« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Tribunalul Galaţi. Răspundere delictuală vs. răspundere contractuală
24.11.2020 | Anca VĂRZARU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Anca Vărzaru

Anca Vărzaru

Tribunalul Galaţi a reţinut că, în cadrul unei acţiuni civile, răspunderea delictuală poate fi angajată doar în condiṭiile în care aceasta nu derivă din nerespectarea unor clauze contractuale de către părṭi. Prin urmare, ori de câte ori cauza prejudiciului este neexecutarea obligaṭiilor contractuale, singura răspundere care poate fi atrasă este răspunderea contractuală, în timp ce, în toate celelalte situaţii, răspunderea debitorului va fi una delictuală. De la această regulă, există, însă, şi excepţii, cea mai importantă fiind situaṭia în care neexecutarea contractului constituie, în același timp, o infracṭiune prevăzută de legea penală. În acest caz, persoana prejudiciată are libertatea de a alege deopotrivă între acţiunea civilă delictuală şi acţiunea civilă contractuală. (Decizia civilă nr. 940/2020 din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Galaţi – Secţia I Civilă)

Notă: În același sens, apreciem că, atunci când persoana prejudiciată alătură acţiunea civilă acţiunii penale, la soluţionarea laturii civile trebuie avută în vedere răspunderea civilă delictuală, iar nu aceea contractuală, concluzie care se desprinde din dispoziţiile art. 14 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală.

Av. Anca Gabriela Vărzaru, SĂVESCU & ASOCIAŢII

 
Secţiuni: Drept civil, Jurisprudență Tribunale, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD