Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Tribunalul Galați. Ucis în urma unor amenințări pe internet


13 septembrie 2023 | Andrei PINTILIE

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Articole, Creepy cases, Drept penal, Jurisprudență, Jurisprudență Tribunale, Next, SELECTED
Andrei-Ioan Pintilie

Andrei-Ioan Pintilie

În fapt, inculpatul este prietenul fiicei fostei concubine a victimei, raporturile dintre cei doi fiind, până în urmă cu aproximativ un an și jumătate, unele civilizate, fără a deveni unele de prietenie.
Urmare a deteriorării raporturilor cu concubina lui, victima a înțeles să adopte față de aceasta un comportament violent verbal, însoțit de vizite inopinate la domiciliu .
Constatând lipsa reacției scontate din partea fostei sale partenere, anume aceea de a relua relația cu el, victima a continuat să-i adreseze acesteia, fie personal, fie prin intermediul diferitelor rețele de socializare, cuvinte injurioase și amenințări, extinzând sfera acestora și către fiica ei.
În atare condiții, urmare a comunicării de către martoră a modului jignitor în care victima i se adresa, inculpatul a intervenit și, uzitând de același mod de comunicare electronic de care se folosise și acesta (contul de facebook al martorei), i-a atras atenția să înceteze a se mai manifesta injurios la adresa prietenei lui.
Constatând că victima persistă în comportamentul a cărui corectură i-o solicitase, inculpatul i-a atras acestuia atenția cu privire la faptul că atunci când îl v-a întâlni va avea cu acesta o “discuție”, moment care, timp de peste un an, nu a avut loc întrucât victima a fost plecat din țară.
De asemenea, în același interval de timp, manifestările de genul acelora mai sus descrise au încetat, atât în privința fostei sale concubine, cât și a fiicei acesteia.
După revenirea lui în țară, victima a contactat-o și a reluat întâlnirile cu martora, realitate relațională care explică împrejurarea că, în dimineața zilei de 29.06.2016, cei doi s-au întâlnit să bea o cafea într-un parc.
Ulterior, victima și martora s-au îndreptat dintr-o zonă în care fiind observat, venind din direcția opusă sensului lor de înaintare, pe inculpat, care, după ce înnoptase în locuința prietenei lui (același apartament în care locuiește și martora) se îndrepta spre domiciliul unui prieten .
Observându-se reciproc, în timp ce înaintau unul spre celălalt, inculpatul și persoana vătămată au început să-și adreseze reciproc injurii .
În momentul în care inculpatul a ajuns suficient de aproape de el, victima a încercat să se îndepărteze, prin fugă, de acesta, gest care nu a avut efectul scontat întrucât inculpatul a procedat la urmărirea lui .
Realizând că a fost ajuns din urmă, victima s-a așezat în poziția ghemuit, reacție care însă nu l-a împiedicat pe inculpat, odată ajuns lângă el, să-l lovească, cu pumnii și picioarele, în mod repetat, în zona capului și toraco-abdominală .
Pe parcursul exercitării de către inculpat a actelor de violență mai sus descrise, victima nu a opus nicio rezistență, acesta rezumându-se doar la a-și proteja zona capului cu mâinile, pentru a mai atenua din forța loviturilor și chiar la a cere încetarea aplicării acestora, pronunțând expresia “Gata!”
Fără a ține seama de atitudinea victimei, care nu-i opunea nicio rezistență și ceruse să înceteze în a-l mai lovi, inculpatul i-a mai aplicat o lovitură, de data aceasta cu piciorul, în zona șoldului.
Ulterior încetării actelor de violență, atât inculpatul cât și victima au plecat, fiecare în direcții diferite, fără ca cel din urmă să primească ajutor din partea martorei – singura persoană care a asistat la desfășurarea împrejurărilor mai sus descrise – ori să solicite sprijin din partea altor persoane care s-ar fi aflat întâmplător în zonă.
În perioada imediat următoare exercitării împotriva lui a actelor de agresiune mai sus descrise, victima, deși acuza în mod direct și public efectele vătămătoare ale acestora – invocând dificultăți majore de respirație și de mobilitate, referindu-se chiar la posibilitatea fracturării vreunei coaste –  a evitat să meargă la o unitate medicală pentru a fi consultat, atitudine ale cărei consecințe imediate au constat în agravarea stării sale de sănătate până într-acolo încât, în dimineața zilei de 09.07.2016, deteriorarea acesteia a impus sesizarea serviciului de ambulanță și internarea sa imediată la spital unde, la data de 12.07.2016 , a intervenit decesul acestuia.

În drept, poziția subiectivă a inculpatului se stabilește ținându-se seama de instrumentul folosit, de zona corpului unde a fost aplicată lovitura, de numărul și intensitatea loviturilor dar și de toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârșită fapta; semnificativ este că inculpatul nu a folosit nici un instrument (întâlnirea cu victima fiind, de altfel, întâmplătoare), loviturile au fost aplicate fără o orientare precisă (zona șoldului, a coastelor și a urechii) iar altercația a durat, conform declarațiilor singurului martor direct foarte puțin.
În consecință, instanța apreciază că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de disp. art. 195 C.p., text de lege enunțat în ședință publică și în baza căruia urmează a se pronunța condamnarea acestuia.
La individualizarea, conform art. 74 C.p., a sancțiunii ce urmează a fi aplicate în cauză, vor fi avute în vedere, în mod deosebit, natura și gradul de pericol social ridicat al infracțiunii în discuție dar și împrejurările legate de fapta comisă și de periculozitatea făptuitorului; astfel, inculpatul se află la primul impact cu legea penală și a avut un comportament procesual sincer, asumându-și activitatea infracțională.
Pe de altă parte, infracțiunea comisă este gravă, lezând un drept esențial (dreptul la viață); însă nu este de ignorat atitudinea preordinată a victimei care se constituie în circumstanța atenuantă legală prev. de art. 75 al. 2 lit. b C.p.
În consecință urmează a-i fi aplicată inculpatului mai sus menționat o pedeapsă a închisorii într-un cuantum tinzând spre limita minimă specială prevăzută de textul legal incriminator, pedeapsă situată între limitele speciale reduse cu 1/3, prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 75 al. 2 lit. b C.p. dar și ca urmare a dispozițiilor legale prev. de art. 374 al. 4/art. 396 al. 10 C.p.p.

Pedeapsa aplicată: Instanța condamnă pe inculpat la o pedeapsă a închisorii în cuantum de 2 ani și 8 luni precum și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit. a și b C.p. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.  În conformitate cu disp. art. 19 C.p.p. raportat la art. 397 C.p.p. dispune obligarea inculpatului la plata către spital a despăgubirilor civile în sumă de 4922,03 lei.

Sentința penală nr. 34/2020, disponibilă aici.

Andrei Pintilie
Student – Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică