« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii
3 comentarii

Soluție dispusă extra legem în faza de Cameră Preliminară
25.11.2020 | Bogdan LAMATIC, Liviu GABOR

JURIDICE - In Law We Trust
Bogdan Lamatic

Bogdan Lamatic

Liviu Gabor

Liviu Gabor

Prezentul articol vine să supună atenției o situație juridică întâlnită recent și care, credem, merită atenție prin soluția pe care judecătorul contestației a decis-o în cauză, precum și argumentele sale.

Pe scurt, expunerea cronologică a situației de fapt:

Prin Încheierea din 07.11.2019 a Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului s-a admis propunerea formulată de către Parchet și, pe cale de consecință, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru o durată de 30 de zile începând cu data de 07.11.2019 și până la data de 06.12.2019, ulterior această măsură fiind menținută și prelungită succesiv.

Între timp, faza de urmărire penală odată finalizată, dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului, astfel încât la data de 10.02.2020 are loc verificarea legalității măsurii preventive dispuse. Soluția emisă de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului a fost de menținere a măsurii arestului preventiv față de inculpați, prelungind măsura cu încă 30 de zile, în temeiul art. 207 alin. 4 CPP, art. 202 CPP și art. 223 alin. 2 CPP.

Procedându-se la analiza competenței, legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, prin Încheierea din data de 18.02.2020 Judecătorul de cameră preliminară a respins cererile și excepțiile formulate de către inculpați în procedura de cameră preliminară și a dispus începerea judecății cauzei.

Încheierea din data de 18.02.2020 a fost comunicată inculpaților la penitenciar, sub luare de semnătură, la data de 20.02.2020 iar împotriva acesteia inculpații au formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel în data de 28.02.2020 iar termenul de judecată în vederea soluționării contestației fiind stabilit pentru data de 13.03.2020.

La data de 04.03.2020 (nota: cu 9 zile anterior termenului stabilit pentru judecarea contestației de către Curtea de Apel cu privire la încheierea de cameră preliminară prin care s-a dispus începerea judecării cauzei), Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului, la termenul de verificare a măsurii preventive, a constatat (în cursul ședinței de judecată) că Încheierea de cameră preliminară este definitivă și că dosarul nu mai este în faza de cameră preliminară, ci în faza de judecată, dispunând următoarea soluție:

„Constată că, raportat la dovezile de comunicare a încheierii de cameră preliminară, încheierea este definitivă și că prezenta cauză nu mai este în procedura de cameră preliminară, ci în faza de judecată. Dispune crearea dosarului asociat, în care se vor consemna dezbaterile și soluția”.

Deși apărătorii aleși ai inculpaților au adus la cunoștință instanței din cadrul Tribunalului că această constatare este contrazisă de faptul că judecarea contestației în procedura de camera preliminară are termen stabilit pentru 13.03.2020 la Curtea de Apel (nota: instanța competentă să soluționeze contestația formulată, chiar și dacă se putea considera ca fiind formulată „în mod evident tardiv”), judecătorul din cadrul Tribunalului a apreciat că dosarul se afla în faza de judecată și nu în faza de cameră preliminară.

Drept urmare, s-a format la aceeași dată, 04.03.2020, în cadrul aceleiași ședințe de judecată (fară nicio procedură administrativă prealabilă și fară nicio procedură de citare) dosarul asociat în care Tribunalul, instanță de judecată auto-investită cu calitatea de instanță de fond, a consemnat dezbaterile și a amânat pronunțarea privind menținerea măsurii arestului preventiv pentru a doua zi, când, prin Încheierea din data de 05.03.2020, instanța (notă: în calitate, auto-declarată, de instanța de fond) a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive în baza art. 362 CPP raportat la art. 208 alin. 4 CPP (menținere pentru 60 de zile a măsurii preventive privative de libertate) raportat la dispozițiile art. 202 alin. 4 lit. e CPP și art. 223 alin. 2 CPP.

