Declarația Înaltului Reprezentant al UE privind alegerile regionale și locale din Rusia și inaplicabilitatea acestora pe teritoriul Ucrainei
12 septembrie 2023 | JURIDICE.roLuni, 11 septembrie 2023, Consiliul UE a publicat declarația Înaltului Reprezentant, în numele Uniunii Europene, privind alegerile regionale și locale din Rusia și inaplicabilitatea acestora pe teritoriul Ucrainei:
În perioada 8-10 septembrie, au fost organizate alegeri regionale și locale în Rusia și, de asemenea, în mod ilegal, pe teritoriile Ucrainei pe care Rusia le-a ocupat temporar.
Uniunea Europeană condamnă cu fermitate organizarea acestor așa-numite „alegeri” nelegitime în Republica Autonomă Crimeea și orașul Sevastopol și în părți din regiunile Donețk, Luhansk, Zaporijia și Herson din Ucraina.
Respingem cu fermitate această nouă încercare inutilă a Rusiei de a-și legitima sau normaliza controlul militar ilegal și tentativa de anexare a unor părți din teritorii ucrainene, astfel cum a fost condamnată în rezoluția Adunării Generale a ONU adoptată la 12 octombrie 2022. Aceasta reprezintă încă o încălcare vădită a dreptului internațional, inclusiv a Cartei ONU, precum și a independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Uniunea Europeană nu recunoaște și va continua să refuze să recunoască atât organizarea acestor așa-numite „alegeri”, cât și rezultatele acestora. Conducerea politică a Rusiei și cei implicați în organizarea lor vor fi confruntați cu consecințele acestor acțiuni ilegale.
Aceste așa-numite „alegeri” ilegale pe teritoriul Ucrainei au avut loc în condițiile emiterii forțate și ilegale de pașapoarte de către Rusia, inclusiv copiilor, în contextul unor transferuri și deportări forțate, al încălcărilor larg răspândite și sistematice ale drepturilor omului și abuzurilor împotriva acestora, precum și al intimidării și represiunii tot mai accentuate împotriva cetățenilor ucraineni comise de către Rusia și de către autoritățile sale desemnate în mod nelegitim în teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei.
Uniunea Europeană salută curajul rezidenților ucraineni care s-au opus simulacrului de scrutin și continuă să reziste ocupației ruse. Uniunea Europeană își menține angajamentul ferm de a sprijini Ucraina și independența, suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia. Rusia trebuie să își retragă imediat, complet și necondiționat toate trupele și echipamentele militare de pe întreg teritoriul Ucrainei în cadrul frontierelor acesteia recunoscute la nivel internațional.
În plus, alegerile din Rusia au avut loc într-un mediu foarte restrictiv, alimentat de agresiunea împotriva Ucrainei. Autoritățile ruse au amplificat represiunea internă prin introducerea cenzurii de război și reprimarea în și mai mare măsură a politicienilor din opoziție, a organizațiilor societății civile, a mass-mediei independente și a altor voci critice prin utilizarea unor instrumente legislative represive și a sentințelor motivate politic. Acest lucru a dus la restricționarea drepturilor civile și politice, împiedicând mulți candidați să ia parte la alegeri și limitând opțiunile alegătorilor ruși și accesul la informații corecte cu privire la candidați.
Uniunea Europeană deplânge presiunea continuă asupra grupului independent de observare a alegerilor Golos, inclusiv detenția copreședintelui său, Grigori Melkonianț, și îndeamnă Rusia să asigure continuarea observării alegerilor în Rusia, inclusiv de către OSCE.
Uniunea Europeană continuă să solicite Rusiei să își respecte obligațiile internaționale în ceea ce privește drepturile omului și libertățile fundamentale și să abroge legislația sa represivă.