CJUE: Avocații pot susține pledoariile fără să poarte mască
27.11.2020 | JURIDICE.ro

Joi, 19 noiembrie 2020, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a informat că a adoptat măsuri sanitare în vederea asigurării bunei desfășurări a ședințelor de audiere a pledoariilor (aplicabile Curții de Justiție și Tribunalului), potrivit unui comunicat.
Aceste măsuri privesc atât accesul în clădirile instituției și regulile care trebuie respectate cu ocazia oricărei deplasări în interiorul acestora (I), cât și modalitățile de organizare a ședinței înseși, care au fost adaptate la circumstanțele excepționale ale momentului (II).
I. Accesul în clădirile instituției și regulile de conduită esențiale în interiorul acestora
Accesul reprezentanților părților în clădirile instituției se efectuează exclusiv prin intrarea clădirii Erasmus (rue du fort Niedergrünewald, L-2925 Luxembourg).
Procedura de primire a reprezentanților părților este similară procedurii obișnuite, sub rezerva unui control de temperatură efectuat la distanță (persoanele cu o temperatură peste 38°C nu vor fi autorizate să intre în clădiri).
Dacă reprezentanții părților nu dispun de măști adecvate la sosirea lor în clădirile instituției, vor primi o mască de la serviciul de securitate. Aceasta trebuie purtată cu ocazia oricărei deplasări în clădirile instituției și oriunde nu poate fi respectată o distanță de doi metri între două persoane.
La fel ca ansamblul personalului instituției, reprezentanții părților sunt invitați să citească cu atenție indicațiile afișate pe panourile de semnalizare și să respecte cu strictețe instrucțiunile pe care le enunță. Aceste panouri sunt însoțite, dacă este cazul, de un marcaj corespunzător pe sol și pe pereți.
În sfârșit, trebuie reținut că se asigură un serviciu de alimentație restrâns.
II. Modalitățile de organizare a ședințelor de audiere a pledoariilor
În vederea asigurării unui nivel de protecție sanitară ridicat, înainte și după fiecare ședință de audiere a pledoariilor se efectuează operațiuni de dezinfectare a meselor, a microfoanelor și a căștilor.
Instituția nu pune robe la dispoziția reprezentanților părților. Agenții și avocații sunt așadar invitați să își aducă propria robă pentru nevoile ședinței de audiere a pledoariilor, dar, dacă acest lucru s-ar dovedi imposibil, Curtea de Justiție și Tribunalul acceptă, prin derogare de la regulile aplicabile, ca reprezentanții părților să pledeze fără robă.
Contrar practicii obișnuite, membrii completului de judecată nu îi întâlnesc pe reprezentanții părților înainte de începerea ședinței. Prezența efectivă a acestor reprezentanți este controlată, înainte de ședință și de la distanță, de grefierul de ședință și de aprodul de ședință.
Au fost de asemenea adoptate dispozițiile necesare pentru garantarea respectării regulilor de distanțare fizică în interiorul fiecărei săli de ședință. Reprezentanții părților sunt plasați astfel încât să se respecte o distanță de doi metri între fiecare dintre persoanele prezente în sală.
Purtarea măștii în sala de ședință este obligatorie. Masca poate fi scoasă numai în timpul luărilor de cuvânt. Reprezentanții părților iau cuvântul de la locul care le va fi indicat. Dacă este necesară utilizarea unui microfon de mai multe persoane, acesta este curățat și dezinfectat după fiecare intervenție.
Reprezentanții care doresc să depună eventualul text sau suport scris al pledoariilor lor pentru nevoile serviciilor de interpretare sunt invitați să îl comunice, în măsura posibilului, înainte de ora 12 (ora Marelui Ducat al Luxemburgului) în ziua lucrătoare care precedă ziua ședinței, la adresa Interpretation@curia.europa.eu.