Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 

Dosarul prețurilor de transfer. Bătălia metodelor
20.11.2020 | Diana GHINCULOV

JURIDICE - In Law We Trust
Diana Ghinculov

Diana Ghinculov

CONTEXT.

(i) Pentru că autoritățile fiscale manifestă un interes ridicat față de prețurile de transfer practicate de către companiile multinaționale și au o lupă imensă îndreptată către tranzacțiile cu părți afiliate.

(ii) Pentru că sunt examinate intens tranzacțiile desfășurate cu societăți din grup și remunerațiile aplicate în cadrul aranjamentelor aferente acestor tranzacții.

(iii) Pentru că autoritățile fiscale verifică dacă tranzacțiile contribuabililor sunt conforme cu principiul valorii de piață și numărul controalelor a crescut în mod semnificativ.

(iv) Pentru că, în cazul unui control în domeniul prețurilor de transfer, contribuabilii trebuie să pună la dispoziția autorității de control informațiile privind tranzacțiile intra-grup, analizele specifice aplicabile tranzacțiilor, dar și justificări ale prețurilor aplicate.

(v) Pentru că, între diverse jurisdicții, există diferențe de legislație aplicabilă în domeniul prețurilor de transfer și contribuabilii români au nevoie să asigure conformitatea prețurilor practicate în cadrul tranzacțiilor intra – grup cu nivelul de piață.

(vi) Pentru că alegerea unei metode potrivite de stabilire a prețurilor de transfer nu mai este ceva simplu, acum problemele trebuie explicate și argumentate cu idei convingătoare. Când se stabilesc prețurile de transfer în cadrul unei companii multinaționale, sunt foarte multe variabile în discuție și e nevoie de știință, dar și de artă pentru câștigarea disputei cu organul fiscal.

CADRU LEGAL RELEVANT.

1) Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

2) Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

3) Ordinul nr. 442/2016 privind cuantumul tranzacțiilor, termenele pentru întocmire, conținutul și condițiile de solicitare a dosarului prețurilor de transfer și procedura de ajustare/estimare a prețurilor de transfer.

4) Ordinul nr. 3735/2015 pentru aprobarea procedurii privind emiterea și modificarea acordului de preț în avans, precum și conținutul cererii de emitere și modificare a acordului de preț în avans.

5) Ghidul prețurilor de transfer.

6) Cartea Albă a documentației prețurilor de transfer.

7) Liniile directoare emise de Organizaţia pentru Cooperarea şi Dezvoltarea Economică privind preţurile de transfer, pentru companiile multinaţionale şi administraţiile fiscale.

8) Profil de ţară preţuri de transfer.

9) Lista tratatelor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state.

10) Directiva ATAD (Anti-Tax Avoidance – Directiva împotriva evitării obligațiilor fiscale).

11) Directiva 2018/822/CE a Consiliului („DAC 6”), implementată în legislația din România prin Ordonanța Guvernului nr. 5/2020.

12) Manualul Natiunilor Unite privind prețurile de transfer.

13) Codul de conduită în Uniunea Europeană privind documentația prețurilor de transfer.

DESPRE DEFINIȚII ȘI NU NUMAI.

Prețurile de transfer sunt acele prețuri practicate în tranzacțiile dintre companiile care sunt părți ale aceluiași grup (părți afiliate). Legislația și principiile prin care statele se asigură că profitul care se obține din transferul intra-grup al bunurilor/serviciilor sau drepturilor de proprietate intelectuală este înregistrat, respectiv impozitat acolo unde este obținut, definește conceptul ”prețuri de transfer”.

Tranzacțiiile între părțile afiliate trebuie să fie încheiate la prețul de piață, adică prețul unei tranzacții similare între părți independente, în condiții economice comparabile. În cazul în care prețul tranzacțiilor între părțile afiliate nu este în ”intervalul de piață”, există riscul ca organul fiscal să considere că profiturile astfel obținute în urma acestor tranzacții nu sunt reflectate corect, ceea ce afectează impozitele și taxele plătite de contribuabil.