La termenul fixat pentru soluționarea contestației în procedura de camera preliminară de către Curtea de Apel, la data de 13.03.2020, judecătorii au dispus respingerea ca tardivă a contestației promovate personal de către inculpați împotriva Încheierii emise de către judecătorul din cadrul Tribunalului, în faza de judecată a camerei preliminare, apreciind că nu s-a făcut dovada respectării termenului impus de art. 347 alin. 1 CPP.

*

Așadar, situația de fapt descrisă supra ridică o serie de întrebări teoretice dar cu implicații practice incontestabile:

Formularea contestației (în temeiul dispozițiilor art. 347 CPP) împotriva soluției emise de către Judecătorul de cameră preliminară (și, implicit, învestirea instanței superioare cu soluționarea acesteia) ține „în loc” judecata în fondul cauzei?

Putea Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de verificare a măsurii preventive, să dispună menținerea acesteia pentru 60 de zile, în baza art. 362 CPP raportat la art. 208 alin. 4 CPP, sau trebuia să mențină măsura pentru 30 de zile în baza art. 207 alin. 4 CPP, având în vedere că dosarul se afla în procedura contestației de cameră preliminară?

Cu privire la prima problemă anterior menționată, în mod evident (lucru atestat de practica judiciară consolidată în această chestiune) contestația formulată în temeiul dispozițiilor art. 347 CPP împotriva Încheierii emise de către Judecătorul de cameră preliminară „ține în loc” începerea judecării cauzei, în fond. Cu titlu de exemplu putem indica Decizia ICCJ nr. 5/2014, prin care s-a statuat că: “În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 348 și art. 347 din Codul de procedură penală stabilește că: Judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată prin rechizitoriu, a cărui încheiere prin care s-a dispus începerea judecății a fost atacată cu contestație, are competența de a se pronunța asupra măsurilor preventive, conform dispozițiilor legale care reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară, până la soluționarea contestației prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală”.

Prin incidența în cauză a dispozițiilor art. 347 alin. 3, respectiv faptul că în judecata contestației dispozițiile art. 345 și art. 346 CPP „se aplică în mod corespunzător”, rezultă posibilitatea legală conferită de către legiuitor ca instanța de control (înțelegând în acest caz instanța ierarhic superioară învestită cu soluționarea contestației) să dispună una dintre soluțiile prevăzute de art. 346 alin. 3 CPP. Cu titlu de exemplu, ne putem lesne imagina ipoteza în care instanța de control va admite contestația (în baza dispozițiilor art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a CPP) și va restitui cauza la Parchet (în cazul în care rechizitoriul este neregulamentar întocmit iar neregularitatea nu a fost remediată de către procuror în termenul prevăzut de art. 345 alin. 3 CPP).

Este așadar incontestabil că Judecătorul de cameră preliminară nu poate începe judecarea unei cauze „pe fond” atât timp cât încă nu a fost soluționată contestația formulată împotrivă Încheierii de cameră preliminară, având în vedere dispozițiile legale anterior menționate. Atât timp cât legiuitorul a înțeles să reglementeze în mod expres care sunt soluțiile care pot fi emise de către instanța de control (printre aceste soluții fiind și cea privind posibilitatea trimiterii rechizitoriului înapoi la Parchet), Judecătorul de cameră preliminară nu ar trebui să treacă la judecata fondului indiferent de „anticiparea” soluției care ar putea fi emisă de către instanța de control.

În cazul de față, chiar dacă judecătorul de cameră preliminară „a intuit” soluția care urma să fie pronunțată de către instanța de control, respectiv respingerea contestației ca tardiv formulată, opinăm că acesta tot nu putea emite nicio hotărâre până la pronunțarea de către Curtea de Apel asupra contestației. În caz contrar, ne întrebăm care ar mai fi rolul instanței de control ierarhic?

Mai mult decât atât, apreciem că judecătorul de cameră preliminară nu avea niciun temei legal pentru emiterea unei asemenea soluții (să constate tardivitatea formulării contestației), această soluție fiind „atribuită” de către legiuitor exclusiv instanței de control (conform dispozițiilor art. 4251 alin. 7 par. 1 lit. a CPP).

Așadar, apreciem că judecătorul de la Tribunal a procedat în afara legii (a Codului de Procedură Penală) prin depășirea competenței sale întrucât faza de cameră preliminară nu era finalizată iar el nu avea competența de judecător de fond.

Prin urmare, apreciem că formularea contestației și învestirea instanței superioare cu soluționarea acesteia „ține în loc” începerea judecării fondului cauzei, între timp judecătorul de camera preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriul fiind competent exclusiv cu privire la verificarea măsurii preventive (în situația în care această verificare trebuie efectuată).

Suplimentar, urmare a celor deja expuse, se poate antama și răspunsul la cea de-a doua întrebare, concluzia fiind una evidentă: Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunal nu putea, din punct de vedere al normelor procesual penale aplicabile, să dispună o soluție de menținere a măsurii preventive al arestului preventiv pentru 60 de zile în baza art. 362 CPP raportat la art. 208 alin. 4 CPP întrucât cauza nu se afla în faza de judecată ci, prin nefinalizarea contestației în procedura camerei preliminare, aceasta din urmă nu era epuizată și, în consecință, erau incidente în continuare dispozițiile are 207 CPP. Așadar, apreciem că soluția legala pe care Judecătorul de cameră preliminară trebuia să o aplice era menținerea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile, și nu pentru 60 de zile.

*

În loc de concluzie, cităm minuta Încheierii Curții de Apel din 11.03.2020, care a dispus respingerea contestației formulate împotriva Încheierii din 05.03.2020 a Tribunalului (de menținere pentru 60 de zile a măsurii arestului preventiv):

„Dacă judecătorul de cameră preliminară ar fi procedat la […] verificarea măsurii preventive în camera de consiliu, cu această competență funcțională [notă: ca judecător de fond] abia atunci s-ar fi putut discuta despre nulitatea absolută a încheierii pronunțate. […]

De altfel, inculpații nici nu au precizat care este temeiul legal în baza căruia consideră că, sub aspectul stabilirii fazei procesuale în care se află cauza […] judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond ar fi trebuit să aștepte ca instanța de control judiciar să se pronunțe cu privire la contestația formulată de cei doi inculpați.”       

P.S.: A se avea în vedere, la analizarea concluziei, aplicabilitatea dispozițiilor art. 4251 alin. 4 raportat la art. 416 CPP (invocate inclusiv de către apărare).

Bogdan Lamatic, Partner ENACHE PIRTEA & ASSOCIATES
Liviu Gabor, Associate ENACHE PIRTEA & ASSOCIATES

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Soluție dispusă extra legem în faza de Cameră Preliminară”

  1. Radu SLĂVOIU spune:

    Buna ziua

    Problema pe care ati ridicat-o este într-adevăr interesantă, dar cred că în realitate ea derivă dintr-o omisiune legislativă, nu dintr-o pronunţare extra legem.
    Aveti perfectă dreptate cu argumentul că jcp de la instanţa sesizată cu rechizitoriul a anticipat soluţia din contestaţie şi, atunci, de ce mai avem instanţa de control judiciar? De acord şi cu argumentul tras din Decizia ICCJ nr. 5/2014, precum şi cu argumentul că jcp de la prima instanţă nu poate constata tardivitatea contestatiei în locul instanţei învestită cu soluţionarea contestaţiei.
    Pe de altă parte, şi jcp de la prima instanţă are argumente derivate tot din lege pentru soluţia sa. E adevărat, contestaţia suspendă executarea, potrivit art. 425 indice 1 alin. (4) raportat la art. 416 Cpp, dar este vorba despre contestaţia declarată în termen; per a contrario, cea declarată după expirarea termenului nu suspendă executarea. Or, în cazul pe care îl expuneţi, ea nu era în termen, deci jcp de la prima instanţă are argument în a spune că se trecuse deja în faza de judecată.
    Apoi, potrivit art. 551 Cpp, hotarârea primei instanţe devine definitivă la data expirării termenului de contestaţie, atunci când calea de atac nu s-a exercitat în termen, si iarăsi jcp de la prima instanţă are argument să afirme că dosarul a trecut în faza de judecată nu de la data respingerii contestatiei, astfel că nu mai avea rost să astepte hotărârea instanţei de control (sigur, art. 551 Cpp se referă textual la hotărârile primei instanţe, nu la cele ale jcp, dar rationamentul este acelaşi).
    S-ar mai putea argumenta şi prin analogia cu art. 411 Cpp: pana la admiterea cererii de repunere în termen (ceea ce presupune tocmai o cale de atac exercitată după ce termenul a expirat), hotărârea primei instante e definitivă, ea poate fi doar suspendată (nu e obligatoriu). Desigur, contraargumentul este că art. 425 indice 1 nu trimite la art. 411 Cpp
    As mai adăuga si că, printr-o extensie a rationamentului dumneavoastră, emiterea unui mandat de executare ar putea fi „paralizată” printr-un apel evident tardiv, pentru că prima instanţă ar trebui să astepte solutionarea apelului, neputându-se „pune în locul” instantei de apel. Aceasta ar duce la concluzia că un inculpat condamnat definitiv ca efect al neapelării în termen ar putea suspenda executarea făcând contestatie oricând, ceea ce este evident contrar legii. Mă întreb cum s-ar mai emite mandatul de executare în acest caz?
    Prin urmare, după părerea mea, solutia la care vă referiti nu este chiar extra legem, este de fapt o interpretare a unei situaţii unde legea nu este clară în litera ei.

