Excepție de neconstituționalitate respinsă ref. art. 519 şi art. 521 C. proc. civ.
8 septembrie 2023 | JURIDICE.ro
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 5 sptembrie 2023 a fost publicată Decizia nr. 351/2023 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată de Constantin Vlădulescu în Dosarul nr. 2.319/97/2018 al Tribunalului Hunedoara – Secţia I civilă.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că art. 519 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă trebuie să asigure aplicabilitatea legii, şi nu ambiguitatea acesteia, respectiv obligarea judecătorilor de a se supune unor interpretări limitative şi ambigue pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin interpretările date unor texte de lege, sintagme, chestiuni de drept sau întrebări prejudiciale. Prin obligativitatea aplicării deciziilor luate de instanţa supremă în soluţionarea unor chestiuni de drept se încalcă art. 1 din Constituţie, în interpretarea unitară pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o dă în chestiunile de drept, şi nu în cadrul legilor, observându-se imixtiunea acestei instanţe în judecarea cauzelor ce au ca obiect recalcularea pensiilor, de vreme ce pensiile reprezintă un segment juridico-social de strictă specialitate, care este dat spre competenţa secţiilor specializate în asigurări sociale ale instanţelor judecătoreşti. 519 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 519 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:
– Art. 519: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”;
– Art. 521 alin. (3): „Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, de la data pronunţării deciziei.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că:
– S-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea mecanismului juridic al sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost recunoscută posibilitatea instanţelor de a solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe hotărâri prin care să dea rezolvări de principiu chestiunilor de drept de a căror clarificare depinde soluţionarea pe fond a cauzelor şi cu privire la care judecătorii, în cursul judecăţii, consideră că este necesar să solicite concursul instanţei supreme în vederea tranşării cu titlu definitiv a problemei în discuţie.
– Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale, în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară. Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. Decizia de interpretare pronunţată în asemenea cazuri nu este extra legem şi, cu atât mai mult, nu poate fi contra legem.
– Obiectul sesizării instanţei supreme cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile îl constituie chestiunile de drept de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzelor, iar titular al cererii de sesizare pentru pronunţarea unei astfel de hotărâri prealabile poate fi numai un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. Părţile din proces pot solicita instanţei de judecată să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, însă instanţa are dreptul suveran de a aprecia asupra sesizării, nefiind obligată să motiveze respingerea ei.
– Dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, îndeplinind condiţiile referitoare la calitatea legii, astfel că nu încalcă nici prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii.
– Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