Unul dintre principiile de bază al teoriei prețurilor de transfer este ”lungimea brațului” (”arm’s length”). Logica acestui principiu este următoarea: părțile afiliate, fiind apropiate, au tendința să se ia în brațe. Respectând ”lungimea brațului”, acest principiu stabilește că între parțile afiliate trebuie menținute raporturi identice ca între doi necunoscuți (părți independente), reducând interacțiunea în cadrul unei tranzacții la o strângere de mână și rămânând, astfel, la un braț distanță.

DESPRE DOSARUL PREȚURILOR DE TRANSFER.

Pentru a verifica dacă s-a respectat principiul valorii de piață a prețurilor de transfer practicate în cadrul tranzacțiilor cu persoane afiliate, este necesar să existe și să se verifice dosarul prețurilor de transfer. Raportat la tranzacțiile intra-grup, dosarul prețurilor de transfer permite organului de control interogarea țintită a contribuabilul verificat. Cu cât un dosar de prețuri de transfer este mai incomplet sau mai neîntemeiat, cu atât ANAF se simte mai invitată să ajusteze prețurile de transfer sau chiar să pună în discuție întregul model de afaceri al companiei sau al grupului. Ajustarea prețurilor de transfer modifică rezultatul financiar și, implicit, modifică poziția fiscală a companiei.

SUNT CONTRIBUABIL EXPUS. DE CE DOSARUL PREȚURILOR DE TRANSFER NECESITĂ O ANUMITĂ APĂRARE?

Pentru peisajul fiscal al contribuabilului, dosarul prețurilor de transfer este o piesă de colecție, element de probă, dar și unealtă de business. Un dosar solid garantează alocarea eficientă a veniturilor și cheltuielilor, prin intermediul dosarului prețurilor de transfer contribuabilul poate identifica oportunitățile de optimizare la nivel intra-grup.

Dacă organele de control consideră că nu s-au adus dovezi concludente că prețul unei tranzacții încheiate cu partea afiliată este la nivelul pieței, certitudinea rezultatului financiar al contribuabilului este pusă la îndoială. Astfel, prețurile de transfer pot afecta profitabilitatea și implicit impozitul datorat de contribuabil, deciziile de investiții intra-grup, fluxul de numerar, sau chiar indicatorii de performanță ai companiei. Inclusiv valoarea în vamă a bunurilor poate fi influențată de prețurile de transfer (de exemplu, dacă s-a aplicat o metodă ce nu este acceptată de autoritățile vamale pentru determinarea prețurilor de transfer pentru bunurile supuse taxelor vamale, se calculează o nouă valoare în vamă, de unde derivă obligația de plată a taxelor vamale suplimentare.

Toate aceste riscuri pot fi reduse, respectiv eliminate, prin întocmirea unui dosar al prețurilor de transfer ca instrument util al business-ului, precum și ca unealtă de gestionare a riscului fiscal. Rațiunea și argumentele sunt următoarele: (i) Mai întâi, necesitatea unui dosar al prețurilor de transfer este o cerință a legii. Prezentarea incompletă sau neprezentarea este sancționată cu amendă. (ii) Apoi, în cazul lipsei dosarului prețurilor de transfer sau în cazul unui dosar incomplet, contribuabilul poate fi expus unor ajustări ale bazei impozabile. În acest sens, organul fiscal va dispune ajustarea prețurilor de achiziție sau veniturile obținute din tranzacțiile cu părtile afiliate, iar consecința o reprezintă stabilirea unor impozite suplimentare de plată, plus penalități și dobânzi. (iii) În fine, dosarul prețurilor de transfer este o metodă de protecție fiscalăcare conține toate informațiile cu privire la funcțiile companiei și are rolul de instrument de organizare, de conducere și de gestiune a afacerii.

BĂTĂLIA METODELOR DE STABILIRE A PREȚURILOR DE TRANSFER.

A. De la teorie la practică.

Metodele de prețuri de transfer sunt acele mijloace prin care se evaluează în mod retroactiv dacă tranzacțiile realizate între părți afiliate sunt conforme cu principiul valorii de piață. Ca instrumente analitice, prin utilizarea metodelor de prețuri de transfer, se testează în ce măsură prețurile aplicate în tranzacțiile cu ”părțile afiliate” respectă prevederile legislative și sunt la ”valoare de piață”. Societățile folosesc aceste metode pentru planificare fiscală și/sau documentarea prețurilor de transfer practicate. La rândul lor, autoritățile fiscale utilizează aceste metode pentru a testa valoarea de piață a tranzacțiilor dintre persoane afiliate în scopul determinării „profiturilor reale”, adică a profiturilor ce ar fi fost obținute în lipsa relației de afiliere.

Similar cu Ghidul OECD, legislația națională face referire la 5 metode de stabilire a prețurilor de transfer. Aceastea se împart în două mari categorii: i) metode tradiționale, și (ii) metode tranzacționale. În prima categorie sunt incluse: metoda comparării prețurilor, metoda cost plus și metoda prețului de revânzare. Cea de-a doua categorie cuprinde: metoda marjei nete și metoda împărțirii profitului.

Potrivit Ghidului OECD, în cadrul procesului de selecție a celei mai adecvate metode pentru un anumit caz particular, trebuie luate în considerare următoarele patru criterii:

1. Punctele forte și punctele slabe ale metodelor recunoscute de către Ghidul OECD.

2. Natura tranzacției controlate, stabilite în special prin intermediul analizei funcționale.

3. Disponibilitatea informațiilor credibile (în special privind comparabilele necontrolate) necesare aplicării unei anumite metode selectate.

4. Gradul de comparabilitate între tranzacțiile controlate și cele necontrolate, incluzând nivelul de precizie a ajustărilor necesare în vederea eliminării diferențelor semnificative între aceste tranzacții.

Legislația națională nu prevede ad-literam o ierarhizare a metodelor. În acord cu doctrina de specialitate, niciuna dintre metodele arătate nu este corectă sau greșită dacă se ia în calcul un ansamblu de circumstanțe concrete, astfel încât, alegerea celei mai adecvate metode de determinarea a prețurilor de transfer are la bază identificarea acelei metode care, în circumstanțele unei anumite tranzacții analizate, oferă cea mai corectă estimare a unei valori de piață.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pct. 5, alin. (4) și alin. (5):

La stabilirea prețului de piață al tranzacțiilor dintre persoane afiliate se folosește una dintre metodele prevăzute mai sus. În vederea stabilirii celei mai adecvate metode se au în vedere următoarele elemente:

a) metoda care se apropie cel mai mult de împrejurările în care sunt stabilite prețurile supuse liberei concurențe pe piețe comparabile din punct de vedere comercial;

b) metoda pentru care sunt disponibile date rezultate din funcționarea efectivă a persoanelor afiliate implicate în tranzacții supuse liberei concurențe;

c) gradul de precizie cu care se pot face ajustări în vederea obținerii comparabilității;

d) circumstanțele cazului individual;

e) activitățile desfășurate efectiv de diferitele persoane afiliate;

f) metoda folosită trebuie să corespundă împrejurărilor date ale pieței și ale activității contribuabilului;

g) documentația care poate fi pusă la dispoziție de către contribuabil.”

(5) Circumstanțele cazului individual care urmează să fie luat în considerare în examinarea prețului de piață sunt:

a) tipul, starea, calitatea, precum și gradul de noutate al bunurilor, mărfurilor și serviciilor transferate;

b) condițiile pieței pe care bunurile, mărfurile sau serviciile sunt folosite, consumate, tratate, prelucrate sau vândute unor persoane independente;

c) activitățile desfășurate și stadiile din lanțul producției și distribuției ale entităților implicate;

d) clauzele cuprinse în contractele de transfer privind: obligațiile, termenele de plată, rabaturile, reducerile, garanțiile acordate, asumarea riscului;

e) în cazul unor relații de transfer pe termen lung, avantajele și riscurile legate de acestea;

f) condițiile speciale de concurență.”