    Mai adaug totusi un aspect colateral: mentinerea măsurilor preventive nu prea ar trebui făcută pe o durata. Dispoziţiile privind cele 30 de zile sau, după caz, 60 zile – la care se referă art. 207 şi art. 208 Cpp – sunt pentru verificarea măsurii, nu constituie o durata a măsurii. Din această perspectivă, situatia este diferită faţă de urmărire.

    • Mădălin ENACHE spune:

      Salutare!

      Foarte bun si pertinent comentariul, multumim pentru el. Conteaza sa clarificam chestiuni „gri” ale procedurii noastre de toate zilele, este si scopul demersului colegilor mei.

      Pe de alta parte, insa, evidenta tardivitatii in cauza noastra a fost o chestiune de interpretare a unor aspecte factuale, dincolo de faptul ca ea s-a inregistrat la instanta in a 4-a zi, deci cu doar o zi dupa expirare, desi inculpatii erau arestati si in acest sens aveau dovada formularii contestatiei in termen, cu mentiunea ca posta Penitenciarului a plecat tarziu.

      E o discutie lunga si nu am considerat oportun sa intram in ea, ar fi denaturat sensul academic al articolului, insa bref cred ca nu era o chestiune atat de evidenta si apta de a fi decisa de JCP de la Tribunal si nu era atat de „evident” tardiva contestatia incat sa fie interpretata ca un demers pro causa in sensul tergiversarii procedurii sau al unei conditii potestative care sa apartina exclusiv inculpatului si care sa puna procedura intr-o postura „ingrata”.

      Personal, consider ca existenta contestatiei sau a oricarei cai de atac in aceasta materie era suficienta si apta sa „suspende”. Iar principalul argument de la care plec in aceasta opinie este ce s-ar fi intamplat daca, in contestatie pe Camera, s-ar fi admis cererile si exceptiile invocate.

      Ca sa nici nu mai vorbesc, oricat de tacuta/interpretabila ar fi litera legii, de faptul ca spiritul legii este, totusi, dublul grad de jurisdictie, corelativ cu faptul ca niciun judecator nu poate judeca si fondul si calea de atac.

      Seara buna!

      PS: Iar motivarea instantei de control, personal, nu este nici pe departe atat de convingatoare ca expunerea dvs.

  2. Radu SLĂVOIU spune:

    Buna seara

    Fără îndoiala, e o zonă ”gri”. Mi-a atras atentia ultima dumneavoastră precizare: ”niciun judecător nu poate judeca și fondul și calea de atac”. Chiar m-am gândit (și) la asta atunci când am scris comentariul initial și cred că poate fi un argument pertinent. M-am abținut să îl scriu inițial pentru că nu este ”fix” pe art. 64 alin. (3) Cpp, dar cred că spiritul legii este, într-adevăr, în sensul pe care l-ați expus.

    Seară plăcută!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.