea cauzelor.

Dar dacă procedura de citare se îndeplinește prin comunicare electronică, acest lucru presupune apăsarea unui singur buton, grefierul putând-o îndeplini cu un minimum de efort la fiecare termen de judecată. Din acest punct de vedere, acordarea termenului în cunoștință nu mai prezintă un avantaj real în raport cu citarea prin poştă electronică.

IV. Concluzii

Dacă în cazul sistemului Cluj, arhitectura conceptuală a acestuia respectă ad literam dispoziţiile Codului de procedură civilă şi în principiu, are suficiente elemente de protecţie pentru a se asigura că drepturile părţilor sunt respectate, sistemul Arad este conceput cu un grad de protecţie mai mare, fiind mai atent la eventualele sincope care pot apărea în practică.

Pe scurt, sistemul Cluj livrează documentele semnate electronic în poșta electronică a destinatarului şi dacă nu primește un mesaj de eroare („delivery failure”), se poate reţine că s-au întrunit toate condițiile legale pentru a considera că procedura de citare este legal îndeplinită.

Spre deosebire de acesta, sistemul Arad livrează în e-mailul părții un link către documentele comunicate (citaţie sau alte documente), iar dacă linkul nu este accesat în termen de 3 zile de la livrare, atunci generează o notificare prin care anunță despre acest lucru. În acest caz, logica sistemului Arad invită practica judecătorească să se orienteze spre refacerea procedurii prin poștă clasică, permițând totuşi o abordare diferită în situaţia în care termenul de citare este mai mic de 3 zile sau mai mic de 30 de zile, după distincțiile deja expuse anterior, la pct. 8 din prezentul studiu.

Faţă de toate precizările anterioare, considerăm că citarea prin poștă electronică reprezintă un câștig care ar trebui menținut şi îmbunătățit, reprezintă o aliniere a sistemului juridic la realitățile contemporane şi reprezintă o facilitate de natură să ușureze accesul părţilor la documente, pe de o parte, şi să elimine unele dintre activitățile greoaie ale sistemului de justiție, pe de altă parte, în scopul îmbunătățirii accesului la instanţă în toate componentele sale.

Credem că sistemele descrise anterior, ale căror neajunsuri pot fi corectate şi îmbunătățite ulterior, sunt net superioare sistemului clasic de citare prin poștă clasică.

Astfel, dincolo de avantajele economice consistente obținute din economia costurilor citațiilor / comunicărilor prin poștă clasică, sistemul electronic are şi avantajul de a fi mai sigur. Toți participanții la viața juridică știu neajunsurile citării prin poștă clasică, știu cât de greu pot fi demonstrate juridic (doar prin înscriere în fals) eventualele neregularități, şi știu că citarea sau comunicarea prin poștă presupune o locație fizică, partea fiind obligată să se afle în apropierea căsuței poștale pe o perioadă incertă (nu se știe când începe procedura de regularizare şi când se vor trimite citațiile / comunicările, nu se știe când se dispune citarea în căile de atac şi când ar trebui să se comunice apelul / întâmpinările cu aproximație).

Prin contrast, procedura de citare electronică este superioară pentru că permite părții să o acceseze din orice parte a lumii (deci nu mai condiționează partea să aștepte într-un loc anume), pentru că oferă certitudinea că ajunge la destinatar (algoritmul şi protocolul de transmitere sunt mai de încredere decât activitățile umane, în această zonă a acțiunilor repetitive), pentru că ușurează sarcina juridică a contestării (eventualele contestări vor putea fi soluționate prin probe, nu doar prin înscriere în fals) şi pentru că elimină un intermediar, agentul poștal, care neavând o pregătire de specialitate în materia comunicării actelor de procedură, de suficient de multe ori nu completează juridic corect câmpurile dovezilor de îndeplinire a procedurii.

În consecință, pentru toate argumentele prezentate, considerăm că o acceptare şi o folosire din ce în ce mai susținute ale sistemului de citare prin poștă electronică va avea efecte benefice asupra ansamblului sistemului de justiție, cu recomandarea totuşi ca în perioada de tranziție de la poșta clasică la cea electronică, să se aibă în vedere o abordare care să evite afectarea drepturilor părţilor, astfel cum ar fi aceasta posibilă din cauza noutății sistemului şi a necunoașterii lui suficiente în partea tehnică a acestuia.

Jud. Claudiu Drăguşin, preşedinte al Secţiei Civile – Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti
Jud. Cosmin Sterea-Grossu, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.