Prin urmare, selectarea unei metode depinde atât de existența tranzacțiilor comparabile desfășurate între persoane independente sau factori de comparabilitate, cât și de completitudinea, acuratețea informațiilor disponibile și scopul utilizării metodei respective.

B. Argumente pentru alegerea metodei cost plus.

Metoda cost plus este o metodă considerată tradițională de către Ghidul OECD.
Această metodă este definită atât în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cât și în Ghidul OECD, ca fiind o metodă a prețurilor de transfer care uzează de costurile suportate de furnizor sau producător într-o tranzacție controlată. La aceste costuri se adaugă o marjă corespunzătoare pentru a se realiza un profit corespunzător având în vedere funcțiile desfășurate (ținând cont de bunurile folosite și riscurile asumate) și de condițiile pieței. Dacă marja de profit este stabilită la valoarea de piață, prețul de transfer va fi considerat la valoarea de piață.

Metoda cost plus poate fi selectată fără justificarea opțiunii.
Potrivit art. 1 B, pct. 4, lit. A din Ordinul nr. 222/2008 privind conținutul dosarului prețurilor de transfer: ”În cazul în care nu se folosesc metode tradiționale de determinare a prețurilor de transfer se va justifica această opțiune.” Per a contrario, metoda cost plus, fiind metodă tradițională, poate fi selectată fără justificarea opțiunii. Companiile pot selecta metoda tradițională cost plus având în vedere accentul pus pe natura funcțiilor efectuate și a riscurilor asumate de părțile participante în tranzacție precum și pe termenii tranzacțiilor. În plus, selectarea metodei tradiționale cost plus se concentrează pe circumstanțele în care are loc tranzacția, pentru aplicarea acestei metode fiind necesară definirea categoriilor de cheltuieli care vor intra în baza de costuri.

Metoda cost plus necesită mai puține ajustări pentru a reflecta diferențele între produse.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal: „Tranzacțiile între persoane afiliate se realizează conform principiului valorii de piață. În cadrul unei tranzacții, al unui grup de tranzacții între persoane afiliate, organele fiscale pot ajusta, în cazul în care principiul valorii de piață nu este respectat, sau pot estima, în cazul în care contribuabilul nu pune la dispoziția organului fiscal competent datele necesare pentru a stabili dacă prețurile de transfer practicate în situația analizată respectă principiul valorii de piață, suma venitului sau a cheltuielii aferente rezultatului fiscal oricăreia dintre părțile afiliate pe baza nivelului tendinței centrale a pieței. Procedura de ajustare/estimare și modalitatea de stabilire a nivelului tendinței centrale a pieței, precum și situațiile în care autoritatea fiscală poate considera că un contribuabil nu a furnizat datele necesare stabilirii respectării principiului pentru tranzacțiile analizate se stabilesc potrivit Codului de procedură fiscală.De asemenea, potrivit prevederilor din Normele Metodologice de aplicare a art. 11 din Codul Fiscal, ”Atunci când se stabilește prețul de piață al serviciilor în cadrul tranzacțiilor dintre persoane afiliate, autoritățile fiscale examinează în primul rând dacă persoanele independente, cu un comportament adecvat, ar fi încheiat o asemenea tranzacție în condițiile stabilite de persoanele afiliate, luând în considerare tarifele obișnuite pentru fiecare tip de activitate sau tarifele standard existente în anumite domenii, cum sunt: transport, asigurare. În cazul în care nu există tarife comparabile se folosește metoda „cost plus”.

Jurisprudența și doctrina de specialitate în materie, au stabilit în mod constant că un aspect important al comparabilităţii îl reprezintă concordanţa practicilor contabile, întrucât în cazul în care practicile contabile diferă în tranzacţiile controlate față de tranzacţiile necontrolate, ar trebui efectuate ajustările necesare asupra datelor utilizate pentru a se asigura folosirea aceloraşi tipuri de costuri în fiecare caz şi pentru a asigura concordanţa.

