
Miercuri, 25 noiembrie 2020, Consiliul Concurenței a informat că cererea de vaccin gripal a crescut foarte mult în acest an față de cel trecut, ceea ce a condus la o majorare cu aproximativ 50% a numărului de doze comercializate atât prin Programul Național de Sănătate, cât și pe piața liberă, potrivit unui comunicat.
Astfel, în perioada august – octombrie 2020, s-au comercializat aproximativ 1,1 milioane doze de vaccin gripal, din care 75% au fost distribuite prin Programul Național de Sănătate, diferența fiind vândută pe piața liberă, prin farmacii. Comparativ, în aceeași perioadă a anului trecut, s-au vândut 736.560 doze de vaccinuri gripale, procentul distribuit prin Programul Național de Sănătate fiind tot de 75%.
Vaccinurile gripale sunt incluse în Programul Național de Vaccinare și se distribuie prin intermediul medicilor de familie pentru a fi vaccinate gratuit persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituționalizați, personalul medical şi gravidele. Astfel, Ministerul Sănătății a încheiat, anul trecut, un Acord cadru de achiziționare de vaccin gripal inactivat (Vaxigrip/Influvac) pentru o perioadă de 4 ani.
Conform datelor furnizate de Ministerul Sănătății, pentru sezonul 2020-2021, s-au achiziționat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă față de anul trecut, din care 330.000 doze s-au distribuit în luna septembrie și 500.000 în octombrie. Ministerul Sănătății a mai anunțat că 930.000 doze de vaccin gripal vor ajunge, în perioada următoare, la direcțiile de sănătate publică și mai apoi în cabinetele medicilor de familie, ultima tranșă urmând să fie livrată la începutul lunii decembrie.
Persoanele care nu beneficiază de vaccinare gratuită pot achiziționa din farmacii fie vaccin gripal inactivat, fie vaccin viu atenuat.
Aflaţi mai mult despre Consiliul Concurentei, vaccin gripalJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.