Chiar și situațiile financiare întocmite conform standardelor internaționale de raportare (de exemplu, standardele internaționale de raportare financiară IFRS) nu permit o comparare exactă, având în vedere că determinarea marjei brute poate fi ușor influențată de ințelegerea fiecărei persoane asupra tipurilor de costuri care sunt luate în calcul. Cu toate acestea, spre deosebire de alte metodemetoda cost plus necesită mai puține ajustări pentru a reflecta diferențele între produse, accentul fiind pus pe riscurile asumate, pe natura funcțiilor efectuate și pe termenii tranzacțiilor.

Apreciem că, chiar și în măsura în care organele fiscale constată că nu sunt prezentate date și referiri complete de comparare în vederea susţinerii prețurilor de vânzare practicate în relaţia cu persoanele afiliate, totuşi, trebuie să se țină cont de analiza comparativă efectuată de contribuabilul verificat, aceasta reprezentând un indiciu al respectării principiului prețurilor de transfer în cadrul tranzacţiilor cu societăţile afiliate.

C. Argumente pentru selecția metodei marjei nete.

Metoda marjei nete se bazează pe teoria economică conform căreia marjele nete de profit obținute de societăți care desfășoară activități similare pe aceeași piață și în cadrul aceleiași industrii tind să se egalizeze după o anumită perioadă de timp. Această metodă operează într-un mod similar cu metoda cost plus, principala diferență dintre ele fiind că metoda marjei nete analizează marjele nete de profitabilitate în timp ce metoda cost plus analizează marjele brute.

Pentru a determina valoarea de piață a tranzacțiilor controlate, marjele nete de profitabilitate astfel obținute sunt comparate cu marjele nete obținute de către aceeași persoană afiliată în tranzacții cu persoane independente sau cu marjele nete obținute de societăți independente cu un profil funcțional și de risc similar cu cel al persoanei afiliate testate. Selecția trebuie să cuprindă doar acele companii care au un profil funcțional și de risc similar cu al persoanei afiliate testate.

Ca rezultat, în măsura în care marja netă de profit obținută de persoana afiliată din tranzacțiile controlate testate se situează în interiorul intervalului de comparare, se poate afirma că persoana afiliată a desfășurat tranzacții controlate cu respectarea principiului valorii de piață. Accesul limitat la anumite informaţii care să fie suficient de explicite despre profiturile ce pot fi atribuite tranzacţiilor necontrolate aferente perioadei verificate nu poate asigura o aplicare valabilă a metodei marjei nete în perioada supusă controlului.

În conformitate cu Ghidul OECD: „Metoda marjei nete tranzacţionale să nu fie utilizată decât atunci când diferențele dintre compania afiliată și compania independentă care au un efect substanţial asupra marjei nete utitlizate sunt luate în considerare în mod corespunzător. Atunci când diferențele dintre companiile comparate au un efect substanţial asupra marjelor nete utilizate, nu ar fi corect să se aplice metoda marjei nete fără să se efectueze ajustări pentru aceste diferențe. Diferențele în funcţiile efectuate între companii sunt adesea reflectate în variaţii ale cheltuielilor de exploatare. Există îngrijorări considerabile cu privire la utilizarea marjei tranzacţionale nete, și mai ales la posibilitatea aplicării sale fără să se țină cont, în mod corespunzător de diferențele relevante între companiile afiliate și companiile independente ce sunt controlate”. De asemenea, în conformitate cu pct.1.33 din cap. I din Ghidul OECD: „A fi comparabil înseamnă că niciuna dintre diferențele (dacă există) dintre situaţiile comparate nu ar putea afecta în mod semnificativ condiţia examinată în metodologie (de exemplu preţul sau marja) sau că ajustările corecte în mod rezonabil pot fi realizate pentru a elimina efectul oricăror astfel de diferențe.”

ÎN LOC DE CONCLUZII – RISCURI.

De ce să se protejeze mediul de business?

Bazându-se pe argumentele privind verificarea eficienței și reducerea evaziunii fiscale, organele de control aplică anumite criterii și indicatori (aparent nepublice) pentru a identifica contribuabilii cu risc fiscal crescut. În analizele de calcul al gradului de risc fiscal, ANAF vizează anumite comportamente care generează inițierea unui control fiscal și, pe cale de consecință, solicitarea dosarului prețurilor de transfer.

Datorită mișcărilor tectonice la nivel fiscal european, datorită numeroaselor surse de informații despre contribuabili, care sunt accesibile organelor fiscale, dar și din cauza suspiciunilor ridicate de comportamentul fiscal al unui  anumit contribuabil, autoritatea fiscală poate decide să inițieze un control față de anumite tipare de comportament fiscal asociate prețurilor de transfer care pot genera verificări suplimentare.

Pierderile contabile recurente (în special în cazurile tranzacțiilor între părți afiliate cu o pondere crescută în cadrul cifrei de afaceri), cererile de rambursare de TVA de la bugetul de stat sau stabilirea unor marje de profit sub media marjelor raportate de alte companii cu același cod CAEN creează premisele unei inspecții fiscale. Nu este lipsită de importanță nici extinderea inspecțiilor fiscale la nivelul afacerilor din mediul online, care sunt ținta unor controale apropiate.

Reorganizarea ANAF din anul curent, care include și înființarea departamentului de risc alcătuit din specialiști statisticieni ”garantează” pentru mediul de business mai multe controale fiscale.

Mai multe controale înseamnă mai multe bătălii: între argumente, între metodele utilizate, între banii omului de afaceri și banii statului.

Bibliografie:

1) ”Transfer Pricing and the Arm’s Length Principle After BEPS”, Richard Collier, Joseph L Andrus, Editura: Oxford University Press, 2017;

2) ”Transfer Pricing in One Lesson: A Practical Guide to Applying the Arm’s Length Principle in Intercompany Transactions, Hardcover”, Oliver Treidler, Editura Springer, Colecția Management for Professionals;

3) OECD transfer pricing guidelines for multinational enterprises, Organization for Economic Co-operation and Development (OECD), 2017;

4) ”Preventing and resolving tax treaties and transfer pricing disputes”, School of Law – University of Minho, Research Cnetre for Justice and Governance, 2018;

5)Prețurile de transfer. Între optimizare fiscală și evaziune transfrontalieră”, Dragos PatroiFlorin Cuciureanu, Editura H. Beck;

6) Code of Conduct on Transfer Pricing Documentation for Associated Enterprises in the EU;

7) România, Profil de ţară – preţuri de transfer;

8) General Taxation and Customs Union Analyses and Tax Policies Analysis and Coordination of Tax Policies, European Commission Directorate, Brussels, 2005;

9) General Taxation and Customs Union, Direct taxation, Tax Coordination, Economic Analysis and Evaluation Company Taxation Initiatives, European Commission Directorate, Brussels, 2013;

10) Denmark vs. Shoe Group A/S, 5th October 2020, High Court, Case No SKM2020.397.VLR;

11) Luxembourg/United States – Amazon Luxembourg Buy-In: Post-Litigation Results of Capital Market and Other Methods, Musselli, International Transfer Pricing Journal, November 2020;

12) International – Methodologies for Applying Transfer Pricing Adjustments to Comparable Companies Following the COVID-19 Economic Downturn, A.Orlandi, R. Iervolino, M.C. Latin, International Transfer Pricing Journal, October 2020;

13) Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;

14) Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal;

15) Ordinul nr. 442/2016 privind cuantumul tranzacțiilor, termenele pentru întocmire, conținutul și condițiile de solicitare a dosarului prețurilor de transfer și procedura de ajustare/estimare a prețurilor de transfer;

16) Ordinul nr. 3735/2015 pentru aprobarea procedurii privind emiterea și modificarea acordului de preț în avans, precum și conținutul cererii de emitere și modificare a acordului de preț în avans;

17) Cartea Albă a documentației prețurilor de transfer;

18) Directiva 2018/822/CE a Consiliului („DAC 6”);

19) Manualul Natiunilor Unite privind prețurile de transfer,

20) Codul de conduită în Uniunea Europeană privind documentația prețurilor de transfer.

Av. Diana Ghinculov



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.